ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1629/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/F din 12 ianuarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.M. împotriva rezoluției nr. 350/P/2011 din 19 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. A fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, în esență, prima instanță a reținut: Prin rezoluția nr. 350/P/2011 din 19 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul N.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut de către procuror că petentul nu a întocmit plângerea cu respectarea dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că nu a indicat în cuprinsul plângerii codul numeric personal, calitatea și domiciliul său, nu a descris fapta ce face obiectul plângerii, cât și faptul că nu a indicat date despre dosarul de executare silită la care se face referire, dispunându-se pentru considerentele arătate neînceperea urmăririi penale față de N.A.G. - executor judecătoresc în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 729/II-2/2011 din 5 octombrie 2011 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a respins ca fiind neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 350/P/2011 din 19 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Pitești petentul a declarat recurs. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă. În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 12 ianuarie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul R.M. împotriva sentinței penale nr. 6/F din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 mai 2012.