ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1932/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16/ F din 17 februarie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara l.M.,

împotriva ordonanței nr. 338/P/2008 din 2 decembrie 2008 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești.

A fost obligată petiționara la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod

corect, procurorul a apreciat prin ordonanța dată că faptele pentru care

magistratul l.I.V., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș, a fost

cercetată sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

și art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen.,

fie nu întrunesc

elementele constitutive ale unei infracțiuni, fie nu există.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petiționara l.M. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea

plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei

procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de

drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petiționara l.M. este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și trimisă, cu adresa nr. 105222/4015/VII/1/2008 din 11 iunie 2008,

spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

petiționara l.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul l.M., prim

procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen., purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. și

instigare la purtare abuzivă prevăzută de art. 25 raportat la art. 250 alin. (3)

C. pen.

În motivarea plângerii, petiționara a susținut că la data de 28 martie 2008,

în timp ce se afla în audiență la primul procuror adjunct al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Argeș, l.I.V., aceasta i-ar fi adresat insulte și amenințări,

instigându-i pe jandarmii care asigurau paza unității să o agreseze fizic.

A mai arătat petiționara, că primul procuror adjunct l.I. a refuzat, în

mod abuziv, să-i elibereze copii xerox de pe toate actele existente în dosarul nr.

180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Prin ordonanța din 2 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 338/P/2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus:

- neînceperea urmăririi penale față de l.I.V., cercetată sub aspectul

infracțiunilor prevăzută de art. 246, 250 alin. (1) și (2) și

art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., întrucât, în legătură cu

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, iar cu privire la celelalte infracțiuni,

că faptele nu există.

- disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a

acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București,

pentru a se efectua cercetări față de D.M., M.F., T.M.A. și B.I. din cadrul I.P.J.

Argeș, sub aspectul infracțiunilor de purtare abuzivă și distrugere prevăzută

de art. 250 C. pen. și art. 217 alin. (1) C. pen.

Plângerea formulată de petiționară, în conformitate cu dispozițiile art.

278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 3/ll/2/2008

din 14 ianuarie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești.

Nemulțumită de soluția de neînceperea urmăririi penale dată de parchet,

petiționara l.M. s-a adresat cu plângere, în

conformitate

cu prevederile art. 278

1

C. proc. pen., Curții de

Apel

Pitești, competentă să judece cauza în primă instanță și care a pronunțat

hotărârea atacată în prezentul recurs.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, cât și sentința

penală recurată, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de

neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice

persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel

nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce

face obiectul verificării în cauza de fată.

Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală

este necesară îndeplinirea a două condiții:

Prima condiție constă din existenta acelui minim de date care permit

organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în 4 mod cert, o

infracțiune, caz în care organul de urmărire penală

poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din

actele

premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art.

228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția

celui prevăzut la lit. b

1

). Intervenția unui astfel de caz,

rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală,

fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca,

în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii

urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în mod justificat s-a reținut în cauză

că, nu se poate începe urmărirea penală față de

magistratul l.

I.V., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă

existența cauzelor care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

Astfel, din cercetări a rezultat că, la data de 28 martie 2008, l.M.

s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în cadrul programului

de audiențe al primului procuror adjunct și a fost nemulțumită de răspunsul

acestuia cu privire la solicitarea ei de a i se elibera copii xerox de pe toate

actele existente în dosarul nr. 180/P/2007 al acestei unități de parchet în

care figura ca persoană vătămată.

Potrivit declarațiilor grefierei G.C., petiționara a început să i se

adreseze primului procuror adjunct pe un ton ridicat, motiv pentru care s-a

solicitat intervenția jandarmului care asigura paza instituției.

Din declarațiile date de către cei patru jandarmi care au sosit la fața

locului, de grefiera G.C și de numitul M.C., ce a fost și el primit în

audiență, după persoana vătămată l.M., a rezultat că primul procuror adjunct nu

i-a adresat insulte sau amenințări petiționarei și nici nu a instigat organele

de ordine să utilizeze forța fizică împotriva acesteia.

În referatul întocmit la data de 28 martie 2008 magistratul l.I.V. a

arătat că, petiționara a solicitat copii de pe toate actele întocmite în

dosarul nr. 180/P/2007 și, când a încercat să-i explice că nu i se pot elibera

copii decât de pe propriile declarații, precum și de pe actul de soluționare a

cauzei respective, întrucât declarațiile celorlalte părți, conținând date cu

caracter personal, având funcție de identificare, trebuie prelucrate potrivit

unui regim special, conform art. 8 din Legea nr. 677/2001, petiționara a

început să i se adreseze pe un ton ridicat.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu 5 îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

Ca atare, pentru existența infracțiunii este necesar ca funcționarul

public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune, neîndeplinirea

unui act, fie printr-o acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care

trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în cauză, raportat la aspectele expuse anterior și având în vedere

faptul că faza de cercetare penală are un caracter nepublic, actele întocmite

în dosarele parchetului schimbându-și acest caracter abia în momentul în care

este sesizată instanța de judecată, Înalta Curte apreciază că refuzul

magistratului l.I.V., de a-i comunica persoanei vătămate copiii de pe toate

actele din dosarul nr. 180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș,

nu încalcă dispozițiile legii, cu atât mai mult cu cât petiționarei i-au fost

înmânate înscrisurile care o priveau în mod direct.

Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (1) și (2) C.

pen. și de art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., Înalta Curte

constată că, în mod corect, procurorul care a soluționat cauza a dispus

neînceperea urmăririi penale față de același magistrat, întrucât acesta a

acționat în conformitate cu sarcinile de serviciu și dispozițiile

regulamentare.

Astfel, în momentul în care petiționara a avut o atitudine

necuviincioasă, pentru aplanarea scandalului creat de aceasta, primul procuror

adjunct a cerut sprijinul jandarmilor care asigurau ordinea în spațiul

accesibil publicului, fără ca petiționara să fie agresată, insultată sau

amenințată în vreun mod.

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în

cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul l.I.V. a acționat în cadrul

și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta

Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acesteia este corectă,

neexistând temei pentru desființarea soluției dispuse.

Pe de altă parte, întrucât soluția de disjungere a cauzei în vederea

continuării cercetărilor față de celelalte persoane reclamate de petiționară,

nu este supusă controlului jurisdicțional prevăzut în art. 278 C. proc. pen.,

aspectele sesizate urmează a fi

verificate

de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București,

unitate

căreia, în mod corect, i-a fost declinată competența de soluționare a cauzei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara l.M. împotriva

sentinței penale nr. 16/ F din 17 februarie 2009 a6 Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara l.M. împotriva

sentinței penale nr. 16/ F din 17 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.