ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3105/2012

Asupra

admisibilității în principiu a contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 906/F din 25 iunie

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

17661/3/2006, a fost condamnat inculpatul A.V.P. la pedeapsa de 12 ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași

hotărâre, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., s-a dispus

încetarea procesului, față de același inculpat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen.

În latură civilă, în

temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., instanța a admis, în parte sau

integral, acțiunile civile exercitare de părțile civile D.V. (continuată de

moștenitorii acestuia D.O., B.C. și B.L.), U.M., F.P., L.L., P.M., M.C., A.T.,

M.G. și D.R. și a dispus obligarea inculpatului la plata către părțile civile

sus-menționate a sumelor de câte 15.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A.,

15.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari

S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A. și 10.000 dolari S.U.A.

Totodată, instanța a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.l. și a

constatat că partea vătămată S.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Recursurile declarate

împotriva hotărârii sus-menționate de inculpatul A.V.P., prin apărător desemnat

din oficiu, și de partea civilă M.C.M. au fost respinse, ca nefondate, prin

Decizia penală nr. 56/A din 3 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

Dosarul nr. 17661/3/2006.

Decizia menționată a

rămas definitivă prin nerecurare, mandatul de executare a pedepsei fiind pus în

executare la data de 15 aprilie 2008.

Împotriva acestei

hotărâri, la data de 21 aprilie 2008, inculpatul condamnat A.V.P. a formulat

contestație în anulare care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie sub nr.

2755/2/2008.

Prin încheierea din 6

iunie 2008 instanța a recalificat calea extraordinară de atac, ca fiind apel

peste termen formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 906/F din 25

iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și, conform

dispozițiilor prevederilor art. 365 alin. (3) C. proc. pen., a dispus

suspendarea executării hotărârii atacate și punerea în libertate a

inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 205/ A din 19 septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 2755/2/2008, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondat, apelul peste termen formulat de inculpatul

A.P.V. împotriva Sentinței penale nr. 906/F din 25 iunie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală.

Recursul declarat de

inculpat împotriva acestei ultime decizii a fost soluționat prin Decizia penală

nr. 696 din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală în Dosarul nr. 2755/2/2008, prin care s-a admis

recursul declarat de inculpat, s-a casat decizia atacată și s-a dispus

trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea recalificării căii de atac

exercitate de inculpat și înaintării acesteia la instanța competentă.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 2617/2/209 (641/2009).

Prin încheierea din

20 mai 2009 pronunțată în dosarul menționat, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a recalificat contestația

în anulare formulată la data de 21 aprilie 2008 de inculpatul condamnat A.V.P.,

ca recurs peste termen împotriva Deciziei penale nr. 56/A din 3 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie în Dosarul nr. 17661/3/2006 și a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și trimiterea dosarului la instanța supremă în vederea soluționării

căii de atac.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 2617/2/2009.

Sub același număr a

fost înregistrat și recursul peste termen declarat separat de inculpatul A.V.P.

împotriva aceleiași Decizii penale nr. 56/A din 3 martie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în Dosarul nr. 17661/3/2006, constatându-se identitate de cauză.

Prin Decizia penală

nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2617/2/2009 s-a admis recursul peste

termen formulat de inculpatul A.V.P., s-a casat Decizia penală nr. 56/A din 3

martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 17661/3/2006 și, în parte,

Sentința penală nr. 906/F din 25 iunie 2007 a Tribunalului București, secția I

penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale și a

conținutului pedepselor complementare și accesorii, iar în rejudecare, s-a

redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 10

ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 71 C.

pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II și b) C. pen.

Totodată, s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de

la 16 martie 2001 la 21 martie 2001, precum și perioada executată de la 15

aprilie 2008 la 6 iunie 2008 și de la 4 septembrie 2009 la zi.

La data de 7

septembrie 2011, la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost înregistrată cererea formulată de condamnatul A.V.P.M.,

adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu referire la

Decizia penală nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

2617/2/2009, prin care a arătat că formulează contestație în anulare, în baza

art. 386 lit. d) C. proc. pen., "întrucât nu a primit răspuns la cererea

inițială înaintată pe 5 decembrie 2009".

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, formulată de

contestatorul condamnat A.V.P., Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pentru a se admite în

principiu contestația în anulare, instanța trebuie să constate îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții:

- cererea de

contestație este făcută în termenul prevăzut de lege;

- motivul pe care se

sprijină contestația este din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.;

- în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar;

Contestația în anulare

se poate face, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., în următoarele

cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din

cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau

probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1). C. proc. pen.

În prezenta cauză,

deși contestatorul a arătat că formulează contestație în anulare în baza art.

386 lit. d) C. proc. pen., nu a motivat în niciun fel incidența acestor

dispoziții legale, nu a depus și nu a invocat dovezi în sprijinul cazului de

contestație invocat.

În consecință, nu

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Totodată, este de

menționat că prin Decizia penală nr. 3024 din 12 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10076/1/2010,

s-a respins, ca inadmisibilă, o altă cerere de contestație în anulare formulată

de contestatorul A.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 4154 din 22 noiembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care acesta a

invocat același caz de contestație în anulare, prevăzut de art. 386 lit. d) C.

proc. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație

în anulare formulată de contestatorul condamnat A.V.P. împotriva Deciziei

penale nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2617/2/2009.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în

anulare formulată de contestatorul condamnat A.V.P. împotriva Deciziei penale

nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2617/2/2009.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA