ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3194/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din data de 28 februarie

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au dispus

următoarele:

A respins, ca nefondată,

plângerea petentului M.N., în contradictoriu cu intimații Z.E., T.A.M. și C.N. împotriva

rezoluției nr. 1613/11-2/2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea

petentului împotriva soluției dispusă la data de 1 octombrie 2007 în Dosarul

nr. 1.095/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat petentul la 40 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest

sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată de

petentul M.N., împotriva rezoluției nr. 1.613/II-2/2007 a Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a soluției dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1.095/P/2007,

s-a solicitat - în conformitate cu art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen. – desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților intimații Z.E., T.A.M.

și C.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii,

petentul a arătat că este nemulțumit de rezoluția dată de procuror, întrucât

din probele existente rezultă vinovăția intimaților în săvârșirea infracțiunii

constând în faptul că aceștia (magistrați), aflați în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, și-au îndeplinit defectuos sarcinile ce le reveneau, iar prin

aceasta, petentul a suferit o vătămare a intereselor sale legale.

Prin rezoluția din 1

octombrie 2007(Dosar nr. 1.095/P/2007) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul Z.E., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. respectiv fapta nu există, iar față

de judecătorii T.A.M. și C.N. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în

temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv

fapta nu este prevăzută de legea penală.

În cauză a fost depus Dosarul

nr. 1.095/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care

s-a dat rezoluția atacată.

Prin rezoluția din 22

octombrie 2007, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, în Dosarul nr. 1.613/II-2/2007, s-a dispus respingerea - ca

neîntemeiată - a plângerii petentului M.N. împotriva rezoluției din 1 octombrie

2007, (Dosar nr. 1.095/P/2007) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Examinând cauza în raport de

motivele plângerii, cât și în raport de conținutul rezoluțiilor emise Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea constată plângerea ca

neîntemeiată, având în vedere următoarele motive:

Din analiza dosarului

cauzei, rezultă că petentul are pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 și al

Tribunalului București, în diverse etape procesuale, mai multe dosare, în unele

dintre ele pronunțându-se hotărâri definitive, în altele formulându-se diverse

căi de atac (ordinare sau extraordinare), acesta considerându-se nemulțumit de

modul în care intimații (judecători) Z.E., T.A.M. și C.N. și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu, apreciind că, prin acest fapt, a fost vătămat în

interesele sale legale.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză, în mod corect s-a stabilit că intimata Z.E. nu a pronunțat

nici o hotărâre cu privire la petentul M.N., astfel că fapta nu există.

Cu privire la intimatele T.A.M.

și C.N.(judecători), se constată că în sarcina acestora nu se poate reține

comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, față de faptul că cenzurarea

unei hotărâri judecătorești, inclusiv în ceea ce privește aprecierea probelor,

se poate realiza doar prin exercitarea căilor de atac, orice alte modalități,

între care și formularea unor plângeri penale împotriva magistraților,

reprezentând o încălcare a principiului independenței judecătorești, consacrat

în numeroase norme interne și internaționale.

Potrivit art. 124 alin. (3)

din Constituția României și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004,

judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Conform pct. 2 al

Principiilor fundamentale ale Națiunilor Unite, privind independența

judecătorilor, corpului judecătoresc va decide imparțial în cauzele care îi

sunt prezentate spre rezolvare, în baza faptelor și conform legii, fără

restricții, influențe nedorite, persuasiune, amenințări sau ingerințe, directe

sau indirecte, din partea oricui și pentru orice motiv.

În același sens sunt și

dispozițiile art. 2 lit. d) din Recomandarea Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei nr. (94)12/1994, potrivit cărora, judecătorii trebuie să

fie absolut liberi și să decidă în mod imparțial asupra cazurilor cu care sunt

sesizați, după propria convingere și interpretare a faptelor, conform regulilor

de drept în vigoare.

Față de aceste considerente,

Curtea constată plângerea ca nelegală și, drept consecință, în conformitate cu art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., o va respinge ca atare.

Împotriva sentinței

sus-amintite a declarat recurs M.N.

Prin Decizia penală nr. 3146

din 7 octombrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus următoarele:

A respins, ca tardiv, recursul

declarat pe petiționarul M.N. împotriva sentinței penale nr. 54 din 28

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

A obligat recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest

sens, instanța de recurs a reținut următoarele:

Fiind legal citat, petentul

nu s-a prezentat în fața Curții, solicitând însă judecarea cauzei în lipsă, pe baza

probelor care se găsesc la dosar.

Curtea reține că potrivit art.

385

3

C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și curge de

la data pronunțării hotărârii atacate, pentru partea care a fost prezentă la

dezbateri sau la pronunțare, sau de la comunicarea copiei de pe dispozitivul

hotărârii recurate, în situația în care partea a lipsit atât la dezbateri, cât

și la pronunțare.

În speță, întrucât petentul

s-a aflat în ultima ipoteză, acestuia i s-a comunicat o copie de pe

dispozitivul sentinței instanței de fond la data de 6 martie 2008 și a atacat

această hotărâre la data de 5 mai 2008, cu depășirea termenului de 10 zile

prevăzut de lege, situație în care recursul său este tardiv și urmează a fi

respins conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

Deci, s-a constatat că

această hotărâre a rămas definitivă.

Împotriva acestei decizii,

petentul M.N. formulează recurs, înregistrat la data de 2 iunie 2009 la Curtea

de Apel București și având un prim termen pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 11 septembrie 2009, dată la care se acordă un nou termen la

data de 9 octombrie 2009.

În ședința din 9 octombrie

2009 se constată lipsa recurentului, procedura fiind legal îndeplinită.

Instanța Înaltei Curți,

constatând existența Deciziei penale nr. 3146 a Înaltei Curți din 7 octombrie

2008, respinge recursul formulat ca fiind inadmisibil, deoarece conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., petentul poate ataca cu recurs, iar dacă în recurs

hotărârea a rămas definitivă, nu se mai poate face un alt recurs.

Urmează a se constata în

cauză că recursul formulat de petiționarul M.N. este inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul M.N. împotriva sentinței penale nr. 146 din 20 mai 2009

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2009.