ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 667/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 667/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 262 din 22

octombrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de

familie,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins,

ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.T.I.L. împotriva rezoluției nr. 702/P/2007

din data de 22 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a

rezoluției nr. 1121/11/2/2008 din data de

26 iunie 2008 a procurorului

general al aceluiași parchet.

A menținut rezoluțiile atacate și a obligat petentul la 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și la 1500 lei către intimata

A.L.S., 100 lei către intimata V.M. și 50 lei către intimatul D.G., cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 16

iulie 2008, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A.T.I.L. împotriva

rezoluției nr. 702/P/2007 din data de 22 mai 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel București, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat, în esență, că soluția de

scoatere de sub urmărire

penală dispusă de procuror față de intimata A.L.S. sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 208, 288, 290 și 291 C. pen., art. 275 alin. 1 pct. 2 și alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 este nelegală, fiind dată cu nesocotirea probelor

administrate și în baza unor argumente generice,

lipsite de substanță.

Astfel, actul adițional nr. 1 din data de 08 septembrie 2004 încheiat la

sediul SC E.L. SRL, prin care s-au cesionat

drepturile

izvorâte din contractul de leasing către cabinetul de

avocatură al intimatei nu poartă semnătura petentului și nu exprimă

consimțământul acestuia, deși la data menționată el figura ca asociat și administrator

al SC E.T.M. SRL în condițiile în care intimata A.L.S. a întocmit unilateral

hotărârea A.G.A. și

actul adițional, prin

plăsmuirea flagrantă a semnăturii petentului A.

T.l.L., rezultă în mod

evident fraudarea drepturilor acestuia din urmă, instanțele comerciale

sancționând, de altfel, cu

nulitate absolută

actul decizional al SC E.T.M. SRL, pe

considerente legate de lipsa

convocării petentului la ședință și neparticiparea acestuia la adoptarea

propriu-zisă a deciziilor.

Față de soluțiile dispuse de către instanța comercială, petentul a

apreciat că soluția procurorului sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 288

C. pen., este nejustificată, hotărârea A.G.A. și actul adițional, în măsura în

care se admite că nu sunt înscrisuri oficiale, neputând fi totuși excluse din

sfera înscrisurilor sub semnătură

privată,

a căror falsificare și folosire sunt incriminate de dispozițiile art.

290

și art. 291 C. pen.

Petentul a mai arătat că învinuita a plăsmuit și actul subsecvent, act

adițional nr. 1/2004, creând astfel premisele însușirii frauduloase a

autoturismului Dacia Solenza și beneficiind de complicitatea angajaților

societății de leasing SC E.L. SRL, respectiv V.M. și D.G., care nu și-au

respectat obligațiile legale de a verifica existența unui mandat valid acordat

intimatei A.L.S. și de a indica în cuprinsul actului decizia asociaților privitoare

la operațiunea de cesiune (decizie inexistentă la momentul întocmirii actului

adițional).

În final, petentul a invocat nelegalitatea soluției dispuse de procuror

sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) pct. 2 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, care incriminează fapta asociatului/administratorului care

convoacă o adunare A.G.A. cu

nerespectarea

cerințelor imperative instituite de lege și adoptă ulterior

măsuri ce se

răsfrâng direct asupra patrimoniului societății, fapte reținute în sarcina

intimatei prin hotărârile instanțelor comerciale.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut

că, la data de 24 septembrie 2004,

petentul A.T.l.L. a formulat plângere penală împotriva reprezentanților SC E.L.

SRL, invocând caracterul fals al actului adițional la contractul de leasing nr.

989 din 14 mai 2004.

Petentul a arătat, în esență, că obiectul contractului de leasing

încheiat între SC E.L. SRL și SC E.T.M.

SRL

l-a constituit un autoturism Dacia Solenza, contractul fiind semnat în numele

societății utilizatoare de către numita A.L.S. (asociat) în baza

unei împuterniciri semnate de către petent în

calitate de administrator.

În cursul procesului de desfacere a căsătoriei încheiate între petent

și A.L.S., aceștia au încheiat o tranzacție prin care au stabilit ca părțile

sociale ale SC E.T.M. SRL,

deținute de

către A.L.S., să îi fie cesionate petentului,

care devenea astfel unic

asociat. După încheierea tranzacției, petentul a aflat despre încheierea

actului adițional la contractul de leasing, prin care societatea pe care o

administra ceda toate drepturile și obligațiile născute din contractul de

leasing în favoarea C.A.S.A. reprezentat de fosta soție, act adițional reclamat

ca fiind fals prin plăsmuirea semnăturii petentului.

Inițial, prin rezoluția nr. 9300/P/2004 din data de 16 februarie 2005 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a dispus, în baza art.

228 alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de

A.L.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 290 – art. 291 C. pen., soluția fiind

desființată prin sentința penală nr. 662 din 06 martie 2006 a Judecătoriei

Buftea, care a admis plângerea

petentului A.T.l.L.

și a dispus trimiterea cauzei la

parchet întrucât nu s-au efectuat

cercetări față de reprezentanții SC E.L. SRL

Prin rezoluția nr. 8419/P/2005 din data de 15 august 2006 s-a dispus,

în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., confirmarea

propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de A.L.S. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 288 și art. 291

C. pen., soluție desființată de asemenea prin sentința penală nr. 13 din 15

ianuarie 2007 a Judecătoriei Buftea, care a dispus trimiterea cauzei la parchet

pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce pot atrage incidența dispozițiilor art.

275 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Prin rezoluția nr. 702/P/2007 din data de 22 mai 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București s-au dispus următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei A.L.S. pentru

infracțiunile prevăzută de art. 288, 290 și 291 C. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni;

- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.M. pentru

infracțiunile prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 288, 290 și 291 C.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni;

- neînceperea urmăririi penale față de A.L.S. pentru infracțiunile prevăzută

de art. 208 alin. (1) C. pen. și art. 275 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 (rep.) cu aplicabilă art. 13 C. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni;

- neînceperea urmăririi penale față de D.G.

pentru

infracțiunile prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 288, 290 și 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni.

- împotriva acestei rezoluții, petentul A.T.l.L.

a formulat plângere în condițiile prevăzute de art.

275 – art. 278 C. proc. pen., prin

rezoluția nr. 1121/11/2/2008 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Plângerea adresată instanței de judecată, formulată conform art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., a fost, de asemenea, respinsă, ca nefondată, de către

instanța de fond care a constatat că din probele administrate în faza de

urmărire penală reiese următoarea situație de fapt.

Prin contractul de leasing financiar nr. 989 din 14 mai 2004, SC E.L. SRL,

în calitate de proprietar - finanțator, a cedat SC E.T.M. SRL, în calitate de

utilizator, dreptul de folosință și posesia asupra autovehiculului marca Dacia

Solenza. Contractul a fost semnat din partea societății utilizatoare de către

numita A.L.S. (asociat), în baza împuternicirii acordate de către

administratorul societății, petentul A.T.l.L.

Pe fondul deteriorării relațiilor între cei doi soți și, totodată,

asociați ai SC E.T.M. SRL, petentul A.T.l.

L.

a formulat acțiune de divorț.

În acest context, la data de 20 august 2004, intimata A.L.S. a convocat

adunarea generală a asociaților SC E.T.M. SRL pentru data de 6 septembrie 2004,

în vederea prezentării de către administrator a situației financiar, contabile

și a luării unei hotărâri privind cedarea drepturilor și obligațiilor născute

din contractul de leasing nr. 989/2994 în favoarea C.A.S.A. al cărei titular

este. În cuprinsul scrisorii, s-a menționat că, în cazul în care la data

convocării nu se va întruni majoritatea cerută de lege pentru adoptarea

hotărârilor, administratorul A.I.L. este convocat la adunarea generală din data

de 07 septembrie 2004, când adunarea se va considera legal constituită și poate

decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați prezenți,

conform art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Atât, la data de 06 septembrie 2004, cât și la data de 07 septembrie 2004,

s-a constatat lipsa administratorului A.T.l.L., context în care, prin hotărârea

nr. 3 din 07 septembrie 2004 a Adunării generale a

asociaților SC E.T.M. SRL, semnată de asociatul A.L.S.

, s-a

hotărât cedarea de către societate a tuturor drepturilor și obligațiilor

născute din contractul de leasing nr. 989 din 14 mai 20045 către C.A.S.A. În

cuprinsul hotărârii, s-a menționat că actul adițional la contractul de leasing,

precum și orice alt înscris cu privire la cesiunea contractului, vor fi semnate

în numele și pentru SC E.T.M. de către asociatul A.L.S.

În acest sens, la data de 07 septembrie 2004, intimata A.L.S. a

formulat o cerere către SC E.L. SRL „în atenția doamnei V.M. prin care a

solicitat cesiunea contractului de leasing către C.I.A.S.A., cerere

înregistrată la societatea de leasing cu nr. 389 bis din 08 septembrie 2004.

În baza cererii, s-a încheiat actul adițional nr. 1 din 08 septembrie 2004

la contractul de leasing nr. 989/2004, între SC E.L. SRL, reprezentată de D.G.,

în calitate de proprietar, finanțator, SC E.T.M. SRL, în calitate de utilizator,

cedent și C.I.A.S.A. în calitate

de

utilizator - cesionar, prin care s-a hotărât cedarea tuturor

drepturilor și obligațiilor născute din

contractul de leasing în favoarea

cabinetului de avocatură menționat.

Actul adițional a fost semnat de către A.L.S. atât în numele utilizatorului

cedent, cât și în numele utilizatorului cesionar.

La data de 14 septembrie 2004, A.L. și A.l.L. au încheiat o tranzacție

cu privire la modalitatea de partajare a

bunurilor

comune, hotărând cedarea părților sociale ale intimatei către

petent,

care a devenit astfel asociat unic al SC E.T.M. SRL Prin sentința civilă nr. 5632

din 14 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 6 București a fost consfințită

învoiala părților subsecvent desfacerii căsătoriei.

Ulterior, luând cunoștință de actul adițional la contractul de leasing,

petentul A.T.L. a formulat plângerea penală de față și a solicitat instanței

comerciale anularea hotărârii A.G.A. nr. 3 din 07 septembrie 2004. Prin

sentința comercială nr. 2458 din 24 mai 2005 a Tribunalului București, secția a

Vl-a comercială, s-a admis acțiunea petentului (reclamant) și s-a constatat

nulitatea hotărârii adunării generale a asociaților SC E.T.M. SRL ca urmare a

încălcării dispozițiilor art. 195 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

întrucât, pe de o parte, convocarea asociatului A.T.l.L. s-a efectuat la o altă

adresă decât cea de domiciliu iar, pe de altă parte, pârâta A.L., asociat al

societății, nu îndeplinea și calitatea de administrator, neavând astfel dreptul

să convoace adunarea generală a asociaților.

În raport de situația de fapt astfel reținută, instanța de fond a

apreciat legală și temeinică soluția de netrimitere în judecată dispusă de

procuror și nefondate criticile petentului A.T.l.L. pentru următoarele motive:

Cu privire la pretinsa falsificare a actului adițional nr. 1 din 08

septembrie 2004, în sensul contrafacerii semnăturii petentului în calitate de

reprezentant al utilizatorului, cedent, instanța de fond a reținut, sub un prim

aspect, că înscrisul analizat nu intră în sfera înscrisurilor oficiale, astfel

cum este definită această noțiune de dispozițiile art. 150 alin. (2) C. pen.,

deoarece el nu emană și nu aparține vreuneia dintre unitățile la care se referă

art. 145 C. pen., în consecință, falsificarea acestui înscris nu se circumscrie

dispozițiilor art. 288 C. pen., ci poate fi analizată exclusiv prin raportare

la dispozițiile art. 290 C. pen., care incriminează falsificarea înscrisurilor

sub semnătură privată.

În conformitate cu acest ultim text de lege, falsul în înscrisuri sub

semnătură privată presupune falsificarea unui astfel de înscris prin

contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod,

dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează altei

persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că intimata A.L.S.

nu a contrafăcut semnătura petentului

A.I.L.

la semnarea actului adițional, ci a semnat acest

înscris în nume

propriu, pentru SC E.T.M. SRL în

calitate

de utilizator - cedent. O atare concluzie rezultă în mod evident

din

analiza coroborată a mențiunilor cuprinse în actul adițional și în

hotărârea A.G.A. nr. 3 din 07 septembrie 2004, în

care s-a menționat în mod expres

dreptul intimatei de a semna actul

adițional și în numele societății cedente.

Faptul că, ulterior, hotărârea A.G.A. a fost anulată de către instanța

comercială este lipsit de relevanță asupra împrejurărilor în

care intimata a semnat actul adițional ca act

subsecvent, lipsa calității

sale valabile de reprezentant al SC E.T.M. SRL

neputând fi echivalată cu o contrafacere a semnăturii administratorului acestei

societăți în sensul legii penale.

Drept urmare, procurorul a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. și, pe

cale de consecință, față de conținutul legal al acestei infracțiuni, care

absoarbe uzul de fals atunci când făptuitorul însuși folosește înscrisul

falsificat, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de

uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

Neîntrunirea, sub aspect obiectiv, a

elementelor constitutive ale

infracțiunii de fals sau uz

de fals în persoana însuși autorului acestor

infracțiuni

produce aceleași efecte și cu privire la actele de presupusă complicitate

desfășurate de reprezentanții SC E.L. SRL,

numiții V.M. și D.G. Aceasta

deoarece complicitatea, ca formă secundară a participației penale, presupune în

mod necesar săvârșirea unei fapte penale ce constituie, totodată,

și infracțiune, condiție ce nu este îndeplinită

în cauză prin raportare la

activitatea principală desfășurată de către

intimata A.L.S.

În acest context, instanța de fond a apreciat ca legală și soluția

de scoatere de sub urmărire penală, respectiv

neîncepere a urmăririi

penale dispuse

față de V.M. și D.G. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 288, 290 și 291 C. pen.

Măsura în care împuternicirea dată intimatei pentru încheierea

contractului de leasing îi conferea acesteia și dreptul de a semna ulterior

actul adițional la acest contract sau nedepunerea, la momentul încheierii

acestuia, a hotărârii A.G.A. nr. 3/2004 reprezintă chestiuni ce au relevanță

exclusiv asupra valabilității actului întocmit din punct de vedere civil, iar

nu asupra caracterului fals al acestui înscris, în înțelesul legii penale.

Aceasta deoarece calitatea de asociat a intimatei la data încheierii actului adițional

și existenta unei împuterniciri din data de 14 mai 2004 în vederea întocmirii

contractului de leasing reprezintă elemente necontestate, în virtutea cărora

intimata a procedat la semnarea actului adițional în împrejurările arătate,

depășirea limitelor mandatului ce îi fusese acordat neavând relevantă juridică

asupra caracterului fals al înscrisului conform art. 290 C. pen.

În raport de împrejurările de fapt astfel reținute, instanța de fond a

apreciat legală și soluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul

infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., luarea

autovehiculului de către intimata A.L.S. nerealizându-se în scopul însușirii

bunului pe nedrept, ci al folosirii

acestuia

conform dreptului pe care intimata a considerat că îl are.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) pct. 2

și alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (rep.), cu aplicabilă art. 13 C. pen.,

pretins săvârșită de către intimata A.L.S., instanța de fond a reținut că,

potrivit acestui text de lege, „se pedepsește cu

închisoare de la o lună la un an sau cu amendă asociatul care încalcă

dispozițiile

art. 193 alin. (2)”, respectiv exercită dreptul său de vot în deliberările

adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în

natură sau la actele juridice încheiate între el

și societate.

În raport de datele concrete ale cauzei, s-a apreciat că fapta

intimatei A.L.S. de a a-și exercita dreptul de vot în adunarea generală a

asociaților SC E.T.M. SRL din data de 07 septembrie 2004 sub aspectul cedării

drepturilor izvorâte din contractul de leasing în favoarea C.A.S.

A. nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii enunțate,

însă pentru

alte considerente decât cele avute în vedere de procuror.

Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procuror

s-a întemeiat, în esență, pe prevederile art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

[(actual art. 193 alin. (3) din aceeași lege)], potrivit cărora „dacă adunarea

legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii

majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de

zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social

reprezentată de asociații prezenți”.

În opinia instanței de fond, aceste dispoziții legale nu sunt de

natură să înlăture, în principiu, răspunderea

penală a asociatului care

încalcă prevederile alin. (2) al aceluiași

text de lege, exercitând

dreptul său de vot

în deliberările referitoare ia actele juridice încheiate

între el și

societate. Aceasta deoarece, incriminând o atare faptă a asociatului,

dispozițiile art. 275 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează și situația

prevăzută de art. 188 alin. (3) ca o cauză de

nepedepsire,

imperativul legalității incriminării excluzând posibilitatea

înlăturării

răspunderii penale în alte cazuri decât cele expres prevăzute de lege.

Soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este însă corectă

din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii

analizate sub aspectul persoanelor între care s-a încheiat

actul juridic de cesiune a drepturilor izvorâte

din contractul de leasing.

Astfel, acest act nu a fost încheiat între

asociatul A.L.S. ca persoană fizică și SC E.T.M. SRL, ci între

C.A.S.A. și societatea menționată. Or,

cabinetul

de avocatură este o persoană juridică de drept privat, subiect de drept

distinct de avocat ca persoană fizică. Această distincție prezintă relevanță

asupra conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de 275 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, ce

incriminează fapta

asociatului care exercită dreptul de vot cu privire la actele încheiate între

el și societate, nu și cu privire la actele încheiate

între un terț,

reprezentat de asociat, și societatea cu răspundere limitată.

În raport de aceste considerente,

instanța de fond a apreciat că

fapta intimatei A.L.S. nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 275 alin.

(2) din Legea nr.

31/1990, iar din

perspectiva acestei motivări, soluția procurorului este

corectă.

Susținerile petentului A.T.l.L. cu privire la „netranspunerea, în

cadrul penal, a hotărârii instanței comerciale”

care a sancționat cu nulitatea absolută hotărârea A.G.A. nr. 3/2004 sunt

lipsite de relevanță asupra conținutului infracțiunii analizate. Aceasta

deoarece sancțiunea nulității absolute a Hotărârii nr. 3/2004 a fost

determinată exclusiv de nerespectarea dispozițiilor legale referitoare

la legalitatea convocării asociatului A.T.l.L. și

de

inexistența dreptului intimatei A.L.S. de a convoca adunarea generală

a asociaților, în condițiile în care ea nu avea și calitatea de administrator

al societății.

Aspectele reținute prin sentința

comercială nr. 2458 din 24 mai 2005

vizează, așadar,

nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la convocarea adunării generale,

dispoziții distincte de cele prevăzute de art. 193 alin. (2) și a căror

încălcare nu este sancționată de prevederile art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 2 referitoare la sancționarea

administratorului în cazul în care acesta nu convoacă adunarea generală în

cazurile prevăzute de lege limitează sfera subiecților activi ai acestei

infracțiuni la administratorii societății comerciale, fără a include și asociații

care nu au această calitate, astfel încât, și sub acest aspect, susținerile

petentului sunt nefondate.

În ceea ce privește susținerea petentului făcută în cursul dezbaterilor

referitoare la lipsa de preocupare a procurorului în lămurirea problemelor menționate

în cuprinsul sentinței penale nr. 13 din 15 ianuarie 2007, instanța de fond a

constatat că și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, problemele pe care

judecătoria Ie-a apreciat necesar a fi lămurite reprezintă, în fapt, chestiuni

ce intră în sfera procesului de apreciere logico-juridică asupra conținutului

constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

și asupra cărora procurorul s-a pronunțat atunci când a analizat elementele

constitutive ale infracțiunii menționate.

Asupra acestor chestiuni de drept, iar nu de fapt, nu era necesară o

examinare punctuală din partea procurorului în condițiile în care, conform art.

273 alin. (1

1

) C. proc. pen., dispozițiile instanței sunt

obligatorii pentru organul de urmărire penală numai sub aspectul

faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi

constatate și a mijloacelor de

probă

indicate, iar nu și sub aspectul aprecierilor de ordin juridic ce au

stat

la baza soluției instanței.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor

reclamate, astfel că a respins

ca nefondată plângerea.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul A.

T.l.L., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie,

reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și

plângerea

adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și arătând

că instanța de fond s-a rezumat „la a valida

rezoluția atacată din prisma unei reiterări în linii generice a argumentații

susținute de reprezentanții Parchetului de pe lângă C.A.B.”.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror

corespunde probelor administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în

mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente

constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. Mai mult,

instanța de fond nu s-a rezumat să treacă în revistă infracțiunile reclamate și

să-și însușească de plano motivarea parchetului, ci a făcut o analiză proprie a

conținutului constitutiv al fiecărei fapte, argumentând, uneori cu o motivație

distinctă de cea a parchetului, de ce nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor reclamate și, pe cale de consecință, de ce nu poate fi

antrenată răspunderea penală a intimaților.

Este adevărat că prin sentința comercială nr.

2458 din 24 mai 2005 a

Tribunalului București, secția a

Vl-a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 3/2004,

însă aceasta a fost determinată exclusiv de nerespectarea dispozițiilor

referitoare la legalitatea convocării asociatului A.T.l.L. și de inexistența

dreptului intimatei A.L.S. de a convoca adunarea generală a asociaților, în

condițiile în care nu avea și calitatea de administrator al societății. Pe de

altă parte, constatarea instanței civile nu are autoritate de lucru judecat în

fața instanței penale, aceasta stabilind existența faptei, a persoanei care a

săvârșit-o și vinovăția acesteia exclusiv pe baza

probelor administrate

în procesul penal. Nu lipsit de importanță este și

faptul că la data încheierii actului adițional cu societatea de leasing hotărârea

A.G.A. menționată nu era anulată, astfel că nu se poate imputa reprezentanților

acesteia că au dat curs celor hotărâte, respectiv desemnarea intimatei A.L.S.,

asociat în firmă, să reprezinte interesele în cesionarea contractului de

leasing.

În ceea ce privește împrejurarea că intimata A.L.S. a semnat contractul

de cesiune, în mod corect s-a constatat că fapta acesteia nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale, întrucât înscrisul respectiv nu este unul oficial, în sensul art. 150

cu referire la art. 145 C. pen.

Totodată,

intimata nu a comis nici infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură

privată deoarece acțiunile acesteia, atât la data întocmirii actului cât și

ulterior, nu se circumscriu modalităților alternative prevăzute de lege,

respectiv „contrafacerea scrierii ori a subscrierii” sau „alterarea lui în

orice mod”, nefăcând altceva decât să semneze cu numele real, în calitate de

reprezentant al societății la care era

asociat,

în baza unei împuterniciri care abia ulterior s-a constatat, pe

cale

subsecventă, că nu a fost dată în condiții legale.

Nici uzul de fals reclamat în sarcina intimatei nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.,

constatându-se în mod corect că uzul de fals este absorbit de infracțiunea de

fals în înscrisuri sub semnătură privată atunci când înscrisul este folosit

chiar de către autor.

Totodată, în mod corect s-a apreciat, pe cale de consecință, că nu se

poate reține nici în sarcina celorlalți intimați săvârșirea vreunei fapte

penale, în forma complicității la infracțiunile săvârșite de intimata A.L.S.,

aceștia neacționând cu intenția specifică respectivelor infracțiuni.

Nici celelalte două infracțiuni reclamate în sarcina intimatei A.L.S., prevăzută

de art. 208 alin. (1) C. pen. și art. 275 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicabilă art. 13 C. pen., nu pot fi

reținute în sarcina acesteia întrucât, pe de o parte, nu a luat autoturismul în

scopul însușirii pe nedrept, lipsind și de această

dată intenția specifică infracțiunii de furt, iar, pe de altă parte, în

mod

corect instanța de fond a constatat că hotărârea luată în A.G.A. nu

a vizat un act încheiat între intimată și societate, ci între aceasta și urmă

și un terț, respectiv cabinetul de avocatură al intimatei, care nu se confundă

cu persoana acesteia.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că susținerile

petentului nu sunt întemeiate și că atât rezoluția procurorului cât și sentința

pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va

obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare făcute de intimați, constând

în onorariile avocaților aleși să le reprezinte interesele procesuale, cu

precizarea că în cazul intimatei A.L.S., onorariul solicitat de apărătorul

acesteia, 4000 lei, este exagerat în raport cu activitatea prestată, astfel că

potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus la suma de

1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.T.l.L. împotriva

sentinței penale nr. 262 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul petent, la plata următoarelor sume reprezentând

onorariile apărătorilor aleși, cu titlu de cheltuieli judiciare: 1000 lei,

redus prin apreciere, către intimata A.L.S.

;

100 lei către intimata V.M. și, respectiv, la plata

sumei de 50 lei

către intimatul D.G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2009.