ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul L.V., împotriva rezoluției nr. 505/P/2009 din 30 septembrie 2010

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și care a fost confirmată

prin rezoluția nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind menținută rezoluția

atacată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29

decembrie 2010, petiționarul L.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor

nr. 505/P din 30 septembrie 2009 și nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010.

Plângerea a fost

înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, deoarece

petiționarii au trimis cererea prin poștă către această instituție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și actele premergătoare efectuate de parchet,

curtea de apel a constatat următoarele:

Prin rezoluția nr.

505/P/2009 din 30 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe E.M.C., judecător

la Tribunalul Argeș, cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen. și M.L., avocat în Baroul Argeș, cercetată sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 205 C. pen.

În adoptarea acestei

soluții, s-a reținut că din plângerea penală formulată la data de 26 noiembrie

2009 de către B.P.I. și L.P.V. și din declarațiile date în fața procurorului,

rezultă că persoanele vătămate sunt nemulțumite de modul în care a fost

instrumentat și soluționat dosarul civil nr. 5171/CV/2001 al Tribunalului Argeș

în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004, prin care s-a

constatat perimat apelul declarat de către L.V. și alte persoane.

A considerat procurorul

că susținerea persoanelor vătămate B.P.I. și L.P.V. în sensul că judecătorul

E.M.C. și avocatul M.L., prin adoptarea deciziei sus-menționate, au săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, infracțiunile

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 205 C. pen., nu este justificată.

S-a reținut că

judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar magistratul nu poate

fi tras la răspundere penală pentru soluțiile pronunțate în activitatea pe care

o desfășoară.

În ceea ce privește

pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeș, s-a constatat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., atât

sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, lipsind

intenția.

Pentru aceste motive,

s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei

rezoluții doar petiționarul L.P.V. a formulat plângere la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Prin rezoluția acestuia nr.

713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 s-a respins ca neîntemeiată plângerea

petiționarului.

După parcurgerea

acestei proceduri, petiționarii au formulat o nouă plângere tot la parchet,

plângere ce a fost înaintată curții de apel pentru a o soluționa conform art.

278

1

C. proc. pen. Plângerea petiționarului L.V. împotriva

rezoluțiilor menționate a fost apreciată ca nefondată, o primă chestiune avută

în vedere fiind reprezentată de împrejurarea că atât plângerea penală ce a fost

depusă inițial la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, cât și plângerea împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior

au fost formulate doar de petiționarul L.V.

În ceea ce privește

fondul plângerii, s-a reținut că prin decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004

pronunțată de Tribunalul Argeș nu s-au dat dispoziții care să fie executate, care

să determine schimbări în statutul juridic al unor bunuri, dispunându-se

perimarea apelurilor declarate în cauză.

În consecință, s-a

reținut că judecătorul împotriva căruia s-a formulat plângere penală nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pe de o parte, deoarece

nu s-a pronunțat o hotărâre nelegală, iar pe de altă parte, datorită faptului

că soluția dată cu privire la apelurile declarate au vizat perimarea acestora

și nu soluționarea în fond.

Și în ceea ce o

privește pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeș, s-a constatat că nu se

regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., aceasta nefăcând altceva decât să asigure asistența juridică în baza unui

contract încheiat cu o parte din dosar, C.V.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul L.V., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

La termenul din data

de 13 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale

nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul L.V. este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr.

11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă

potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage

inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune

procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității

exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior

citate.

Pentru considerentele

anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art.

385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința

obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul L.V. împotriva sentinței penale

nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.