ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr.
313 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată, plângerea
formulată de petenta C.S. Au fost menținute ca legale și temeinice ordonanța nr.
1883/P/2009 și rezoluția 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetuluiu de
pe lângă Curtea de Apel București.
S-a reținut că p
e rolul acestei instanțe a fost
înregistrată, la data de 17 august 2010, sub nr. 7245/2/2010, plângerea
formulată de petenta C.S. împotriva ordonanței din 30 iunie 2010 data in Dosarul
1883/P/2009 si a rezoluției nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010 ale
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Petenta a
arătat că soluțiile date de procuror sunt netemeinice si nelegale,
solicitând in esență, aplicarea dispozițiilor art.
278
1
alin. (8)
lit. b)
C. proc.
pen. privind
admiterea plângerii si trimiterea cauzei procurorului în
vederea începerii
urmăririi penale față de
intimata Ș.M. sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune, abuz de încredere si
fals material în înscrisuri oficiale.
S-a atașat Dosarul nr. 1883/P/2009 si rezoluția nr. 1495/II-2/2010 din
26 iulie 2010
ale
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin adresa
din 1 octombrie 2010, pentru fi avute in vedere la soluționarea cauzei, au fost
depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București o serie de înscrisuri
transmise acestei unități de la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Sectorului 1 București, prin adresa din 23
septembrie 2010.
La termenul
din 12 octombrie 2010 a fost încuviințată petentei administrarea
probei cu înscrisuri constând in contractul de
vânzare cumpărare
din 18 aprilie 2008 si convenția din 27 august 2009.
Analizând
actele si lucrările dosarului, se constata ca prin ordonanța nr. 1883/P/2009
din 30 iunie 2010,
în
temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale
fata de numita Ș.M., avocat în cadrul U.N.B.R. - Baroul București, pentru
săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) si (3)
C. pen., abuz de încredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., gestiune
frauduloasa prev. de art. 214 alin. (1) C. pen. si fals în înscrisuri sub
semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin.
(2) C. pen.
Totodată,
s-a disjuns si s-a declinat competenta de soluționare a cauzei in
favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 1 București, in vederea
continuării cercetărilor penale sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art.
41 alin. (2) C. pen. pentru identificarea si tragerea la răspundere penală a
autorilor acestei infracțiuni.
Referitor la modul in care intimata Ș.M. și-a îndeplinit obligațiile
asumate prin procura nr. 168 din 18
aprilie 2008 si "contractul-declaratie-imprumut" încheiat la 18 iunie
2009, s-a arătat, că din actele premergătoare, nu au rezultat indicii că, la
încheierea acestor acte sau pe parcursul executării acestora, intimata Ș.M. ar
fi întrebuințat mijloace frauduloase de inducere in eroare sau menținere in
eroare a numitei C.S. si nici date sau indicii temeinice că susnumita ar fi
dispus pe nedrept sau ar fi gestionat fraudulos
sumele de bani obținute in virtutea mandatului încredințat, faptele
numitei Ș.
M. neavând caracter penal.
S-a
considerat că nu constituie infracțiunea de înșelăciune executarea
necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă produce o pagubă
cocontractantului, atâta timp căt nu există inducere in eroare de către
făptuitor cu privire la clauzele care au avut rol esențial in încheierea sau
executarea contractului. Simpla neexecutare in termen a unei obligații sau
efectuarea in mod necorespunzător a acesteia, in cadrul unei convenții civile,
nu are caracter penal, chiar dacă, in momentul încheierii convenției, partea
care și-a asumat obligația știa ca nu o va îndeplini, atât timp cat fie la
încheierea convenției, fie pe parcursul executării ei, partea care nu a
respectat convenția nu s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a convinge
cealaltă parte că își va executa obligațiile la termen. De asemenea, s-a arătat
ca, practica judiciară este constantă ăn sensul că nu există înșelăciune dacă
făptuitorul, obținând un împrumut, fără a desfășura vreo
acțiune de inducere în eroare, nu restituie suma împrumutată la data stabilita.
S-a
mai menționat ca nu au rezultat indicii temeinice cu privire la falsificarea de
către numita Ș.M. a contractului de asigurare si a chitanței încheiată cu SC G.A.
SA, dându-se eficienta principiului in dubio pro reo, motiv pentru care s-a
făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea
de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu
precizarea că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptei sesizată de
numita C.S., încadrarea juridică a faptelor penale fiind atributul organelor
judiciare, iar nu al părților.
Împotriva
ordonanței nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010, în termen legal, petenta C.S. a
formulat plângere prin care a solicitat infirmarea soluției si continuarea
cercetărilor.
Prin rezoluția
nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010,în temeiul art. 278 C. proc. pen.,
plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut
ca faptele nu intră sub incidența legii penale in condițiile in care nu s-a
dovedit sub aspect obiectiv manopere dolosive, iar sub aspect subiectiv
inducere in eroare, determinante pentru încheierea contractelor.
În
susținerea acestei soluții s-a invocat împrejurarea ca plângerea penala a fost
formulată în momentul in care faptuitoarea Ș.M. nu și-a îndeplinit obligațiile
asumate prin "contractul-declarație-împrumut", scadet la data de 23
iunie 2009.
S-a mai
arătat că actele reclamate ca false au fost apreciate de procuror in acest
sens, motiv pentru care s-a disjuns cauza, că respectivele înscrisuri nu
îndeplinesc condiția de acte oficiale conform art. 150 alin. (2) C. pen. si că
nu pot fi efectuate constatări tehnico-știintifice grafoscopice asupra unor
fotocopii.
Totodată,
s-a precizat ca petenta are deschisă calea unei acțiuni civile prin care poate
solicita, in mod legal, obligarea cocontractantului la achitarea prejudiciului
suferit in cazul in care se dovedește că acesta s-a datorat neexecutării
culpabile a contractului.
Curtea reține că, la data de 22 iulie 2009, petenta C.S.
a formulat
plângere
penala împotriva intimatei Ș.M., avocat in cadrul U.N.B.R. - Baroul București,
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. si art. 213
C. pen., solicitând ulterior prin plângerea din 6 octombrie 2009, efectuarea de
cercetări penale față de intimată și sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.
de art. 288 C. pen. si art. 291 C. pen.
În plângerea penală și declarația
data, petenta a susținut că la data de
18
aprilie 2008,
prin procura autentificata sub nr. 168/2008 de B.N.P. - G.G.,
a împuternicit-o pe numita Ș.M. să efectueze în numele său orice acte de
administrare si de conservare cu privire la imobilul sau din București, sector
1, inclusiv lucrări de amenajare a respectivului apartament, sens in care a
remis acesteia suma de 80.300 euro.
Întrucât
intimata nu și-a îndeplinit obligațiile, la data de 09 iulie 2008, prin
declarația autentificata la B.N.P. - G.G., petenta a revocat procura din 18
aprilie 2008, iar la data de 18 iunie 2009, in prezenta numitei D.A.
a încheiat cu intimata un inscris olograf
intitulat "contract-declarație-împrumut"
prin care intimata a
declarat că a primit suma de 43.000 euro cu titlu de împrumut și se obliga să
restituie această sumă de bani petentei, până la data de
23 iunie 2009,
obligație
care nu a fost respectată.
Cu prilejul
audierii sale, petenta a mai arătat că intimata i-a prezentat ca
fiind real contractul de asigurare si chitanța,
emise
de SC G.A. SA, înscrisuri falsificate prin adăugare la
rubrica titular a numelui petentei si modificarea perioadei de
valabilitate, in baza
acestor acte petenta susținând că a fost indusă în
eroare cu privire la asigurarea
imobilului
situat in București,
sector 1.
În susținerea
celor afirmate, petenta a depus fotocopia procurii speciale din 18 aprilie 2008
la B.N.P. - G.G., a declarației de revocare a procurii autentificată din 09
iulie 2008, a „contractului-declarație-împrumut" din 18 iunie 2009, a
contractului de asigurare și a chitanței (file 5, 6, 33, 34, 50 d.u.p.).
Potrivit Deciziei
nr. 8273 din 14 iunie 2001, intimata Ș.M. este avocat în U.N.B.R. - Baroul
București (file 20, 21 d.u.p.).
Prin
declarațiile sale, intimata a susținut că și-a îndeplinit obligațiile asumate
prin procura autentificată din 2008, iar cu privire la suma de 43.000
euro primită de la petenta pentru renovarea
apartamentului a semnat „contractul-
declarație-împrumut" din 18
iunie 2009, din această sumă fiind achitată o parte la
31 iulie 2009 prin transfer bancar, diferența urmând să fie achitată în
mod eșalonat (în trei rate), până la sfârșitul lunii decembrie 2009, conform
înscrisului olograf
din 27 august 2009.
Cu
susținerile intimatei se coroborează conținutul convenției din
27 august 2009 aflată în fotocopie la fila 69 din
Dosarul nr. 1883/P/2009.
Fiind
audiată, numita D.A., a confirmat acordul de voință al
petentei și intimatei privind încheierea „contractului-declarație-împrumut"
din
18 iunie 2009, pe care aceasta l-a semnat în calitate de martor
(fila 30 d.u.p.). În acest sens este și declarația pe care a dat-o D.A. în fața
notarului din
14 iulie 2009 la B.N.P. - L.M.Ș.
(fila
52 d.u.p.).
Referitor
la contractul de asigurare și chitanța încheiate cu SC G.A. SA, intimata Ș.M. a
susținut că, în vederea obținerii unui credit de la SC A.B. - Sucursala
Magheru, a semnat la data de 19 septembrie 2006 un contract de asigurare ce a
fost completat la toate rubricile de către angajatul societății de asigurare,
negând că
ar fi completat sau modificat la
data încheierii sau ulterior respectivul contract,
precum și că i-ar fi
încredințat petentei cele două înscrisuri în litigiu.
Ca urmare,
având în vedere actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, se
constată că atât la momentul încheierii procurii din 18 aprilie 2008, cât și pe
parcursul executării obligațiilor asumate prin procură - de administrare și
conservare a imobilului, precum și la data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat
„contractul-declarație-împrumut", intimata nu a desfășurat acțiuni de
inducere în eroare a petentei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Relevant pentru
infracțiunea de înșelăciune este rezultatul
acțiunii, și anume inducerea în eroare,
cu intenție, a persoanei
vătămate și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții
de ordin patrimonial păgubitoare pentru acea
persoană sau alta.
Din
perspectiva infracțiunii de abuz de încredere, fapta intimatei Ș.M. de a nu
restitui la data scadentă suma de 43.000 euro, atrage răspunderea civila a
acesteia. Astfel, după revocarea procurii la 09 iulie 2008, între petentă și
intimată s-a încheiat un contract-declarație-împrumut având ca obiect suma de
43.000 euro, cu termen de restituire la 23 iunie 2009. Ținând cont
de această convenție dintre părți, nu se poate
admite că intimata, după ce a intrat
în posesia acestei sume de bani cu
acordul petentei (deci în baza unui titlu), și-a
însușit, a luat în stăpânire în mod fraudulos suma de bani. O dovadă în
plus este
convenția ulterioară, din 27 august 2009, prin care părțile au
convenit o reeșalonare a plății, cu termen scadent în decembrie 2009, precum și
împrejurarea că la 31 iulie 2009 intimata a achitat o parte din bani. Apoi, se
reține că presupusa
infracțiune de abuz de
încredere privește o sumă de bani care, prin natura sa este
un bun
consumptibil, ce nu poate forma obiectul material al unei astfel de
infracțiuni. În acest sens, în cazul abuzului de încredere săvârșit în varianta
refuzului de restituire, latura civilă a cauzei se soluționează prin obligarea
făptuitorului la restituirea lucrului in natură - dacă acesta nu a fost
degradat sau uzat prin folosire - și numai atunci când restituirea nu este
posibilă, prin obligarea la plata unui echivalent bănesc.
Cât
privește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune
frauduloasă, se reține că, potrivit procurii din 18
aprilie 2008, obiectul administrării
și conservării l-a constituit
imobilul situat în București, sectorul 1, și nu suma de bani, iar pe de altă
parte, ceea ce se reclamă este prejudiciul cauzat prin nerestituirea la
scadență a unei sume de bani și nu modalitatea în care și-a îndeplinit intimata
atribuțiile sale privind administrarea, conservarea și amenajarea imobilului.
În
aceste condiții, prin împrumutul dintre părți au luat naștere raporturi
juridice civile, care produc - în cazul nerespectării obligațiilor ce decurg
din aceste raporturi - consecințele prevăzute de legea civilă.
Relativ la
contractul de asigurare, potrivit relațiilor comunicate de SC G.A. SA, acesta a
fost încheiat la 18 septembrie 2006 de Ș.M., pentru imobilul din București,
sector 1, cu perioada de valabilitate de la 19 septembrie 2006 la 18 septembrie
Chitanța a fost emisă în baza acestui contract de asigurări, la 18 iunie 2006,
ca urmare a plății în sumă de 876 lei efectuată de Ș.M. (file 37, 38 d.u.p.).
Prin
urmare, în mod corect, procurorul a constatat că fotocopiile acestui contract
de asigurare și a chitanței, depuse de petentă, prezintă elemente de
falsificare, întrucât obiectul asigurării contractului în discuție nu l-a
reprezentat imobilul din București, sector 1, proprietatea petentei C.S.
Soluția de
neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.,
dispusă față de intimată, apare însă ca fiind justificată față de actele
premergătoare efectuate în cauză, din care rezultă că, indicarea de către
petentă, a intimatei, ca autoare a falsului și uzului de fals, nu se
coroborează cu alte elemente de fapt.
Având
în vedere că atât contractul de asigurare, cât si chitanța de plată nu emană de
la una dintre unitățile la care face referire art. 145 C. pen. și nici nu
aparține unei astfel de unități, aceste înscrisuri nu sunt oficiale potrivit art.
150 alin. (2) C. pen. și, ca urmare, în mod legal, fapta descrisă în plângerea
penală a fost încadrată juridic în infracțiunea prev. de art. 290 cu aplic, art.
41 alin. (2) C. pen., contractul de asigurare și chitanța fiind înscrisuri sub
semnătură privată.
Pentru
considerentele expuse,
in
temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va fi respinsă ca
nefondată, plângerea formulată de petentă C.S. și se vor menține ca fiind
legale și temeinice ordonanța nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 și rezoluția nr.
1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București.
II. Împotriva acestei sentințe
penale a declarat recurs petiționara C.S., criticând-o ca nelegală și
netemeinică solicitând în esență casarea sentinței penale și trimiterea cauzei
spre rejudecare la aceeași instanță, considerând că există elementele
constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen., că
acesteia i-a fost prezentată ca adevărată fapta de conservare; au mai arătat că
falsul în acte este evident, exemplificând polița și chitanța deși părțile nu
se cunoșteau anterior. A mai arătat că pericolul social al falsului în
înscrisuri este acela că această infracțiune precede săvârșirii altei
infracțiuni, falsul fiind săvârșit cu certitudine de către intimat, a mai
susținut că cele două acte sub semnătură privată denumite convenții au fost
scrise în întregime și concepută de intimată prin care aceasta a recunoscut
sumele însușite și prin care datoria de 50.000.000 euro rămasă neachitată a
fost eșalonată.
S-a mai arătat că reaua credință a
intimatei rezultă și din faptul că aceasta nu s-a prezentat în fața niciunei
instanțe, considerând că dacă ar fi fost de bună credință nu ar fi încheiat
procură ci ar fi încheiat contract.
Examinând
actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de
critică formulate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept așa
cum prevăd dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta
Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că
recursul declarat de petiționara C.S., se privește ca fondat pentru una
criticile formulate.
a) Cu
referire la soluția de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ș.M.
pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și de înșelăciune,
prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și, respectiv, de art. 213 C.
pen., Înalta Curte are în vedere, din examinarea actelor premergătoare
urmăririi penale efectuate în cauză, că în mod legal și temeinic s-a dispus
prin ordonanța atacată a procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010
neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a constatat că atât la momentul încheierii
procurii din 18 aprilie 2008, cât și pe parcursul executării obligațiilor
asumate prin procură - de administrare și conservare a imobilului, precum și la
data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat „contractul-declarație-împrumut",
intimata nu a desfășurat acțiuni de inducere în eroare a petentei, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate. Relevant pentru
infracțiunea de
înșelăciune este rezultatul acțiunii, și anume inducerea în eroare,
cu
intenție, a persoanei vătămate și obținerea de către făptuitor a unei
dispoziții
de ordin patrimonial păgubitoare
pentru acea persoană sau alta.
Din
perspectiva infracțiunii de abuz de încredere, fapta intimatei Ș.M. de a nu
restitui la data scadentă suma de 43.000 euro, atrage răspunderea civila a
acesteia. Astfel, după revocarea procurii la 09 iulie 2008, între petentă și
intimată s-a încheiat un contract-declarație-împrumut având ca obiect suma de
43.000 euro, cu termen de restituire la 23 iunie 2009. Ținând cont
de această convenție dintre părți, nu se poate
admite că intimata, după ce a intrat
în posesia acestei sume de bani cu
acordul petentei (deci în baza unui titlu), și-a
însușit, a luat în stăpânire în mod fraudulos suma de bani. O dovadă în
plus este
convenția ulterioară, din 27 august 2009, prin care părțile au
convenit o reeșalonare a plății, cu termen scadent în decembrie 2009, precum și
împrejurarea că la 31 iulie 2009 intimata a achitat o parte din bani. Apoi, se
reține că presupusa
infracțiune de abuz de încredere
privește o sumă de bani care, prin natura sa este
un bun consumptibil,
ce nu poate forma obiectul material al unei astfel de infracțiuni. În acest
sens, în cazul abuzului de încredere săvârșit în varianta refuzului de
restituire, latura civilă a cauzei se soluționează prin obligarea făptuitorului
la restituirea lucrului in natură - dacă acesta nu a fost degradat sau uzat
prin folosire - și numai atunci când restituirea nu este posibilă, prin
obligarea la plata unui echivalent bănesc.
Cât
privește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune
frauduloasă, se reține că, potrivit procurii din 18
aprilie 2008, obiectul administrării
și conservării l-a constituit
imobilul situat în București, sectorul 1, și nu suma de bani, iar pe de altă
parte, ceea ce se reclamă este prejudiciul cauzat prin nerestituirea la
scadență a unei sume de bani și nu modalitatea în care și-a îndeplinit intimata
atribuțiile sale privind administrarea, conservarea și amenajarea imobilului.
În
aceste condiții, prin împrumutul dintre părți au luat naștere raporturi
juridice civile, care produc - în cazul nerespectării obligațiilor ce decurg
din aceste raporturi - consecințele prevăzute de legea civilă.
b)
Este însă nelegală soluția procurorului din ordonanța atacată deja nominalizată
de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ș.M., sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută
de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
corelativ, dispunerea soluției de disjungere și declinare a competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului
1 București, în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., conform celor precizate la pct. 2 din ordonanță.
Cu
privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals,
fapte sesizate prin plângerea din data de 06 octombrie 2009, numita C.S. a
precizat cu ocazia audierii sale, că numita Ș.M. i-a prezentat ca fiind real,
contractul de asigurare și chitanța, în fotocopie, emise de SC G.A. SA,
înscrisuri falsificate prin adăugarea la rubrica titular a numitei C.S. și
modificarea perioadei de valabilitate, în baza acestor acte false, partea
vătămată susținând că a fost indusă în eroare cu privire la asigurarea
imobilului situat în București, sectorul 1.
Or,
din examinarea actelor de la dosarul de urmărire penală este vizibilă diferența
nu doar de semnătură, cât cu privire la calitatea de co-contractant în
contractul de asigurare încheiat cu SC G.A. SA a făptuitoarei Ș.M. cum apare în
exemplarul de la fila 37 dosar urmărire penală sau „S.M. pentru C.S.” în
exemplarul de la fila 35 dosar urmărire penală.
De
altfel, sintagma „pentru C.S.” este scrisă cu un alt caracter decât cel aplicat
în toate rubricile contractului indicat.
Tot
astfel, este contradicția de domeniul evidenței, identic strecurată în
exemplarul de la fila 37 la rubrica „cesionată în favoarea” - „A.B. - Sucursala
Magheru” (unde debitor în nume personal era făptuitoarea Ș.) și mențiunea cu un
alt scris decât cel al persoanei care a scris în integralitate contractul de
asigurare sus-menționat în exemplarul de la fila 35 la aceeași rubrică „în
favoarea” fiind notația „C.B., sector 1”.
De
altfel, în același plan configurat în speța de față și în chitanța datată 18
septembrie 2008 (sau după caz 2006) emisă de asigurătorul SC G.A. SA pentru
plata sumei de 876 RON reprezentând rata I la contractul de asigurare înainte
arătat, fila 36 dosar urm.pen., trebuie a fi văzută mențiunea de la rubrica „am
primit de la” - notația S.M. o nouă notație” - S.C.” cu înscris altul decât cel
al persoanei care a scris în integralitate la rubricile din chitanța nominalizată.
Față
de cele mai sus expuse urmează ca în baza dispozițiilor art. 385
1
pct.
2 lit. d) C. proc. pen. recursul de față să fie admis, să se dispună casarea
sentinței recurate și cu ocazia plângerii să fie admisă plângerea petiționarei
C.S. împotriva ordonanței procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Urmează
a fi desființată ordonanța procurorului și trimisă cauza la Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale a
intimatei făptuitoare Ș.M. cu privire la contractul de asigurare încheiat în
2006, sau după caz 2008 de SC G.A. SA, în sensul săvârșirii infracțiunii
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291
C. pen.
Urmează
ca procurorul de la unitatea de parchet să dispună:
-
ridicarea exemplarului original al contractului de asigurare al societății
asigurătoare, precum și a exemplarelor originale deținute de aceeași unitate
asigurătoare a chestionarului de interviere a persoanei asigurate, precum și a
tuturor chitanțelor de plată a ratelor subsumate executării acestui contract;
-
confruntarea și punerea la dispoziție a acestui exemplar și a tuturor actelor
simetric descrise mai sus (chestionar prealabil, chitanțe de plată) cu
exemplare originale deținute de petiționară și/sau făptuitoare;
-
expertizarea scrisului (dacă se poate determina persoana care a executat
scrierea mențiunilor în toate acele documente în exemplarele contrare
menționate în considerentele deciziei de față) efectuat de altă persoană decât
agentul asigurătorului sau un broker de asigurare, fiind luate în prealabil
corespunzător specimene de scris de la agentul de asigurare sau brokerul
independent de asigurare, precum și de la petiționara, făptuitoarea intimată și
orice altă persoană cu referire la care se va aprecia această necesitate.
Expertiza
sus-indicată se va efectua la Laboratorul de Expertize Criminalistice București
din cadrul M.J. și după caz, în eventualitatea dispunerii unui nou raport de
expertiză a scrisului, minimal cu obiectivele indicată la Institutul de
Expertize Criminalistice din cadrul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de petiționara C.S. împotriva sentinței penale nr. 313/ F din
12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Casează
sentința recurată și rejudecând:
Admite
plângerea formulată de petiționara C.S. împotriva ordonanței nr. 1883/P/2009
din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Desființează
ordonanța mai sus menționată și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale față de
intimata făptuitoare Ș.M. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.
215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.