ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 52/F de la 26 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 342/46/2009,

în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul C.I., împotriva ordonanței din 12 februarie

2009 dată în dosarul nr. 313/P/2008 al

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a menținut-o. A fost obligat

petiționarul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că petiționarul C.I. a formulat plângere împotriva ordonanței din 12

februarie 2009 dată în dosarul nr. 313/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Pitești.

În esență, în motivarea plângerii, petiționarul a criticat

ordonanța pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de magistratul de magistratul C.G.D.,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani este nelegală și

netemeinică.

A solicitat reanalizarea de către parchet a probelor

existente și suplimentarea probatoriului administrat.

Prima instanță a constatat că la data de 18 iulie 2008 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin disjungere și

declinare de competență de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângerea formulată de C.I.

vizând pe intimații C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Drăgășani,

D.V., sub inspector la Poliția Municipiului Drăgășani, M.M.,

comisar șef la Poliția municipiului Drăgășani, S.I.M., comisar la Poliția

municipiului Drăgășani, C.V., comisar șef la IPJ Vâlcea, P.L., Z.B.T. și G.F.,

medici în cadrul Spitalului Județean Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 248-264, art. 266, art. 267-268,

art. 289, art. 291, art. 292, art. 317, art. 323 și art. 324 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că nu este

mulțumit de modul în care au fost efectuate cercetările penale în dosarul nr.

391/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, precum și de

soluția adoptată în cauză.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, prin ordonanța din 12

februarie 2009,

dată în dosarul nr. 313/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.G.D.,

întrucât a intervenit decesul acestuia; neînceperea urmăririi penale față de D.V.,

M.M., S.S. și C.V., întrucât faptele reclamate nu există; disjungerea și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Drăgășani, în vederea completării și definitivării

cercetărilor penale față de P.L., S.B.T. și G.F., pentru faptele reclamate.

Ordonanța cu numărul de mai sus a fost confirmată prin

ordonanța

din 12 martie 2009, dată în

dosarul nr. 169/11/2/2009 de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Prin acest act s-a

respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de

petiționarul C.I.

împotriva ordonanței cu numărul de mai sus.

Plângerea formulată de petiționarul C.I. în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., a fost considerată

nefondată.

Situația de fapt a fost corect reținută prin ordonanța mai

sus menționată.

Astfel, în cauză au fost administrate probele necesare și

în mod corect s-a constatat că ofițerii de poliție, respectiv comisarul S.I.M.

și subinspectorul D.V. nu au comis acțiuni sau inacțiuni de natură a constitui

elementul material al infracțiunilor menționate de petiționar.

În mod corespunzător s-a constatat că nici procurorul C.G.D.

nu a săvârșit faptele reclamate de petiționar, dar între timp, acesta a

decedat.

Este legală și temeinică soluția adoptată și în raport cu

intimații M.M. și C.V.

Prin urmare, au fost

administrate toate probele care se impuneau în

vederea

soluționării dosarului, iar materialul probator a fost interpretat în mod

corect de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În raport cu aceste

considerente și în baza dispozițiilor art. 278

1

pct.

8 lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată și s-a menținut

ordonanța

atacată.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționarul a fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal,

recurs petiționarul C.I., fără a arăta în scris motivele de recurs formulate în

scris.

La termenul de judecată de la 10 septembrie

2009, în recurs, Înalta Curte, față de hotărârea Adunării Generale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte

instanțe din țară, în

asigurarea

condițiilor statului judecătorilor de către stat a dispus amânarea

cauzei

la 5 noiembrie 2009, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la

acea dată, aflată la fila 9 din dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2009 recurentul

petiționar a învederat că formulează oral și a depus și în scris o cerere de

recuzare a judecătorilor G.I. și P.A.R., a procurorului I.K. și a magistratului

asistent M.E.U., precum și a altor 13 judecători din cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție și anume:

G.C., G.T., P.C.V.,

V.A.,

T.M., M.S., I.G., B.G., N.S., D.I.I., M.D.I., a procurorului D.O.,

L.C. și B.G. și a magistraților asistenți I.A.D., T.C.A. și N.F.R., cerere față

de care reprezentantul Ministerului Public față de cererea de recuzare a

solicitat amânarea judecării cauzei pentru soluționarea acesteia.

Înalta Curte, în vederea

soluționării cererii de recuzare a completului

de

judecată, a procurorului de ședință și a magistratului asistent, precum și a

altor 13 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată

de recurentul petiționar a amânat cauza la 3 decembrie 2009, așa cum rezultă

din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 20 din dosarul Înaltei

Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă în dublu exemplar, (filele

21-24 dosarul Înaltei Curți), încheierea din ședința secretă din 25 noiembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 342/46/2009, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea

de recuzare formulată de petiționarul C.I. împotriva

judecătorilor

I.G. și R.A.P., a magistratului asistent M.E.U. și a

procurorului I.K.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă

cererea de recuzare formulată de același petiționar împotriva judecătorilor G.C.,

T.G., V.C.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D., M.D.I., a

procurorilor O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N.

și a fost obligat petiționarul la plata sumei de

100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele încheierii, Înalta Curte a reținut că

prin cererea

formulată la data de 5

noiembrie 2009, petiționarul C.I. a solicitat

recuzarea judecătorilor I.G.

și R.A.P., a procurorului I.K. și a magistratului asistent M.E.U. în dosarul

nr. 342/46/2009, susținând că împotriva acestora a formulat plângere penală,

care face obiectul dosarului nr. 892/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar împotriva soluției procurorului a formulat

plângere pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceeași cerere, petiționarul a solicitat recuzarea

judecătorilor

G.C., T.G., C.V.P., A.V.,

M.T.,

S.M., G.I., G.B.

, S.N., I.I.D., M.D.I., a

procurorilor

O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T.

și R.F.N.

Analizând cererea de recuzare formulată împotriva

membrilor completului de judecată, respectiv a judecătorilor I.G. și R.A.P.

și a magistratului asistent M.E.U., precum

și împotriva procurorului I.K. în raport de

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a constatat că în cauză nu

este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de

dispozițiile art. 46-49 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de recuzare a judecătorilor G.C.,

T.G., V.C.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D., M.D.I., a procurorilor

O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N., s-a

constatat că nu sunt respectate condițiile prevăzute de art. 51 alin. (2) C.

proc. pen. în care s-a arătat că „cererea de recuzare poate privi numai pe acei

judecători care compun completul de judecată", fapt ce atrage

inadmisibilitatea cererii de recuzare cu privire la acești judecători.

Față de cele menționate, cererea de recuzare formulată

împotriva membrilor completului de judecată anume a judecătorilor I.G. și

R.A.P. și a magistratului asistent M.E.U.,

precum

și a procurorului I.K. apare ca nefondată, iar cererea de recuzare formulată

împotriva judecătorilor G.C., T.G., V.C.P., A.V., M.T.,

S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D.

, M.D.I., a procurorilor O.D., C.L.

și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N. apare ca

inadmisibilă, urmând a fi respinsă, iar în conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

La termenul de astăzi, la apelul nominal făcut în ședință

publică s-a prezentat recurentul petiționar C.I., lipsind intimații D.V., M.M.,

S.I.M. și C.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a referit că cererea de recuzare formulată la

termenul anterior de către petiționar a fost respinsă, ca nefondată, cu privire

la membrii completului de judecată și procurorul de ședință.

Recurentul petiționar a învederat instanței că, dată fiind

calitatea membrilor completului de judecată de intimați într-un alt dosar cu

nr. 8330/1/2009, având termen în aceeași ședință de judecată, apreciază că nu

pot soluționa cauza și că formulează cerere de recuzare, întrucât există

dușmănie între părți.

Reprezentantul Ministerului Public, față de

cererea de recuzare formulată a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă,

întrucât o cerere cu conținut și motive similare a fost deja respinsă.

Înalta Curte, deliberând a respins cererea ca

inadmisibilă, în raport cu formularea unei cereri de recuzare în aceleași

condiții ca la termenul anterior și care a fost deja respinsă.

Recurentul petiționar, în

concluziile orale, în dezbateri a învederat că

prezenta

cauză nu poate fi soluționată în lipsa ordonanței din 30 iunie 2008, cu care

trebuie reunită, dosar care a fost disjuns față de procurorii de la Curtea de

Apel Pitești și de care nu a avut cunoștință și nu a putut formula plângere,

deoarece nu i-a fost comunicată.

Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea

formulată a învederat că ordonanța menționată a fost dată într-un alt dosar și

este irelevant în raport cu obiectul prezentului dosar, care verifică

legalitatea rezoluției nr. 313/P/2008.

Recurentul petiționar, având cuvântul în replică, a

menționat că se impune soluționarea împreună a dosarelor, întrucât prin

ordonanța nr. 868/P/2008 s-a disjuns și s-a format acest dosar cu nr.

313/P/2008.

Înalta Curte, deliberând a

respins, ca inadmisibilă, cererea formulată

de petiționar,

de comunicare a rezoluției din 30 iunie 2008, ca neavând legătură cu cauza și

cu soluția atacată și a acordat cuvântul asupra fondului recursului.

Recurentul petiționar a învederat ca un prim temei de

recurs, dispozițiile art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen., motivând că

i-a fost încălcat dreptul la apărare,

pentru următoarele argumente: la primul termen de judecată a dorit să se judece

cauza, însă judecătorul, care era incompatibil, având calitatea de intimat

într-un dosar, a dispus amânarea, deoarece era lipsă de procedură cu intimații,

care au refuzat primirea citațiilor; la al doilea termen, cauza s-a judecat, în

lipsa sa, întrucât era prezent la examene în cadrul Universității „Spiru

Haret". Față de aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În situația considerării ca neîntemeiat a acestui motiv a

arătat că intimatul C.D. a decedat, față de C.A., plângerea a

rămas fără obiect, astfel că se susține în mod

greșit de către procuror că a

formulat plângere pentru modul de

soluționare a dosarului de către procurorul C. și agentul de poliție D.V. În

realitate a formulat plângere pentru că D.V. s-a asociat în vederea săvârșirii

de infracțiuni, astfel că nu se poate disjunge cauza față de alte

persoane, întrucât s-a dispus efectuarea unei

expertize psihologice false,

săvârșită de șeful Poliției Drăgășani,

intimatul M. și alți medici la Spitalul Vâlcea, iar referitor la intimatul S.I.M.

a arătat

că a făcut câteva cercetări, însă

nu a dispus vreo soluție.

Recurentul petiționar a mai arătat că intimatul D.V. a

dispus efectuarea expertizei, deși intenționa să

dispună scoaterea de sub

urmărire penală, pentru că voia să dea o

soluție pe temeiul

iresponsabilității. Or,

avizul psihologic din 2008 și 2009 concluzionează că

este apt să predea

în învățământ.

De asemenea a mai susținut că făptuitorii nu au fost

supuși la aceste teste psihologice, iar intimatul D.V., fără a avea mandat de

percheziție, s-a prezentat la locuința sa, l-a luat la Rm. Vâlcea, iar apoi a

refuzat să-l aducă înapoi, fiind nevoit să se întoarcă pe banii săi. Deși a

solicitat să fie expertizat la Institutul „Mina Minovici", medicii nu s-au

abținut și au întocmit un raport fals, concluzionând că are schizofrenie

paranoică, însă este menționat un alt domiciliu. Totodată, medicul primar

psihiatru a concluzionat în mod fals că are discernământul diminuat și că se

recomandă măsurile de siguranță prevăzute de art. 113 și art. 114 C. pen.

Față de aceste motive a

precizat că nu se poate disjunge cauza față

de intimatul D.V.

și ceilalți, în raport cu săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

și că faptele sunt săvârșite la Rm.Vâlcea de persoane care domiciliază acolo,

astfel că se impune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, pentru a se da o soluție cu privire la toți intimații, pentru

infracțiunile reclamate prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 291,

art. 323, art. 324, art. 266 cu privire la medici și art. 288 C. pen.

De asemenea, recurentul

petiționar a mai arătat că nu a fost audiată nicio persoană în dosar și că,

prin pronunțarea sentinței nr. 142 din 23 mai

2008 a

Judecătoriei Drăgășani, rămasă definitivă la 6 octombrie 2008 la Tribunalul

Vâlcea, care a desființat rezoluția procurorului și referatul intimatului D.V.,

s-a dovedit clar că nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, săvârșind

infracțiunea de abuz în serviciu.

Totodată a criticat

obligarea sa la 600 lei cheltuieli judiciare, deși au

fost

doi intimați în cauză și a depus la dosar înscrisuri referitoare la

cheltuielile judiciare.

În concluzie, recurentul petiționar a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond,

iar, în subsidiar, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru a se completa urmărirea penală, având

în vedere că nu se poate face disjungerea.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra

recursului declarat de recurentul petiționar au fost consemnate în detaliu în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul

petiționar C.I.

împotriva sentinței

pronunțată de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10)

cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, ce se vor

analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios,

prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

a respins, ca

nefondată, plângerea

formulată de petiționarul C.I.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele

premergătoare efectuate, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de C.G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani,

întrucât a intervenit decesul acestuia, neînceperea urmăririi penale față de

subinspectorul de poliție D.V., comisarul șef M.M., comisarul S.S., comisarul

șef C.V., ofițeri de poliție în cadrul IPJ Vâlcea, cercetați

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 247,

art. 248, art. 248

1

, art. 264, art. 266, art. 267

1

, art.

268,

art. 289, art. 291, art. 292, art. 317, art. 323 și art. 324 C. pen., întrucât

faptele nu există.

Astfel, în dosarul nr. 313/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, procurorul a valorificat în procesul de apreciere

actele premergătoare, respectiv fotocopiile adresei Parchetului de pe lângă

Parchetul de plângă Curtea de Apel Pitești dată

în dosarul nr. 313/P/2008

către Parchetul de pe lângă Judecătoria

Drăgășani de restituire a dosarului menționat (fila 8 dosarul parchetului); a

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni

administrative dată de procuror în 8 noiembrie 2007 (filele 25-27 dosarul parchetului

); a adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani către Poliția

Drăgășani, precum și a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale din 12

decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Drăgășani dată de

procuror în dosarul nr. 391/P/2007 (filele

28-30 dosarul parchetului ); a deciziei penale nr. 413/R de la 6 octombrie 2008

a Tribunalului Vâlcea, secția penală, Complet Specializat pentru Minori și

Familie (filele 31-36 dosarul parchetului); a certificatului de deces privind

pe C.G.D., decedat la 31 mai 2008 (fila 38 dosarul parchetului); a unor

înscrisuri din dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului Drăgășani, respectiv

adrese, plângeri ale petiționarului C.I., a ordonanței de

respingere cerere recuzare a organului de

cercetare penală din 6 ianuarie

2009, a ordonanței de redeschidere a

urmăririi penale din 12 decembrie 2008, a deciziei penale nr. 413/R din 6

octombrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția penală complet specializat pentru minori

și familie, a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale din 19

aprilie 2007 dată de procuror în dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Drăgășani, privind pe C.I. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., a

rezoluției de începere a urmăririi

penale dată de procuror la data de 13

aprilie 2007, ora 13,15 privind pe C.I., a referatului cu propunere de avizare

I.U.P., a unei plângeri formulată de G.M.T., a unui certificat medico-legal

privind pe G.M.T., a declarației de parte responsabilă civilmente a

lui G.M.T., a unui mandat de aducere și a

procesului-verbal

de îndeplinire a

procedurii de citare, a unor procese-verbale, a procesului-

verbal de

aducere la cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale din

18 octombrie 2007, a declarației lui C.I. dată la

18 octombrie 2007, a fișei de cazier, a fișei de consultații medicale, a

procesului-verbal din 11 iunie 2007 întocmit de subinspector de poliție D.V., a

adresei și a ordonanței de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice

privind pe C.I., a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică

cu nr. 689/E/597 din 9 iulie 2007 întocmit de

Spitalul Județean de Urgență

Vâlcea, Serviciul Județean de Medicină

Legală, a plângerii formulată de B.D., a fișei de consultații medicale, a

rezoluției din 5 aprilie 2007 dată de procuror în dosarul nr. 1478/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, a deciziei nr. 475 de la 29

decembrie 2006 a Inspectoratului Școlar al Județului Vâlcea, a unui extras din

Monitorul Oficial (filele 39-87 dosarul parchetului).

Prin ordonanța de la 12 martie 2009 dată de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în lucrarea cu nr.

169/11/2/2009, în temeiul dispozițiilor art. 278 C.

proc. pen. s-a

dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată

de petiționarul

C.I. împotriva ordonanței

nr. 313/P/2008 din 12 februarie 2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Pitești.

Înalta Curte consideră că, prima instanță a dat eficiență

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen., evidențiind în mod expres

că situația de fapt a fost

corect reținută prin ordonanță, făcând referiri efective la persoanele și

faptele reclamate ca fiind comise de intimați, constatând că procurorul C.G.D.

nu a săvârșit faptele

reclamate de

petiționar, dar între timp a decedat, precum și faptul că este

legală și

temeinică soluția adoptată și în raport cu intimații M.M. și C.V., așa încât în

baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a

respins, ca nefondată plângerea petiționarului, menținând ordonanța atacată.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului

examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul

parchetului, a constatat că procurorul în mod judicios și motivat a stabilit

situația de fapt, iar în raport cu aceasta a stabilit inexistența faptelor

pretins a fi comise de către intimații S.I.M., D.V.

, M.M., C.V., precum și faptul că nu s-a constatat

săvârșirea

unor acțiuni sau inacțiuni nici în sarcina intimatului C.G.D.

, care a dat ordonanța din 8 noiembrie 2007, însă

acesta a

decedat, așa cum rezultă din certificatul de deces seria DS nr.

081638 din 2 iunie 2008, iar prima instanță a făcut un prim control judiciar

corect, cu respectarea prevederilor legale în

condițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., în raport cu

criticile petiționarului, dar și apărările intimaților, asupra ordonanței

dispuse, față de actele și lucrările dosarului parchetului, motivând soluția

dispusă.

Astfel, Înalta Curte,

consideră că, pe de-o parte, în mod corect, s-a

dispus, de

către procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și g)

C. proc. pen., soluțiile neînceperii urmăririi penale

față de intimați pentru faptele pretins a fi comise de fiecare și

indicate în

mod concret, precum și a

intervenirii decesului intimatului C.G.D., ca urmare a intervenirii decesului

acestuia, iar, pe de altă parte, în

mod legal și temeinic motivat,

printr-o reală analiză asupra actelor premergătoare, prima instanță a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C.I., împotriva ordonanței

procurorului, prin care s-au dispus soluțiile menționate și astfel a menținut

ordonanța dată.

Înalta Curte consideră ca

fiind nefondate criticile formulate în recurs

de către

recurentul petiționar C.I. cu privire la faptul că i-ar fi fost încălcat

dreptul la apărare, invocând drept argumente că la primul termen de judecată a

dorit să se judece cauza, însă judecătorul, care era

incompatibil, având calitatea de intimat într-un dosar, a dispus

amânarea,

era lipsă de procedură cu intimații, care au refuzat primirea

citațiilor, că la al doilea termen, cauza s-a judecat, în lipsa sa, întrucât

era prezent ta examene în cadrul Universității „Spiru Haret", solicitând

pentru aceste

motive, admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Astfel, așa cum rezultă din

examinarea cauzei, în primă instanță, la

termenele de

judecată de la 7 aprilie 2009 și 5 mai 2009, cauza a fost amânată, pentru

primul termen invocat, constatându-se că este lipsă de procedură cu intimații,

care nu au fost citați, fiind lipsă dosarul de cercetare al parchetului,

potrivit încheierii, aflată la fila 8 dosarul curții de apel, iar pentru al

doilea termen menționat, s-a constatat că este lipsă de procedură cu intimații D.V.,

M.M., S.I.M.

, C.V. și C.G.D., care, deși au

fost citați la

locul de muncă, nu li s-a înmânat citația și nici la

serviciul de registratură, așa cum prevăd dispozițiile art. 177 alin. (1) C.

proc. pen., din dovada de citare rezultând că citația a fost afișată pe ușă,

potrivit

mențiunii din încheierea de la

acea dată, aflată la filele 17-18 dosarul curții

de apel.

La termenul de judecată de la

26 mai 2009, dată la care cauza s-a și

judecat, așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței penale nr.

52/F

de la 26 mai 2009, aflată la fila 27 dosarul curții

de apel, s-a reținut că grefierul de ședință a învederat faptul că prin

intermediul serviciului arhivă petiționarul a formulat o cerere prin care

solicită amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se

află în sesiunea de examene.

Reprezentantul parchetului a

pus concluzii de respingere a cererii de

amânare a cauzei

formulată de petiționar, întrucât aceasta nu este întemeiată, petiționarul nu

și-a dovedit lipsa la acel termen, apreciind că este o tergiversare a

soluționării cauzei.

Intimatul D.V. a solicitat

respingerea cererii formulate de

petiționar prin care

solicită amânarea cauzei.

Intimatul S.I.M. a arătat că nu este de acord cu amânarea

cauzei și a solicitat respingerea cererii formulate de petiționar

prin care a solicitat acordarea unui nou termen

de judecată.

Curtea a apreciat ca fiind

neîntemeiată cererea formulată în scris de

petiționar prin

care a solicitat amânarea cauzei, nefiind astfel dovedită, iar

procedura de citare cu petiționarul este legal

îndeplinită.

Așadar, în raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte

constată că din încheierile menționate, nu rezultă existența vreunei mențiuni

cu privire la incompatibilitatea judecătorului cauzei, iar în ceea ce privește

critica cu privire la încălcarea dreptului la apărare aceasta nu se susține,

față de consemnările din partea introductivă a sentinței pronunțate, întrucât

asupra cererii de amânare a cauzei, față de imposibilitatea de prezentare, ca

urmare a aflării petiționarului în sesiunea de examene, prima instanță s-a

pronunțat în mod expres, așa încât nu este incident cazul de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct 10 C. proc. pen.

De altfel, din examinarea dosarului rezultă, pe de-o

parte, că petiționarul nu a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă

de apărare, iar, pe de altă parte, asistența juridică, în raport cu obiectul

cauzei, nu este obligatorie.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici

criticile cu privire la soluția disjungerii dispusă de către procuror prin

ordonanța dată, față de faptul că dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen. se referă la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în conținutul cărora,

legiuitorul a prevăzut expres și limitativ soluțiile și actele procedurale prin

care acestea se pot dispune și care pot face obiectul normei menționate,

soluția disjungerii nefăcând parte din conținutul acesteia, așa încât apărările

invocate de către recurentul petiționar nu pot fi examinate pe calea

prevederilor invocate.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici celelalte

critici ale recurentului petiționar, cu privire la insuficienta cercetare

efectuată de către procuror cu privire la soluțiile dispuse de către acesta,

având în vedere considerentele mai sus menționate, cu privire la soluțiile

dispuse de către procuror și de prima instanță asupra plângerii formulată de

petiționar.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici

critica cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat

petiționarul în primă instanță, întrucât, pe de-o parte, plângerea adresată

judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să

judece în primă instanță a fost formulată numai de către petiționarul C.I., așa

cum rezultă chiar din plângerea acestuia, aflată la filele 1-3 din dosarul

curții de apel, iar, pe de altă parte, în cuantumul cheltuielilor judiciare, nu

se apreciază numai contravaloarea citațiilor efectuate, ci se estimează și

complexitatea cauzei, numărul de termene acordate, efortul persoanelor

implicate în redactarea actelor procedurale,

criterii care presupun o estimare globală.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că

sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar C.I. împotriva sentinței penale nr. 52/F din 26 mai 2009

a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va

obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar C.I. împotriva sentinței penale nr. 52/F din 26 mai 2009 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie

2009.