ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2449/2008

Asupra recursurilor de față; în baza actelor dosarului, constată următoarele : Prin încheierea din 26 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 571/87/2007 a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților T.C.J., T.M.C. , M.L.M., N.F.D. și D.A.D. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 41 din 6 mai 2008 a Tribunalului București au fost condamnați printre alții, inculpații: - T.M.C. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

; la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen.; la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. - T.C.J. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. - M.L.M. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. , la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 328 C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

- N.F.D. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată. Pe rolul Curții de Apel București au fost înregistrate apelurile împotriva hotărârii mai sus menționate, declarate, printre alții, de inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D. S-a mai reținut că, temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. În acest sens s-a susținut că, sunt indicii temeinice referitoare la săvârșirea unei fapte penale, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen., iar pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura, gravitatea și împrejurările comiterii faptelor, s-a apreciat că, lăsare în libertate a inculpaților creează pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate cererile formulate, printre alții, de inculpații M.L.M. și N.F.D. de înlocuire și revocare a măsurii arestării preventive, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză, s-au desprins indicii temeinice că, inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, fapte ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D., solicitând admiterea lor, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b din același cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. , dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Alineatul 3 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpații au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art. 149 1 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.

Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 41 din 6 mai 2008 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus condamnarea inculpaților: T.C.J. la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, T.M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, M.L.M. la pedeapsa 8 ani închisoare și N.F.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare. Hotărârea de condamnare a inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării. Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpaților, fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc.

pen. , precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. , respectiv inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar m odalitatea și împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al acestora demonstrează că, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea apelurilor inculpaților, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.

Înalta Curte constată că, pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată legea prevede pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând în continuare. Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C.J. , T.M.C., M.L.M. și N.F.D. împotriva încheierii din 26 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze și minori și de familie, în dosarul nr. 571/ 87/2007. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenite apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 16 iulie 2008.