ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2010

Asupra recursului

penal de față;

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată:

Prin Sentința penală nr. 27 din 25 ianuarie

2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.R.A.

împotriva Ordonanței nr. 2030/P/2008 din 07 octombrie 2009 și a Rezoluției nr.

1631/11/2/2009 din 27 octombrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29

decembrie 2008, a fost înregistrată cauza penală cu nr. 2030/P/2008 la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind plângerea penală

formulată de petenta I.R.A. împotriva intimatei S.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., arătând, în esență, că, în cursul

judecării cauzei civile cu nr. 13637/2004, aflată pe rolul Judecătoriei

sectorului 3 București, judecătorul S.M., învestită cu soluționarea pricinii, a

procedat, în mod abuziv, numindu-l expert, în cauză, pe numitul D.N.M., prin

încălcarea dispozițiilor C. proc. civ.

Prin Ordonanța din 07

octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228

alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata S.M., sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se că aceasta din urmă nu a făcut

altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu conform prevederilor

legale, astfel că fapta sesizată de către petenta I.R.A. nu există.

Prin Rezoluția din 27

octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 1631/II/2/2009 al aceluiași parchet, în baza

art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petenta I.R.A. împotriva Rezoluției nr. 2030/P/2008.

Instanța de fond a

apreciat că plângerea petentei împotriva soluției de neîncepere a urmăririi

penale este nefondată, întrucât intimata, în calitatea sa de judecător în

cadrul Judecătoriei sectorului 3 București, repartizat să soluționeze cauza

civilă respectivă, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, conform

prevederilor C. proc. civ., iar, în ipoteza în care soluția de numire a

expertului ar fi, eventual, greșită, aceasta poate fi îndreptată prin

exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește

soluția dispusă cu privire la numitul D.N.M. - de disjungere și de declinare a

cauzei -, Curtea a constatat că în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere numai soluțiile de

neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală

sau de încetare a urmăririi penale, așa încât nemulțumirea petentei, în

legătură cu acest aspect, nu poate face obiectul unei plângeri, în sensul art.

278

1

C. proc. pen., în acest stadiu procesual.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, petenta I.R.A., care nu a motivat

calea de atac nici în scris, conform art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen și nici oral în ziua judecății, când aceasta a lipsit.

Verificând din oficiu

sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală și

temeinică, recursul fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Potrivit art. 246 C.

pen. infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constă în

fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu,

cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Rezultă din plângerea

petentei adresată organelor de urmărire penală precum și din precizările și

completările făcute ulterior că nemulțumirea sa față de intimată, judecător în

cadrul Judecătoriei sectorului 3 București, este determinată de faptul că

aceasta, fiind învestită cu judecarea cauzei civile cu nr. 13637/2004 a

desemnat în calitate de expert tehnic judiciar pe numitul D.N.M., expert care,

în opinia petentei, nu și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile și nu i-a luat

în considerare obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit.

Din actele dosarului

rezultă că obiectul Dosarului civil nr. 13637/2004 al Judecătoriei sectorului 3

București este stabilirea unui drept de servitute, în care reclamantă este

numita P.I.C. iar pârâte, numitele I.M.R. și I.R.A., reclamanta solicitând

instanței de judecată permisiunea de a ajunge la locuința ei situată în spatele

curții.

Înalta Curte constată

că atât procurorul care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cât

și judecătorul care a menținut această soluție, respingând plângerea petentei

au constatat în mod just că actele premergătoare efectuate în cauză nu au

evidențiat existența unor indicii privind săvârșirea vreunei fapte cu valențe

penale de către intimata S.M.

Numirea de către

intimată a unui expert tehnic pentru a efectua o expertiză de specialitate,

considerată necesară pentru justa soluționare a cauzei civile cu care a fost

învestită și stabilirea obiectivelor acestei expertize se circumscriu

atribuțiilor sale de serviciu și nu elementelor constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Poziția subiectivă a

petentei care consideră că expertul numit de judecător este necompetent,

aceasta fiind nemulțumită de raportul de expertiză tehnică întocmit de expert

nu poate fundamenta o soluție de începere a urmăririi penale împotriva

intimatei, în absența oricărui indiciu în sensul că aceasta nu a îndeplinit un

act care intra în atribuțiile sale de serviciu sau a îndeplinit un asemenea act

în mod defectuos, cauzând astfel o vătămare interesului legal al unei persoane.

Fapta unui judecător

de a se pronunța cu privire la un anumit aspect și de a adopta o soluție, ca

urmare a propriei activități de evaluare și apreciere a stării de fapt și de

drept ale cauzei respective este în concordanță cu normele procesuale și nu

poate constitui infracțiune. Eventualele nereguli sau greșeli intervenite în

activitatea de judecată pot fi îndreptate numai prin exercitarea căilor legale

de atac și nu prin plângeri penale îndreptate împotriva magistraților care au

judecat cauza.

Cum săvârșirea unei

infracțiuni constituie singurul temei al angajării răspunderii penale a unei

persoane, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen. și cum actele premergătoare

efectuate în cauză dovedesc că infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor reclamată de petentă nu există, magistratul intimat

acționând în cadrul și cu respectarea legii, fiind incident cazul prev. de art.

10 lit. a) C proc. pen., Înalta Curte apreciază că soluția de neîncepere a

urmăririi penale adoptată de procuror este legală și temeinică, așa cum corect

a constatat și prima instanță.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta

Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, urmând ca petenta

recurentă să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta I.R.A. împotriva Sentinței penale nr. 27

din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petenta la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 6 mai 2010.