ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 823/2007

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 743 din 19 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 6669/3/2006, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ț.V. prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (2) cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul Ț.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea , respectiv 10 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a fost computat prevenția inculpatului de la 24 ianuarie 2006 până la data pronunțării sentinței, 19 iunie 2006. În baza dispozițiilor art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. În baza dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 3,61 grame de heroină cu cafeina, ambalată și sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50093, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii seria AT nr. 0029065 din 07 februarie 2006. S-a constat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,11 grame de heroină cu cafeina. În baza dispozițiilor art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, coroborând materialul probator administrat în cauză, că, la data de 24 ianuarie 2006, inculpatul a vândut martorului cu identitate protejată M.C. 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL. Cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului, situată în București, s-au găsit suma de 3.500.000 ROL și două seringi hipodermice de unică folosință.

Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor ce compuneau suma menținută cu seriile bancnotelor înmânate martorului denunțător cu identitate protejată și folosite la cumpărarea celor 6 doze de heroină, consemnate anterior în procesul verbal întocmit de către organele de poliție, s-a stabilit că o parte din bancnote coincideau, respectiv 3 bancnote a 500.000 ROL, o bancnotă de 100.000 ROL și 4 bancnote de 10 ROL. Cu aceeași ocazie, asupra inculpatului s-au găsit 31 doze de heroină, destinate consumului propriu și comercializării. A mai reținut instanța de fond că, urmare a unei alte percheziții domiciliare în locuința inculpatului, situată în București, s-au găsit 80 doze de heroină, destinate de asemenea consumului propriu și comercializării.

În declarațiile sale, inculpatul a arătat că este consumator de droguri, fapt atestat și de concubina acestuia, martora T.R.E., și de actele medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta consumă heroină injectabilă din anul 1999, ceea ce justifică concluzia că inculpatul a deținut drogurile nu numai pentru comercializare, ci și pentru consumul propriu.

Instanța de fond a înlăturat ca nesinceră declarația inculpatului, dată în cursul cercetării judecătorești, cu privire la faptul că nu este traficant de droguri, aceasta fiind infirmată de materialul probator administrat în cauză, apreciind că vinovăția inculpatului a fost dovedită, cu certitudine, prin declarația martorului denunțător cu identitate protejată M.C., care a arătat că acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL, care se coroborează cu procesele verbale întocmite cu ocazia consemnării denunțului formulat de acesta, verificărilor în teren și consemnării seriilor bancnotelor folosite la realizarea flagrantului.

Sub același aspect, instanța de fond a apreciat ca relevante procesele verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în locuințele inculpatului, unde au fost găsite dozele de heroină anterior menționate, care se coroborează cu declarațiile martorilor: A.D., care a arătat că a fost de față când organele de poliție au găsit într-un dulap din locuința inculpatului 80 doze de heroină, Ț.C., care a declarat că dozele găsite în acea locuință au fost puse în dulap de către inculpat, pe care îl cunoștea ca fiind consumator de droguri, M.R.R., care a participat la percheziția domiciliară efectuată în ap. 56, unde locuia inculpatul și care a confirmat faptul că asupra acestuia s-au găsit mai multe doze de heroină, despre care inculpatul a afirmat că le ține atât pentru consumul propriu, cât și pentru comercializare și T.R.E., care a arătat că în locuința inculpatului, pe care îl cunoștea ca fiind consumator de droguri, s-au găsit mai multe doze de heroină.

A reținut instanța de fond că, probele la care s-a făcut referire se coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în care acesta a recunoscut comiterea faptelor deduse judecății, declarații cu privire la care acesta a arătat în faza cercetării judecătorești că le menține, întrucât corespund adevărului. În drept, instanța de fond a constat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (2) și respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispunând schimbarea încadrării juridice, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea alin. (1) din fiecare normă de incriminare, reținând că obiectul material la care se referă textele de lege menționate în rechizitoriu este diferit, droguri de risc și respectiv droguri de mare risc, ceea ce presupune existența a două infracțiuni distincte, iar nu a două variante ale aceleiași infracțiuni.

A reținut instanța de fond că, faptul că modalitățile normative ale infracțiunilor prevăzute în alin. (2) sunt raportate le cele din alin. (1) nu constituie un argument pentru a se reține existența a câte două variante ale aceleiași infracțiuni, întrucât în acest caz, este vorba de o normă de trimitere, al cărei conținut a fost stabilit astfel din rațiuni de tehnică legislativă. S-a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., față de condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 185 din 06 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 4 București, din care acesta a fost eliberat la data de 08 martie 2000, cu un rest rămas neexecutat de 306 zile de închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și persoana inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este recidivist, manifestând perseverență infracțională, însă este tânăr și are un grad de instruire redus. Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel în termenul legal, criticând, în scris, hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, cât privește greșita sa condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și respectiv incorecta individualizare a pedepsei aplicate, solicitând, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare pentru prima faptă iar, în subsidiar, reducerea duratei pedepsei.

În concluziile orale, la termenul din data de 20 octombrie 2006 și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că apelul declarat în cauză vizează numai individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor și de circumstanțele sale personale. Cu ocazia judecării apelului, instanța de apel a încuviințat, la cererea inculpatului, proba cu un martor în circumstanțiere, F.C., însă acesta nu a putut fi audiat, întrucât nu a fost indicată adresa la care locuiește, pentru a fi citat în fața instanței. Prin decizia penală nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 6669/3/2006, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că instanța de fond a administrat nemijlocit toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a întregului probatoriu al cauzei, situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestuia. Deși inculpatul contestă săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, afirmând în cursul judecății că el procura și deținea heroină numai pentru consumul propriu, această susținere este contrazisă de declarațiile constate ale martorului cu identitate protejată M.C., care, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, a precizat că, la data de 24 ianuarie 2006, s-a deplasat la locuința inculpatului, de la care își mai procurase și anterior droguri contra cost, iar acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL.

A reținut instanța de apel că această declarație se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de percheziție, precum și cu declarațiile inculpatului. Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a apreciat că în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, întrucât a avut anterior săvârșirii faptelor o conduită necorespunzătoare normelor de conviețuire socială, fiind condamnat penal de două ori, a manifestat o atitudine procesuală oscilantă și a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, fără a arăta în scris motivele.

În concluziile orale, apărătorul inculpatului a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia. Recurentul inculpat, în concluziile orale, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât, deși a colaborat cu organele de cercetare penală pentru prinderea altor infractori, nu a beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Printr-un memoriu depus la dosarul cauzei, recurentul inculpat a învederat instanței că a săvârșit fapta datorită anturajului, sumele de bani și drogurile fiindu-i încredințate de prietenul său M.C., spre folosul comun.

Recurentul inculpat nu a încadrat juridic criticile formulate. Înalta Curte constată că, susținerile recurentului inculpat din memoriul depus la dosarul cauzei, precum și cele expuse cu ocazia ultimului cuvânt, vizează, de fapt, individualizarea judiciară a pedepsei, astfel încât acestea vor fi analizate în cadrul cazului de casare invocat de apărătorul său, respectiv dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Prealabil analizării motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că deși inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile susținute oral se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanță din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. și, în consecință, vor fi analizate. Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, cât privește cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce succed: Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, dedus din modul organizat și împrejurările comiterii acesteia, de cantitatea semnificativă de droguri găsită cu ocazia efectuării percheziției, natura și importanța deosebită a relațiilor sociale afectate, atitudinea oscilantă a recurentului inculpat pe parcursul cercetării penale, starea de recidivă, fiind recidivist postexecutoriu, ținând cont însă și de faptul că acesta este tânăr și cu un grad redus de instruire.

Reținând toate aceste elemente, instanța de fond a aplicat recurentului inculpat o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege. Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului, este corespunzător individualizată, fiind în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia și să asigure realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și a scopului preventiv al pedepsei. Cât privește solicitarea de reducere a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că, potrivit acestor dispoziții legale, persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 2 – art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar în cursul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Ca urmare a atitudinii inculpatului, care a înțeles să coopereze cu organele de anchetă, operează reducerea pedepsei. Aceste împrejurări au valoarea unei circumstanțe atenuante și nu a unei stări de atenuare, fiind vorba de împrejurări de natură să caracterizeze persoana inculpatului. Însă, pentru a opera aceste dispoziții legale, instanța trebuie să constate că sunt îndeplinite cerințele legii, respectiv denunțul inculpatului să se fi finalizat cu trimiterea în judecată a persoanei la care s-a făcut referire în denunț. În speță, din actele dosarului, nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, simplul denunț al inculpatului nefiind de natură să atragă automat aplicarea acestor dispoziții legale.

Față de aceste aspecte, criticile formulate de inculpat sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, nu sunt întemeiate, hotărârilor pronunțate fiind legale și temeinice, atât sub aspectul criticilor invocate de inculpat, dar și sub celelalte aspecte ce pot fi supuse analizei instanței de recurs, din oficiu. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Va deduce durata arestării preventive a recurentului inculpat de la 24.01.2006 la 13.02.2007. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2006 la 13 februarie 2007. Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2007.