ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 16 decembrie

2005 a Curții de Apel București, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3996/M/2005,

în baza art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului I.D., alături de coinculpatul D.M.,

arestat în aceeași cauză.

Instanța investită cu soluționarea

apelului a reținut că se impune menținerea arestării preventive luate față de

inculpați, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au

modificat și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea sa

iar, în raport de gravitatea faptei și persoana inculpaților, menținerea stării

de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului.

Împotriva încheierii a declarat

recurs inculpatul I.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive deoarece

nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea

publică.

Examinând încheierea atacată pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, fiind condamnat prin sentința penală nr.

1519 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II a penală, la o

pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. c)

și art. 37 lit. a) C. pen., precum și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; conform art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., s-a

computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 7

aprilie 2005 la zi.

Astfel, cum în mod just a reținut

Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat luarea și ulterior

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe

și, mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond, alături de alt

inculpat, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunilor de trafic și deținere de droguri în vederea consumului. Față de

gravitatea faptelor și de persoana inculpaților, recurentul fiind recidivist și

săvârșind fapta împreună cu un inculpat minor, în mod corect, instanța de apel

a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. h) C. proc. pen., că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, temeiurile

care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat iar menținerea

stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului.

În consecință, recursul declarat de

inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.D. împotriva încheierii din 16 decembrie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 3996/M/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

ianuarie 2006.