ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3510/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 226 din 10 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3609/2/2008, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S. C. împotriva rezoluției nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosar nr. 1258/P/2007, obligându-l totodată, la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și la 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul B.F.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că petiționarul a formulat, la data de 18 iunie 2007, o plângere, înregistrată sub nr. 3609/2/2008, prin care a solicitat desființarea rezoluției din 4 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosar nr. 1258/P/2007 și respectiv, a rezoluției nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului B. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 194 C. pen. și a intimatei D.M., notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen. Analizând actele depuse la dosar și probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că, la data de 7 iunie 2006, petiționarul S.C. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, prin care a solicitat să se efectueze cercetări față de numitul B.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 194 și art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și întrucât din cuprinsul plângerii rezultau indicii de comitere a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., de către notarul public D.M. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus prin ordonanța nr. 6484/P/2006 din data de 14 august 2007, declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dosarul fiind înregistrat sub nr. 1.298/P/2007.

În urma efectuării actelor premergătoare, în cauză, s-a stabilit să, la data de 30 septembrie 2005, între numitul S.C., în calitate de promitent vânzător și numitul B.F., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, la Biroul Notarului Public D.M., cu privire la terenul în suprafață de 3.683 m.p., situat în intravilanul arabil al comunei Domnești, județ Ilfov, prețul stabilit fiind de 16.000 lei, care a fost achitat integral. S-a mai reținut că acest antecontract a fost modificat ulterior, prin două acte adiționale, unul prin care s-a stabilit prelungirea termenului de încheiere a actului în formă autentică până la data de 30 ianuarie 2006 și unul prin care au fost stabilite datele de identificare exacte ale terenului în cauză, urmare întocmirii dosarului cadastral.

Potrivit clauzelor contractuale, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat în termen de 24 de ore de la data obținerii tuturor actelor necesare perfectării contractului, însă petiționarul s-a prezentat la notariat și a refuzat încheierea contractului. S-a constatat că ulterior, în plângerile formulate, petiționarul S.C. a precizat că, pe de o parte, notarul public nu i-a prezentat obiectul actului semnat, iar pe de altă parte, că a fost determinat să semneze antecontractul de vânzare-cumpărare de către B.F., prin acte de amenințare și anume că prețul menționat ar reprezenta contravaloarea unor bunuri sustrase de fiul său de la B. F., iar vânzarea ar trebui să fie o garanție a recuperării prejudiciului, în caz contrar, urmând să se adreseze organelor de poliție.

S-a mai susținut de către petiționar că, față de această situație, a intrat în panică și a semnat actul în forma în care era redactat, chiar dacă nu era de acord cu conținutul acestuia. Din cercetările efectuate, a rezultat însă că, petiționarul S.C. s-a prezentat la sediul biroului notarial de 4 - 5 ori, solicitând relații în legătură cu actul ce urma a fi semnat. Cele două părți contractante au semnat antecontractul de vânzare-cumpărare fără obiecții, însă, ulterior, petiționarul S.C. a refuzat să semneze contractul de vânzare-cumpărare, întocmindu-se de către notarul public D.M. încheierea de certificare nr. 1250 din 20 februarie 2006, în cuprinsul căreia s-a menționat că numitul S.C. a solicitat un nou termen, până la data de 15 martie și că nu a dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, petiționarul S.C. a arătat că este de acord să achite până la data de 15 martie 2006 numitului B.F. suma de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri. Prin urmare, s-a reținut că vânzarea nu s-a definitivat la cererea numitului S.C., care a solicitat un nou termen pentru a achita suma cu titlu de despăgubiri. Prin rezoluția nr. 1258/P/2007 din 4 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata-notar public D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.

și art. 246 C. pen., deoarece nu au rezultat indicii temeinice și concludente pentru existența faptelor și, respectiv neînceperea urmăririi penale față de numitul B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 și art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., deoarece în urma probatoriului administrat, s-a constatat că faptele nu există, reținându-se că petiționarul a avut în permanență reprezentarea actelor juridice pe care Ie-a semnat și nu a fost supus presiunilor psihice de către B.F. Cu privire la activitatea notarului public, s-a stabilit că acesta a respectat obligațiile prevăzute de art. 6, art. 43 și art. 45 din Legea nr. 36/1995. Prin rezoluția nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul S.C.

împotriva rezoluției dată la 4 martie 2008, în dosarul nr. 1258/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reținându-se că plângerea nu este motivată, petiționarul limitându-se să reitereze aspectele invocate în plângerea inițială. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petiționarul S.C., solicitând admiterea plângerii, desființarea celor două rezoluții ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale. Petiționarul S.C., în motivarea plângerii adresate Curții, a arătat că situația de fapt nu a fost corect stabilită în rezoluția contestată și că, în realitate, intimatul B.F.

și fosta sa soție au înscenat un furt, pe care fiul său, S.l, l-ar fi comis în dauna numitului B.F., iar acesta l-ar fi amenințat că, în cazul în care nu va semna actul notarial, va face plângere penală împotriva fiului său. Cu privire la notarul public D.M., petiționarul a arătat că aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., întrucât a inserat în act faptul că prețul vânzării este de 16.000 lei, fără ca ea, însă, să asiste la numărarea și predarea sumei respective. Analizând actele existente la dosar și probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că plângerea formulată de petiționarul S.C. nu este fondată, respingând-o ca atare și apreciind că, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) și art. 246 C. pen.

și față de intimatul B.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 194 C. pen. și art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., întrucât faptele nu există. S-a mai constatat că situația de fapt a fost corect stabilită în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, neexistând date care să ateste faptul că petiționarul ar fi fost șantajat de către intimatul B.F. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul formulării unei plângeri penale față de fiul petentului, cu privire la o presupusă faptă de furt. De asemenea, prima instanță a mai reținut că din chiar comportamentul petentului, constând în prezentarea sa la sediul notariatului în repetate rânduri, semnarea unor acte adiționale la antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 3638 m.p., situat în comuna Domnești, județ Ilfov, solicitând a se amâna perfectarea contractului, până la data de 15 martie 2006, s-a dovedit împrejurarea că petiționarul S.C.

a acționat potrivit propriilor convingeri, fără a fi supus presiunilor psihice de către B.F. Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând, prin apărătorul ales motivele arătate în fața primei instanțe și detaliate în memoriul depus la dosar. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 3609/2/2006, fixându-se prim termen la 3 noiembrie 2008. Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Î nalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 1258/P/2007 din 4 martie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei notar public D.M.

pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. și art. 246 C. pen., și de asemenea împotriva intimatului B.F., pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 194 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât aceste fapte nu au existat în realitatea obiectivă. De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 713/11/2/2008 dată la 29 mai 2008 în dosarul nr. 201/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimații D.M. și B.F., pentru infracțiunile de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârșite de intimați nu există.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că fiind audiat, fiul petiționarului, S.F.l., a infirmat că ar fi sustras vreun bun din locuința intimatului B.F., și deși petiționarul a susținut că nu a primit nicio sumă de bani de la intimat, este inexplicabilă poziția acestuia, manifestată chiar în fața notarului public de a-i da numitului B.F. suma de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri. În același sens, Înalta Curte constată că în mod corect s-a mai reținut de către prima instanță și împrejurarea că, în încheierea de certificare nr. 1250 din 20 februarie 2006, notarul public D.M.

a menționat faptul că petiționarul nu a mai dorit să încheie contractul de vânzare-cumpărare, situație ce prezintă relevanță, pe de o parte, în ceea ce privește exprimarea liberă a propriei voințe a numitului S.C., fără a fi șantajat sau amenințat și, pe de altă parte, în ceea ce privește îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau notarului public, potrivit prevederilor din Legea nr. 36/1995. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva sentinței penale nr. 226 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva sentinței penale nr. 226 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2008.