ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2010

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I

. Prin decizia penală nr. 1812 din 15

mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 7755/280/2007 s-au respins, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarele C.G., C.M.D. și C.A.N.

împotriva sentinței penale nr. 130 F din 4 decembrie 2008 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Au fost obligate recurentele petiționare

la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

S-a reținut că prin sentința

penală nr. 130/F din 4 decembrie 2008 Curtea de Apel Pitești în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarelor C.G., C.M.D. și C.A.N.

împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 3239/P/2006

din 2 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pitești, menținând rezoluția atacată.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că prin sentința penală nr. 289/2008 a

Judecătoriei Pitești, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea acelorași

petiționare împotriva rezoluției nr. 3239/P/2006 din 2 februarie 2007

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Sentința a fost casată de

Tribunalul Argeș care a trimis cauza pentru judecată în primă

instanță la Curtea de Apel Pitești, având în vedere

dispozițiile art. 28

1

C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 79/2007

și faptul că unul dintre intimați era executor

judecătoresc.

Î

n hotărârea de respingere a plângerii

formulate de petiționare împotriva rezoluției procurorului

atacată în prezenta cauză Curtea de Apel Pitești a motivat

că petiționarele au formulat în anul 2006 plângeri penale împotriva

intimaților F.E. și P.V.

Plângerile penale au făcut obiectul unor cercetări

prealabile, cauza fiind soluționată prin rezoluția procurorului

nr. 1461/P/2006 din 19 iulie 2006, prin neînceperea urmăririi penale.

Având în vedere această împrejurare,

faptul că de la data soluționării plângerii penale nu au

apărut acte noi, procurorul sesizat în dosarul nr. 3239/P/2006 al

Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești, a confirmat

propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea

penală în cauză.

Curtea de Apel Pitești a constatat

că în raport de data când se reclamă că s-au comis

infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 289 și art. 291 C.

pen., respectiv anii 1997 și 1998 de către intimata P.V. s-a împlinit

termenul de prescripție specială prevăzută de art. 124 C.

pen.

Cu atât mai mult termenul de prescripție s-a împlinit

în legătură cu infracțiunile de abuz în serviciu și

mărturie mincinoasă reclamate de petente a se fi săvârșit

în 1991, 1995 și 1996, mai motivează instanța.

Raportat la infracțiunile ce ar fi fost

săvârșite de executorul judecătoresc F.E., Curtea de Apel

Pitești a reținut că din actele premergătoare nu a rezultat

săvârșirea unor fapte penale.

S-a relevat că în Codul de

procedură civilă e prevăzută instituția

suspendării executării și instituția contestației la

executare, căi în care activitatea executorilor judecătorești poate

fi controlată.

Î

n final Curtea de apel a conchis că

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, atacată de petente a

format obiectul unor cercetări prealabile și unor rezoluții

anterioare care de asemenea au fost menținute definitiv prin hotărâri

judecătorești după ce au fost atacate de petente.

Prin urmare, prima instanță a

motivat că în cauză sunt incidente prevederile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

Î

mpotriva sentinței au declarat recursuri

petentele C.G., C.M.D. și C.A.N. care, în esență, au solicitat

desființarea rezoluției de neurmărire penală nr. 3239/P/2006

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și trimiterea

cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva

intimaților.

Recursurile petentelor nu sunt fondate. în

mod legal și temeinic instanța Curții de Apel Pitești a

motivat că pe de o parte faptele intimatei P.V. reclamate de petente sunt

prescrise, iar faptele executorului judecătoresc F.E., nu constituie

infracțiuni.

Pe de altă parte Înalta Curtea a

constatat că potrivit art. 278

11

C. proc. pen., în

situația prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în

privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă a

decis că nu este cazul să se înceapă ori să se

redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi

urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când

s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de

organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile

prevăzute de art. 10.

Or, din datele consemnate în concluziile de

la fila 8 dosar curtea de apel și din motivarea sentinței atacate a

rezultat că faptele reclamate de petente au fost cercetate și

soluționate prin rezoluție de neînceperea urmăririi penale

dată de procuror și confirmată în mod definitiv de

instanțe.

Așa fiind, în cauză sunt incidente

și prevederile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., astfel

că Înalta Curte, în baza alin. (8) din același articol a respins, ca

nefondate, recursurile.

II.

Î

mpotriva acestei decizii penale

a formulat contestație în anulare, conte statoare a C.G., solicitând

desființarea ei întrucât instanța de recurs în decizia atacată

nu a făcut nicio referire la apărările ce le-a invocat sub

aspectul că, urmărirea penală trebuia efectuată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, având în vedere

calitatea făptuitorului de executor judecătoresc.

Examinând actele și lucrările

dosarului, contestația în anulare de față, Înalta Curte are în

vedere că dispozițiile art. 387 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc

că „în cererea de contestație în anulare trebuie să se arate

toate cazurile de contestație pe care le poate invoca conte statorul

și toate motivele aduse în sprijinul acestora".

Or, în speță contestatoarea C.G. nu

a arătat pe care din cazurile de contestație în anulare enumerate

limitativ și expres prin dispozițiile art. 386 lit. a)-e) inclusiv C.

proc. pen. își întemeiază cererea de contestație în anulare

și nici motivele aduse în sprijinul acestora.

Concomitent se mai are în vedere că

dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. statuează că

„contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c)

și e) C. proc. pen. poate fi introdusă ..., iar de către

celelalte părți în termen de 30 de zile de la data

pronunțării hotărârii a cărei anulare de cere".

Se reține așadar că, în

speță contestația în anulare a fost introdusă la data de 25

noiembrie 2009 cu depășirea termenului imperativ indicat de

dispozițiile legale ultim citate (având în vedere că decizia

contestată a fost pronunțată la 15 mai 2009).

Față de cele mai sus expuse,

constatând că cererea de contestație nu a fost formulată în

termenul prevăzut de lege și că motivul pe care se sprijină

contestația nu este dinte cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen.. Înalta

Curte având în vedere că, contestația în anulare de față se

privește ca inadmisibilă și urmează a fi respins ca atare

în baza dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea C.G. împotriva deciziei penale nr. 1812 din 15

mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2010.