ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul L.V., împotriva rezoluției nr. 505/P/2009 din 30 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și care a fost confirmată prin rezoluția nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind menținută rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2010, petiționarul L.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 505/P din 30 septembrie 2009 și nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010. Plângerea a fost înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, deoarece petiționarii au trimis cererea prin poștă către această instituție. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și actele premergătoare efectuate de parchet, curtea de apel a constatat următoarele: Prin rezoluția nr. 505/P/2009 din 30 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe E.M.C., judecător la Tribunalul Argeș, cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

și M.L., avocat în Baroul Argeș, cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 205 C. pen. În adoptarea acestei soluții, s-a reținut că din plângerea penală formulată la data de 26 noiembrie 2009 de către B.P.I. și L.P.V. și din declarațiile date în fața procurorului, rezultă că persoanele vătămate sunt nemulțumite de modul în care a fost instrumentat și soluționat dosarul civil nr. 5171/CV/2001 al Tribunalului Argeș în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004, prin care s-a constatat perimat apelul declarat de către L.V. și alte persoane. A considerat procurorul că susținerea persoanelor vătămate B.P.I. și L.P.V. în sensul că judecătorul E.M.C.

și avocatul M.L., prin adoptarea deciziei sus-menționate, au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 205 C. pen., nu este justificată. S-a reținut că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar magistratul nu poate fi tras la răspundere penală pentru soluțiile pronunțate în activitatea pe care o desfășoară. În ceea ce privește pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeș, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția. Pentru aceste motive, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei rezoluții doar petiționarul L.P.V. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Prin rezoluția acestuia nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 s-a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului. După parcurgerea acestei proceduri, petiționarii au formulat o nouă plângere tot la parchet, plângere ce a fost înaintată curții de apel pentru a o soluționa conform art. 278 1 C. proc. pen. Plângerea petiționarului L.V. împotriva rezoluțiilor menționate a fost apreciată ca nefondată, o primă chestiune avută în vedere fiind reprezentată de împrejurarea că atât plângerea penală ce a fost depusă inițial la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, cât și plângerea împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior au fost formulate doar de petiționarul L.V.

În ceea ce privește fondul plângerii, s-a reținut că prin decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Argeș nu s-au dat dispoziții care să fie executate, care să determine schimbări în statutul juridic al unor bunuri, dispunându-se perimarea apelurilor declarate în cauză. În consecință, s-a reținut că judecătorul împotriva căruia s-a formulat plângere penală nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pe de o parte, deoarece nu s-a pronunțat o hotărâre nelegală, iar pe de altă parte, datorită faptului că soluția dată cu privire la apelurile declarate au vizat perimarea acestora și nu soluționarea în fond. Și în ceea ce o privește pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeș, s-a constatat că nu se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., aceasta nefăcând altceva decât să asigure asistența juridică în baza unui contract încheiat cu o parte din dosar, C.V.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul L.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 13 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul L.V. este inadmisibil pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc.

pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar. Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate. Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul L.V. împotriva sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.