ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 587 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul lași, în temeiul art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., fiul lui P. și M., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a), b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. , s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. S-a luat act de renunțarea părților civile SC M. SA și SC M. SRL la judecarea acțiunilor civile formulate în cadrul procesului penal. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulat de partea civilă N.S.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999, 1000 alin. (3) și 100 C. civ., a fost obligat inculpatul P.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L. SRL, prin lichidator C.E.L., să plătească părții civile L.C. daune materiale în cuantum de 34.361,93 lei (ROL). În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Inculpatul P.G. a fost asociat și administrator al SC M.L. SRL lași deținând 81% din capitalul social. Societatea a desfășurat activități de creditare pe bază de contract (activități de leasing). Prin sentința civilă 120/COM din 8 iulie 2004, Tribunalul lași a hotărât deschiderea procedurii reorganizării judiciare, cu desemnarea unui administrator judiciar, întrucât M.L.

a făcut dovada intrării în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile (fila 306). Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societății. Întrucât planul de reorganizare prezentat a fost calificat ca nefiind viabil și ținându-se cont de rapoartele întocmite de administratorul judiciar din care rezultă că inculpatul căuta să nu permită creditorilor recuperarea creanțelor, Tribunalul lași - judecător sindic - prin încheierea nr. 128 din 1 martie 2005 a respins planul de reorganizare propus de SC M.L. și a dispus intrarea în faliment a societății și dizolvarea acesteia. Inculpatului i-a fost ridicat dreptul de administrare (filele 333-334). S-a mai reținut că, la data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S.

și SC M.L. SRL, prin administrator P.G., s-a încheiat contractul de leasing prin care societatea se angaja să cumpere de la un terț - furnizor, un autoturism M., an de fabricație 2004, și să transmită părții vătămate folosința bunului (filele 14-19). Partea vătămată a achitat cu chitanța din 25 februarie 2004, avansul de 50% din valoarea de intrare a bunului, respectiv echivalentul a 45.000 euro (2.161.813.500 ROL) - fila 22 - avans care, conform contractului, trebuia plătit furnizorului. S-a întocmit la aceeași dată și factura (fila 21). Conform pct. D.1 din contract, livrarea și primirea mașinii urmau a se realiza în maxim 60 zile de la data confirmării plății avansului. În registrul de casă (fila 185) suma plătită de partea vătămată a fost înregistrată ca „încasare" și în aceeași zi a fost retrasă pe bază de dispoziție de plată de către asociatul M.G.

Potrivit documentelor contabile aflate la dosar, în perioada 10 noiembrie 2003 - 7 ianuarie 2004 acesta creditase societatea cu suma totală de 1.496.000.000 ROL (filele 186-187). Cu cererea din 12 februarie 2004, M.G. a solicitat inculpatului restituirea creditării, făcând referire la 1.903.000.000 ROL (fila 191). Inculpatul și-a dat acordul și a semnat pentru eliberarea din casierie a sumei de 2.161.813.500 ROL (exact cea plătită de partea vătămată). Fiind audiat, M.G. a susținut că aceasta era suma reală cu care a creditat societatea, că nu a avut nici o „înțelegere", cu inculpatul în sensul retragerii banilor, putând să dispună de capitalul său „după bunul plac" (filele 182, 183). În aceste condiții, plata avansului către furnizor nu s-a făcut.

De altfel, în anul 2004, SC M.L. SRL a efectuat două importuri de autoturisme la datele de 28 februarie 2004 și 4 aprilie 2004, un D. și un A. (fila 456). Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru achiziționarea autoturismului M.; nu a cerut părții vătămate documentele necesare întocmirii dosarului de leasing, ceea ce relevă că de la început nu a avut intenția executării contractului în condițiile stipulate. Mai mult, pentru a capta încrederea părții vătămate că îi va putea restitui suma plătită în avans, dacă nu va asigura livrarea autoturismului, în termenul prevăzut, inculpatul a emis la data de 3 martie 2004, șase bilete la ordin, fiecare în valoare de 300.000.000 ROL (filele 23, 25, 27, 29, 31, 32), cu scadențe diferite în prima jumătate a lunii iulie 2004. Constatând că inculpatul nu înțelege să execute obligația, persoana vătămată a introdus în bancă toate biletele la ordin.

Plata a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil. Scadența biletelor la ordin a coincis cu deschiderea procedurii de reorganizare și N.S. s-a înscris în tabelul preliminar al creditorilor. La data de 22 martie 2004, între SC M. SA București, SC M. SRL București, prin reprezentant M.N. și SC M.L. SRL prin administrator P.G., s-au încheiat contractele de leasing financiar prin care locatorul se obliga să procure de la furnizor, pentru fiecare societate în parte, câte un M. Au fost emise facturile din 22 martie 2004 (filele 46, 63) înregistrate în jurnalul de vânzări - fila 81. Cu O.P. din 23 martie 2004 și O.P. din 25 martie 2004, SC M. SA a achitat contravaloarea facturii (fila 46). Cu O.P.

din 23 martie 2004 și din 29 martie 2004, SC M. SRL a achitat contravaloarea facturii (filele 85, 86). Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru aducerea autoturismelor, iar la somația administratorului M.N. de a restitui avansul, a emis la data de 9 iunie 2004 patru bilete la ordin, scadente în aceeași lună. Introduse la plată, B.O. au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil. La sfârșitul lunii aprilie 2004, partea vătămată L.C. l-a contactat pe inculpat făcându-i cunoscută intenția sa de a achiziționa în sistem leasing un autoturism, precizându-i că dispune doar de suma de 5000 euro.

în aceste împrejurări, inculpatul a pretins că îi poate procura un autoturism V. la prețul de 8500 euro, recomandându-i plata integrală a prețului și nu alegerea sistemului leasing, prima variantă scutindu-l de plată „a numeroase taxe și comisioane". Partea vătămată a procurat întreaga sumă, iar la data de 11 mai 2004 a încheiat cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism V., an de fabricație 2000/2001, la aceeași dată plătind suma de 343.619.372 ROL, echivalentul a 8500 euro. Inculpatul a întocmit factura proformă din 11 mai 2004 și a emis chitanța (filele 97, 98). Factura nu a fost înregistrată în registrul de vânzări, iar despre încasarea banilor nu s-a făcut mențiune în registrul de casă (filele 104 și urm.).

Constatând că a trecut termenul de 25 zile prevăzut în contract pentru livrarea mașinii, partea vătămată a solicitat în scris la 9 iunie 2004 (fila 99) și la 6 iulie 2004 (fila 101) restituirea sumei achitate. Motivând „dificultăți financiare", inculpatul a fixat două termene de plată pe care însă nu Ie-a mai respectat. S-a mai reținut că din luna august 2002, C.l. este asociat unic și administrator al SC C. SRL lași. Director al acestei societăți, cu drept de semnătură în bancă, era în anul 2004, l.C. - asociat unic și administrator al SC A.P. SRL lași. Prezentând băncii R. un contract de vânzare-cumpărare utilaje datat 20 martie 2003 și factura fiscală din 26 martie 2003 în valoare de 2.379.738.203 ROL (filele 415-417), l.C., ca administrator al SC A.P.

SRL, a solicitat acordarea unui credit pentru investiții, în valoare de 2 miliarde lei, pentru o perioadă de 3 ani (fila 425). La 24 martie 2004, a fost încheiat contractul de credit prin care suma solicitată a fost acordată integral (filele 398-400). În calitate de debitor garant apare SC M.L. SRL, prin inculpatul P.G., care garantează rambursarea sumei cu ipotecă rang III asupra imobilului proprietatea societății amplasat în A.S. (deja grevat de sarcini tot în favoarea R.). Potrivit extraselor de cont de la filele 135-140, creditul intră în contul SC A.P. SRL la 29 martie 2000. Pentru a da aparență respectării destinației acestuia, în aceeași zi, 1.934.000.000 ROL sunt virați în contul SC C. SRL făcându-se mențiunea că suma reprezintă contravaloarea facturii din 26 martie 2003 (fila 135). La 30 martie 2004 din contul SC C. SRL, banii pleacă în două direcții: - 786.550.000 ROL la SC G.S.

SRL ca plată a facturii din 16 februarie 2003 reprezentând mijloace fixe; - 1.102.500.000 ROL la S.C. MOLDO LEASING S.R.L. ca plată a contractului de leasing pentru utilaje. Acest contract nu exista la data operațiunii, fiind încheiat două zile mai târziu, la 1 aprilie 2004. La 30 martie 2004, din contul SC G.S. SRL, banca preia cei 786.550.000 ROL pentru rambursarea unui credit contractat anterior. La 31 martie 2004, din contul SC M.L. banii pleacă în două direcții: - 616.500.000 ROL în contul SC A.P. SRL. - 485.800.000 ROL în contul SC G.S. SRL. La 31 martie 2004, din contul SC G.S. SRL, banca preia cei 485.800.000 ROL pentru lichidarea creditului contractat de această societate. După această dată, în contul societății nu mai apar operațiuni.

Tot la 31 martie 2004, din contul SC A.P. SRL, banca preia cei 616.000.000 ROL ca restituire a liniei de credit acordate la 10 martie 2004. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea nici unei infracțiuni. Cu privire la acuzația de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, inculpatul a arătat că cele trei contracte de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu părțile civile N.S., SC M. SA și SC M. SRL deghizează trei contracte de împrumut încheiate între SC M.L. SRL, N.S. și M.N., administratorul SC M. SA și SC M. SRL. Apărarea inculpatului nu a fost dovedită de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză. împrejurarea că acel chitanțier ce cuprindea chitanța din 25 februarie 2004 eliberată părții civile N.S.

de SC M.L. SRL a fost achiziționat de la SC S.L. la data de 11 martie 2004 nu dovedește caracterul simulat al contractului de leasing din 25 februarie 2004 încheiat între SC M.L. SRL și N.S. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C., inculpatul a arătat că a făcut toate demersurile pentru procurarea autoturismului ce făcea obiectul contractului, însă nu a găsit pe piața de profil din Germania nici un autoturism V. la prețul din contract, iar ulterior nu a mai avut nici timp și nici bani pentru a restitui prețul plătit în avans de partea civilă, din cauza instituirii unui sechestru asupra conturilor SC M.L. SRL.

Inculpatul nu a făcut nici o dovadă a demersurilor pe care pretinde că Ie-a făcut în vederea executării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 mai 2004 cu partea civilă L.C., iar intenția sa infracțională este dovedită de împrejurarea că nu a înregistrat în registrul de vânzări factura pro formă din 11 mai 2004 și nu a făcut mențiune în registrul de casă despre chitanța din 11 mai 2004, emise în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit. Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului P.G.

care în perioada 25 februarie 2004 - 11 mai 2004 a indus în eroare pe părțile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing și pe partea vătămată L. C., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ascunzându-le intenția de a nu executa contractele și determinându-le astfel să ia dispoziția patrimonială prejudiciabilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 din alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care la data de 25 martie 2004 a garantat cu imobilul situat lași, aparținând SC M.L. SRL rambursarea unui credit contractat de SC A.P. SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC G.S.

SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990. S-a apreciat că reținerea disp. art. 13 C. pen. în încadrarea juridică a acestei infracțiuni nu se justifică, devreme ce modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 de la data săvârșirii infracțiunii și până în prezent nu au vizat condițiile de incriminare și nici limitele speciale de pedeapsă, ci doar au determinat o renumerotare a articolelor, infracțiunea săvârșită de inculpat fiind incriminată la data judecării de art. 272 pct. 2 din această lege. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, gradul concret de pericol social, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, reținându-se sub acest aspect conduita nesinceră a acestuia, dar și lipsa antecedentelor penale.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, precum și stăruința depusă de inculpat pentru repararea pagubei pricinuite părții civile N.S., instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că părțile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL și L.C. s-au constituit părți civile cu sumele pe care le-au plătit ca avans pentru executarea contractelor de leasing și, respectiv de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC M.L. SRL, reprezentată de inculpat. În cursul cercetării judecătorești inculpatul a restituit părții civile N.S. suma de 216.182 lei (RON). În termenul prev. de art. 363 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârea a fost apelată de inculpatul P.G., formulând critici cu privire la nelegalitatea și netemeinicia acesteia. În motivarea apelului, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu a avut intenția de a induce în eroare părțile vătămate, care de altfel nu au dorit niciodată încheierea unor contracte de leasing cu SC M.L. SRL. A învederat că, atât contractele de leasing încheiate cât și facturile emise au avut în realitate rolul de a garanta restituirea împrumuturilor pe care cele două societăți le făcuseră către SC M.L. SRL. Referindu-se la partea vătămată N.S., inculpatul a invocat o creditare „mascată" prin contracte de leasing, deoarece partea vătămată cunoștea situația precară a societății și a hotărât să o crediteze în deplină cunoștință de cauză.

În ce privește partea vătămată SC M. SA și M. SRL, inculpatul a susținut că intenția acestora nu a fost de încheiere a contractului de leasing, cât timp acestea nu au depus balanțele și bilanțurile contabile (pentru a dovedi bonitatea) și nu au indicat vreun furnizor preferat pentru autoturismele comandate. Referindu-se la partea vătămată L.C., inculpatul a susținut că fapta a fost incriminată ca înșelăciune, în raport de rezultatul tranzacției (neachizitionarea autoturismului și nerestituirea banilor), fără a se ține seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, în care se prevedea expres că „în cazul în care contractul nu poate fi respectat din motive ce sunt sau nu imputabile societății, banii se dau înapoi ” . În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și aplicarea art. 81-83 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului lași, hotărâre care a fost desființată în latură penală și civilă. Rejudecând cauza, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni de bază. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (șase) ani la 5 (cinci) ani închisoare.

Au fost recontopite pedepsele, urmând ca inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare. S-a constatat că inculpatul a recuperat din prejudiciul cauzat părții civile L.C. suma de 1.900 lei, conform chitanței din 17 noiembrie 2009, urmând ca inculpatul să achite părții civile diferența de 32.461,93 lei. Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale, instanța de apel a reținut următoarele: În cauză a fost administrat un probatoriu complet, și au fost verificate toate apărările inculpatului.

Coroborând declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor M.G., copiile contractelor din 25 februarie 2004 încheiat între SC M.L. SRL și N.S.; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L. SRL și SC M.SA; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L. SRL și SC M. SRL; copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 mai 2004 între SC M.L. SRL și L.C., copiile facturilor fiscale din 11 mai 2004; copiile chitanțelor; copiile biletelor la ordin emise de inculpat și refuzurile de plată a acestora; copia contractului de leasing din 01 aprilie 2004 încheiat între SC M. L. SRL și SC C. SRL; copia facturii fiscale; extrase de cont ale SC A.P. SRL, SC C. SRL, SC M.L. SRL și SC G.S. SRL; copiile contractului de credit din 24 martie 2004 și ale actelor ce au stat la baza încheierii acestuia; copia contractului de ipotecă rang III asupra imobilului aflat în proprietatea SC M.L.

SRL; declarațiile învinuitului; declarația martorei audiate în apel, P., rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului. Pe baza dovezilor ce atestau că SC M.L. SRL, societate administrată de inculpat, intrase în incapacitate de plată a datoriilor exigibile, prin sentința civilă nr. 120/Com din 08 iulie 2004 a Tribunalului lași (fila 306 dosar u.p.), s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și desemnarea unui administrator judiciar. Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societății. Ulterior, la data de 01 martie 2005, prin încheierea de ședință nr. 128, Tribunalul lași a respins planul de reorganizare prezentat de societate și a dispus intrarea în faliment și dizolvarea SC M.L.

SRL. Evident că, inculpatul cunoștea situația financiară a societății. La data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S. și SC M.L. SRL s-a încheiat un contract de leasing, vizând cumpărarea de la un terț furnizor a unui autoturism M., an de fabricație 2004. În acest scop, partea vătămată a achitat cu chitanță, avansul de 50% din valoarea de intrare a mașinii, respectiv echivalentul a 45.000 euro (fila 22 dosar u.p.)., întocmindu-se și factura (fila 21 dosar u.p.). Apărările invocate de inculpat și anume, faptul că partea vătămată N.S. era asociat la o societate de leasing, sau împrejurarea că la momentul încheierii contractului cu SC M.L. SRL nu a nominalizat furnizorul autoturismului, precum și data când au fost emise factura și chitanța ce atestau plata avansului, nu sunt în măsură să confirme apărările că acest contract, ca și cele încheiate cu SC M. SA și SC M. SRL erau fictive având ca scop de a masca creditarea SC M.L.

SRL, garantând totodată restituirea sumelor împrumutate. Din probele dosarului rezultă că inculpatul nu a făcut niciun demers pentru achiziționarea autoturismelor părților vătămate, care au plătit avansul stabilit de inculpat, emițându-se chitanțe și facturi. în urma diligentelor părților vătămate, inculpatul a emis bilete la ordin, la data de 03 martie 2004 (8 bilete în cazul părții vătămate N.S., scadente în prima jumătate a lunii iulie 2004 și 4 bilete emise la data de 09 iunie 2004 și scadente în aceeași lună, în cazul părții vătămate M.N.). Introduse la plată, biletele au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil, situație de care inculpatul avea cu certitudine cunoștință. În ce privește „contractul de vânzare-cumpărare" înregistrat cu partea vătămată L.C., prin care inculpatul s-a înțeles cu aceasta să-i procure un autoturism V. la prețul de 8.500 euro, sumă pe care partea vătămată i-a achitat-o integral, se impun următoarele precizări.

Faptul invocat de inculpat și anume că în perioada respectivă s-a deplasat în Germania, nu complinește demersurile pe care trebuia să le facă pe baza înțelegerii cu partea pentru a-i cumpăra mașina al cărui preț îl plătise inculpatului. Inculpatul se putea deplasa în orice scop în Germania, faptul că el nu a comunicat cu partea vătămată pe această temă, nu a înregistrat în registrul de vânzări factura, nu a făcut nicio mențiune în registrul de casă al societății cu privire la suma de 8.500 euro încasată de la L.C. și a adus la cunoștință părții vătămate dificultățile financiare abia în iulie 2004, după ce aceasta i-a solicitat în scris restituirea sumei, sunt evident aspecte care dovedesc intenția inculpatului la încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare.

Elementul material al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o acțiune și respectiv o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale, astfel cum solicită inculpatul. Probatoriul dosarului dovedește fără dubiu intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate cu prilejul încheierii contractelor, el cunoscând situația juridică și financiară a societății și urmărind obținerea unui folos material injust. Referindu-se în acest context la martora P.M., ascultată în faza apelului la solicitarea inculpatului, instanța de apel a menționat susținerea acesteia, în sensul că în contractul încheiat între SC M.L.

SRL cu părțile vătămate N.S., L. C., SC M. și M. documentele de bonitate fiscală ale acestora nu au ajuns la ea, astfel cum era legal, fiind singurul ofițer de credite al SC M.L. SRL din acea perioadă. Din declarația acestei martore rezultă că în situațiile date, inculpatul se ocupase și de dosarele de bonitate fiscală ale clienților, de avizare și de stabilire a avansului. La finalul declarației, martora P.M. menționează că, în perioada cât a lucrat ca ofițer de credite ia SC M.L. SRL, s-au încheiat aprox. 150 contracte de leasing, dar, în afara celor trei contracte care formează obiectul prezentului dosar - cu referire la contractele încheiate cu părțile civile N., L., SC M. și SC M. „nu își amintește să fi întocmit alte contracte de leasing fără documentație". Și acest martor confirmă faptul că inculpatul a avut o conduită specială în cazul acestor părți vătămate.

În ce privește acuzația privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, constând în aceea că, la data de 25 martie 2004 a garantat cu imobilul aparținând SC M.L. SRL, rambursarea unui credit din care au fost achitate datorii personale, inculpatul nu o contestă, fapta fiind pe deplin probată cu înscrisurile de la dosarul cauzei respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2003 și factura fiscală de la filele 415-417 dosar u.p. contractul de credit (filele 398-400 u.p.), extrasele de cont (filele 135-140 dosar u.p., înscrisurile emise de SC C. SRL, SC A.P. SRL și SC R. În contextul argumentelor expuse, instanța de control judiciar a apreciat că sunt nefondate criticile inculpatului.

Referitor la tratamentul sancționator aplicat inculpatului, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a respectat criteriile prev. de art. 72 C. pen. și a ținut cont de cauzele ce agravează răspunderea penală cât și de cele care o atenuează. În acest sens, s-a apreciat că, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedepse orientate sub limitele minimului special prevăzute de textele de incriminare. Întrucât inculpatul a mai achitat în apel o parte din prejudiciul cauzat părții civile L.C., s-a constatat că se justifică o reapreciere a cuantumului pedepsei principale, ce urmează a fi redusă la 5 ani.

S-a mai reținut că limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare pentru cea mai gravă dintre infracțiunile imputate inculpatului - încadrarea juridică fiind impusă de valoarea prejudiciului cauzat - dar și celelalte criterii de individualizare, nu justifică o pedeapsă de 2 sau 3 ani închisoare care să permită aplicarea dispozițiilor art. 81 - 83 C. pen. sau art. 86 1 C. pen. Ca urmare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul inculpatului, doar sub aspectul reindividualizării pedepsei, care a fost redusă la 5 ani închisoare, constatându-se achitat parțial prejudiciul cauzat părții civile L.C. Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin motivele de recurs, astfel cum au fost formulate în scris și susținute oral de apărătorul ales, a invocat în cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 9 și 14 C. proc.

pen., susținând în esență că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului, precum și asupra unor cereri esențiale formulate în apel, hotărârile pronunțate nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, pedeapsa aplicată inculpatului fiind greșit individualizată, impunându-se aplicarea disp.art. 81 - 86 7 C. pen., față de circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurarea că a achitat o mare parte din prejudiciul cauzat părților civile. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, prioritar pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. Conform dispozițiilor legale menționate, hotărârile sunt supuse casării, între altele, când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. În prezenta cauză, condițiile impuse de acest motiv de casare sunt îndeplinite. Astfel, prin apărările formulate în apel, inculpatul a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la aspectele care, în opinia sa, relevau lipsa bunei credințe a părții vătămate N.S. și caracterul simulat al contractelor de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu N.S., cu SC M. SA și cu SC M. SRL, invocând, între altele, înscrisul aflat la fila 163 a dosarului de fond.

Instanța de control judiciar a înlăturat global apărările inculpatului, fără a analiza acest înscris, nu a argumentat de ce nu pot fi reținute apărările inculpatului, cu privire la aspectul achiziționării chitanțierului ulterior datei încheierii contractulului de leasing cu partea vătămată N.S. și emiterii chitanței conținută în acel chitanțier, care sunt probele care contrazic susținerile inculpatului. Aspectele invocate de către inculpat erau esențiale în aflarea adevărului, conform art. 3 C. proc. pen. (în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului"), de natură să asigure realizarea scopului procesului penal și să influențeze soluția procesului.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia prioritar pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel lași. În urma rejudecării apelului vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate în recurs, instanța de apel urmând a le analiza și a răspunde prin hotărârea pe care o va pronunța. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel lași. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2010.