ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 587 din 10 octombrie 2008

pronunțată de Tribunalul lași, în temeiul art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin.

(1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., fiul lui P. și M., la

pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. i

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64

lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr.

31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a),

b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art.

34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen.

, s-a

dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să

execute

pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit.

a), b) C. pen.

S-a luat act de renunțarea părților

civile SC M. SA și SC M. SRL la judecarea acțiunilor civile formulate în cadrul

procesului penal.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen.,

s-a respins acțiunea civilă formulat de partea civilă N.S.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și

art. 998, 999, 1000 alin. (3) și 100 C. civ., a fost obligat inculpatul P.G. în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L. SRL, prin lichidator C.E.L.,

să plătească părții civile L.C. daune materiale în cuantum de 34.361,93 lei

(ROL).

În temeiul art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în esență următoarele:

Inculpatul P.G. a

fost asociat și administrator al SC

M.L.

SRL lași deținând 81% din capitalul social. Societatea a desfășurat activități

de creditare pe bază de contract (activități de leasing). Prin sentința civilă

120/COM din 8 iulie 2004, Tribunalul lași a hotărât deschiderea procedurii

reorganizării judiciare, cu desemnarea unui administrator judiciar, întrucât M.L.

a

făcut dovada intrării în incapacitate

vădită de plată a datoriilor exigibile cu

sumele de bani disponibile

(fila 306). Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societății.

Întrucât planul de reorganizare

prezentat a fost calificat ca nefiind

viabil

și ținându-se cont de rapoartele întocmite de administratorul judiciar

din

care rezultă că inculpatul căuta să nu permită creditorilor recuperarea

creanțelor, Tribunalul lași - judecător sindic - prin încheierea nr. 128 din 1

martie 2005 a respins planul de reorganizare propus de SC M.L. și a dispus

intrarea în faliment a societății și dizolvarea acesteia. Inculpatului i-a fost

ridicat dreptul de administrare (filele 333-334).

S-a mai reținut că, la data de 25

februarie 2004, între partea vătămată N.S. și SC M.L. SRL, prin administrator P.G.,

s-a încheiat contractul de leasing prin care societatea se angaja să cumpere de

la un terț - furnizor, un autoturism M., an de fabricație 2004, și să transmită

părții vătămate folosința bunului (filele 14-19).

Partea vătămată a achitat cu chitanța din

25 februarie 2004, avansul de 50% din valoarea de intrare a bunului, respectiv echivalentul

a 45.000 euro (2.161.813.500 ROL) - fila 22 - avans care, conform contractului,

trebuia plătit furnizorului. S-a întocmit la aceeași dată și factura (fila 21).

Conform pct. D.1 din contract, livrarea

și primirea mașinii urmau a se realiza în maxim 60 zile de la data confirmării

plății avansului.

În registrul de casă (fila 185) suma

plătită de partea vătămată a fost înregistrată ca „încasare" și în aceeași

zi a fost retrasă pe bază de dispoziție de plată de către asociatul M.G.

Potrivit documentelor contabile aflate

la dosar, în perioada 10 noiembrie 2003 - 7 ianuarie 2004 acesta creditase

societatea cu suma totală de 1.496.000.000 ROL (filele 186-187). Cu cererea din

12 februarie 2004, M.G. a solicitat inculpatului restituirea creditării, făcând

referire la 1.903.000.000 ROL (fila 191).

Inculpatul și-a dat acordul și a semnat

pentru eliberarea din casierie a sumei de 2.161.813.500 ROL (exact cea plătită

de partea vătămată).

Fiind audiat, M.G. a susținut că aceasta

era suma reală cu care a creditat societatea, că nu a avut nici o

„înțelegere", cu inculpatul în sensul retragerii banilor, putând să

dispună de capitalul său „după bunul plac" (filele 182, 183).

În aceste condiții, plata avansului

către furnizor nu s-a făcut.

De altfel, în anul 2004, SC M.L. SRL a

efectuat două importuri de autoturisme la datele de 28 februarie 2004 și 4

aprilie 2004, un D. și un A. (fila 456).

Inculpatul nu a făcut nici un demers

pentru achiziționarea autoturismului M.; nu a cerut părții vătămate documentele

necesare întocmirii dosarului de leasing, ceea ce relevă că de la început nu a

avut intenția executării contractului în condițiile stipulate. Mai mult, pentru

a capta încrederea părții vătămate că îi va putea restitui suma plătită în

avans, dacă nu va asigura livrarea autoturismului, în termenul prevăzut,

inculpatul a emis la data de 3 martie 2004, șase bilete la ordin, fiecare în

valoare de 300.000.000 ROL (filele 23, 25, 27, 29, 31, 32), cu scadențe

diferite în prima jumătate a lunii iulie 2004.

Constatând că inculpatul nu înțelege să

execute obligația, persoana vătămată a introdus în bancă toate biletele la

ordin. Plata a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil.

Scadența biletelor la ordin a coincis cu

deschiderea procedurii de reorganizare și N.S. s-a înscris în tabelul

preliminar al creditorilor.

La data de 22 martie 2004, între SC M.

SA București, SC M. SRL București, prin reprezentant M.N. și SC M.L. SRL prin

administrator P.G., s-au încheiat contractele de leasing financiar prin care

locatorul se obliga să procure de la furnizor, pentru fiecare societate în

parte, câte un M. Au fost emise facturile din 22 martie 2004 (filele 46, 63)

înregistrate în jurnalul de vânzări - fila 81. Cu O.P. din 23 martie 2004 și

O.P. din 25 martie 2004, SC M. SA a achitat contravaloarea facturii (fila 46).

Cu O.P. din 23 martie 2004 și din 29

martie 2004, SC M. SRL a achitat contravaloarea facturii (filele 85, 86).

Inculpatul nu a făcut nici un demers

pentru aducerea autoturismelor, iar la somația administratorului M.N. de a restitui

avansul, a emis la data de 9 iunie 2004 patru bilete la ordin, scadente în

aceeași lună. Introduse la plată, B.O. au fost refuzate pentru lipsă totală de

disponibil.

La sfârșitul lunii aprilie 2004, partea

vătămată L.C. l-a contactat pe inculpat făcându-i cunoscută intenția sa de a

achiziționa în sistem leasing un autoturism, precizându-i că dispune doar de

suma de 5000 euro. în aceste împrejurări, inculpatul a pretins că îi poate

procura un autoturism V. la prețul de 8500 euro, recomandându-i plata integrală

a prețului și nu alegerea sistemului leasing, prima variantă scutindu-l de

plată „a numeroase taxe și comisioane".

Partea vătămată a procurat întreaga

sumă, iar la data de 11 mai 2004 a încheiat cu inculpatul un contract de

vânzare-cumpărare pentru un autoturism V., an de fabricație 2000/2001, la

aceeași dată plătind suma de 343.619.372 ROL, echivalentul a 8500 euro.

Inculpatul a întocmit factura proformă din

11 mai 2004 și a emis chitanța (filele 97, 98).

Factura nu a fost înregistrată în registrul

de vânzări, iar despre încasarea banilor nu s-a făcut mențiune în registrul de

casă (filele 104 și urm.).

Constatând că a trecut termenul de 25

zile prevăzut în contract pentru livrarea mașinii, partea vătămată a solicitat

în scris la 9 iunie 2004 (fila 99) și la 6 iulie 2004 (fila 101) restituirea

sumei achitate. Motivând „dificultăți financiare", inculpatul a fixat două

termene de plată pe care însă nu Ie-a mai respectat.

S-a mai reținut că din luna august 2002,

C.l. este asociat unic și administrator al SC C. SRL lași. Director al acestei

societăți, cu drept de semnătură în bancă, era în anul 2004, l.C. - asociat

unic și administrator al SC A.P. SRL lași.

Prezentând băncii R. un contract de

vânzare-cumpărare utilaje datat 20 martie 2003 și factura fiscală din 26 martie

2003 în valoare de 2.379.738.203 ROL (filele 415-417), l.C., ca administrator

al SC A.P. SRL, a solicitat acordarea unui credit pentru investiții, în valoare

de 2 miliarde lei, pentru o perioadă de 3 ani (fila 425).

La 24 martie 2004, a fost încheiat

contractul de credit prin care suma solicitată a fost acordată integral (filele

398-400). În calitate de debitor garant apare SC M.L. SRL, prin inculpatul P.G.,

care garantează rambursarea sumei cu ipotecă rang III asupra imobilului

proprietatea societății amplasat în A.S. (deja grevat de sarcini tot în

favoarea R.).

Potrivit extraselor de cont de la filele

135-140, creditul intră în contul SC A.P. SRL la 29 martie 2000. Pentru a da

aparență respectării destinației acestuia, în aceeași zi, 1.934.000.000 ROL

sunt virați în contul SC C. SRL făcându-se mențiunea că suma reprezintă

contravaloarea facturii din 26 martie 2003 (fila 135).

La 30 martie 2004 din contul SC C. SRL,

banii pleacă în două direcții:

- 786.550.000 ROL la SC G.S. SRL ca

plată a facturii din 16 februarie 2003 reprezentând mijloace fixe;

- 1.102.500.000 ROL la S.C. MOLDO

LEASING S.R.L. ca plată a contractului de leasing pentru utilaje. Acest

contract nu exista la data operațiunii, fiind încheiat două zile mai târziu, la

1 aprilie 2004.

La 30 martie 2004, din contul SC G.S.

SRL, banca preia cei 786.550.000 ROL pentru rambursarea unui credit contractat

anterior. La 31 martie 2004, din contul SC M.L. banii pleacă în două direcții:

- 616.500.000 ROL în contul SC A.P. SRL.

- 485.800.000 ROL în contul SC G.S. SRL.

La 31 martie 2004, din contul SC G.S. SRL,

banca preia cei 485.800.000 ROL pentru lichidarea creditului contractat de

această societate. După această dată, în contul societății nu mai apar

operațiuni.

Tot la 31 martie 2004, din contul SC A.P.

SRL, banca preia cei 616.000.000 ROL ca restituire a liniei de credit acordate

la 10 martie 2004.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

nici unei infracțiuni.

Cu privire la acuzația de săvârșire a

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, inculpatul a

arătat că cele trei contracte de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu părțile

civile N.S., SC M. SA și SC M. SRL deghizează

trei

contracte de împrumut încheiate între SC M.L. SRL,

N.S. și M.N.,

administratorul SC M. SA și SC M. SRL.

Apărarea inculpatului nu a fost dovedită

de nici unul dintre

mijloacele de probă

administrate în cauză. împrejurarea că acel chitanțier

ce cuprindea

chitanța din 25 februarie 2004 eliberată părții civile N.S. de SC M.L. SRL a

fost achiziționat de la SC S.L. la data de 11 martie 2004 nu dovedește

caracterul simulat al contractului de leasing din 25 februarie 2004 încheiat

între SC M.L. SRL și N.S.

Cu privire la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat cu partea

civilă

L.C., inculpatul a arătat că a făcut toate demersurile pentru

procurarea

autoturismului ce făcea obiectul contractului, însă nu a găsit pe piața de

profil din Germania nici un autoturism V. la prețul din contract, iar ulterior

nu a mai avut nici timp și nici bani pentru a restitui prețul plătit în avans

de partea civilă, din cauza instituirii unui sechestru asupra conturilor SC M.L.

SRL.

Inculpatul nu a făcut nici o dovadă a

demersurilor pe care pretinde că Ie-a făcut în vederea executării contractului

de vânzare-cumpărare încheiat la 11 mai 2004 cu partea civilă L.C., iar

intenția sa infracțională este dovedită de împrejurarea că nu a înregistrat în

registrul de vânzări factura pro formă din 11 mai 2004 și nu a făcut mențiune

în

registrul de casă despre chitanța din 11

mai 2004, emise în baza

contractului de vânzare-cumpărare amintit.

Instanța de fond a reținut că fapta

inculpatului P.G. care în perioada 25 februarie 2004 - 11 mai 2004 a indus în

eroare pe părțile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL cu

prilejul încheierii a patru contracte de leasing și pe partea vătămată

L.

C., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare,

ascunzându-le intenția de a nu executa contractele și determinându-le astfel să

ia dispoziția patrimonială prejudiciabilă, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 din alin. (1), (3), (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care la data de

25 martie 2004 a garantat cu imobilul situat lași, aparținând SC M.L. SRL

rambursarea unui credit contractat de SC A.P. SRL, credit din care au fost

achitate datorii personale ale inculpatului către SC G.S. SRL întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr.

31/1990.

S-a apreciat că reținerea disp. art. 13 C.

pen. în încadrarea juridică a acestei infracțiuni nu se justifică, devreme ce

modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 de la data săvârșirii

infracțiunii și până în prezent nu au vizat condițiile de incriminare și nici

limitele speciale de pedeapsă, ci doar au determinat o renumerotare a

articolelor, infracțiunea săvârșită de inculpat fiind incriminată la data

judecării de art. 272 pct. 2 din această lege.

La individualizarea judiciară a

pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, gradul

concret de pericol social, urmările produse, precum și circumstanțele personale

ale inculpatului, reținându-se sub acest aspect conduita nesinceră a acestuia, dar

și lipsa antecedentelor penale.

Având în vedere lipsa antecedentelor

penale, precum și stăruința depusă de inculpat pentru repararea pagubei

pricinuite părții civile N.S., instanța de fond a reținut în favoarea

inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a

constatat că părțile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL și L.C. s-au constituit

părți civile cu sumele pe care le-au plătit ca avans pentru executarea

contractelor de leasing și, respectiv de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC M.L.

SRL, reprezentată de inculpat.

În cursul cercetării judecătorești

inculpatul a restituit părții civile N.S. suma de 216.182 lei (RON).

În termenul prev. de art. 363 alin. (1) C.

proc. pen., hotărârea a fost apelată de inculpatul P.G., formulând critici cu

privire la nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea apelului, inculpatul a

susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

întrucât nu a avut intenția de a induce în eroare părțile vătămate, care de

altfel nu au dorit niciodată încheierea unor contracte de leasing cu SC M.L. SRL.

A învederat că, atât contractele de

leasing încheiate cât și facturile emise au avut în realitate rolul de a

garanta restituirea împrumuturilor pe care cele două societăți le făcuseră

către SC M.L. SRL.

Referindu-se la partea vătămată N.S.,

inculpatul a invocat o creditare „mascată" prin contracte de leasing,

deoarece partea vătămată cunoștea situația precară a societății și a hotărât să

o crediteze în deplină cunoștință de cauză.

În ce privește partea vătămată SC M. SA

și M. SRL, inculpatul a susținut că intenția acestora nu a fost de încheiere a

contractului de leasing, cât timp acestea nu au depus balanțele și bilanțurile

contabile (pentru a dovedi bonitatea) și nu au indicat vreun furnizor preferat

pentru autoturismele comandate.

Referindu-se la partea vătămată L.C.,

inculpatul a susținut că fapta a fost incriminată ca înșelăciune, în raport de

rezultatul tranzacției (neachizitionarea autoturismului și nerestituirea

banilor), fără a se ține seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat

între părți, în care se prevedea expres că „în cazul în care contractul nu

poate fi respectat din motive ce sunt sau nu imputabile societății, banii se

dau înapoi

”

.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și aplicarea art. 81-83

C. pen.

Prin Decizia penală nr. 149 din 24

noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 587

din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului lași, hotărâre care a fost

desființată în latură penală și civilă.

Rejudecând cauza, au fost repuse în

individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două

infracțiuni de bază.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3),

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a),

b) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (șase) ani la 5 (cinci) ani

închisoare.

Au fost recontopite pedepsele, urmând ca

inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul a recuperat

din prejudiciul cauzat părții civile L.C. suma de 1.900 lei, conform chitanței

din 17 noiembrie 2009, urmând ca inculpatul să achite părții civile diferența

de 32.461,93 lei.

Au fost menținute toate celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

S-a stabilit că cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar

și din oficiu, în limite procedurale, instanța de apel a reținut următoarele:

În cauză a fost administrat un

probatoriu complet, și au fost verificate toate apărările inculpatului.

Coroborând declarațiile părților

vătămate, declarațiile martorilor M.G., copiile contractelor din 25 februarie 2004

încheiat între SC M.L. SRL și N.S.; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L.

SRL și SC M.SA; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L. SRL și SC M. SRL;

copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 mai 2004 între

SC M.L. SRL și L.C., copiile facturilor fiscale din 11 mai 2004; copiile

chitanțelor; copiile biletelor la ordin emise de inculpat și refuzurile de

plată a acestora; copia contractului de leasing din 01 aprilie 2004 încheiat

între SC M.

L. SRL și SC C. SRL; copia

facturii fiscale; extrase de cont ale SC A.P. SRL, SC C. SRL, SC M.L. SRL și SC

G.S. SRL; copiile contractului de credit din 24 martie 2004 și ale

actelor ce au stat la baza încheierii acestuia;

copia contractului de ipotecă

rang III asupra imobilului aflat în

proprietatea SC M.L. SRL; declarațiile învinuitului; declarația martorei

audiate în apel, P., rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.

Pe baza dovezilor ce atestau că SC M.L.

SRL, societate administrată de inculpat, intrase în incapacitate de plată a

datoriilor exigibile, prin sentința civilă nr. 120/Com din 08 iulie 2004 a

Tribunalului lași (fila 306 dosar u.p.), s-a dispus deschiderea procedurii

reorganizării judiciare și desemnarea unui administrator judiciar.

Inculpatul a

păstrat dreptul de administrare a societății.

Ulterior, la data de 01 martie 2005,

prin încheierea de ședință nr. 128,

Tribunalul

lași a respins planul de reorganizare prezentat de societate și a dispus intrarea

în faliment și dizolvarea SC M.L. SRL.

Evident că,

inculpatul cunoștea situația financiară a societății.

La data de 25 februarie 2004, între

partea vătămată N.S. și SC M.L. SRL s-a încheiat un contract de leasing, vizând

cumpărarea de la un terț furnizor a unui

autoturism M., an

de fabricație 2004.

În acest scop, partea vătămată a achitat

cu chitanță, avansul de 50% din valoarea de intrare a mașinii, respectiv

echivalentul a 45.000

euro (fila 22 dosar

u.p.)., întocmindu-se și factura (fila 21 dosar u.p.).

Apărările invocate de inculpat și anume,

faptul că partea vătămată

N.S. era asociat

la o societate de leasing, sau împrejurarea că la

momentul încheierii

contractului cu SC M.L. SRL nu a nominalizat furnizorul autoturismului, precum

și data când au fost emise factura și chitanța ce atestau plata avansului, nu

sunt în măsură să

confirme apărările că

acest contract, ca și cele încheiate cu SC M.

SA și SC M. SRL erau

fictive având ca scop de a masca creditarea SC M.L. SRL, garantând totodată

restituirea sumelor împrumutate.

Din probele

dosarului rezultă că inculpatul nu a făcut niciun demers

pentru achiziționarea autoturismelor părților

vătămate, care au plătit avansul stabilit de inculpat, emițându-se chitanțe și

facturi. în urma diligentelor părților vătămate, inculpatul a emis bilete la

ordin, la data de 03 martie 2004 (8 bilete în cazul părții vătămate N.S.,

scadente în prima jumătate a lunii iulie 2004 și 4 bilete emise la data de 09

iunie 2004 și

scadente în aceeași lună, în

cazul părții vătămate M.N.).

Introduse la plată, biletele au fost

refuzate pentru lipsă totală de disponibil, situație de care inculpatul avea cu

certitudine cunoștință.

În ce privește „contractul de

vânzare-cumpărare" înregistrat cu

partea

vătămată L.C., prin care inculpatul s-a înțeles cu aceasta

să-i procure un autoturism V. la prețul de 8.500 euro,

sumă pe

care partea vătămată i-a achitat-o integral, se impun

următoarele precizări.

Faptul invocat de inculpat și anume că

în perioada respectivă s-a deplasat în Germania, nu complinește demersurile pe

care trebuia să le facă pe baza înțelegerii cu partea pentru a-i cumpăra mașina

al cărui preț îl plătise inculpatului.

Inculpatul se putea deplasa

în orice scop în Germania, faptul că el nu a comunicat cu partea vătămată pe

această temă, nu a înregistrat în registrul de vânzări factura, nu a făcut

nicio mențiune în registrul de casă al societății cu privire la suma de 8.500 euro

încasată de la L.C. și a adus la cunoștință părții vătămate dificultățile

financiare abia în iulie

2004, după ce aceasta

i-a solicitat în scris restituirea sumei, sunt evident

aspecte care

dovedesc intenția inculpatului la încheierea respectivului contract de

vânzare-cumpărare.

Elementul material

al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o

acțiune și respectiv o omisiune, care induce

cocontractantul într-o eroare

determinantă

la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi

existat,

contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective.

Prin urmare, nu poate fi confundată

infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale, astfel

cum solicită inculpatul.

Probatoriul

dosarului dovedește fără dubiu intenția inculpatului de a

induce în eroare părțile vătămate cu prilejul

încheierii contractelor, el cunoscând situația juridică și financiară a

societății și urmărind obținerea unui folos material injust.

Referindu-se în acest context la martora

P.M., ascultată în faza apelului la solicitarea inculpatului, instanța de apel

a menționat susținerea acesteia, în sensul că în contractul încheiat între SC M.L.

SRL cu părțile vătămate N.S., L.

C., SC M. și

M. documentele de bonitate fiscală ale

acestora nu au ajuns la ea,

astfel cum era legal, fiind singurul ofițer de credite al SC M.L. SRL din acea

perioadă.

Din declarația

acestei martore rezultă că în situațiile date, inculpatul

se ocupase și de dosarele de bonitate fiscală ale

clienților, de avizare și de stabilire a avansului.

La finalul

declarației, martora P.M. menționează că, în perioada cât a lucrat ca ofițer de

credite ia SC M.L. SRL,

s-au încheiat

aprox. 150 contracte de leasing, dar, în afara celor trei contracte care

formează obiectul prezentului dosar - cu referire la

contractele încheiate cu părțile civile N., L., SC M. și SC

M. „nu își amintește să fi întocmit alte contracte de

leasing fără documentație".

Și acest martor confirmă faptul că

inculpatul a avut o conduită specială în cazul acestor părți vătămate.

În ce privește acuzația privind

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

constând în aceea că, la data de 25 martie 2004 a garantat cu imobilul

aparținând SC M.L.

SRL, rambursarea unui

credit din care au fost achitate datorii personale,

inculpatul nu o

contestă, fapta fiind pe deplin probată cu înscrisurile de la

dosarul cauzei respectiv contractul de

vânzare-cumpărare din 20 martie 2003 și factura fiscală de la filele 415-417

dosar u.p. contractul de credit

(filele 398-400 u.p.), extrasele de cont

(filele 135-140 dosar u.p., înscrisurile emise de SC C. SRL, SC A.P. SRL și SC

R.

În contextul argumentelor expuse,

instanța de control judiciar a apreciat că sunt nefondate criticile

inculpatului.

Referitor la

tratamentul sancționator aplicat inculpatului, instanța de

apel a apreciat că instanța de fond a respectat

criteriile prev. de art. 72 C. pen. și a ținut cont de cauzele ce agravează

răspunderea penală cât și de cele care o atenuează.

În acest sens, s-a apreciat că, reținând

în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C.

pen., instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedepse orientate sub limitele

minimului special prevăzute de textele de incriminare.

Întrucât inculpatul

a mai achitat în apel o parte din prejudiciul cauzat

părții civile L.C., s-a constatat că se justifică o

reapreciere a

cuantumului pedepsei

principale, ce urmează a fi redusă la 5 ani.

S-a mai reținut că

limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare pentru cea mai

gravă dintre infracțiunile imputate inculpatului -

încadrarea juridică fiind impusă de valoarea

prejudiciului cauzat - dar și celelalte criterii de individualizare, nu

justifică o pedeapsă de 2 sau 3 ani

închisoare

care să permită aplicarea dispozițiilor art. 81 - 83 C. pen. sau art.

86

1

C. pen.

Ca urmare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., a fost admis apelul inculpatului, doar sub aspectul

reindividualizării pedepsei, care a fost redusă la 5 ani închisoare,

constatându-se achitat parțial prejudiciul cauzat părții civile L.C.

Împotriva deciziei instanței de apel, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin motivele de recurs,

astfel cum au fost formulate în scris și susținute oral de apărătorul ales, a

invocat în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 9 și

14 C. proc. pen., susținând în esență că instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la

unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului, precum și

asupra unor cereri esențiale formulate în apel, hotărârile pronunțate nu

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, pedeapsa aplicată inculpatului

fiind greșit individualizată, impunându-se

aplicarea

disp.art. 81 - 86

7

C. pen., față de circumstanțele personale ale

inculpatului

și împrejurarea că a achitat o mare parte din prejudiciul cauzat părților

civile.

Înalta Curte, examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este fondat, prioritar pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen.

Conform dispozițiilor legale menționate,

hotărârile sunt supuse casării, între altele, când instanța nu s-a pronunțat

asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile

lor și să influențeze soluția procesului.

În prezenta cauză, condițiile

impuse de acest motiv de casare sunt îndeplinite.

Astfel, prin apărările formulate în

apel, inculpatul a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la aspectele

care, în opinia sa, relevau lipsa bunei credințe a părții vătămate N.S. și

caracterul simulat al contractelor de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu N.S.,

cu SC M. SA și cu SC M. SRL, invocând, între altele, înscrisul aflat la fila

163 a dosarului de fond.

Instanța de control judiciar a înlăturat

global apărările inculpatului, fără a analiza acest înscris, nu a argumentat de

ce nu pot fi reținute apărările inculpatului, cu privire la aspectul

achiziționării chitanțierului ulterior datei încheierii contractulului de

leasing cu partea vătămată N.S. și emiterii chitanței conținută în acel

chitanțier, care sunt probele care contrazic susținerile inculpatului.

Aspectele invocate de către inculpat

erau esențiale în aflarea adevărului, conform art. 3 C. proc. pen. (în

desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului"), de natură să asigure realizarea scopului procesului penal

și să influențeze soluția procesului.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia prioritar pentru

cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. și va trimite cauza spre rejudecare

la Curtea de

Apel lași.

În urma rejudecării apelului vor fi

avute în vedere și celelalte critici formulate în recurs, instanța de apel

urmând a le analiza și a răspunde prin hotărârea pe care o va pronunța.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.G.

împotriva Deciziei penale nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel lași.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 1 iulie 2010.