ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 307 din 08 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.S.O. împotriva rezoluției din 10 iulie 2009 emisă în dosarul nr. 1187/P/2009 și a rezoluției din 19 august 2009 emisă în lucrarea nr. 1233/11-2/2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. A menținut ca legală și temeinică rezoluția din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului. S-a reținut că la data de 01 iunie 2010 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală, cererea petentului P.S.O., care a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 pct. 8 lit. c) C. proc.

pen., respectiv împotriva rezoluției prim procurorului al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiților S.A.R. și C.S. și care vizează rezoluția din data de 10 iulie 2009 în dosarul nr. 1187/P/2009 atașat. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a fost respinsă prin rezoluția nr. 675/11/2/2010. In fapt, petentul a solicitat ca față de cei doi intimați să se facă cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și care a constat în încheierea unui contract de comodat între intimatul P.S.O.

și S.A.R., primul în calitate de comodatar și al doilea comodant. Obiectul contractului îl constituie folosința de către comodatar a spațiului situat în imobilul din București aflat în proprietatea comodantului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1827 din 08 mai 1997 și pe care comodatul îl va folosi cu destinația exclusivă de sediu profesional pentru cabinetul de avocat „S.C.". Prin rezoluția nr. 1187/P/2009 din data de 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus așa cum am mai arătat, neînceperea urmăririi penale față de C.S.A. și S.A.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. Verificând actele și lucrările dosarului nr. 1187/P/2009 se constată că la data de 19 august 2009 procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a emis rezoluția din aceeași dată, prin care admite plângerea formulată de petentul P.S.O.

Se infirmă soluția emisă la data de 10 iulie 2009 în dosarul nr. 1187/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea continuării actelor premergătoare față de S.A.R. și C.A.S. privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. În urma acestei rezoluții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București emite rezoluția nr. 1187/P/2009 din data de 16 martie 2010 prin care se dispune neînceperea urmăririi penale față de numitul S.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de C.A.S., avocat în cadrul Baroului București sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Și în opinia Curții, analizând probele de la dosar, derularea posesiei și a proprietății imobilului situat în București. În rezoluția din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se analizează în mod riguros cum acest imobil a intrat în posesia intimatului C.A.S. sub forma unui contract de comodat și că nu a fost săvârșită nici o infracțiune cu această ocazie, așa cum, în mod eronat s-a invocat și susținut de petentul P.S.O. Acesta împreună cu P.G.I., E.H.M.C., T.B.G. și P.E., așa cum se reține și în rezoluția arătată mai sus, prin dispoziția nr. 11820 din data de 16 iunie 2009 a Primăriei Municipiului București s-a dispus restituirea în natură a imobilului și că această predare se va face pe bază de protocol de predare-preluare deținător cu respectarea dispozițiilor art. 15 din Legea 10/2001.

Ori din constatările parchetului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., astfel că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați. Curtea apreciază că plângerea petentului este astfel nefondată și se respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul P.S.O., criticând-o ca nelegală în baza cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 16, întrucât în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivul de critică și de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere că sus-menționata critică este nefondată, deoarece pentru a fi reținută incidența cazului de casare sus-indicat în teza normativă I a dispoziției procedurale sus-citate este necesară prin ipoteză, ca premiză, pronunțarea anterioară a unei soluții de condamnare din cele enumerate prin dispozițiile art. 1 ale art. 345 alin. (1) C. proc. pen., și anume în cazul în care – potrivit dispozițiilor alin. (2) ale aceleiași norme procedurale – „instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”; ceea ce nu este cazul în speța de față unde s-a pronunțat în baza dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) teza III C. proc.

pen., de către judecătorul fondului soluția de respingere a plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată dispusă prin rezoluția atacată nr. 1187/P/2009 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Așadar, în tiparul procedural al dispozițiilor art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea petiționarului nu putea viza ceva inexistent și anume, o soluție a instanței de judecată de condamnare, pe fondul cauzei dedusă judecății și în consecință, critica devoluată de recurentul P.S.O. este vădit nefondată. Examinând însă din oficiu recursul de față prin prisma tuturor aspectelor de fapt și de drept, în sensul dispozițiilor art. 386/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că acesta se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât judecătorul fondului prin confirmarea deplină la dispozițiile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. a verificat rezoluția procurorului sus-nominalizată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate a statuat legal și temeinic că plângerea petiționarului P.S.O. este nefondată. În propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că din examenul actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat ca situație de fapt că la data de 16 mai 2002, numiții P.S.O., M.G., P.G., E.H.M.C., P.D.M., P.E.

au chemat în judecată Primăria Municipiului București, SCAVL Berceni și pe numitul P.I., autorul numitului S.A.R., solicitând Judecătoriei Sector 4 București să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1827/1997 încheiat în temeiul Legii 112/1995 între pârâți cu privire la ap. 2 din București, sector 4. Prin sentința nr. 2998 din 27 mai 2003 a Judecătoriei Sector 4 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1965 din 22 noiembrie 2007 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1827 din 08 mai 1997, având ca obiect imobilul situat în București, sector 4. Prin dispoziția nr. 11820 din 16 iunie 2009 a Primăriei Municipiului București s-a dispus restituirea în natură în proprietatea numiților P.S.O., P.G.I., E.H.M.C., T.B.G.

și P.E. a imobilului situat în București, în cuprinsul acestei dispoziții s-a menționat la art. 2 că „predarea - primirea imobilului se face pe bază de protocol de predare - preluare deținător ,cu respectarea dispozițiilor art. 15 din Legea 10/2001 „. Infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. presupune „falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii, subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat au îl încredințează altei persoane spre folosire , în vederea producerii unei consecințe juridice". Contrafacerea scrierii presupune reproducerea conținutului pe care îl are î n mod obișnuit înscrisul falsificat în această modalitate a elementului material.

Clauza introdusă în contractul de comodat folosit de avocat C.S. la data de 29 iunie 2009 cu privire la calitatea de proprietar a comodantului S.A.R. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 127 din 08 mai 1997 nu este o mențiune obligatorie pentru acest tip de contract, având în vedere că în cazul contractelor de comodat care nu sunt translative de proprietate comodantul poate să nu aibă calitatea de proprietar. De asemenea, comodatarul a fost notificat cu privire la emiterea dispoziției primarului general nr. 11820 din 16 iunie 2009 la 30 iunie 2009, iar la 06 iulie 2009 a predat imobilul numitului P.M.M., în calitate de reprezentant al lui P.S.O. Având în vedere cele de mai sus, se constată că în sarcina numitului S.A.R.

nu se poate reține săvârșirea infr. prev. de art. 290 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (contractul de comodat încheiat în 2005, respectiv 2008), deoarece există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală. Pentru aceleași considerente în mod legal prin rezoluția procurorului atacată s-a dispus și neînceperea urmăririi penale în raport de făptuitorul avocat C.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.S.O. împotriva sentinței penale nr. 307 din 08 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.