ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 854/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 167/ F din data de din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul E.I., împotriva rezoluției din data de 24

martie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul

nr. 587/P/2010.

A menținut

rezoluția atacată.

A obligat

petiționarul să plătească 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța Curții de Apel Pitești a reținut următoarele.

Prin rezoluția

nr. 587/P/2010 din 24 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de P.C.C.,

comisar șef în cadrul I.P.J. Argeș, cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și art. 264 C. proc

pen., apreciindu-se că faptele imputate acestuia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii sub aspectul cărora a fost cercetat. împotriva

rezoluției adoptate de procuror a formulat plângere petiționarul, care o

critică pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că magistratul a adoptat

o soluție greșită nestabilind corect situația de fapt. Prin rezoluția nr.

383/II/2/2011, a aceleiași unități de parchet, procurorul general a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul E.I.

Nemulțumit de

soluția adoptată de procurorul de caz, petiționarul s-a adresat instanței cu

plângere, arătând că intimatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru

care a formulat plângerea penală.

Intimatul

P.C.C., în calitate de comisar șef de poliție judiciară, a efectuat cercetările

penale în dosarul nr. 1472/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea

de Argeș, obiectul dosarului constituindu-l plângerea petiționarului E.I., în

care se arăta că, în cursul anului 2005, i s-a furat un autobuz, iar șoferul a

fost amenințat cu un cuțit. Dosarul de mai sus a fost înaintat Parchetului de

pe lângă Tribunalul Argeș, prin declinare de competență, fiind ulterior

soluționat prin neînceperea urmăririi penale de către procuror, soluție ce a

fost infirmată prin decizia penală nr. 175/ R din 15 martie 2007 a Curții de

Apel Pitești. Prin decizia de mai sus, a fost trimisă cauza procurorului din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea începerii urmăririi

penale, însă, ulterior, urmare modificărilor legislative, dosarul a fost

înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, prin declinare de

competență, conform rezoluției nr. 1472/P/2005 din 7 mai 2007.

Curtea a

observat, că ceea ce i se impută intimatului, este favorizarea făptuitorilor și

îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, finalizată cu

omisiunea reținerii făptuitorilor, lăsând să plece doi dintre aceștia.

Examinând

dispozițiile art. 246 și art. 264 C. pen., curtea a considerat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale faptelor imputate.

Mai mult, în

ipoteza în care petentul ar fi fost nemulțumit de actele îndeplinite de

intimat, avea la îndemână plângerile adresate procurorului, care supraveghează

activitatea lucrătorului de poliție, conform art. 275 C. pen. În altă ordine de

idei, s-a apreciat că desființarea rezoluției adoptate inițial în dosarul nr.

1472/P/2005, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, de către instanța de

judecată, este lipsită de relevanță, pentru că decizia adoptată îndrumă pe

procuror în activitatea de identificare a persoanelor care s-au aflat la data

de 14 septembrie 2005 în microbuz și alte persoane care au fost de față la

incidentul dintre părți, audierea martorilor, reaudierea făptuitorilor,

petenților, persoanelor agresate sau amenințate, efectuarea de confruntări și,

nu în ultimul rând, efectuarea oricărui alt act de cercetare ce se va dovedi a

fi util și concludent soluționării cauzei. Astfel, s-a reținut că, soluția

adoptată de Curtea de Apel Pitești nu demonstrează săvârșirea de către intimat

a nici uneia din infracțiunile imputate acestuia de către partea vătămată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,

care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art.

XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

31 octombrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate.

În această

situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea

în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul E.I. împotriva sentinței penale

nr. 167/ F din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 martie 2012.