ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2009

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71/F din 07 iulie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta, R.M.A. , împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, din data de 4 februarie 2009, dată în dosarul nr. 452/P/2008. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009 la Curtea de Apel Pitești care a format obiectul dosarului nr. 499/46/2009, petiționara R.A., în contradictoriu cu magistratul C.I.E.

- judecător la Judecătoria Pitești, a formulat plângere împotriva ordonanței dată la 4 februarie 2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 452/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de respectivul magistrat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. O plângere identică a formulat petiționara și la data de 21 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești, care a format obiectul dosarului nr. 671/46/2009. S-a constatat că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 32, art. 34, art. 35 și art. 36 C. proc. pen., instanța de fond, în ședința de judecată din data de 7 iulie 2009, a dispus reunirea cauzelor spre a fi judecate împreună, din moment ce vizau, de fapt, aceeași plângere penală formulată împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 452/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Î n plângerea sa, petiționara a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale, susținând că magistratul, cu ocazia soluționării dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5312 din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Pitești, a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 415/2004 a Judecătoriei Pitești, deși această sentință fusese desființată. Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată și a respins-o ca atare.

S-a reținut că pe rolul Judecătoriei Pitești s-a aflat dosarul nr. 4073/2006, în care magistratul E.I.C. a pronunțat sentința civilă nr. 5312 din 4 decembrie 2006 (f. 16-17), prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de interes, ridicată de reclamanta F.E., admițând, în același timp, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul D.G., fiind astfel respinsă acțiunea formulată de reclamantele R.A. și F.E., împotriva pârâților D.G. și Comisia locală de fond funciar Mărăcineni, județul Argeș, constatându-se faptul că în mod corect organul de urmărire penala, a reținut că în cauză, chiar dacă, a fost pronunțată o sentință nefavorabilă petiționarei R.A., atât timp cât nu au fost relevate aspecte de natură infracțională, în sensul disp.

art. 246 C. pen. , magistratului nu-i poate fi imputată soluția pronunțată nici chiar în situația în care hotărârea a fost desființată în căile de atac prevăzute de lege. Aceasta, întrucât numai instanța de control judiciar are competența să analizeze legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești. Tot astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, în exercitarea funcției sale magistratul este independent și se supune numai legii. O atare dispoziție se regăsește și în legea fundamentală, respectiv Constituția României, care consacră in terminis principiul dependenței judecătorului. A proceda altfel, în sensul antamării răspunderii magistratului de fiecare dată când acesta pronunță o hotărâre defavorabilă uneia dintre părți ar însemna o gravă atingere adusă principiilor enunțate anterior.

În raport de aceste considerente, a fost respinsă ca nefondată plângerea, în temeiul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , petiționara fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs petiționara R.A. Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceasta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau, pe fond admiterea plângerii, desființarea ordonanței prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratei C.I.E., judecătoare la Judecătoria Pitești și trimiterea cauza procurorului în vederea efectuării urmăririi penale cu acțiunea penală pusă în mișcare și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat în mod corect că ordonanța contestată este legală și temeinică, intimata magistrat judecător C.I.E. și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale. Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina magistratului judecător C.I.E., săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., întrucât magistratului nu-i poate fi imputată soluția pronunțată nici chiar în situația în care hotărârea a fost desființată în căile de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității de judecată a magistratului judecător, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiuni reclamată. Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara R.A. , împotriva sentinței penale nr. 71/F din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 noiembrie 2009.