ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I . Prin decizia penală nr. 1812 din 15 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7755/280/2007 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele C.G., C.M.D. și C.A.N. împotriva sentinței penale nr. 130 F din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Au fost obligate recurentele petiționare la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin sentința penală nr. 130/F din 4 decembrie 2008 Curtea de Apel Pitești în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a respins, ca nefondată, plângerea petiționarelor C.G., C.M.D. și C.A.N. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 3239/P/2006 din 2 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, menținând rezoluția atacată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin sentința penală nr. 289/2008 a Judecătoriei Pitești, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea acelorași petiționare împotriva rezoluției nr. 3239/P/2006 din 2 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Sentința a fost casată de Tribunalul Argeș care a trimis cauza pentru judecată în primă instanță la Curtea de Apel Pitești, având în vedere dispozițiile art. 28 1 C. proc.

pen., modificat prin Legea nr. 79/2007 și faptul că unul dintre intimați era executor judecătoresc. Î n hotărârea de respingere a plângerii formulate de petiționare împotriva rezoluției procurorului atacată în prezenta cauză Curtea de Apel Pitești a motivat că petiționarele au formulat în anul 2006 plângeri penale împotriva intimaților F.E. și P.V. Plângerile penale au făcut obiectul unor cercetări prealabile, cauza fiind soluționată prin rezoluția procurorului nr. 1461/P/2006 din 19 iulie 2006, prin neînceperea urmăririi penale. Având în vedere această împrejurare, faptul că de la data soluționării plângerii penale nu au apărut acte noi, procurorul sesizat în dosarul nr. 3239/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauză.

Curtea de Apel Pitești a constatat că în raport de data când se reclamă că s-au comis infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen., respectiv anii 1997 și 1998 de către intimata P.V. s-a împlinit termenul de prescripție specială prevăzută de art. 124 C. pen. Cu atât mai mult termenul de prescripție s-a împlinit în legătură cu infracțiunile de abuz în serviciu și mărturie mincinoasă reclamate de petente a se fi săvârșit în 1991, 1995 și 1996, mai motivează instanța. Raportat la infracțiunile ce ar fi fost săvârșite de executorul judecătoresc F.E., Curtea de Apel Pitești a reținut că din actele premergătoare nu a rezultat săvârșirea unor fapte penale. S-a relevat că în Codul de procedură civilă e prevăzută instituția suspendării executării și instituția contestației la executare, căi în care activitatea executorilor judecătorești poate fi controlată.

Î n final Curtea de apel a conchis că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, atacată de petente a format obiectul unor cercetări prealabile și unor rezoluții anterioare care de asemenea au fost menținute definitiv prin hotărâri judecătorești după ce au fost atacate de petente. Prin urmare, prima instanță a motivat că în cauză sunt incidente prevederile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. Î mpotriva sentinței au declarat recursuri petentele C.G., C.M.D. și C.A.N. care, în esență, au solicitat desființarea rezoluției de neurmărire penală nr. 3239/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimaților. Recursurile petentelor nu sunt fondate.

în mod legal și temeinic instanța Curții de Apel Pitești a motivat că pe de o parte faptele intimatei P.V. reclamate de petente sunt prescrise, iar faptele executorului judecătoresc F.E., nu constituie infracțiuni. Pe de altă parte Înalta Curtea a constatat că potrivit art. 278 11 C. proc.

pen., în situația prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute de art. 10. Or, din datele consemnate în concluziile de la fila 8 dosar curtea de apel și din motivarea sentinței atacate a rezultat că faptele reclamate de petente au fost cercetate și soluționate prin rezoluție de neînceperea urmăririi penale dată de procuror și confirmată în mod definitiv de instanțe.

Așa fiind, în cauză sunt incidente și prevederile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen., astfel că Înalta Curte, în baza alin. (8) din același articol a respins, ca nefondate, recursurile. II. Î mpotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare, conte statoare a C.G., solicitând desființarea ei întrucât instanța de recurs în decizia atacată nu a făcut nicio referire la apărările ce le-a invocat sub aspectul că, urmărirea penală trebuia efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, având în vedere calitatea făptuitorului de executor judecătoresc. Examinând actele și lucrările dosarului, contestația în anulare de față, Înalta Curte are în vedere că dispozițiile art. 387 alin. (2) C. proc.

pen. stabilesc că „în cererea de contestație în anulare trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca conte statorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora". Or, în speță contestatoarea C.G. nu a arătat pe care din cazurile de contestație în anulare enumerate limitativ și expres prin dispozițiile art. 386 lit. a)-e) inclusiv C. proc. pen. își întemeiază cererea de contestație în anulare și nici motivele aduse în sprijinul acestora. Concomitent se mai are în vedere că dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. statuează că „contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen.

poate fi introdusă ..., iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare de cere". Se reține așadar că, în speță contestația în anulare a fost introdusă la data de 25 noiembrie 2009 cu depășirea termenului imperativ indicat de dispozițiile legale ultim citate (având în vedere că decizia contestată a fost pronunțată la 15 mai 2009). Față de cele mai sus expuse, constatând că cererea de contestație nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege și că motivul pe care se sprijină contestația nu este dinte cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen.. Înalta Curte având în vedere că, contestația în anulare de față se privește ca inadmisibilă și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.G. împotriva deciziei penale nr. 1812 din 15 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.