Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1392/2006

HOTĂRÂRE
03.03.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1392/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1349 din 5 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.R.L., la 10 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 65 C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., i s-a aplicata inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1915 din 16 decembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București și, în consecință, s-a dispus executarea acesteia alături de fiecare dintre cele două pedepse stabilite, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute 2 pedepse de 11 ani și respectiv 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare. S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, potrivit art. 57 C. pen. În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei complimentare alături de pedeapsa (rezultantă) de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul deținerii preventive, de la 12 iulie 2005, la zi. În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,64 gr. heroină (adică 0,270 gr. + 0,070 gr. + 0,270 gr. + 0,030 gr.), constatând, totodată, că drogurile ridicate au fost consumate în procesul analizelor de laborator. În baza art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 215 RON, ce constituie venit la bugetul de stat, conform recipisei C.E.C.

nr. 308/01 seria J/21131 din 13 iulie 2005. În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004, s-a dispus comunicarea unei copiii de pe prezenta hotărâre, A.N.A. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata a 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, în data de 11 iulie 2005, numitul Ș.B.D. a formulat un denunț, prin care arată că un individ cunoscut cu numele de R. vinde heroină în zona Sălăjan, acesta fiind de acord să colaboreze cu organele de poliție, în vederea prinderii în flagrant a persoanei respective. Denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpatul B.R.L., sub stricta supraveghere a organelor de poliție, care i-a comunicat să se deplaseze la domiciliul său unde urma să-i livreze marfa.

Între timp inculpatul s-a deplasat în zona Sălăjan, de unde a cumpărat de la o persoană zisă P., zece doze de heroină, cu 150.000 de lei bucata, un preț mai mic decât prețul practicat pe piață, deoarece inculpatul era un cumpărător frecvent, de încredere și lua cantități mari. Inculpatul a venit cu 10 doze acasă, a consumat vreo patru, după care, întâlnindu-se cu denunțătorul, cum mai făcuse și înainte, i-a vândut 6 doze la prețul de 200.000 lei/doza, primind de la cesta 1.200.000 lei, bani „înseriați” (capcanați) în prealabil. Martorul denunțător a predat drogurile poliției (mai puțin o doză, pe care probabil că a consumat-o în prealabil).

Ulterior, organele judiciare au obținut autorizație de percheziție, iar a doua zi, pe data de 12 iulie 2005, au procedat, din nou, la o livrare supravegheată, când numitul Ș.B.D., având asupra sa 400.000 lei s-a întâlnit cu inculpatul și a primit de la acesta, două doze de heroină, pe care acesta i le-a dat dintr-o nouă tranșă de 10 doze, cumpărată de seara. La scurt timp după efectuarea percheziției, au intervenit organele de poliție, care au găsit asupra inculpatului suma de 600.000 lei, o parte din bani fiind cei „înseriați”. Procedându-se la efectuarea percheziției în apartamentul inculpatului, s-au găsit 8 doze de heroină, iar într-o scrumieră a fost găsită o altă doză de heroină, deținută de acesta, pentru consum propriu.

Într-o pereche de pantaloni, aparținând inculpatului, a fost găsită suma de 2.350.000 lei, din care o parte era din banii primiți cu o zi înainte. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel inculpatul, criticând soluția, ca netemeinică, și solicitând reducerea pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 936/ A din 30 noiembrie 2005, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința atacată și, pe fond, rejudecând, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1915 din 16 decembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-a dispus executarea acestei pedepse pe lângă cea aplicată în cauză, urmând a executa 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71art. 64 C. pen. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1915 din 16 decembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-a dispus executarea acesteia alături de prezenta pedeapsă, urmând să execute 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În baza art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 600.000 lei în favoarea statului. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. S-a menținut starea de arest a inculpatului și deducerea prevenției la zi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și reducerea pedepsei aplicate. Recursul este nefondat.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează răspunderea penală. Or, în cauză se constată că instanța de apel, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptelor, atât împrejurările în care acestea s-au comis, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, care are antecedente penale, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.

Întrucât motivul de casarea este neîntemeiat, iar din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 iulie 2005, la zi.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.L. împotriva deciziei penale nr. 936/ A din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 iulie 2005 la 3 martie 2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1379/2007
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 939 din 18 august 2006 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: - O.S., pentru săvârșirea in
ÎCCJ 2005-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2005
să existe și mai mult inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Astfel, prin sentința penală nr. 376 din 23 ma
ÎCCJ 2006-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6702/2006
Asupra recursurilor de față: Examinând lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180/ F din 8 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C.
ÎCCJ 2005-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7079/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 868 din 27 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: 1. P.F., la pedeapsa de 6
ÎCCJ 2008-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1825/2008
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 1246/ F din 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, în dosarul nr. 6634/3/2007, în baza art.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă