ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1292/2011

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 269/F din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentele A.G. și R.F. împotriva Ordonanței din data de 05 iulie 2010, adoptată în Dosarul nr. 872/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și menținută prin rezoluția nr. 1585/11/2/2010 din 05 august 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Au fost obligate petentele la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin Ordonanța din data de 05 iulie 2010, adoptată în Dosarul nr. 872/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.C.

- sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. și aplicarea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 100 RON, precum și neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 193 C. pen., art. 210 rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Procurorul de caz, din examinarea actelor de urmărire efectuate, a constatat că la data de 15 februarie 2009 numita R.F. a formulat plângere penală prin care a arătat că în aceeași dată a fost lovită de numitul R.C., plângere care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București sub nr. 3473/P/2009. Prin Ordonanța din data de 22 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere că numitul R.C.

este subcomisar de poliție în cadrul Poliției Sector 2 București - Serviciul de Investigare a Fraudelor și are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare. Cauza a fost înregistrată sub nr. 872/P/2009. La data de 27 aprilie 2009 numita A.G., mama numitei R.F., a formulat plângere penală prin care a arătat că în data de 26 aprilie 2010 a fost lovită de numitul R.C., plângere care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București sub nr. 8751/P/2009. Prin Ordonanța din data de 02 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având în vedere că numitul R.C.

este subcomisar de poliție în cadrul Poliției Sector 2 București -Serviciul de Investigare a Fraudelor și are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare. Cauza a fost înregistrată sub nr. 872/P/2009. La data de 12 mai 2009 numita R.F. a formulat plângere penală prin care a arătat că în data de 07 mai 2009 numitul R.C. l-a amenințat, prin telefon, pe fratele său A.B.F., plângerea fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București sub nr. 940/II/2009. Prin adresa cu același număr din data de 12 mai 2009 plângerea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București fiind înregistrată sub nr. 872/P/2009. În lunile aprilie și mai 2009 numita R.F.

a formulat mai multe plângeri împotriva numitului R.C. care au fost înregistrate la D.G.P.M.B și ulterior trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București fiind înregistrate sub nr. 872/P/2009. În cuprinsul acelor plângeri susnumita a arătat că numitul R.C. a sustras mai multe bunuri din apartamentul în care au locuit împreună, că a achiziționat un teren în județul Vrancea, iar la biroul notarial unde a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare a declarat că este necăsătorit, a achiziționat un autoturism prin contract de leasing de la S.C. P.L. și a declarat că este necăsătorit, a obținut mai multe împrumuturi de la diverse bănci, iar în cererile adresate acestor instituții a menționat că este necăsătorit, a semnat un contract de investiții cu SC B.C.R.

S., precum și cu alte societăți de investiții financiare și a declarat că este necăsătorit, a achiziționat un teren în localitatea Piatra Neamț la o licitație publică, teren care nu a fost intabulat, și-a deschis un cont la S.C. C.E.B. S.A. în care s-a folosit de adresa din buletinul vechi de identitate, a fost cercetat de Poliția Municipiului Roman pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și distrugere și nu a menționat în fața organelor judiciare că este lucrător de poliție. Prin rezoluția din data de 20 aprilie 2010 s-a început urmărirea penală față de învinuitul R.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., în fapt reținându-se că la data de 05 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 737 la B.N.P.

C.O. –F. prin care învinuitul R.C. a cumpărat de la numita S.C.M. un teren arabil în suprafață de 2488 m.p., situat în extravilanul orașului O., județ Vrancea, tarla 33, parcela 492. În fața notarului public învinuitul R.C. a declarat că este necăsătorit, aspect menționat în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, deși la data respectivă era căsătorit cu numita R.F. Din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că la data de 22 iulie 2009 prin încheierea de rectificare nr. 1997 s-a dispus rectificarea contractului de vânzare - cumpărare mai sus menționat în sensul în care a fost menționată în mod corespunzător starea civilă a învinuitului cumpărător.

Față de aceste aspecte, s-a reținut că deși fapta învinuitului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., sub aspectul pericolului social s-a constatat că acesta este unul scăzut, fapta învinuitului aducând o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală. În acest sens, față de circumstanțele personale ale învinuitului - care are studii superioare, ocupație, are 3 copii, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, precum și față de împrejurările și modul concret de comitere a faptei, s-a apreciat că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, scopul legii penale privind reeducarea învinuitului putându-se realiza și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. în raport de faptele săvârșite în datele de 15 februarie 2009 și 26 aprilie 2009, respectiv lovirea numitelor R.F. și A.G. s-a constatat că declarațiile acestora nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză existând un dubiu care profită numitului R.C. așa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor în raport de latura obiectivă. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 193 C. pen. constând în amenințarea săvârșită față de numitul A.B.F. în data de 07 mai 2009 s-a constatat că acesta nu a formulat plângere prealabilă în termenul de 2 luni prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

pen., așa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen. -lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În raport de nedeclararea corespunzătoare a ocupației în fața Politiei Municipiului Roman cu ocazia audierii numitului R.C. s-a constatat că organele judiciare au obligația de a verifica identitatea și ocupația persoanelor față de care se efectuează cercetări, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, prev. de art. 292 C. pen. în raport de urmarea imediată fapta acestuia nefiind aptă de a produce consecințe juridice. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 210 rap.

la art. 208 alin. (1) C. pen. s-a constatat că declarațiile persoanei vătămate R.F. nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, bunurile pretins sustrase fiind de fapt, depozitate la un imobil în construcție, așa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de susnumitul deoarece există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. constând în declararea necorespunzătoare a stării civile în fața unităților bancare, a societății de leasing de unde a achiziționat autoturismul, precum și în fața societăților financiare s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor deoarece aceste instituții nu sunt unități de interes public și nici nu prestează servicii de interes public, așa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Ordonanța procurorului din 05 iulie 2010 a fost atacată de petente conform art. 275 și urm. C. proc. pen., însă a fost menținută prin rezoluția nr. 1585/11/2/2010 din 05 august 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus respingerea plângerii petentelor A.G.și R.F. ca neîntemeiată. Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor depuse, Curtea de Apel a constatat că plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. de către petente este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Petentele R.F. și A.G. au formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție R.C., care este soțul petentei R.F.

și ginerele petentei A.G. pentru că acesta Ie-a amenințat telefonic pe A.B.F. pentru că a sustras bunuri din domiciliul comun și a achiziționat un teren declarând în mod fals că este necăsătorit și a contractat un împrumut declarând de asemenea că este necăsătorit. Din cercetările efectuate de organele judiciare rezultă că numitul R.C. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. constând în declararea necorespunzătoare a stării civile în fața societății de leasing și a unității bancare și s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni deoarece instituțiile în fața cărora intimatul a făcut aceste declarații nu fac parte dintre cele prevăzute în art. 145 C. pen.

De aceea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la această infracțiune. În mod corect a decis Parchetul că in cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații întrucât nu este îndeplinită cerința esențială prevăzută în art. 292 C. pen. Declarația necorespunzătoare a fost dată în fața societății de leasing care conform art. 145 C. pen. nu poate fi asimilată unei unități de interes public. Este adevărat că declararea reală a stării civile ar fi putut produce consecințe în situația în care contractul de leasing era urmat de o dobândire a proprietății autoturismului de către cel care încheiase contractul, deoarece într-o asemenea situație bunul fiind dobândit in timpul căsătoriei era considerat a fi coproprietatea celor doi soți.

În cauză, nu s-a făcut însă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismului și, ca atare, declararea necorespunzătoare a adevărului nu era de natură a produce consecințe juridice. Neîndeplinirii acestei condiții prevăzute de lege, i se adaugă cea menționată mai sus, privind neîndeplinirea calității de organ sau instituție de stat de către unitatea în fața căreia a fost dată această declarație. În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații săvârșită cu prilejul cumpărării unui teren când intimatul a declarat în mod neadevărat în fața notarului că este necăsătorit, Parchetul a constat că este vorba despre săvârșirea unei fapte penale însă a considerat că aceasta nu întrunește gradul de pericol social pentru existența unei unei infracțiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.C.

și a aplicat o amendă cu caracter administrativ în cuantum de 100 RON. Curtea constată că aprecierile făcute de Parchet cu privire la existența faptei penale și a neîndeplinirii condiției privind gradul de pericol social pentru ca fapta să fie infracțiune sunt corecte. În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. de lovire a numitelor R.F. și A.G., Parchetul a apreciat corect că în cauză nu există indicii cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni, singurele probe incriminatoare fiind declarațiile celor două petente care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, Curtea constată că plângerea a fost formulată de A.G.

deși infracțiunea prevăzută de art. 193 C. pen. este infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și, ca atare, în cauză pentru efectuarea de cercetări ar fi trebuit să existe o plângere prealabilă formulată de către A.B.F. în termenul de 2 luni de la data săvârșirii faptei. De aceea, în mod corect a dispus Parchetul în raport cu această infracțiune neînceperea urmăririi penale în baza art. 11 pct. 1 lit. c) rap la art. 10 lit. f) C. proc. pen. Ca atare, ordonanța atacată de către cele două petente este temeinică și legală, motiv pentru care în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată plângerea, menținând ordonanța atacată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petentele A.G.și R.F., arătând că judecata în fond a avut loc fără ca ele să fie legal citate, că hotărârea primei instanțe este nemotivată, că aceasta nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina intimatului, asupra unor probe administrate, asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze drepturile petentelor și să influențeze soluția procesului. De asemenea, s-a criticat greșita aplicare a art. 18 1 C. pen. și greșita încadrare juridică a faptei de lovire, fiind incidente disp. art. 180 alin. (1) 1 , iar nu 180 alin. (1) C. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate. În ce privește procedura de citare, Curtea constată că petentele au fost citate la adresa de domiciliu pe care au indicat-o chiar prin plângerea adresată instanței; este adevărat că în preambulul plângerii s-a făcut referire și la un procurator, indicându-se adresa acestuia, însă în lipsa unei procuri autentice care să însoțească plângerea formulată, o asemenea mențiune era irelevantă pentru citarea părților, aceasta făcându-se legal doar la domiciliul petentelor.

În ce privește nemotivarea hotărârii instanței de fond, Curtea constată că această critică nu este întemeiată, căci din cuprinsul sentinței atacate rezultă că prima instanță a cenzurat soluția emisă de procuror cu privire la fiecare infracțiune ce a format obiectul cercetărilor, motivând pentru fiecare caz în parte de ce nu se poate dispune începerea urmăririi penale (sau, în cazul infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.,de ce se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrative, prin raportare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite) În ce privește nepronunțarea instanței de fond asupra unor fapte, probe sau cereri, petentele nu au arătat prin motivele de recurs care sunt acestea, instanța de control judiciar neidentificând nicio asemenea situație în hotărârea atacată.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor de lovire, aceasta este lipsită de relevanță, în condițiile în care nu s-a putut stabili în primul rând că acestea au existat în materialitatea lor, declarațiile petentelor necoroborându-se cu alte mijloace de probă. În fine, în ce privește aplicarea art. 18 1 C. pen. pentru una dintre infracțiunile prev. de art. 292 C. pen., Curtea constată că atât procurorul, cât și instanța de fond au apreciat în mod corespunzător, prin raportare la criteriile prev. de art. 18 1 alin. (2) C. pen. că fapta intimatului de a declara în fața unui notar, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, că este necăsătorit, nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care pe de o parte intimatul avea calitatea de cumpărător în acel act, iar pe de altă parte ulterior contractul a fost rectificat, menționându-se în mod corespunzător starea civilă a intimatului.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există alte motive care să afecteze hotărârea atacată, Curtea va respinge ca nefondate recursurile petentelor conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și le va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele petiționare A.G. și R.F., ambele prin procurator M.A. împotriva sentinței penale nr. 269/F din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentele petiționare la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2011.