ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2449/2008

Asupra recursurilor de față;

în baza actelor dosarului, constată următoarele :

Prin încheierea din 26 iunie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a

și

pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată

în dosarul nr. 571/87/2007 a dispus, printre altele, menținerea

stării de arest preventiv a inculpaților T.C.J., T.M.C.

,

M.L.M., N.F.D. și D.A.D.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin

sentința penală nr. 41 din 6 mai 2008 a Tribunalului București au fost

condamnați printre alții, inculpații:

- T.M.C.

la 8

ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001, modificată prin, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

; la 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13

C. pen.; la 8 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de

art. 323 alin.

(1) și (2) C. pen., la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

- T.C.J.

la 6 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

- M.L.M.

la 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea

nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

, la 8

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la

art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.

13 C. pen. și la 2 ani închisoare

pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 328 C. pen.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

- N.F.D.

la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, modificată.

Pe rolul Curții de Apel București au

fost înregistrate apelurile împotriva hotărârii mai sus menționate, declarate,

printre alții, de inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D.

S-a mai reținut că, temeiurile care au

determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen. În acest sens s-a susținut că, sunt

indicii temeinice

referitoare la săvârșirea unei fapte penale, fiind îndeplinite condițiile prev.

de art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., iar pe de altă

parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații

sunt cercetați este închisoarea

mai mare de

4 ani, iar față de natura, gravitatea și împrejurările comiterii

faptelor,

s-a apreciat că, lăsare în libertate a inculpaților creează pericol concret

pentru ordinea publică.

De asemenea, instanța de apel a apreciat

ca fiind neîntemeiate cererile formulate, printre alții, de inculpații M.L.M. și

N.F.D. de înlocuire și revocare a măsurii arestării preventive, întrucât din

mijloacele de probă administrate în cauză, s-au desprins indicii temeinice că,

inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată,

fapte ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Împotriva acestei încheieri au declarat

recursuri inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D., solicitând admiterea lor,

casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea

lor în stare de libertate.

Înalta Curte, examinând recursurile

declarate de inculpați constată că sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 5 paragraful 4 din

C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de

libertatea

sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs

în fața

unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt

asupra legalității deținerii sale și să dispună

eliberarea sa dacă deținerea

este ilegală.

Potrivit

art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform

art. 160

b

din același cod.

Pe de altă

parte, conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen.

, dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,

dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în

libertate a

inculpatului.

Alineatul

3 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că,

referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor

dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.E.D.O., inculpații au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în

fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că

au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

Măsura arestării preventive a fost luată

de judecător în condițiile art. 149

1

C. proc. pen., cu asigurarea

drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de

libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de

control judiciar.

Totodată, măsura arestării preventive a

fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării

cauzei, iar prin sentința penală nr. 41 din 6 mai 2008 Curtea de Apel București,

secția a

II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a dispus condamnarea inculpaților: T.C.J. la pedeapsa rezultantă de 6 ani

închisoare, T.M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, M.L.M. la

pedeapsa 8 ani închisoare și N.F.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Hotărârea

de condamnare a inculpaților pentru faptele reținute în

sarcina

lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din

C.E.D.O., menținerea măsurii arestării.

Cât

privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea

actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța

investită

cu soluționarea propunerii

procurorului a reținut că se impune arestarea

preventivă a inculpaților,

fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen.

, precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

, respectiv inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar

m

odalitatea

și împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al

acestora demonstrează că, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, instanța învestită cu

soluționarea apelurilor inculpaților, efectuând controlul de legalitate și

temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de

condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive a inculpaților continuă să subziste, impunând în continuare privarea

de libertate a acestora.

Înalta Curte constată că, pentru

infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată legea prevede

pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora

ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru

ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă

a inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând în continuare.

Așadar, constatând că sunt întrunite

cerințele prevăzute de art.

300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și la art.

5

paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați vor fi obligați la câte 140 lei cheltuieli judiciare către

stat, din

care suma de câte 40 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații T.C.J.

, T.M.C., M.L.M. și N.F.D.

împotriva încheierii din 26 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a

II-a

penală și pentru cauze și minori și de familie,

în dosarul nr. 571/ 87/2007.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte de 140 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând

onorariul cuvenite apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 16 iulie 2008.