ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 823/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 823/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 743 din 19 iunie 2006, pronunțată de

Tribunalul București, secția

I

penală, în dosarul nr. 6669/3/2006,

în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ț.V. prin actul de

sesizare din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (2) cu aplicarea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și din infracțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 37

lit. b) C. pen., inculpatul Ț.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 6

luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), raportat la dispozițiile art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea , respectiv 10

ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a fost computat prevenția

inculpatului de la 24 ianuarie 2006 până la data pronunțării sentinței, 19

iunie 2006.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a

dispus confiscarea cantității de 3,61 grame de heroină cu cafeina, ambalată și sigilată

cu sigiliu tip M.I. nr. 50093, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. –

D.C.J.S.E.O., conform dovezii seria AT nr. 0029065 din 07 februarie 2006.

S-a constat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de

0,11 grame de heroină cu cafeina.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

să plătească suma de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, coroborând

materialul probator administrat în cauză, că, la data de 24 ianuarie 2006,

inculpatul a vândut martorului cu identitate protejată M.C. 6 doze de heroină,

în schimbul sumei de 2.000.000 ROL.

Cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului, situată în

București, s-au găsit suma de 3.500.000 ROL și două seringi hipodermice de

unică folosință.

Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor ce compuneau suma

menținută cu seriile bancnotelor înmânate martorului denunțător cu identitate

protejată și folosite la cumpărarea celor 6 doze de heroină, consemnate

anterior în procesul verbal întocmit de către organele de poliție, s-a stabilit

că o parte din bancnote coincideau, respectiv 3 bancnote a 500.000 ROL, o

bancnotă de 100.000 ROL și 4 bancnote de 10 ROL.

Cu aceeași ocazie, asupra inculpatului s-au găsit 31 doze de heroină,

destinate consumului propriu și comercializării.

A mai reținut instanța de fond că, urmare a unei alte percheziții

domiciliare în locuința inculpatului, situată în București, s-au găsit 80 doze

de heroină, destinate de asemenea consumului propriu și comercializării.

În declarațiile sale, inculpatul a arătat că este consumator de

droguri, fapt atestat și de concubina acestuia, martora T.R.E., și de actele

medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta consumă heroină

injectabilă din anul 1999, ceea ce justifică concluzia că inculpatul a deținut

drogurile nu numai pentru comercializare, ci și pentru consumul propriu.

Instanța de fond a înlăturat ca nesinceră declarația inculpatului, dată

în cursul cercetării judecătorești, cu privire la faptul că nu este traficant

de droguri, aceasta fiind infirmată de materialul probator administrat în

cauză, apreciind că vinovăția inculpatului a fost dovedită, cu certitudine,

prin declarația martorului denunțător cu identitate protejată M.C., care a

arătat că acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000

ROL, care se coroborează cu procesele verbale întocmite cu ocazia consemnării

denunțului formulat de acesta, verificărilor în teren și consemnării seriilor

bancnotelor folosite la realizarea flagrantului.

Sub același aspect, instanța de fond a apreciat ca relevante procesele

verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în locuințele

inculpatului, unde au fost găsite dozele de heroină anterior menționate, care

se coroborează cu declarațiile martorilor: A.D., care a arătat că a fost de

față când organele de poliție au găsit într-un dulap din locuința inculpatului

80 doze de heroină, Ț.C., care a declarat că dozele găsite în acea locuință au

fost puse în dulap de către inculpat, pe care îl cunoștea ca fiind consumator

de droguri, M.R.R., care a participat la percheziția domiciliară efectuată în

ap. 56, unde locuia inculpatul și care a confirmat faptul că asupra acestuia

s-au găsit mai multe doze de heroină, despre care inculpatul a afirmat că le

ține atât pentru consumul propriu, cât și pentru comercializare și T.R.E., care

a arătat că în locuința inculpatului, pe care îl cunoștea ca fiind consumator

de droguri, s-au găsit mai multe doze de heroină.

A reținut instanța de fond că, probele la care s-a făcut referire se

coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în

care acesta a recunoscut comiterea faptelor deduse judecății, declarații cu

privire la care acesta a arătat în faza cercetării judecătorești că le menține,

întrucât corespund adevărului.

În drept, instanța de fond a constat că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 2 alin.

(2) și respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispunând schimbarea

încadrării juridice, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prin

înlăturarea alin. (1) din fiecare normă de incriminare, reținând că obiectul

material la care se referă textele de lege menționate în rechizitoriu este

diferit, droguri de risc și respectiv droguri de mare risc, ceea ce presupune

existența a două infracțiuni distincte, iar nu a două variante ale aceleiași

infracțiuni. A reținut instanța de fond că, faptul că modalitățile normative

ale infracțiunilor prevăzute în alin. (2) sunt raportate le cele din alin. (1)

nu constituie un argument pentru a se reține existența a câte două variante ale

aceleiași infracțiuni, întrucât în acest caz, este vorba de o normă de

trimitere, al cărei conținut a fost stabilit astfel din rațiuni de tehnică

legislativă.

S-a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie

prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., față de condamnarea la

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 185

din 06 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 4 București, din care acesta a

fost eliberat la data de 08 martie 2000, cu un rest rămas neexecutat de 306

zile de închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor,

precum și persoana inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul

procesului penal, este recidivist, manifestând perseverență infracțională, însă

este tânăr și are un grad de instruire redus.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel în termenul

legal, criticând, în scris, hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și

netemeinicie, cât privește greșita sa condamnare pentru infracțiunea de trafic

de droguri de mare risc și respectiv incorecta individualizare a pedepsei

aplicate, solicitând, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare pentru

prima faptă iar, în subsidiar, reducerea duratei pedepsei.

În concluziile orale, la termenul din data de 20 octombrie 2006 și cu

ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că apelul declarat în cauză vizează

numai individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea

severă, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor și de

circumstanțele sale personale.

Cu ocazia judecării apelului, instanța de apel a încuviințat, la

cererea inculpatului, proba cu un martor în circumstanțiere, F.C., însă acesta

nu a putut fi audiat, întrucât nu a fost indicată adresa la care locuiește,

pentru a fi citat în fața instanței.

Prin decizia penală nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția

I

penală, în dosarul nr. 6669/3/2006,

a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că

instanța de fond a administrat nemijlocit toate probele necesare aflării

adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a

întregului probatoriu al cauzei, situația de fapt, vinovăția inculpatului și

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestuia.

Deși inculpatul contestă săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, afirmând în cursul judecății că el procura și deținea heroină

numai pentru consumul propriu, această susținere este contrazisă de

declarațiile constate ale martorului cu identitate protejată M.C., care, pe tot

parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia audierii sale de către instanța

de fond, a precizat că, la data de 24 ianuarie 2006, s-a deplasat la locuința

inculpatului, de la care își mai procurase și anterior droguri contra cost, iar

acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL. A

reținut instanța de apel că această declarație se coroborează cu procesul

verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de

percheziție, precum și cu declarațiile inculpatului.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de apel a apreciat că în favoarea acestuia nu pot fi

reținute circumstanțe atenuante judiciare, întrucât a avut anterior săvârșirii

faptelor o conduită necorespunzătoare normelor de conviețuire socială, fiind

condamnat penal de două ori, a manifestat o atitudine procesuală oscilantă și a

săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, fără a arăta

în scris motivele.

În concluziile orale, apărătorul inculpatului a invocat motivul de

casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.

Recurentul inculpat, în concluziile orale, a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, întrucât, deși a colaborat cu organele de cercetare penală

pentru prinderea altor infractori, nu a beneficiat de prevederile art. 16 din

Legea nr. 143/2000.

Printr-un memoriu depus la dosarul cauzei, recurentul inculpat a

învederat instanței că a săvârșit fapta datorită anturajului, sumele de bani și

drogurile fiindu-i încredințate de prietenul său M.C., spre folosul comun.

Recurentul inculpat nu a încadrat juridic criticile formulate.

Înalta Curte constată că, susținerile recurentului inculpat din

memoriul depus la dosarul cauzei, precum și cele expuse cu ocazia ultimului

cuvânt, vizează, de fapt, individualizarea judiciară a pedepsei, astfel încât

acestea vor fi analizate în cadrul cazului de casare invocat de apărătorul său,

respectiv dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Prealabil analizării motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată

că deși inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor art. 385

10

C.

proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile susținute oral se

încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanță

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și, în

consecință, vor fi analizate.

Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de

recurs invocate, dar și din oficiu, cât privește cazurile de casare ce se impun

a fi analizate astfel, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul

de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, dedus din modul organizat

și împrejurările comiterii acesteia, de cantitatea semnificativă de droguri

găsită cu ocazia efectuării percheziției, natura și importanța deosebită a

relațiilor sociale afectate, atitudinea oscilantă a recurentului inculpat pe

parcursul cercetării penale, starea de recidivă, fiind recidivist

postexecutoriu, ținând cont însă și de faptul că acesta este tânăr și cu un

grad redus de instruire. Reținând toate aceste elemente, instanța de fond a

aplicat recurentului inculpat o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de

lege.

Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului, este corespunzător

individualizată, fiind în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului

acestuia și să asigure realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare,

precum și a scopului preventiv al pedepsei.

Cât privește solicitarea de reducere a pedepsei prin aplicarea

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că,

potrivit acestor dispoziții legale, persoana care a comis una dintre

infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 2 – art. 10 din Legea nr. 143/2000,

iar în cursul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea

la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de

droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de

lege. Ca urmare a atitudinii inculpatului, care a înțeles să coopereze cu

organele de anchetă, operează reducerea pedepsei. Aceste împrejurări au

valoarea unei circumstanțe atenuante și nu a unei stări de atenuare, fiind

vorba de împrejurări de natură să caracterizeze persoana inculpatului.

Însă, pentru a opera aceste dispoziții legale, instanța trebuie să

constate că sunt îndeplinite cerințele legii, respectiv denunțul inculpatului

să se fi finalizat cu trimiterea în judecată a persoanei la care s-a făcut

referire în denunț.

În speță, din actele dosarului, nu rezultă îndeplinirea condițiilor

prevăzute de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, simplul denunț al

inculpatului nefiind de natură să atragă automat aplicarea acestor dispoziții

legale. Față de aceste aspecte, criticile formulate de inculpat sub aspectul

greșitei individualizări judiciare a pedepsei, nu sunt întemeiate, hotărârilor

pronunțate fiind legale și temeinice, atât sub aspectul criticilor invocate de

inculpat, dar și sub celelalte aspecte ce pot fi supuse analizei instanței de

recurs, din oficiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Ț.V. împotriva deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală.

Va deduce durata arestării preventive a recurentului inculpat de la

24.01.2006 la 13.02.2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din

fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P

U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva

deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția

I

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive

de la 24 ianuarie 2006 la 13 februarie 2007.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2007.