ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală

nr. 307 din 08 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul P.S.O. împotriva rezoluției din 10 iulie 2009 emisă în dosarul nr. 1187/P/2009

și a rezoluției din 19 august 2009 emisă în lucrarea nr. 1233/11-2/2009 de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A menținut ca legală

și temeinică rezoluția din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

A fost obligat

petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că la data

de 01 iunie 2010 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a II a penală, cererea petentului P.S.O., care a formulat plângere întemeiată

pe dispozițiile art. 278/1 pct. 8 lit. c) C. proc. pen., respectiv împotriva

rezoluției prim procurorului al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiților S.A.R. și C.S.

și care vizează rezoluția din data de 10 iulie 2009 în dosarul nr. 1187/P/2009

atașat.

Împotriva acestei

rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București care a fost respinsă prin rezoluția nr. 675/11/2/2010.

In fapt, petentul a

solicitat ca față de cei doi intimați să se facă cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale sub semnătură privată

prevăzută de art. 290 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și

care a constat în încheierea unui contract de comodat între intimatul P.S.O. și

S.A.R., primul în calitate de comodatar și al doilea comodant.

Obiectul contractului

îl constituie folosința de către comodatar a spațiului situat în imobilul din

București aflat în proprietatea comodantului conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1827 din 08 mai 1997 și pe care comodatul îl va folosi cu

destinația exclusivă de sediu profesional pentru cabinetul de avocat „S.C.".

Prin rezoluția nr. 1187/P/2009

din data de 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

s-a dispus așa cum am mai arătat, neînceperea urmăririi penale față de C.S.A.

și S.A.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și

art. 291 C. pen.

Verificând actele și

lucrările dosarului nr. 1187/P/2009 se constată că la data de 19 august 2009

procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a emis rezoluția din aceeași dată, prin care admite plângerea formulată de

petentul P.S.O.

Se infirmă soluția

emisă la data de 10 iulie 2009 în dosarul nr. 1187/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București în vederea continuării actelor premergătoare

față de S.A.R. și C.A.S. privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290

și art. 291 C. pen.

În urma acestei

rezoluții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București emite rezoluția nr. 1187/P/2009

din data de 16 martie 2010 prin care se dispune neînceperea urmăririi penale

față de numitul S.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și neînceperea

urmăririi penale față de C.A.S., avocat în cadrul Baroului București sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Și în opinia Curții,

analizând probele de la dosar, derularea posesiei și a proprietății imobilului

situat în București.

În rezoluția din 16

martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se analizează în

mod riguros cum acest imobil a intrat în posesia intimatului C.A.S. sub forma

unui contract de comodat și că nu a fost săvârșită nici o infracțiune cu

această ocazie, așa cum, în mod eronat s-a invocat și susținut de petentul P.S.O.

Acesta împreună cu P.G.I.,

E.H.M.C., T.B.G. și P.E., așa cum se reține și în rezoluția arătată mai sus,

prin dispoziția nr. 11820 din data de 16 iunie 2009 a Primăriei Municipiului

București s-a dispus restituirea în natură a imobilului și că această predare

se va face pe bază de protocol de predare-preluare deținător cu respectarea

dispozițiilor art. 15 din Legea 10/2001.

Ori din constatările

parchetului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., astfel că în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați.

Curtea apreciază că

plângerea petentului este astfel nefondată și se respinge ca atare în temeiul

dispozițiilor art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat recurs petiționarul P.S.O., criticând-o ca nelegală

în baza cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 16, întrucât în

mod greșit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârșită de el nu

este prevăzută de legea penală.

Examinând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivul de critică și de

cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere că sus-menționata

critică este nefondată, deoarece pentru a fi reținută incidența cazului de

casare sus-indicat în teza normativă I a dispoziției procedurale sus-citate

este necesară prin ipoteză, ca premiză, pronunțarea anterioară a unei soluții

de condamnare din cele enumerate prin dispozițiile art. 1 ale art. 345 alin.

(1) C. proc. pen., și anume în cazul în care – potrivit dispozițiilor alin. (2)

ale aceleiași norme procedurale – „instanța constată că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”; ceea ce nu este cazul

în speța de față unde s-a pronunțat în baza dispozițiilor art. 278/1 alin. (8)

lit. a) teza III C. proc. pen., de către judecătorul fondului soluția de

respingere a plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în

judecată dispusă prin rezoluția atacată nr. 1187/P/2009 din 16 martie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Așadar, în tiparul

procedural al dispozițiilor art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea

petiționarului nu putea viza ceva inexistent și anume, o soluție a instanței de

judecată de condamnare, pe fondul cauzei dedusă judecății și în consecință,

critica devoluată de recurentul P.S.O. este vădit nefondată.

Examinând însă din

oficiu recursul de față prin prisma tuturor aspectelor de fapt și de drept, în

sensul dispozițiilor art. 386/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în

vedere că acesta se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în

baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât

judecătorul fondului prin confirmarea deplină la dispozițiile art. 278/1 alin.

(7) C. proc. pen. a verificat rezoluția procurorului sus-nominalizată pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi

prezentate a statuat legal și temeinic că plângerea petiționarului P.S.O. este

nefondată.

În propriul demers

analitic, Înalta Curte are în vedere că din examenul actelor premergătoare

efectuate de procuror a rezultat ca situație de fapt că la data de 16 mai 2002,

numiții P.S.O., M.G., P.G., E.H.M.C., P.D.M.,

P.E. au chemat în judecată Primăria Municipiului București, SCAVL

Berceni și pe numitul P.I., autorul numitului S.A.R.,

solicitând Judecătoriei Sector 4 București să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1827/1997 încheiat în

temeiul Legii

112/1995 între pârâți cu

privire la ap. 2 din București,

sector 4.

Prin sentința nr. 2998

din 27 mai 2003 a Judecătoriei Sector 4

București,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 1965 din 22 noiembrie 2007 s-a

constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1827 din

08 mai 1997, având ca obiect imobilul situat în

București,

sector 4.

Prin

dispoziția nr. 11820 din 16 iunie 2009 a Primăriei Municipiului

București

s-a dispus restituirea în natură în proprietatea numiților P.S.O., P.G.I., E.H.M.C.,

T.B.G.

și P.E. a imobilului situat în București, în

cuprinsul acestei

dispoziții s-a menționat la art. 2 că „predarea - primirea imobilului se face

pe bază de protocol de predare - preluare deținător ,cu respectarea

dispozițiilor art. 15 din Legea 10/2001 „.

Infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen. presupune „falsificarea unui

înscris sub semnătură privată prin contrafacerea

scrierii, subscrierii sau prin

alterarea

lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat au îl

încredințează

altei persoane spre folosire , în vederea producerii unei consecințe

juridice".

Contrafacerea

scrierii presupune reproducerea conținutului pe care îl are î

n mod obișnuit înscrisul falsificat în această

modalitate a elementului material.

Clauza introdusă în

contractul de comodat folosit de avocat C.S. la data de 29 iunie 2009 cu

privire la calitatea de proprietar a comodantului S.A.R. conform contractului

de vânzare-cumpărare nr. 127 din 08 mai 1997 nu este o mențiune obligatorie

pentru acest tip de contract, având în vedere că în cazul contractelor de

comodat care nu sunt translative de proprietate comodantul poate să nu aibă

calitatea de proprietar. De asemenea, comodatarul a fost notificat cu privire

la emiterea dispoziției primarului general nr. 11820 din 16 iunie 2009 la 30

iunie 2009, iar la 06 iulie 2009 a predat imobilul numitului P.M.M., în

calitate de reprezentant al lui P.S.O.

Având în vedere cele

de mai sus, se constată că în sarcina numitului S.A.R. nu se poate reține

săvârșirea infr. prev. de art. 290 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. (contractul de comodat încheiat în 2005, respectiv 2008), deoarece există

un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel

prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea

penală.

Pentru aceleași

considerente în mod legal prin rezoluția procurorului atacată s-a dispus și

neînceperea urmăririi penale în raport de făptuitorul avocat C.S., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.S.O. împotriva sentinței

penale nr. 307 din 08 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 02 februarie 2011.