Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3242/2009

HOTĂRÂRE
14.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3242/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții M.I. și I.M., împotriva rezoluției nr. 167/P/2007 din 19 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a menținut-o. Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 167/P/2007 din 19 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători V.S., M.C.L. și M.N., cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 291, art. 253, art. 293, art. 323 C. pen.

Prin rezoluție s-a motivat că nu există indicii de comiterea faptelor reclamate, iar în interpretarea și aprecierea probelor judecătorii sunt independenți. Rezoluția procurorului de caz a fost menținută prin rezoluția nr. 807/II/2/2008 din 15 octombrie 2008, dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, ca urmarea respingerii, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționar. În condițiile art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a analizat probele administrate și a constatat că rezoluția procurorului - prin care s-a dispus o soluție de neînceperea urmăririi penale față de judecătorii arătați – este legală și temeinică. S-a reținut în motivare, printre altele, că nemulțumirea petiționarilor în raport cu o hotărâre judecătorească poată fi materializată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătorești.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petiționarii. În esență, prin motivele scrise, petenții reiau susținerile anterioare legate de nemulțumiri vizând soluționarea unor cauze civile dar și de neplata unor despăgubiri civile rezultate din folosința terenului și plata unor cheltuieli judiciare datorate de familia I. în baza deciziei civile nr. 423/R/din 27 februarie 2002. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de aceste critici, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează. Prin plângerea dedusă judecății petenții nu au arătat acte sau fapte de încălcare a atribuțiilor de serviciu de judecătorii reclamați sau de încălcare cu vinovăție a altor dispoziții legale de către aceștia, ci își prezintă nemulțumirile legate de soluționarea unor dosare civile în care au fost părți.

Ori, prin folosirea acestei proceduri, petenții încearcă reformarea unor hotărâri judecătorești definitive care însă nu pot fi modificate sau desființate în cadrul căilor de atac ordinare și extraordinare exercitate în baza legii. Și desigur, în acest context în sarcina judecătorilor nu se poate reține existența vreunei infracțiuni în legătură cu aplicarea și interpretarea legii, magistrații fiind independenți în soluționarea cauzelor deduse judecății. Pentru aceste considerente, atât soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă de procuror, cât și a instanței de judecată prin care se menține această soluție – sunt legale și temeinice urmând a fi menținute prin respingerea recursurilor declarate de petenți, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.I. și I.M. împotriva sentinței penale nr. 37/F din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2009
Asupra cererii de contestație în anulare de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 4076 din 9 decembrie 2008, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat,
ÎCCJ 2009-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1812/2009
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 130/ F din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plân
ÎCCJ 2009-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală
, Ș.B., C.D., P.G., judecători la Curtea de Apel Pitești, M.S. și G.D. procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.; - prin aceiași ordon
ÎCCJ 2010-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1127/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 19/F din 24 februarie 2009 pronunțată de Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie de la Curtea de Apel Pitești în temeiul a
ÎCCJ 2008-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4076/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 94/ F din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă