Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2006

HOTĂRÂRE
11.01.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3180/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului R.T.I. Instanța investită cu soluționarea apelului a reținut că se impune menținerea arestării preventive luate față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea sa iar, în raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului, menținerea stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul R.T.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind condamnat prin sentința penală nr. 337 din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Ialomița, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b), alin. (2 1 ) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a); conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., s-a computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 14 aprilie 2005 la zi. Astfel, cum în mod just a reținut Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe și, mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de tâlhărie și violare de domiciliu. Față de gravitatea faptelor și de persoana inculpatului, recurentul fiind recidivist, în mod corect, instanța de apel a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. h) C. proc.

pen., că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat iar menținerea stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului. În consecință, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T.I. împotriva încheierii din 22 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3180/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-11
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 148/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 12270/P/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc
ÎCCJ 2006-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3996/M/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc.
ÎCCJ 2006-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3820/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. nr. 336/P/AP/MF/2006, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen., s-a menț
ÎCCJ 2005-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5492/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 50/P/AP/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. p
ÎCCJ 2005-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 667/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, verificând din oficiu, potrivit art. 300 1 C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului Ț.C., prin înch
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă