ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4308/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 22696/3/2008 (2628/2009), în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv apelanților inculpați L.P. și Ț.V.

A fost respinsă cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul Ț.V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul nr. 291/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. au fost trimiși în judecată L.P., arestat preventiv în lipsă și trimis în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și Ț.V., arestat preventiv în lipsă și trimis în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen.

În fapt s-a reținut că, în noaptea de 17/18 martie 2008 inculpații Ț.V. și L.P. au intermediat transportul de droguri urmând să recepționeze droguri de mare risc pe raza Municipiului București ajutându-l și înlesnindu-l pe P.M.C. să dețină și să transporte cantitate de heroină.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților L.P. și Ț.V. este legală și temeinică, fiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză au rezultat indicii temeinice, în sensul precizat de art. 68

1

C. proc. pen., care condus la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul deosebit d ridicat de pericol social al infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, ce rezultă din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor și din modalitatea concretă în care s-au reținut că au fost comise faptele; inculpatul L.P. este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă, inculpatul Ț.V. s-a sustras de la urmărirea penală fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă.

De asemenea s-a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, tulbură numai ordinea publică, dar și normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși, creând o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind îndeplinite astfel și prevederile art. 5 § 1 lit. c) și § 3 din C.E.D.O.

În consecință, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a apelanților-inculpați L.P. și Ț.V. și în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de către inculpatul Ț.V.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul Ț.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, în recurs la apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat Ț.V., aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat R.L. Pentru apărarea recurentului inculpat a fost prezent și apărătorul desemnat din oficiu, avocat M.L., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărător desemnat din oficiu a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (5) C. proc. pen., delegația sa a încetat și a solicitat aplicarea prevederilor Protocolului din 1 octombrie 2008 încheiat între U.N.A. din România și M.J.L.C. cu privire la acordarea onorariului, până la prezentarea apărătorului ales.

Apărătorul ales a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în principal, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă.

Același apărător a mai susținut că, prin Decizia penală nr. 1295 din 23 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a casat încheierea prin care instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, înlocuind această măsură cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, conform dispozițiilor art. 145 C. proc. pen., fiind aplicate și dispozițiile art. 145 alin. (1) din același cod, în sensul că, acesta a trebuit să respecte anumite obligații stabilite de textul de lege invocat.

Apărătorul ales a mai arătat că, ulterior această măsură a fost revocată, întrucât instanța în mod nejustificat a reținut faptul că, inculpatul ar fi amenințat anumite persoane sau familiile acestora care aveau legătură cu cauza și că s-ar fi sustras de la urmărirea penală, susțineri care nu au suport real. De asemenea a mai precizat că atunci când inculpatul a aflat că este cercetat penal, singur s-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală, a colaborat cu acestea în vederea aflării adevărului și a respectat obligațiile ce i-au fost stabilite conform art. 145 alin. (1) C. proc. pen.

Același apărător a mai precizat că recurentul inculpat are doi copii minori, a fost administratorul unei firme, a avut o bună conduită înainte de săvârșirea pretinselor fapte penale pentru care a fost trimis în judecată.

În subsidiar, apărătorul ales a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului ales, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul Ț.V. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 9 decembrie 2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 908/F de la 16 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 22669/3/2008, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V. din art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și 75 lit. a) C. pen. în art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 și art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ț.V. la 12 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 17 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului Ț.V. pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare.

S-a făcut aplicare dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, durata prevenției de la 16 ianuarie 2009 la 23 septembrie 2009.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț.V. pe o durată de 30 zile, începând cu data încarcerării.

Prin aceeași sentință au mai fost condamnați și alți inculpați.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că începând cu luna februarie 2008 organele de poliție au dobândit prin intermediul interceptării telefonice ale cetățeanului turc K.O., cunoscut sub numele de K.B., deținut pentru trafic internațional de droguri, informații cu privire la afacerile de droguri pe care le avea cu diferite persoane printre care și cu inculpatul Ț.V., zis V.D.

Din convorbirile telefonice înregistrate (filele 15-18 vol. II urm. pen.) a rezultat cu claritate că inculpatul Ț.V. a plătit o cantitate însemnată de droguri cu suma de 18.000 dolar sau euro unui cunoscut al inculpatului K.B. din Turcia, dealer de primă mână și era foarte nemulțumit că drogurile nu-i sunt aduse în România.

Din discuțiile cu K.B. a rezultat că inculpatul Ț.V. contractase deja în avans cu alte persoane care urmau să-i cumpere drogurile ce urmau să sosească, iar acesta îl presau la rândul său sugerând chiar să le dea mașina în schimb, dacă nu vine cu drogurile.

Inculpatul chiar l-a acuzat pe K.B. că ar fi primit el drogurile ce i se cuveneau „…ca să-și facă manevrele alea vechi ale sale.”

Ț.V. l-a suspectat deci pe K.B. că i-ar fi primit drogurile și le-ar fi traficat în interesul său personal. A făcut, de asemenea presiuni asupra lui K.B. să i se returneze banii în cazul în care nu primește drogurile. Până la urmă K.B. s-a dovedit a fi un om serios și i-a rezolvat probleme inculpatului Ț.V. drogurile fiind gata de trimitere în țară.

În acest sens, în data de 14 martie 2008, inculpații Ț.V., L.P., P.M.C. și „martorul” în prezent învinuit Matei Ion s-au deplasat cu mașina marca B. a lui Ț.V. la Istambul, pentru a ridica drogurile deja plătite.

Inculpatul P.M.C. avea rolul de transportator urmând să primească o sumă modică, fiindu-i remisă suma de 300 euro și 105 DOLARI SUA.

Inculpatul L.P. este și el implicat în operațiunea de traficare, acesta discutând pe parcursul drumului către Istambul cu inculpatul Ț.V. despre „marfă”, aceeași discuție fiind purtată de L.P. și în Turcia cu reprezentanții rețelei de distribuitori de droguri, folosindu-se același termen respectiv „marfă”.

Inculpatul P.M.C. (fila 128 dosar instanță) a arătat că din context a rezultat faptul că noțiunea de „marfă” reprezenta de fapt noțiunea de droguri.

Observațiile sale au apărut ca fiind pertinente sub acest aspect, deși inculpatul L. a încercat să spună că ar fi vorba de fapt de niște haine. Susținerea inculpatului L. este lipsită de sens, deoarece inculpatul Ț.V. nu era comerciant de haine pentru a purta discuții punctuale despre acest aspect și nu în ultimul rând nici persoanele cu care s-a întâlnit în hotelul din Turcia nu erau distribuitori de textile.

Ajunși în Turcia cei patru s-au cauzat la Hotelul V. din cartierul Laleli, Ț.V. stând în aceeași cameră cu inculpatul P.. Inculpații Ț. și cu L. au avut mai multe întâlniri în camera de hotel, dar și în holul hotelului cu mai mulți cetățeni turci, în care, de asemenea s-a abordat problema mărfii, inculpatul Ț., lămurind ultimele detalii.

Pentru a nu fi surprinși cu toții în vamă cu drogurile asupra loc și eventual pentru a fi trasă la răspundere penală persoana cu importanța cea mai mică din rețeaua de traficanți internaționali de droguri, respectiv inculpatul P. s-a stabilit că inculpații Ț.V., L.P. și învinuitul M.I. să plece cu automobilul B. în România, urmând ca inculpatul P. să se întâlnească cu distribuitorul care să-i dea drogurile și să vină în aceeași zi cu autocarul spre București - Vama Giurgiu.

Inculpatul P. s-a întâlnit cu distribuitorul în locația comunicată de inculpatul Ț.V., ocazie cu care a primit cantitatea de 3 kg. heroină, gata împachetată, de la distribuitorul turc.

L.P. l-a învățat pe inculpatul P. să-și cumpere o cartelă telefonică turcească pentru a nu putea fi interceptat, această explicație fiind singura logică, deoarece nu ar fi avut nici un alt motiv să nu-și păstreze în telefonul mobil cartela românească.

Tactica abordată de cei trei inculpați care nu au plecat împreună cu P. împreună cu drogurile spre România, ci au plecat înainte cu mașina B., a fost una destul de inspirată, în Vama Giurgiu, inculpații fiind opriți, iar autoturismul fiind tras pe o rampă specială și controlat amănunțit (autoritățile române aveau informația că drogurile urmau să intre în țară, în data de 17/18 martie 2008, dar nu știau clar cu ce mijloc de transport).

Negăsindu-se nimic asupra lor inculpații și învinuitul și-au continuat drumul către București, încercând să-l contacteze pe inculpatul P. pentru a-i comunica situația nou creată. Au apărut însă mici probleme sub acest aspect, deoarece inculpatul P. fusese instruit de către distribuitorul turc să-și închidă telefoanele mobile până va sosi în vama Giurgiu, sfat rezonabil și formulat în vederea evitării localizării inculpatului ce avea droguri asupra sa indiferent dacă acesta vorbea sau nu la telefon prin intermediul activării diferitelor celule de transmisei ale operatorului de telefonie mobilă prin raza cărora s-ar fi deplasat.

Așa cum a rezultat din procesul-verbal încheiat în data de 08 mai 2008 (filele 50-57 dup. Vol. II), inculpații Ț.V., L.P. și învinuitul M.I. au încercat să-l contacteze de 9 ori pe inculpatul P., atât pe telefonul românesc cât și pe telefonul din Turcia, dar inculpatul nu a răspuns. Inculpatul Ț.V. își suna soția pentru a încerca să obțină contactarea din partea cesteia a inculpatului P. pe un alt număr de telefon, respectiv al lui O., fiul său, telefon ce-l credea asupra lui P. și să-i comunice „… să mă sune neapărat… dar acum repede.”

Văzând că nu poate să-l contacteze cei trei făptuitori s-au deplasat la firma de autocare M., în locația unde trebuia să se întoarcă autocarul și au obținut de la paznicul de serviciu numărul de telefon al șoferului de autocar.

Inculpatul L.P. a vorbit cu șoferul de autocar și a rugat șoferul să îl strige pe pasagerul P. să vină la telefon, deoarece are o veste proastă să-i dea și anume că i-a murit mama.

Inculpatul L.P. a fost primul care a vorbit cu P. la telefon și i-a spus „…vezi că ai probleme” iar după aceea inculpatul Ț. a preluat convorbirea și a comunicat lui P. faptul că situația sa familială este foarte gravă, că i-a murit mama.

I-a spus de asemenea „…ce ai pă tine, ai ceva… vezi cum scapi… că nu-i bine la noi acolo. Băi bagă în altă geantă la altcineva…vezi cum scapi…vezi pune la altcineva…la canal…dă banii la altcineva…deschide telefonul.”

Inculpatul L. i-a comunicat telefonic inculpatului P. „poate te joci de-a va-ți ascunselea cu ăia…bagă-te și tu prin spate te mei culci că ești obosit…să te dezbraci de haine, de astea…hai că am chemat noi doctorii…” (filele 65-70 d.u.p. vol. II).

Inculpatul L.P. nu a putut să dea nici o explicație pentru aceste discuții telefonice mărginindu-se doar la a spune că și-a pierdut capul.

Inculpatul P. s-a panicat dându-și seama că urma să fie prins, nu a aruncat drogurile (de fapt nici nu acea unde), în Vama Giurgiu fiind prins de organele de poliție cu drogurile asupra sa. A recunoscut imediat faptele și a colaborat activ cu organele de poliție continuându-și deplasarea cu drogurile asupra sa și sub supravegherea organelor de poliție către locul de întâlnire cu ceilalți trei inculpați pentru a le preda drogurile. Aceștia și-au dat însă seama că inculpatul a fost prins, inculpatul P. fiind contactat de inculpatul L.P. de două ori, acesta recomandându-se fiind „poștașul” și i-a comunicat faptul că a plecat de acasă, deoarece se simte urmărit și a stabilit locul de întâlnire pentru remiterea drogurilor în zona parchetului din fața Primăriei București.

Inculpații nu au venit la întâlnire dându-și evident seama că inculpatul P. nu a avut cum să scape de controlul vamal și în mod evident i s-a părut suspect faptul că inculpatul răspundea cu ușurință la telefon în condițiile în care până atunci a avut telefoanele închise.

Fapta inculpatului Ț.V., de a instiga pe numitul P.M.C. la transportarea și livrarea unei cantități de 2930,6 gr. heroină, instigare urmată de executare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000. S-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece din gruparea infracțională au făcut parte trei persoane.

Fapta aceluiași inculpat de a-l instiga pe numitul P.M.C. să introducă în țară cantitatea de 2930,6 gr. heroină provenită din Turcia, instigare urmată de executare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000. S-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece din gruparea infracțională au făcut parte trei persoane. S-a schimbat în acest sens încadrarea juridică, deoarece instigarea apare ca formă principală de participație raportat la complicitate.

În speță, instigarea este calificată inculpatului P. oferindu-i-se bani de către inculpatul Ț.V., pentru a realiza operațiunea de transport.

Nu s-a putut reține o singură faptă de trafic de droguri atâta vreme cât prin art. 2 și 3 din Legea 143/2000 se ocrotesc valori sociale deosebite, iar modalitățile de realizare a laturii obiective sunt deosebite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel și inculpatul Ț.V., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I-a penală sub nr. de Dosar 22696/3/2008 (2628/2009), cauză în care în care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive față de inculpat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b.

Totodată în conținutul art. 160

b

alin. (1) – (3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Ț.V. a fost reținut ca temei în drept, dispozițiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., în condițiile art. 350 alin. (1) din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 3/J emis la 16 octombrie 2009 de către Tribunalul București, secția I penală.

Înalta Curte constată că instanța de apel, în mod temeinic motivat s-a raportat în analiza, în mod concret, în contextul cauzei, a condițiilor prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Totodată, instanța de recurs apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de lege pentru menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ț.V., în raport cu infracțiunile reținute în sarcina sa, ca urmare a gravității deosebite și prin reacția publică, tulbură nu numai ordinea publică, dar și normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși, creând o stare de neliniște.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului Ț.V. la o pedeapsă principală rezultantă de 17 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului Ț.V. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărătorul recurentului inculpat de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe de-o parte, ținând cont de limitele investirii prin recursul declarat de inculpat, temeiul în drept al măsurii dispuse fiind art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., iar prevederile alin. (2) ale art. 160

b

stipulează numai ipoteza revocării măsurii nu și aceea a înlocuirii, așa încât, chiar în situația în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată față de impedimentul legal evidențiat, iar, pe de altă parte, în mod separat, în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competența materială, în raport cu infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat Ț.V. este legală și temeinică, iar criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat sunt nefondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ț.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 22669/3/2008.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C., suma mai sus menționată, constituind asigurarea asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 29 decembrie 2009, de către doamna avocat M.L., cu împuternicirea avocațială nr. 038144 emisă la 26 decembrie 2009, (fila 22 Dosarul nr. 10050/1/2009 al Înaltei Curți), până la prezentarea apărătorului ales, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între M.J. și U.N.B. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ț.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 22669/3/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 decembrie 2009.