ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52/F de la 26 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 342/46/2009, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I., împotriva ordonanței din 12 februarie 2009 dată în dosarul nr. 313/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a menținut-o. A fost obligat petiționarul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petiționarul C.I. a formulat plângere împotriva ordonanței din 12 februarie 2009 dată în dosarul nr. 313/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În esență, în motivarea plângerii, petiționarul a criticat ordonanța pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul de magistratul C.G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani este nelegală și netemeinică. A solicitat reanalizarea de către parchet a probelor existente și suplimentarea probatoriului administrat. Prima instanță a constatat că la data de 18 iulie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin disjungere și declinare de competență de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea formulată de C.I. vizând pe intimații C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, D.V., sub inspector la Poliția Municipiului Drăgășani, M.M., comisar șef la Poliția municipiului Drăgășani, S.I.M., comisar la Poliția municipiului Drăgășani, C.V., comisar șef la IPJ Vâlcea, P.L., Z.B.T.

și G.F., medici în cadrul Spitalului Județean Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 248-264, art. 266, art. 267-268, art. 289, art. 291, art. 292, art. 317, art. 323 și art. 324 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că nu este mulțumit de modul în care au fost efectuate cercetările penale în dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, precum și de soluția adoptată în cauză. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin ordonanța din 12 februarie 2009, dată în dosarul nr. 313/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.G.D., întrucât a intervenit decesul acestuia; neînceperea urmăririi penale față de D.V., M.M., S.S.

și C.V., întrucât faptele reclamate nu există; disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, în vederea completării și definitivării cercetărilor penale față de P.L., S.B.T. și G.F., pentru faptele reclamate. Ordonanța cu numărul de mai sus a fost confirmată prin ordonanța din 12 martie 2009, dată în dosarul nr. 169/11/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Prin acest act s-a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva ordonanței cu numărul de mai sus. Plângerea formulată de petiționarul C.I. în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a fost considerată nefondată.

Situația de fapt a fost corect reținută prin ordonanța mai sus menționată. Astfel, în cauză au fost administrate probele necesare și în mod corect s-a constatat că ofițerii de poliție, respectiv comisarul S.I.M. și subinspectorul D.V. nu au comis acțiuni sau inacțiuni de natură a constitui elementul material al infracțiunilor menționate de petiționar. În mod corespunzător s-a constatat că nici procurorul C.G.D. nu a săvârșit faptele reclamate de petiționar, dar între timp, acesta a decedat. Este legală și temeinică soluția adoptată și în raport cu intimații M.M. și C.V. Prin urmare, au fost administrate toate probele care se impuneau în vederea soluționării dosarului, iar materialul probator a fost interpretat în mod corect de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În raport cu aceste considerente și în baza dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată și s-a menținut ordonanța atacată. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul C.I., fără a arăta în scris motivele de recurs formulate în scris. La termenul de judecată de la 10 septembrie 2009, în recurs, Înalta Curte, față de hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statului judecătorilor de către stat a dispus amânarea cauzei la 5 noiembrie 2009, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 9 din dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2009 recurentul petiționar a învederat că formulează oral și a depus și în scris o cerere de recuzare a judecătorilor G.I. și P.A.R., a procurorului I.K. și a magistratului asistent M.E.U., precum și a altor 13 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și anume: G.C., G.T., P.C.V., V.A., T.M., M.S., I.G., B.G., N.S., D.I.I., M.D.I., a procurorului D.O., L.C. și B.G. și a magistraților asistenți I.A.D., T.C.A. și N.F.R., cerere față de care reprezentantul Ministerului Public față de cererea de recuzare a solicitat amânarea judecării cauzei pentru soluționarea acesteia.

Înalta Curte, în vederea soluționării cererii de recuzare a completului de judecată, a procurorului de ședință și a magistratului asistent, precum și a altor 13 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de recurentul petiționar a amânat cauza la 3 decembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 20 din dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei a fost depusă în dublu exemplar, (filele 21-24 dosarul Înaltei Curți), încheierea din ședința secretă din 25 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 342/46/2009, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petiționarul C.I.

împotriva judecătorilor I.G. și R.A.P., a magistratului asistent M.E.U. și a procurorului I.K. Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de același petiționar împotriva judecătorilor G.C., T.G., V.C.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D., M.D.I., a procurorilor O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N. și a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În considerentele încheierii, Înalta Curte a reținut că prin cererea formulată la data de 5 noiembrie 2009, petiționarul C.I. a solicitat recuzarea judecătorilor I.G. și R.A.P., a procurorului I.K. și a magistratului asistent M.E.U.

în dosarul nr. 342/46/2009, susținând că împotriva acestora a formulat plângere penală, care face obiectul dosarului nr. 892/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar împotriva soluției procurorului a formulat plângere pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin aceeași cerere, petiționarul a solicitat recuzarea judecătorilor G.C., T.G., C.V.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B. , S.N., I.I.D., M.D.I., a procurorilor O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N. Analizând cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului de judecată, respectiv a judecătorilor I.G. și R.A.P. și a magistratului asistent M.E.U., precum și împotriva procurorului I.K.

în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 46-49 C. proc. pen. În ceea ce privește cererea de recuzare a judecătorilor G.C., T.G., V.C.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D., M.D.I., a procurorilor O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N., s-a constatat că nu sunt respectate condițiile prevăzute de art. 51 alin. (2) C. proc. pen. în care s-a arătat că „cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată", fapt ce atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare cu privire la acești judecători.

Față de cele menționate, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului de judecată anume a judecătorilor I.G. și R.A.P. și a magistratului asistent M.E.U., precum și a procurorului I.K. apare ca nefondată, iar cererea de recuzare formulată împotriva judecătorilor G.C., T.G., V.C.P., A.V., M.T., S.M., G.I., G.B., S.N., I.I.D. , M.D.I., a procurorilor O.D., C.L. și G.B. și a magistraților asistenți A.D.I., A.C.T. și R.F.N. apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. La termenul de astăzi, la apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul petiționar C.I., lipsind intimații D.V., M.M., S.I.M.

și C.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită. S-a referit că cererea de recuzare formulată la termenul anterior de către petiționar a fost respinsă, ca nefondată, cu privire la membrii completului de judecată și procurorul de ședință. Recurentul petiționar a învederat instanței că, dată fiind calitatea membrilor completului de judecată de intimați într-un alt dosar cu nr. 8330/1/2009, având termen în aceeași ședință de judecată, apreciază că nu pot soluționa cauza și că formulează cerere de recuzare, întrucât există dușmănie între părți. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea de recuzare formulată a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă, întrucât o cerere cu conținut și motive similare a fost deja respinsă.

Înalta Curte, deliberând a respins cererea ca inadmisibilă, în raport cu formularea unei cereri de recuzare în aceleași condiții ca la termenul anterior și care a fost deja respinsă. Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a învederat că prezenta cauză nu poate fi soluționată în lipsa ordonanței din 30 iunie 2008, cu care trebuie reunită, dosar care a fost disjuns față de procurorii de la Curtea de Apel Pitești și de care nu a avut cunoștință și nu a putut formula plângere, deoarece nu i-a fost comunicată. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată a învederat că ordonanța menționată a fost dată într-un alt dosar și este irelevant în raport cu obiectul prezentului dosar, care verifică legalitatea rezoluției nr. 313/P/2008.

Recurentul petiționar, având cuvântul în replică, a menționat că se impune soluționarea împreună a dosarelor, întrucât prin ordonanța nr. 868/P/2008 s-a disjuns și s-a format acest dosar cu nr. 313/P/2008. Înalta Curte, deliberând a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petiționar, de comunicare a rezoluției din 30 iunie 2008, ca neavând legătură cu cauza și cu soluția atacată și a acordat cuvântul asupra fondului recursului. Recurentul petiționar a învederat ca un prim temei de recurs, dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., motivând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru următoarele argumente: la primul termen de judecată a dorit să se judece cauza, însă judecătorul, care era incompatibil, având calitatea de intimat într-un dosar, a dispus amânarea, deoarece era lipsă de procedură cu intimații, care au refuzat primirea citațiilor; la al doilea termen, cauza s-a judecat, în lipsa sa, întrucât era prezent la examene în cadrul Universității „Spiru Haret". Față de aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În situația considerării ca neîntemeiat a acestui motiv a arătat că intimatul C.D. a decedat, față de C.A., plângerea a rămas fără obiect, astfel că se susține în mod greșit de către procuror că a formulat plângere pentru modul de soluționare a dosarului de către procurorul C. și agentul de poliție D.V.

În realitate a formulat plângere pentru că D.V. s-a asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni, astfel că nu se poate disjunge cauza față de alte persoane, întrucât s-a dispus efectuarea unei expertize psihologice false, săvârșită de șeful Poliției Drăgășani, intimatul M. și alți medici la Spitalul Vâlcea, iar referitor la intimatul S.I.M. a arătat că a făcut câteva cercetări, însă nu a dispus vreo soluție. Recurentul petiționar a mai arătat că intimatul D.V. a dispus efectuarea expertizei, deși intenționa să dispună scoaterea de sub urmărire penală, pentru că voia să dea o soluție pe temeiul iresponsabilității. Or, avizul psihologic din 2008 și 2009 concluzionează că este apt să predea în învățământ.

De asemenea a mai susținut că făptuitorii nu au fost supuși la aceste teste psihologice, iar intimatul D.V., fără a avea mandat de percheziție, s-a prezentat la locuința sa, l-a luat la Rm. Vâlcea, iar apoi a refuzat să-l aducă înapoi, fiind nevoit să se întoarcă pe banii săi. Deși a solicitat să fie expertizat la Institutul „Mina Minovici", medicii nu s-au abținut și au întocmit un raport fals, concluzionând că are schizofrenie paranoică, însă este menționat un alt domiciliu. Totodată, medicul primar psihiatru a concluzionat în mod fals că are discernământul diminuat și că se recomandă măsurile de siguranță prevăzute de art. 113 și art. 114 C. pen. Față de aceste motive a precizat că nu se poate disjunge cauza față de intimatul D.V.

și ceilalți, în raport cu săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. și că faptele sunt săvârșite la Rm.Vâlcea de persoane care domiciliază acolo, astfel că se impune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru a se da o soluție cu privire la toți intimații, pentru infracțiunile reclamate prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 291, art. 323, art. 324, art. 266 cu privire la medici și art. 288 C. pen. De asemenea, recurentul petiționar a mai arătat că nu a fost audiată nicio persoană în dosar și că, prin pronunțarea sentinței nr. 142 din 23 mai 2008 a Judecătoriei Drăgășani, rămasă definitivă la 6 octombrie 2008 la Tribunalul Vâlcea, care a desființat rezoluția procurorului și referatul intimatului D.V., s-a dovedit clar că nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, săvârșind infracțiunea de abuz în serviciu.

Totodată a criticat obligarea sa la 600 lei cheltuieli judiciare, deși au fost doi intimați în cauză și a depus la dosar înscrisuri referitoare la cheltuielile judiciare. În concluzie, recurentul petiționar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, iar, în subsidiar, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru a se completa urmărirea penală, având în vedere că nu se poate face disjungerea. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul petiționar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar C.I.

împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de C.G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, întrucât a intervenit decesul acestuia, neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție D.V., comisarul șef M.M., comisarul S.S., comisarul șef C.V., ofițeri de poliție în cadrul IPJ Vâlcea, cercetați pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 248 1 , art. 264, art. 266, art. 267 1 , art. 268, art. 289, art. 291, art. 292, art. 317, art. 323 și art. 324 C. pen., întrucât faptele nu există.

Astfel, în dosarul nr. 313/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, procurorul a valorificat în procesul de apreciere actele premergătoare, respectiv fotocopiile adresei Parchetului de pe lângă Parchetul de plângă Curtea de Apel Pitești dată în dosarul nr. 313/P/2008 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani de restituire a dosarului menționat (fila 8 dosarul parchetului); a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative dată de procuror în 8 noiembrie 2007 (filele 25-27 dosarul parchetului ); a adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani către Poliția Drăgășani, precum și a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani dată de procuror în dosarul nr. 391/P/2007 (filele 28-30 dosarul parchetului ); a deciziei penale nr. 413/R de la 6 octombrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, Complet Specializat pentru Minori și Familie (filele 31-36 dosarul parchetului); a certificatului de deces privind pe C.G.D., decedat la 31 mai 2008 (fila 38 dosarul parchetului); a unor înscrisuri din dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului Drăgășani, respectiv adrese, plângeri ale petiționarului C.I., a ordonanței de respingere cerere recuzare a organului de cercetare penală din 6 ianuarie 2009,

a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale din 12 decembrie 2008, a deciziei penale nr. 413/R din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția penală complet specializat pentru minori și familie, a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale din 19 aprilie 2007 dată de procuror în dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, privind pe C.I.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., a rezoluției de începere a urmăririi penale dată de procuror la data de 13 aprilie 2007, ora 13,15 privind pe C.I., a referatului cu propunere de avizare I.U.P., a unei plângeri formulată de G.M.T., a unui certificat medico-legal privind pe G.M.T., a declarației de parte responsabilă civilmente a lui G.M.T., a unui mandat de aducere și a procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, a unor procese-verbale, a procesului- verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale din 18 octombrie 2007, a declarației lui C.I.

dată la 18 octombrie 2007, a fișei de cazier, a fișei de consultații medicale, a procesului-verbal din 11 iunie 2007 întocmit de subinspector de poliție D.V., a adresei și a ordonanței de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice privind pe C.I., a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică cu nr. 689/E/597 din 9 iulie 2007 întocmit de Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Serviciul Județean de Medicină Legală, a plângerii formulată de B.D., a fișei de consultații medicale, a rezoluției din 5 aprilie 2007 dată de procuror în dosarul nr. 1478/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, a deciziei nr. 475 de la 29 decembrie 2006 a Inspectoratului Școlar al Județului Vâlcea, a unui extras din Monitorul Oficial (filele 39-87 dosarul parchetului).

Prin ordonanța de la 12 martie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în lucrarea cu nr. 169/11/2/2009, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiționarul C.I. împotriva ordonanței nr. 313/P/2008 din 12 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Înalta Curte consideră că, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., evidențiind în mod expres că situația de fapt a fost corect reținută prin ordonanță, făcând referiri efective la persoanele și faptele reclamate ca fiind comise de intimați, constatând că procurorul C.G.D.

nu a săvârșit faptele reclamate de petiționar, dar între timp a decedat, precum și faptul că este legală și temeinică soluția adoptată și în raport cu intimații M.M. și C.V., așa încât în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petiționarului, menținând ordonanța atacată. Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că procurorul în mod judicios și motivat a stabilit situația de fapt, iar în raport cu aceasta a stabilit inexistența faptelor pretins a fi comise de către intimații S.I.M., D.V. , M.M., C.V., precum și faptul că nu s-a constatat săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni nici în sarcina intimatului C.G.D.

, care a dat ordonanța din 8 noiembrie 2007, însă acesta a decedat, așa cum rezultă din certificatul de deces seria DS nr. 081638 din 2 iunie 2008, iar prima instanță a făcut un prim control judiciar corect, cu respectarea prevederilor legale în condițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în raport cu criticile petiționarului, dar și apărările intimaților, asupra ordonanței dispuse, față de actele și lucrările dosarului parchetului, motivând soluția dispusă. Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și g) C. proc.

pen., soluțiile neînceperii urmăririi penale față de intimați pentru faptele pretins a fi comise de fiecare și indicate în mod concret, precum și a intervenirii decesului intimatului C.G.D., ca urmare a intervenirii decesului acestuia, iar, pe de altă parte, în mod legal și temeinic motivat, printr-o reală analiză asupra actelor premergătoare, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C.I., împotriva ordonanței procurorului, prin care s-au dispus soluțiile menționate și astfel a menținut ordonanța dată. Înalta Curte consideră ca fiind nefondate criticile formulate în recurs de către recurentul petiționar C.I.

cu privire la faptul că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, invocând drept argumente că la primul termen de judecată a dorit să se judece cauza, însă judecătorul, care era incompatibil, având calitatea de intimat într-un dosar, a dispus amânarea, era lipsă de procedură cu intimații, care au refuzat primirea citațiilor, că la al doilea termen, cauza s-a judecat, în lipsa sa, întrucât era prezent ta examene în cadrul Universității „Spiru Haret", solicitând pentru aceste motive, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, așa cum rezultă din examinarea cauzei, în primă instanță, la termenele de judecată de la 7 aprilie 2009 și 5 mai 2009, cauza a fost amânată, pentru primul termen invocat, constatându-se că este lipsă de procedură cu intimații, care nu au fost citați, fiind lipsă dosarul de cercetare al parchetului, potrivit încheierii, aflată la fila 8 dosarul curții de apel, iar pentru al doilea termen menționat, s-a constatat că este lipsă de procedură cu intimații D.V., M.M., S.I.M. , C.V. și C.G.D., care, deși au fost citați la locul de muncă, nu li s-a înmânat citația și nici la serviciul de registratură, așa cum prevăd dispozițiile art. 177 alin. (1) C. proc. pen., din dovada de citare rezultând că citația a fost afișată pe ușă, potrivit mențiunii din încheierea de la acea dată, aflată la filele 17-18 dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 26 mai 2009, dată la care cauza s-a și judecat, așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței penale nr. 52/F de la 26 mai 2009, aflată la fila 27 dosarul curții de apel, s-a reținut că grefierul de ședință a învederat faptul că prin intermediul serviciului arhivă petiționarul a formulat o cerere prin care solicită amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în sesiunea de examene. Reprezentantul parchetului a pus concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei formulată de petiționar, întrucât aceasta nu este întemeiată, petiționarul nu și-a dovedit lipsa la acel termen, apreciind că este o tergiversare a soluționării cauzei.

Intimatul D.V. a solicitat respingerea cererii formulate de petiționar prin care solicită amânarea cauzei. Intimatul S.I.M. a arătat că nu este de acord cu amânarea cauzei și a solicitat respingerea cererii formulate de petiționar prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată. Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată în scris de petiționar prin care a solicitat amânarea cauzei, nefiind astfel dovedită, iar procedura de citare cu petiționarul este legal îndeplinită.

Așadar, în raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că din încheierile menționate, nu rezultă existența vreunei mențiuni cu privire la incompatibilitatea judecătorului cauzei, iar în ceea ce privește critica cu privire la încălcarea dreptului la apărare aceasta nu se susține, față de consemnările din partea introductivă a sentinței pronunțate, întrucât asupra cererii de amânare a cauzei, față de imposibilitatea de prezentare, ca urmare a aflării petiționarului în sesiunea de examene, prima instanță s-a pronunțat în mod expres, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct 10 C. proc. pen. De altfel, din examinarea dosarului rezultă, pe de-o parte, că petiționarul nu a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, iar, pe de altă parte, asistența juridică, în raport cu obiectul cauzei, nu este obligatorie.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile cu privire la soluția disjungerii dispusă de către procuror prin ordonanța dată, față de faptul că dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. se referă la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în conținutul cărora, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ soluțiile și actele procedurale prin care acestea se pot dispune și care pot face obiectul normei menționate, soluția disjungerii nefăcând parte din conținutul acesteia, așa încât apărările invocate de către recurentul petiționar nu pot fi examinate pe calea prevederilor invocate.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici celelalte critici ale recurentului petiționar, cu privire la insuficienta cercetare efectuată de către procuror cu privire la soluțiile dispuse de către acesta, având în vedere considerentele mai sus menționate, cu privire la soluțiile dispuse de către procuror și de prima instanță asupra plângerii formulată de petiționar.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat petiționarul în primă instanță, întrucât, pe de-o parte, plângerea adresată judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece în primă instanță a fost formulată numai de către petiționarul C.I., așa cum rezultă chiar din plângerea acestuia, aflată la filele 1-3 din dosarul curții de apel, iar, pe de altă parte, în cuantumul cheltuielilor judiciare, nu se apreciază numai contravaloarea citațiilor efectuate, ci se estimează și complexitatea cauzei, numărul de termene acordate, efortul persoanelor implicate în redactarea actelor procedurale, criterii care presupun o estimare globală.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva sentinței penale nr. 52/F din 26 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva sentinței penale nr. 52/F din 26 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.