ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 289 din 30

septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 5609/2/2010 (1666/2010),

s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.G.M. și s-au menținut

Ordonanțele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr. 965/11-2/2010 din 31 mai

2010 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligată

petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 12 martie

2010 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr.

358/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici

Ș.D. și D.B.Ș., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen. și de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale. Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea și declinarea competenței

de soluționare a cauzei privind pe G.G.M., în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 1 București, pentru pronunțarea unei soluții conform

competenței și sesizarea instanței de judecată.

În considerentele

rezoluției, s-a reținut că prin Ordonanța nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie

2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe notarul public D.B.Ș. în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări

sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 289 C.

pen., constând în aceea că a autentificat în mod nelegal, prin fals,

Testamentul din 2 octombrie 1991 al Notariatului de Stat.

Prin raportul de

constatare tehnico-științifică din 30 octombrie 2009 s-a stabilit că semnătura

executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuție

nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia săvârșirii de către

notar a infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.

În raport de data

autentificării testamentului menționat - 2 octombrie 1991 - în cauza privind pe

notarul public D.B.Ș. s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen., dispunându-se neînceperea

urmăririi penale.

Verificând actele

dosarului, procurorul de caz a constatat că, potrivit concluziilor raportului

de constatare tehnico-științifică din 30 octombrie 2009, semnătura executată la

rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuție a fost, probabil,

executată de aceeași persoană care a realizat semnăturile la rubrica

„vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 iunie

1992 la Notariatul de Stat Local al sectorului 5 București, de către notarul

public Ș.D.

S-a mai constatat că

și semnătura de pe contractul sus-menționat a fost realizată prin fals. În

raport de data întocmirii contractului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

și față de notarul public Ș.D. deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale.

Plângerea formulată

de petiționara G.G.M. împotriva Ordonanței nr. 358/P/2010 a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Ordonanța nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În considerentele

acestei din urmă ordonanțe s-a reținut că în plângerea formulată, petiționara a

arătat că este nemulțumită de soluția dată de procuror deoarece, în calitate de

beneficiară a celor două acte autentice (Testamentul din 2 octombrie 1991

autentificat la Notariatul de Stat al Municipiului București și contractul de vânzare-cumpărare

din 29 iunie 1992 autentificat la Notariatul de Stat Local al sectorului 5

București) cu privire la care organul de urmărire penală a reținut că sunt

falsificate, urmează să suporte consecințele juridice care pot decurge în urma

sesizării instanțelor civile cu acțiune având ca obiect anularea respectivelor

acte.

Petiționara a

apreciat că, procurorul de caz nu putea pronunța o soluție fără efectuarea unei

expertize grafologice, fără audierea notarilor care au autentificat cele două

acte și fără audierea ca martori a terțelor persoane care au fost de față la

întocmirea înscrisurilor respective.

Plângerea

petiționarei a fost apreciată de către procurorul ierarhic superior celui care

a dat Rezoluția nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 ca fiind neîntemeiată

întrucât, pe de o parte, în raport de faza actelor premergătoare efectuate,

concluziile raportului de constatare tehnico-științifică sunt suficiente sub

aspect probator, iar pe de altă parte, față de data săvârșirii faptelor nu se

poate dispune începerea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale.

Împotriva

Rezoluțiilor nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr. 965/11-2/2010 din 31 mai

2010, petiționara G.G.M. a formulat plângere în fața judecătorului în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. susținînd, în esență, că

acestea sunt nelegale, deoarece odată cu disjungerea și declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 1 București, procurorul nu a precizat infracțiunea pentru care

urmează a fi cercetată petiționara, iar soluția dată față de notarii D.B.Ș. și

Ș.D. se bazează, exclusiv, pe probele administrate în primul ciclu procesual,

când dosarul s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

1 București. Soluția de disjungere și declinare a competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București,

în opinia petiționarei, este nelegală și prin prisma faptului că procurorul din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu s-a pronunțat și

față de petiționară, ci a disjuns cauza, ca și cum între presupusul fals comis

de cei doi notari și presupusul uz de fals nu ar exista nici o legătură.

Examinând plângerea

formulată de petiționară, prima instanță a reținut că este nefondată.

Procedura penală

impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea soluției

pronunțate - pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și

a oricăror înscrisuri noi.

În conformitate cu

art. 278

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în cazul admiterii

plângerii, instanța trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale.

Potrivit art. 228 C.

proc. pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul

actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui de la lit. b

1

) a aceluiași articol.

Art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine legală de

preferință, astfel că organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai

întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenței faptei sesizate și apoi

au trecut la analiza condițiilor care înlătură posibilitatea angajării răspunderii

penale.

Constatarea

tehnico-științifică, și expertiza, nu sunt probatorii, incompatibile cu faza

actelor premergătoare. Aceste probe au rolul de a strânge datele necesare

pentru a se stabili dacă sunt întrunite exigențele art. 228 C. proc. pen. privitoare

la începerea urmăririi penale. Toate probatoriile administrate în faza actelor

premergătoare, atât înaintea declinării competenței ca urmare a calității

persoanei cercetate, cât și după sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, în mod corect au fundamentat soluția de netrimitere în

judecată, acestea fiind administrate în condiții de legalitate de către

organele de urmărire penală sesizate.

Instanța a

considerat, având în vedere probele științifice administrate în faza actelor

premergătoare, că faptele reclamate de către petiționară există în

materialitatea lor.

Nemulțumirea

petiționarei este determinată, în esență, atât de faptul că în privința sa,

cauza este încă în curs de soluționare, în timp ce pentru intimații notari

publici s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, cât și de demersul

Ministerului Public în ce privește latura civilă a cauzei.

Sub acest din urmă

aspect, petiționara a invocat Decizia nr. 151/2005 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii prin care s-a

stabilit că: „în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire

penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror,

acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru

desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile

prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ.".

Dispoziția de

sesizare a instanței civile nu poate fi cenzurată pe calea plângerii formulate

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., ca, de altfel și dispozițiile

privitoare la constatarea ca fiind utile unele probatorii, ori cea referitoare

la disjungere.

S-a constatat și

faptul că soluțiile de netrimitere în judecată cenzurate în prezenta cauză nu

includ măsura sesizării instanței civile pentru anularea înscrisurilor

falsificate. Sesizarea instanței civile pentru anularea înscrisurilor

falsificate era conținută de rezoluția din 9 februarie 2010 adoptată în Dosarul

nr. 15752/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București,

infirmată prin Ordonanța din 25 februarie 2010 emisă în Dosarul nr.

578/II-6/2010 prin care s-a dispus declinarea competenței în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării de

cercetări față de notarul public D.B.Ș.

Întrucât intimații

notari publici nu au înțeles să formuleze plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., apărările acestora din fața instanței nu pot fi valorificate în

plângerea formulată de către petiționară.

Pentru considerentele

mai sus expuse, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara

G.G.M. și a menținut Ordonanțele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr.

965/II-2/2010 din 31 mai 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petiționara G.G.M..

În motivele de recurs

formulate în scris și susținute oral, petiționara prin apărător, a criticat

hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, constând în aceea că

judecătorul fondului a analizat cauza, exclusiv, prin prisma argumentelor

procedurale, reținând în esență că, raportat la conținutul concret al

dosarului, plângerea nu se încadrează în dispozițiile restrictive ale art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. ce ar permite restituirea cauzei la procuror.

În opinia

petiționarei, concluzia la care a ajuns judecătorul fondului vine în

contradicție cu cele susținute de ea în fata curții de apel, și care constau în

aceea că soluția adoptată de parchet s-a bazat pe o cercetare incompletă,

singura probă administrată în cauză, constituind-o raportul de constatare

tehnico-științifică efectuat în faza actelor premergătoare de către Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, învestit inițial. Prin refuzul

procurorului de a efectua acte de cercetare penală care să stabilească dacă

infracțiunile reclamate există în materialitatea lor, s-a ajuns la aplicarea în

mod discriminatoriu a principiului esențial și funcțional al acțiunii penale

înscris în art. 10 C. proc. pen., care stabilește o ordine legală de preferință

în aplicarea cauzelor care lipsesc de temei acțiunea penală (art. 10 lit. a) -

e) C. proc. pen. cu prioritate), față de cauzele care lipsesc de obiect

acțiunea penală (art. 10 lit. f) - j) C. proc. pen.).

A concluzionat

petiționara că soluția ce se impunea a fi pronunțată de către judecătorul

fondului era aceea de admitere a plângerii și de trimitere a cauzei la procuror

în vederea începerii urmăririi penale, audierii tuturor persoanelor bănuite că

au săvârșit infracțiuni și administrării mijlocului de probă de specialitate

prevăzut de lege - expertiza grafoscopică - într-un cadru procesual legal și cu

respectarea drepturilor prevăzute de art. 120 C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că prin Ordonanța nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie

2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe notarul public D.B.S. în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru a efectua cercetări sub

aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals intelectual

prevăzută de art. 289 C. pen. constând în aceea că a autentificat în mod

nelegal, prin fals, Testamentul din 2 octombrie 1991 al Notariatului de Stat.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, prin Ordonanța nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii D.B.Ș. și Ș.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen.

În fapt, s-a reținut

că prin Testamentul încheiat la Notariatul de Stat al Municipiului București,

numitul A.B.C.M. a lăsat întreaga sa avere recurentei petiționare G.G.M..

Urmare plângerii

formulate de numitul l.M. împotriva recurentei, prin care acesta a contestat

autenticitatea testamentului sus-menționat, în cauză s-a dispus efectuarea unei

constatări tehnico-științifice care prin raportul din 30 octombrie 2009 a

stabilit că semnătura executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe

testamentul în discuție nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia

săvârșirii de către notarul public D.B.Ș. a infracțiunii prevăzută de art. 289

C. pen.

Prin raportul de

constatare tehnico-științifică sus-menționat s-a mai stabilit că aceeași

semnătură, executată de aceeași persoană necunoscută se găsește și pe contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între A.B.C.M. și recurentă, având ca obiect

vânzarea unui imobil situat în București, sectorul 5, contract autentificat de

notarul public Ș.D.

În baza concluziilor

raportului de constatare tehnico-științifică administrat în faza actelor

premergătoare, organul de urmărire penală prin Ordonanța nr. 358/P/2010 a

apreciat - contrar celor susținute de petiționară - că sunt indicii suficiente

că notarii publici D.B.Ș. și Ș.D. au săvârșit infracțiunile prevăzute și

pedepsite de art. 246 și art. 289 C. pen., însă având în vedere datele

săvârșirii acestor infracțiuni (anul 1991 când s-a autentificat testamentul și

anul 1992 când s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare), a reținut că

nu se poate dispune începerea urmăririi penale în cauză, deoarece s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prin ordonanța

sus-menționată procurorul a dispus disjungerea cauzei și trimiterea dosarului

la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București pentru efectuarea

de cercetări față de petiționară sub aspectul infracțiunilor de fals și uz de

fals.

Ordonanța de

netrimitere în judecată adoptată de procuror a fost menținută prin Ordonanța

nr. 965/11/2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea

formulată de petiționară.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., „Judecătorul,

soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate".

Dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a căror aplicare o cere recurenta petiționară,

prevăd că „Judecătorul admite plângerea prin sentință, desființează rezoluția

sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale, după caz .... ".

Potrivit art. 228 C.

proc. pen., începerea urmăririi penale se dispune atunci când, din cuprinsul

actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui de la lit. b

1

) a aceluiași cod.

Așa cum în mod corect

a reținut judecătorul fondului, art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine

legală de preferință, astfel că organul de urmărire penală în mod judicios a

analizat cu prioritate, probatoriile administrate în faza actelor

premergătoare, pe baza cărora a concluzionat că faptele sesizate de recurentă

există în materialitatea lor, și apoi a trecut la examinarea incidenței

prevederilor legale ce înlătură angajarea răspunderii penale a intimaților

făptuitori, în speță, art. 122 lit. d) C. pen.

Împrejurarea că în

cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice nu este de natură a

duce la o altă concluzie decât cea la care a ajuns judecătorul fondului și

anume, că probatoriul care a fundamentat soluția de netrimitere în judecată a

intimaților este complet și a fost administrat în condiții de legalitate de

către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, inițial

învestit cu soluționarea plângerii formulată de către petiționară.

Dispunerea și

efectuarea în faza actelor premergătoare a constatării tehnico-științifice nu

este incompatibilă cu faza actelor premergătoare, administrarea acestei probe

având rolul de a strânge datele necesare pentru a se stabili dacă sunt

întrunite condițiile cerute de art. 228 alin. (1) C. proc. pen. în vederea

începerii urmăririi penale.

În cauză, cerințele

textului de lege sus-menționat nu sunt îndeplinite, urmărirea penală față de

notarii publici D.B.Ș. și Ș.D. nu poate fi începută deoarece s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale, concluzie la care în mod judicios

a ajuns procurorul.

Prin urmare,

constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond prin care s-a menținut

rezoluția procurorului de netrimitere în judecată este legală și temeinică,

recursul declarat de petiționara G.G.M. se va respinge ca nefondat în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara G.G.M. împotriva Sentinței penale nr. 289 din 30 septembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurenta

petiționară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2011.