ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4055/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 587 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în temeiul art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul P.G., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b C. pen.

În temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

A luat act de renunțarea părților civile SC "M." SA și SC "M." SRL la judecarea acțiunilor civile formulate în cadrul procesului penal.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă N.S.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999, 1000 alin. (3) și 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul P.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L. SRL, prin lichidator C.E.L., să plătească părții civile L.C. daune materiale în cuantum de 34.361,93 lei (ROL).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Inculpatul P.G. a fost asociat și administrator al SC M.L. SRL Iași deținând 81% din capitalul social. Societatea a desfășurat activități de creditare pe bază de contract (activități de leasing). Prin Sentința civilă 120/COM/8 iulie 2004, Tribunalul Iași a hotărât deschiderea procedurii reorganizării judiciare, cu desemnarea unui administrator judiciar, întrucât M.L. a făcut dovada intrării în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societății.

Întrucât planul de reorganizare prezentat a fost calificat ca nefiind viabil și ținându-se cont de rapoartele întocmite de administratorul judiciar, din care rezultă că inculpatul căuta să nu permită creditorilor recuperarea creanțelor, Tribunalul Iași - judecător sindic - prin Încheierea nr. 128 din 1 martie 2005 a respins planul de reorganizare propus de SC M.L. și a dispus intrarea în faliment a societății și dizolvarea acesteia. Inculpatului i-a fost ridicat dreptul de administrare.

La data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S. și SC M.L. SRL prin administrator P.G. s-a încheiat contractul de leasing prin care societatea se angaja să cumpere de la un terț - furnizor, un autoturism M. S 600 L, an de fabricație 2004 și să transmită părții vătămate folosința bunului.

Partea vătămată a achitat cu chitanța din 25 februarie 2004, avansul de 50% din valoarea de intrare a bunului, respectiv echivalentul a 45.000 euro (2.161.813.500 ROL) - avans care, conform contractului, trebuia plătit furnizorului. S-a întocmit la aceeași dată și factura x.

Conform pct. D.1 din contract, livrarea și primirea mașinii urmau a se realiza în maxim 60 zile de la data confirmării plății avansului.

În registrul de casă, suma plătită de partea vătămată a fost înregistrată ca "încasare" și în aceeași zi a fost retrasă pe bază de dispoziție de plată de către asociatul M.G.

Potrivit documentelor contabile aflate la dosar, în perioada 10 noiembrie 2003 - 7 ianuarie 2004 acesta creditase societatea cu suma totală de 1.496.000.000 ROL. Cu cererea din 12 februarie 2004, M.G. a solicitat inculpatului restituirea creditării, făcând referire la 1.903.000.000 ROL.

Inculpatul și-a dat acordul și a semnat pentru eliberarea din casierie a sumei de 2.161.813.500 ROL (exact cea plătită de partea vătămată).

Fiind audiat, M.G. a susținut că aceasta era suma reală cu care a creditat societatea, că nu a avut nici o "înțelegere" cu inculpatul în sensul retragerii banilor, putând să dispună de capitalul său "după bunul plac".

În aceste condiții, plata avansului către furnizor nu s-a făcut.

De altfel, în anul 2004, SC M.L. SRL a efectuat două importuri de autoturisme la datele de 28 februarie 2004 și 4 aprilie 2004, un D. și un A. A 8.

Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru achiziționarea autoturismului M. S 600 L; nu a cerut părții vătămate documentele necesare întocmirii dosarului de leasing, ceea ce relevă că, de la început, nu a avut intenția executării contractului în condițiile stipulate. Mai mult, pentru a capta încrederea părții vătămate că îi va putea restitui suma plătită în avans, dacă nu va asigura livrarea autoturismului, în termenul prevăzut, inculpatul a emis, la data de 3 martie 2004, șase bilete la ordin, fiecare în valoare de 300.000.000 ROL, cu scadențe diferite în prima jumătate a lunii iulie 2004.

Constatând că inculpatul nu înțelege să execute obligația, persoana vătămată a introdus în bancă toate biletele la ordin. Plata a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil. Scadența biletelor la ordin a coincis cu deschiderea procedurii de reorganizare și N.S. s-a înscris în tabelul preliminar al creditorilor.

La data de 22 martie 2004, între SC "M." SA București, SC "M." SRL București, prin reprezentant M.N. și SC M.L. SRL, prin administrator P.G., s-au încheiat contractele de leasing financiar prin care locatorul se obliga să procure de la furnizor, pentru fiecare societate în parte, câte un M.S. 413 CDI.

Au fost emise facturile din 22 martie 2004 înregistrate în jurnalul de vânzări. Cu O.P. din 23 martie 2004 și O.P. din 25 martie 2004, SC M. SA a achitat contravaloarea facturii.

Cu O.P. din 23 martie 2004 și din 29 martie 2004, SC "M." S.R.L. a achitat contravaloarea facturii.

Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru aducerea autoturismelor, iar la somația administratorului M.N. de a restitui avansul, a emis la data de 9 iunie 2004 patru bilete la ordin, scadente în aceeași lună. Introduse la plată, B.O. au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.

La sfârșitul lunii aprilie 2004, partea vătămată L.C. l-a contactat pe inculpat, făcându-i cunoscută intenția sa de a achiziționa în sistem leasing un autoturism, precizându-i că dispune doar de suma de 5000 euro. În aceste împrejurări, inculpatul a pretins că îi poate procura un autoturism VW B. TDI la prețul de 8500 euro, recomandându-i plata integrală a prețului și nu alegerea sistemului leasing, prima variantă scutindu-l de plată "a numeroase taxe și comisioane".

Partea vătămată a procurat întreaga sumă, iar la data de 11 mai 2004 a încheiat cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism VW B. 1,9 TDI, an de fabricație 2000/2001, la aceeași dată plătind suma de 343.619.372 ROL, echivalentul a 8500 euro.

Inculpatul a întocmit factura proformă din 11 mai 2004 și a emis chitanța seria y.

Factura nu a fost înregistrată în registrul de vânzări, iar despre încasarea banilor nu s-a făcut mențiune în registrul de casă.

Constatând că a trecut termenul de 25 zile prevăzut în contract pentru livrarea mașinii, partea vătămată a solicitat în scris la 9 iunie 2004 și la 6 iulie 2004 restituirea sumei achitate. Motivând "dificultăți financiare", inculpatul a fixat două termene de plată pe care însă nu Ie-a mai respectat.

Din luna august 2002, C.l. este asociat unic și administrator al SC "C." SRL Iași. Director al acestei societăți, cu drept de semnătură în bancă era, în anul 2004, l.C. - asociat unic și administrator al SC "A.P." SRL Iași.

Prezentând băncii R. un contract de vânzare-cumpărare utilaje datat 20 martie 2003 și factura fiscală din 26 martie 2003 în valoare de 2.379.738.203 ROL, l.C., ca administrator al SC "A.P." SRL a solicitat acordarea unui credit pentru investiții, în valoare de 2 miliarde RON, pentru o perioadă de 3 ani.

La 24 martie 2004, a fost încheiat contractul de credit prin care suma solicitată a fost acordată integral. În calitate de debitor garant apare SC "M.L.", prin inculpatul P.G. care, garantează rambursarea sumei cu ipotecă rang III asupra imobilului proprietatea societății amplasat în Aleea M.S. (deja grevat de sarcini tot în favoarea R.).

Potrivit extraselor de cont, creditul intră în contul SC "A.P." SRL la 29 martie 2000. Pentru a da aparență respectării destinației acestuia, în aceeași zi, 1.934.000.000 ROL sunt virați în contul SC "C." SRL făcându-se mențiunea că suma reprezintă contravaloarea facturii din 26 martie 2003.

La 30 martie 2004 din contul SC "C." SRL, banii pleacă în două direcții:

- 786.550.000 ROL la SC "G.S." SRL căpiată a facturii din 16 februarie 2003 reprezentând mijloace fixe;

- 1.102.500.000 ROL la SC "M.L." SRL căpiată a contractului de leasing pentru utilaje. Acest contract nu exista la data operațiunii, fiind încheiat două zile mai târziu, la 1 aprilie 2004.

La 30 martie 2004, din contul SC "G.S." SRL, banca preia cei 786.550.000 ROL pentru rambursarea unui credit contractat anterior.

La 31 martie 2004, din contul SC "M.L." banii pleacă în două direcții:

- 616.500.000 ROL în contul SC "A.P." SRL.

- 485.800.000 ROL în contul SC "G.S." SRL

La 31 martie 2004, din contul SC "G.S." SRL, banca preia cei 485.800.000 ROL pentru lichidarea creditului contractat de această societate. După această dată, în contul societății nu mai apar operațiuni.

Tot la 31 martie 2004, din contul SC "A.P." SRL, banca preia cei 616.000.000 ROL ca restituire a liniei de credit acordate la 10 martie 2004.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea nici unei infracțiuni.

Cu privire la acuzația de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, inculpatul a arătat că cele trei contracte de leasing încheiate de SC "M.L." SRL cu părțile civile N.S., SC "M." SA și SC "M." SRL deghizează trei contracte de împrumut încheiate între SC "M.L." SRL, N.S. și M.N., administratorul SC "M." SA și SC "M." SRL.

Prima instanță a apreciat că apărarea inculpatului nu a fost dovedită de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.

Împrejurarea că acel chitanțier ce cuprindea chitanța din 25 februarie 2004 eliberată părții civile N.S. de SC "M.L." SRL a fost achiziționat de la SC "S.L." la data de 11 martie 2004 nu dovedește caracterul simulat al contractului de leasing din 25 februarie 2004 încheiat între SC "M.L." SRL și N.S.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C., inculpatul a arătat că a făcut toate demersurile pentru procurarea autoturismului ce făcea obiectul contractului, însă nu a găsit pe piața de profil din Germania nici un autoturism VW B. TDI la prețul din contract, iar ulterior nu a mai avut nici timp și nici bani pentru a restitui prețul plătit în avans de partea civilă, din cauza instituirii unui sechestru asupra conturilor SC "M.L." SRL.

Inculpatul nu a făcut nici o dovadă a demersurilor pe care pretinde că Ie-a făcut în vederea executării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 mai 2004 cu partea civilă L.C., iar intenția sa infracțională este dovedită de împrejurarea că nu a înregistrat în registrul de vânzări factura proformă din 11 mai 2004 și nu a făcut mențiune în registrul de casă despre chitanța din 11 mai 2004, emise în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit.

Fapta inculpatului P.G. care în perioada 25 februarie 2004 - 11 mai 2004 a indus în eroare pe părțile vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." S.R.L. cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing și pe partea vătămată L.C. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ascunzându-le intenția de a nu executa contractele și determinându-le astfel să ia dispoziția patrimonială prejudiciabilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, la data de 25 martie 2004, a garantat cu imobilul situat în Iași, Aleea M.S., aparținând SC "M.L." SRL rambursarea unui credit contractat de SC "A.P." SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC "G.S." SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Reținerea disp. art. 13 C. pen. în încadrarea juridică a acestei infracțiuni nu se justifică de vreme ce modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 de la data săvârșirii infracțiunii și până în prezent nu au vizat condițiile de incriminare și nici limitele speciale de pedeapsă, ci doar au determinat o renumerotare a articolelor, infracțiunea săvârșită de inculpat fiind incriminată la data judecării de art. 272 pct. 2 din această lege.

La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, gradul concret de pericol social, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, reținându-se sub acest aspect conduita nesinceră a inculpatului, dar și lipsa antecedentelor penale.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, precum și stăruința depusă de inculpat pentru repararea pagubei pricinuite părții civile N.S., Tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că părțile vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." SRL și L.C. s-au constituit părți civile cu sumele pe care le-au plătit ca avans pentru executarea contractelor de leasing și, respectiv de vânzare-cumpărare încheiate cu SC "M.L." SRL, reprezentată de inculpat.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a restituit părții civile N.S. suma de 216.182 lei (RON).

B. În termenul prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de inculpatul P.G. și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune întrucât nu a avut intenția de a induce în eroare părțile vătămate care, de altfel, nu au dorit niciodată încheierea unor contracte de leasing cu SC "M.L." SRL. Inculpatul a mai susținut că "atât contractele de leasing încheiate cât și facturile emise au avut în realitate rolul de a garanta restituirea împrumuturilor pe care cele două societăți le făcuseră către SC "M.L." SRL.

Referindu-se la partea vătămată N.S., inculpatul a invocat o creditare "mascată" prin contracte de leasing, deoarece partea vătămată cunoștea situația precară a societății și a hotărât să o crediteze în deplină cunoștință de cauză.

În ce privește partea vătămată SC "M." SRL și "M.", inculpatul a susținut că intenția acestora nu a fost încheierea contractului de leasing, cât timp acestea nu au depus balanțele și bilanțurile contabile (pentru a dovedi bonitatea) și nu au indicat vreun furnizor preferat pentru autoturismele comandate.

Referindu-se la partea vătămată L.C., inculpatul a arătat că fapta a fost incriminată ca înșelăciune în raport de rezultatul tranzacției (neachiziționarea autoturismului și nerestituirea banilor), fără a se ține seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți în care se prevedea expres că "în cazul în care contractul nu poate fi respectat din motive ce sunt sau nu imputabile societății, banii se dau înapoi".

În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și aplicarea art. 81 - 83 C. pen.

La solicitarea inculpatului în apel a fost administrată proba cu înscrisuri și cu martorul P.M., fost ofițer de credite la SC "M.L." SRL.

Prin Decizia penală nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului Iași și, rejudecând cauza, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (șase) ani la 5 (cinci) ani închisoare; s-a constatat că inculpatul a recuperat din prejudiciul cauzat părții civile L.C. suma de 1.900 RON conform chitanței din 17 noiembrie 2009, urmând ca inculpatul să achite părții civile diferența de 32.461,93 RON.

S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

C. Prin Decizia penală nr. 2620 din 1 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în motivarea soluției pronunțate că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Astfel, prin apărările formulate în apel, inculpatul a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la aspectele care, în opinia sa, relevau lipsa bunei credințe a părții vătămate N.S. și caracterul simulat al contractelor de leasing încheiate cu SC M.L. SRL cu N.S., cu SC M. SA și cu SC M. SRL, invocând, între altele, înscrisul aflat la dosarul de fond.

Instanța de control judiciar a înlăturat global apărările inculpatului, fără a analiza acest înscris, nu a argumentat de ce nu pot fi reținute apărările inculpatului, cu privire la aspectul achiziționării chitanțierului ulterior datei încheierii contractului de leasing cu partea vătămată N.S. și emiterii chitanței conținută în acel chitanțier, care sunt probele care contrazic susținerile inculpatului.

D. Procedând la rejudecarea apelului, Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 82 din 14 aprilie 2011, a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului Iași pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (șase) ani la 3 (trei) ani închisoare. Recontopind pedepsele, a stabilit ca inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza disp. art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, stabilind un termen de încercare, de 6 (șase) ani.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, executarea pedepsei accesorii.

În temeiul disp. art. 86

3

C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezente la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași (organ desemnat de instanță cu supravegherea inculpatului), la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C. pen.

A constatat recuperat în totalitate prejudiciul cauzat părții civile L.C.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea prevăzute de art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990 și art. 215 alin. (1), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., iar urmare administrării unui amplu probator în cursul judecării în fond a cauzei și al strictei coroborări cu probele administrate în cursul urmăririi penale s-a reținut în sarcina inculpatului P.G. vinovăția în săvârșirea acestor infracțiuni.

Reevaluând fiecare dintre probele administrate în cauză prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în actul de inculpare, cât și a apărărilor formulate de inculpat, instanța de apel a reținut aceeași situație de fapt ca și instanța de fond.

Cu privire la aspectele invocate de inculpatul P.G. privind forma deghizată a contractelor de leasing încheiate cu părțile vătămate N.S. și M.N. și la chitanțierul cumpărat de la SC S.L., ce evidenția o chitanță eliberată fictiv părții civile N.S., instanța de apel a constatat că acestea nu au fost confirmate de nicio probă și nici nu pot contura vreun element fictiv în încheierea contractelor de leasing.

De asemenea, nici apărările inculpatului vizând demersurile efectuate în executarea contractelor încheiate cu părțile civile pentru a dovedi lipsa intenției infracționale, nu au fost dovedite probator de acesta, rămânând simple susțineri.

În mod contrar, actele și probele administrate au evidențiat că inculpatul nu a înregistrat în registrul de vânzări, nici în registrul de casă factura/chitanța emise în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C.

Elementul material al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o acțiune și, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale, astfel cum solicită inculpatul.

A apreciat instanța de apel că probatoriul dosarului dovedește fără dubiu intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate cu prilejul încheierii contractelor, el cunoscând situația juridică și financiară a societății și urmărind obținerea unui folos material injust. Astfel, actele materiale desfășurate de inculpat au conturat clar inducerea în eroare de către acesta a părților vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." SRL cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing și pe partea vătămată L.C. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.

De asemenea, inculpatul a garantat, la data de 25 martie 2004, cu imobilul situat în Iași, Aleea M.S., aparținând SC "M.L." SRL rambursarea unui credit contractat de SC "A.P." SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC "G.S." SRL.

Modalitățile și împrejurările săvârșirii acestor acte materiale conturează cert elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. și ale infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990.

Prin prisma tuturor aspectelor expuse, s-a constatat că motivele de apel invocate de inculpat prin avocat, sub aspectul existenței și săvârșirii infracțiunilor, nu sunt fondate și în mod legal s-a dispus condamnarea acestuia.

Apelul inculpatului a fost apreciat însă ca fiind fondat sub aspectul individualizării pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de executare) reapreciindu-se asupra tuturor elementelor de circumstanțiere faptică și personală: atitudinea procesuală corespunzătoare adoptată de inculpat, achitarea integrală a prejudiciului, perioada de timp trecută de la săvârșirea infracțiunilor, cât și asupra aspectelor ce vizează atingerea scopului legii penale în aplicarea pedepselor (constatându-se că nu se mai impune ca inculpatul să execute pedeapsa în regim privativ de libertate).

Astfel, instanța de apel a constatat că se impune a fi reindividualizat cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune în sensul diminuării prin reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen., al aplicării efectelor prev. de art. 76 lit. a) C. pen. - cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante, dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza disp. art. 86

1

C. proc. pen.

E. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere circumstanțele în care au fost comise faptele, perioada lungă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, dar și valoarea mare a prejudiciului. Procurorul de ședință a restrâns în acest fel motivele scrise, precizând că nu susține cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen. invocate în scris, solicitând pe cale de consecință admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul P.G., criticând decizia recurată întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură a influența soluția procesului, precum și asupra unor cereri esențiale formulate prin motivele de apel și respectiv, pentru gravă eroare de fapt comisă având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare, deși în cauză se impune o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru considerentele arătate, sub acest aspect, în fața instanței de fond și a celei de apel.

Examinând recursurile declarate de parchet și inculpat prin prisma cazurilor de casare invocate, astfel cum au fost precizate cu ocazia susținerii recursului, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 14 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Ca atare, critica este nefondată și urmează a fi respinsă cu această motivare.

Concret, în propriul examen al cauzei, Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă examinare a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții, întrucât acesta nu a avut, încă de la început, intenția de o onora contractele asumate, dovadă fiind faptul că nici măcar nu a solicitat înscrisurile necesare întocmirii contractului de leasing (parte vătămată N.S.), ci a acceptat retragerea imediată a banilor încasați pentru a restitui un împrumut de care beneficiase societatea din partea asociatului său M.G.

Referitor la înscrisul din dosarul instanței de fond, ce atestă faptul că inculpatul a cumpărat abia la 11 martie 2004 chitanțierul ce cuprinde chitanța emisă de SC "M.L." SRL la data de 25 februarie 2004, Înalta Curte constată că acest înscris nu face dovada nevinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii de înșelăciune, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, data înscrisă pe contract și chitanță - 25 februarie 2004 - se coroborează cu declarația părții vătămate N.S. care arată că factura și chitanța a primit-o în ziua în care s-a încheiat contractul de leasing -, precum și cu data înscrisă pe biletele la ordin emise de inculpat la 3 martie 2004 pentru garantarea restituirii avansului în cazul neexecutării contractului de leasing; or, în ipoteza în care am admite că chitanța a fost antedatată, nu rezultă care este rațiunea pentru care inculpatul ar fi antedatat inclusiv biletele la ordin emise ulterior încheierii contractului de leasing, pentru garantarea restituirii avansului. De asemenea, susținerile inculpatului în sensul că era asociat la o societate de leasing cu partea vătămată N.S., sau împrejurarea că la momentul încheierii contractului cu SC "M.L." SRL partea vătămată nu a nominalizat furnizorul autoturismului, nu sunt în măsură să confirme apărările inculpatului cum că acest contract era fictiv.

Totodată, susținerea inculpatului în sensul că a predat serviciului contabilitate chitanța emisă de SC "M.L." SRL către L.C., dovadă fiind adresa lichidatorului judiciar din dosarul instanței de fond, nu este întemeiată, înscrisul respectiv nefăcând vorbire decât despre existența chitanței respective la cotorul chitanțierului, nicidecum despre înregistrarea ei în contabilitate, aspect care într-adevăr ar fi prezentat relevanță în aprecierea intenției cu care a acționat inculpatul.

Sub un alt aspect, referirile la eventuala rea-credință cu care ar fi acționat partea vătămată N.S., inclusiv în calitate de intermediar pentru SC "M." SA și SC "M." SRL, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen.

Așadar, fiind dovedită intenția inculpatului de a induce în eroare părțile civile la momentul încheierii convențiilor, ce rezultă din împrejurările de fapt ale comiterii faptei, solicitarea de achitare a inculpatului, întrucât fapta ar reprezenta o tranzacție comercială sau că nu este comisă cu intenția de a înșela părțile cocontractante, nu este întemeiată.

9

pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursului inculpatului P.G. este întemeiat întrucât, pe parcursul judecării recursului, la data de 25 septembrie 2011, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, recunoscută de inculpat.

Astfel, în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (de la 1 la 3 ani) și data săvârșirii faptei - 25 martie 2004 -, Înalta Curte constată că, 25 septembrie 2011, s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale, de 7 ani și 6 luni, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) și 124 C. pen.

Ca urmare, pentru această infracțiune, Înalta Curte, va dispune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 122 și 124 C. pen., constatând intervenită prescripția specială a răspunderii penale.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, este închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, iar ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art .74 C. pen., minimul poate fi redus cel mult până la o treime, deci până la 3 ani și 4 luni închisoare, în acest sens fiind dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen.

Reducând pedeapsa la 3 ani închisoare, ca efect a aplicării în mod greșit a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că, văzând și prevederile art. 72 C. pen., respectiv în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, astfel cum au fost descrise mai sus, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului - nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în mod constant în fața organelor judiciare pe timpul urmăririi penale și al judecății, s-a preocupat de recuperarea prejudiciului, a avut o conduită corespunzătoare în societate, existând șanse de reintegrare socială a acestuia -, ÎNALTA CURTE va proceda la o reindividualizare a pedepsei, pe care o va doza în cuantumul minim prevăzut de dispozițiile legale invocate mai sus, constatând totodată că circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. au fost justificat reținute în favoarea inculpatului, astfel că nu se impune înlăturarea acestora.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 52 C. pen., având în vedere inclusiv durata mare de timp scursă de la data săvârșirii faptei și până la pronunțarea unei hotărâri definitive, care nu este imputabilă inculpatului, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, astfel că, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., va menține suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 86

2

C. pen., perioadă în care inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu mai există și alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, va admite recursurile formulate de parchet și de inculpat, va casa în parte decizia recurată și sentința penală pronunțată de Tribunalul Iași în sensul dispozitivului prezentei decizii și a considerentelor de mai sus, respectiv a stabilirii unei pedepse în limite legale, de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) Cod și a constatării prescripției speciale a răspunderii penale pentru cea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 587 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 4535/99/2006 și, rejudecând în fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului P.G., în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și, respectiv, 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., pedepse pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul P.G., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale a inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor, care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă se 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2011.