ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului penal de față;
Prin sentința
penală nr. 100/F din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată,
plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva ordonanței nr. 167/P/2010
din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și care a
fost menținută prin rezoluția nr. 473/ll/2/2009 din data de 21 iulie 2010 a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
A fost
menținută rezoluția atacată.
A fost obligat
petiționarul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că
prin plângerea înregistrată la 03 august 2010,
petiționarul C.N. a solicitat desființarea ordonanței nr. 167/P/2010
din data de 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel
Pitești și trimiterea cauzei la aceeași unitate de parchet pentru completară
probatoriului.
Examinând
actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut ca situație premisă
faptul că prin ordonanța nr. 167/P/2010 din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc.
pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față
de V.S. - notar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infr. prev. și
ped. de
art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289
alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., apreciindu-se că faptele reclamate nu
există.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și
declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe
lângă Judecătoria Horezu, ca organ judiciar competent material să
continue
cercetările față de M.I. sub aspectul comiterii infr. prev. și
ped. de
art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.
Împotriva
ordonanței adoptate de procuror a formulat plângere petiționarul C.N., care o
critică pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare, petentul invocă
aceleași aspecte pe care Ie-a prezentat cu ocazia formulării plângerii
inițiale, precum și în momentul audierii în fața procurorului.
Nemulțumit de soluția adoptată, Curtea reține că,
petiționarul
s-a adresat cu plângere, conform procedurii reglementate de
dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen. și notează că
infracțiunile de care îl acuză pe intimatul, notar public V.S.
sunt
cele prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 alin. (1) C.
pen. și art. 291 C. pen.
Niciuna din
infracțiunile de mai sus nu este conturată prin acțiunea intimatului de a
întocmi contractul de vânzare-cumpărare nr. 927 din 20 iunie 2005, încheiat
între tatăl petentului – C.E. în calitate de vânzător și numitul E.C. în
calitate de cumpărător, contract ce are ca obiect o
suprafață de teren. Consemnările făcute fiind reale, infracțiunile de
fals
intelectual și uz de fals nu există în materialitatea lor.
În privința
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, Curtea a
observat că subiectul pasiv al acestei infracțiuni nu este petentul ci ar fi
trebuit să fie tatăl acestuia, în calitate de parte contractantă.
Așadar, cum
petentul nu a suferit nicio vătămare prin întocmirea actului notarial,
infracțiunea
prev. de
art. 246 C. pen.,
nu a fost săvârșită în materialitatea sa.
Același lucru
se poate susține și despre infracțiunea
prev.
de
art. 264 C. pen., cu precizarea că, pentru existența
acestei infracțiuni ar fi trebuit dovedită legătura dintre aceasta și o altă
infracțiune săvârșită de un terț.
În fine, mai trebuie relevat faptul că petentul a
uzat de acțiuni
civile în justiție.
Prin prisma
argumentației ce precede, Curtea a apreciat caracterul legal și temeinic al
soluției adoptate de parchet, iar ideea avansată de petent în sensul trimiterii
la parchet a cauzei în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile
de mai sus este lipsită de fundament.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.N., solicitând trimiterea
cauzei spre rejudecare, întrucât motivarea hotărârii este sumară, confuză și nu
cuprinde motivele care au fost avute în vedere la respingerea plângerii
petentului.
Examinând
hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În ce privește
critica formulată de petent, ca și motiv de recurs, Curtea constată, contrar
susținerilor acestuia, că instanța de fond a motivat soluția adoptată, iar
considerentele cuprinse în hotărârea primei instanțe sunt suficiente pentru
instanța de control judiciar pentru a putea cenzura, prin prisma actelor aflate
la dosarul cauzei, soluția recurată.
Pe fondul cauzei,
examinând din oficiu hotărârea atacată, Înalta Curte constată că soluția de
respingere a plângerii petentului, întemeiată pe disp. art. 278/1 alin. (8)
lit. a) C. proc. pen. este legală și temeinică.
Astfel, fapta intimatului, constând în
autentificarea, în calitate
de notar public, a unui contract de
vânzare-cumpărare a unei
suprafețe de
teren, încheiat între tatăl petentului, ca și vânzător, nu
se
circumscrie nici uneia dintre infracțiunile imputate de către petent
intimatului.
Contractul de
vânzare-cumpărare a fost întocmit în baza actelor puse la dispoziție de către
vânzător (inclusiv planul de amplasament și delimitare a corpului de
proprietate vizat de OCPI Vâlcea, din care rezulta că la acea dată terenul avea
ca vecinătate în partea de sud un drum de acces), iar părțile contractante nu
au avut nicio obiecțiune cu privire la conținutul actului, exprimându-și
acordul de voință prin semnarea acestuia și a planului susmenționat (fil. 24, 25
dup).
Pe de altă
parte, din actele dosarului mai rezultă că petentul și tatăl acestuia au
formulat acțiuni în justiție, adresate instanțelor civile, prin care au
solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către
intimate tocmai pentru greșita
reținere a
vecinătăților terenului înstrăinat (cu referire la drumul de
acces),
acțiuni care au fost respinse (s.civ. 476/2009 și 2/2010 ale Judecătoriei
Horezu).
Or, Curtea
constată că prin promovarea plângerii penale împotriva intimatului, petentul
încearcă să obțină cenzurarea unor
hotărâri
judecătorești pronunțate de către instanțele civile, ceea ce
este de
esența căilor de atac ce pot fi promovate de către justițiabili, însă în
limitele în care acestea sunt recunoscute de lege.
Corect s-a reținut atât de către procurorul care
a instrumentat
plângerea penală formulată de petent, cât și de către
judecătorul care a analizat plângerea petentului întemeiată pe disp. art. 278/1
C. proc. pen., că în cauză nu se poate reține față de intimat săvârșirea
infracțiunilor sesizate, fiind incidente
disp. art. 10
lit. a) C. proc. pen., sens
în care
recursul petentului va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către
stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul
petiționar
C.N. împotriva sentinței penale nr. 100/F
din 19 octombrie 2010 a Curții
de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 3 februarie 2011.