ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 313 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.S. Au fost menținute ca legale și temeinice ordonanța nr. 1883/P/2009 și rezoluția 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetuluiu de pe lângă Curtea de Apel București. S-a reținut că p e rolul acestei instanțe a fost înregistrată, la data de 17 august 2010, sub nr. 7245/2/2010, plângerea formulată de petenta C.S. împotriva ordonanței din 30 iunie 2010 data in Dosarul 1883/P/2009 si a rezoluției nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petenta a arătat că soluțiile date de procuror sunt netemeinice si nelegale, solicitând in esență, aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. privind admiterea plângerii si trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimata Ș.M. sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune, abuz de încredere si fals material în înscrisuri oficiale. S-a atașat Dosarul nr. 1883/P/2009 si rezoluția nr. 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin adresa din 1 octombrie 2010, pentru fi avute in vedere la soluționarea cauzei, au fost depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București o serie de înscrisuri transmise acestei unități de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, prin adresa din 23 septembrie 2010. La termenul din 12 octombrie 2010 a fost încuviințată petentei administrarea probei cu înscrisuri constând in contractul de vânzare cumpărare din 18 aprilie 2008 si convenția din 27 august 2009. Analizând actele si lucrările dosarului, se constata ca prin ordonanța nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de numita Ș.M., avocat în cadrul U.N.B.R.

- Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) si (3) C. pen., abuz de încredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. (1) C. pen. si fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a disjuns si s-a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, in vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. pentru identificarea si tragerea la răspundere penală a autorilor acestei infracțiuni.

Referitor la modul in care intimata Ș.M. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin procura nr. 168 din 18 aprilie 2008 si "contractul-declaratie-imprumut" încheiat la 18 iunie 2009, s-a arătat, că din actele premergătoare, nu au rezultat indicii că, la încheierea acestor acte sau pe parcursul executării acestora, intimata Ș.M. ar fi întrebuințat mijloace frauduloase de inducere in eroare sau menținere in eroare a numitei C.S. si nici date sau indicii temeinice că susnumita ar fi dispus pe nedrept sau ar fi gestionat fraudulos sumele de bani obținute in virtutea mandatului încredințat, faptele numitei Ș. M. neavând caracter penal. S-a considerat că nu constituie infracțiunea de înșelăciune executarea necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă produce o pagubă cocontractantului, atâta timp căt nu există inducere in eroare de către făptuitor cu privire la clauzele care au avut rol esențial in încheierea sau executarea contractului.

Simpla neexecutare in termen a unei obligații sau efectuarea in mod necorespunzător a acesteia, in cadrul unei convenții civile, nu are caracter penal, chiar dacă, in momentul încheierii convenției, partea care și-a asumat obligația știa ca nu o va îndeplini, atât timp cat fie la încheierea convenției, fie pe parcursul executării ei, partea care nu a respectat convenția nu s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a convinge cealaltă parte că își va executa obligațiile la termen. De asemenea, s-a arătat ca, practica judiciară este constantă ăn sensul că nu există înșelăciune dacă făptuitorul, obținând un împrumut, fără a desfășura vreo acțiune de inducere în eroare, nu restituie suma împrumutată la data stabilita.

S-a mai menționat ca nu au rezultat indicii temeinice cu privire la falsificarea de către numita Ș.M. a contractului de asigurare si a chitanței încheiată cu SC G.A. SA, dându-se eficienta principiului in dubio pro reo, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu precizarea că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptei sesizată de numita C.S., încadrarea juridică a faptelor penale fiind atributul organelor judiciare, iar nu al părților. Împotriva ordonanței nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010, în termen legal, petenta C.S. a formulat plângere prin care a solicitat infirmarea soluției si continuarea cercetărilor.

Prin rezoluția nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010,în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a reținut ca faptele nu intră sub incidența legii penale in condițiile in care nu s-a dovedit sub aspect obiectiv manopere dolosive, iar sub aspect subiectiv inducere in eroare, determinante pentru încheierea contractelor. În susținerea acestei soluții s-a invocat împrejurarea ca plângerea penala a fost formulată în momentul in care faptuitoarea Ș.M. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin "contractul-declarație-împrumut", scadet la data de 23 iunie 2009. S-a mai arătat că actele reclamate ca false au fost apreciate de procuror in acest sens, motiv pentru care s-a disjuns cauza, că respectivele înscrisuri nu îndeplinesc condiția de acte oficiale conform art. 150 alin. (2) C. pen.

si că nu pot fi efectuate constatări tehnico-știintifice grafoscopice asupra unor fotocopii. Totodată, s-a precizat ca petenta are deschisă calea unei acțiuni civile prin care poate solicita, in mod legal, obligarea cocontractantului la achitarea prejudiciului suferit in cazul in care se dovedește că acesta s-a datorat neexecutării culpabile a contractului. Curtea reține că, la data de 22 iulie 2009, petenta C.S. a formulat plângere penala împotriva intimatei Ș.M., avocat in cadrul U.N.B.R. - Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. si art. 213 C. pen., solicitând ulterior prin plângerea din 6 octombrie 2009, efectuarea de cercetări penale față de intimată și sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 288 C. pen.

si art. 291 C. pen. În plângerea penală și declarația data, petenta a susținut că la data de 18 aprilie 2008, prin procura autentificata sub nr. 168/2008 de B.N.P. - G.G., a împuternicit-o pe numita Ș.M. să efectueze în numele său orice acte de administrare si de conservare cu privire la imobilul sau din București, sector 1, inclusiv lucrări de amenajare a respectivului apartament, sens in care a remis acesteia suma de 80.300 euro. Întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligațiile, la data de 09 iulie 2008, prin declarația autentificata la B.N.P. - G.G., petenta a revocat procura din 18 aprilie 2008, iar la data de 18 iunie 2009, in prezenta numitei D.A. a încheiat cu intimata un inscris olograf intitulat "contract-declarație-împrumut" prin care intimata a declarat că a primit suma de 43.000 euro cu titlu de împrumut și se obliga să restituie această sumă de bani petentei, până la data de 23 iunie 2009, obligație care nu a fost respectată.

Cu prilejul audierii sale, petenta a mai arătat că intimata i-a prezentat ca fiind real contractul de asigurare si chitanța, emise de SC G.A. SA, înscrisuri falsificate prin adăugare la rubrica titular a numelui petentei si modificarea perioadei de valabilitate, in baza acestor acte petenta susținând că a fost indusă în eroare cu privire la asigurarea imobilului situat in București, sector 1. În susținerea celor afirmate, petenta a depus fotocopia procurii speciale din 18 aprilie 2008 la B.N.P. - G.G., a declarației de revocare a procurii autentificată din 09 iulie 2008, a „contractului-declarație-împrumut" din 18 iunie 2009, a contractului de asigurare și a chitanței (file 5, 6, 33, 34, 50 d.u.p.).

Potrivit Deciziei nr. 8273 din 14 iunie 2001, intimata Ș.M. este avocat în U.N.B.R. - Baroul București (file 20, 21 d.u.p.). Prin declarațiile sale, intimata a susținut că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin procura autentificată din 2008, iar cu privire la suma de 43.000 euro primită de la petenta pentru renovarea apartamentului a semnat „contractul- declarație-împrumut" din 18 iunie 2009, din această sumă fiind achitată o parte la 31 iulie 2009 prin transfer bancar, diferența urmând să fie achitată în mod eșalonat (în trei rate), până la sfârșitul lunii decembrie 2009, conform înscrisului olograf din 27 august 2009. Cu susținerile intimatei se coroborează conținutul convenției din 27 august 2009 aflată în fotocopie la fila 69 din Dosarul nr. 1883/P/2009.

Fiind audiată, numita D.A., a confirmat acordul de voință al petentei și intimatei privind încheierea „contractului-declarație-împrumut" din 18 iunie 2009, pe care aceasta l-a semnat în calitate de martor (fila 30 d.u.p.). În acest sens este și declarația pe care a dat-o D.A. în fața notarului din 14 iulie 2009 la B.N.P. - L.M.Ș. (fila 52 d.u.p.). Referitor la contractul de asigurare și chitanța încheiate cu SC G.A. SA, intimata Ș.M. a susținut că, în vederea obținerii unui credit de la SC A.B. - Sucursala Magheru, a semnat la data de 19 septembrie 2006 un contract de asigurare ce a fost completat la toate rubricile de către angajatul societății de asigurare, negând că ar fi completat sau modificat la data încheierii sau ulterior respectivul contract, precum și că i-ar fi încredințat petentei cele două înscrisuri în litigiu.

Ca urmare, având în vedere actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, se constată că atât la momentul încheierii procurii din 18 aprilie 2008, cât și pe parcursul executării obligațiilor asumate prin procură - de administrare și conservare a imobilului, precum și la data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat „contractul-declarație-împrumut", intimata nu a desfășurat acțiuni de inducere în eroare a petentei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Relevant pentru infracțiunea de înșelăciune este rezultatul acțiunii, și anume inducerea în eroare, cu intenție, a persoanei vătămate și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare pentru acea persoană sau alta.

Din perspectiva infracțiunii de abuz de încredere, fapta intimatei Ș.M. de a nu restitui la data scadentă suma de 43.000 euro, atrage răspunderea civila a acesteia. Astfel, după revocarea procurii la 09 iulie 2008, între petentă și intimată s-a încheiat un contract-declarație-împrumut având ca obiect suma de 43.000 euro, cu termen de restituire la 23 iunie 2009. Ținând cont de această convenție dintre părți, nu se poate admite că intimata, după ce a intrat în posesia acestei sume de bani cu acordul petentei (deci în baza unui titlu), și-a însușit, a luat în stăpânire în mod fraudulos suma de bani. O dovadă în plus este convenția ulterioară, din 27 august 2009, prin care părțile au convenit o reeșalonare a plății, cu termen scadent în decembrie 2009, precum și împrejurarea că la 31 iulie 2009 intimata a achitat o parte din bani.

Apoi, se reține că presupusa infracțiune de abuz de încredere privește o sumă de bani care, prin natura sa este un bun consumptibil, ce nu poate forma obiectul material al unei astfel de infracțiuni. În acest sens, în cazul abuzului de încredere săvârșit în varianta refuzului de restituire, latura civilă a cauzei se soluționează prin obligarea făptuitorului la restituirea lucrului in natură - dacă acesta nu a fost degradat sau uzat prin folosire - și numai atunci când restituirea nu este posibilă, prin obligarea la plata unui echivalent bănesc.

Cât privește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, se reține că, potrivit procurii din 18 aprilie 2008, obiectul administrării și conservării l-a constituit imobilul situat în București, sectorul 1, și nu suma de bani, iar pe de altă parte, ceea ce se reclamă este prejudiciul cauzat prin nerestituirea la scadență a unei sume de bani și nu modalitatea în care și-a îndeplinit intimata atribuțiile sale privind administrarea, conservarea și amenajarea imobilului. În aceste condiții, prin împrumutul dintre părți au luat naștere raporturi juridice civile, care produc - în cazul nerespectării obligațiilor ce decurg din aceste raporturi - consecințele prevăzute de legea civilă.

Relativ la contractul de asigurare, potrivit relațiilor comunicate de SC G.A. SA, acesta a fost încheiat la 18 septembrie 2006 de Ș.M., pentru imobilul din București, sector 1, cu perioada de valabilitate de la 19 septembrie 2006 la 18 septembrie 2007. Chitanța a fost emisă în baza acestui contract de asigurări, la 18 iunie 2006, ca urmare a plății în sumă de 876 lei efectuată de Ș.M. (file 37, 38 d.u.p.). Prin urmare, în mod corect, procurorul a constatat că fotocopiile acestui contract de asigurare și a chitanței, depuse de petentă, prezintă elemente de falsificare, întrucât obiectul asigurării contractului în discuție nu l-a reprezentat imobilul din București, sector 1, proprietatea petentei C.S.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., dispusă față de intimată, apare însă ca fiind justificată față de actele premergătoare efectuate în cauză, din care rezultă că, indicarea de către petentă, a intimatei, ca autoare a falsului și uzului de fals, nu se coroborează cu alte elemente de fapt. Având în vedere că atât contractul de asigurare, cât si chitanța de plată nu emană de la una dintre unitățile la care face referire art. 145 C. pen. și nici nu aparține unei astfel de unități, aceste înscrisuri nu sunt oficiale potrivit art. 150 alin. (2) C. pen. și, ca urmare, în mod legal, fapta descrisă în plângerea penală a fost încadrată juridic în infracțiunea prev. de art. 290 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., contractul de asigurare și chitanța fiind înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va fi respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentă C.S. și se vor menține ca fiind legale și temeinice ordonanța nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 și rezoluția nr. 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționara C.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică solicitând în esență casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, considerând că există elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen., că acesteia i-a fost prezentată ca adevărată fapta de conservare; au mai arătat că falsul în acte este evident, exemplificând polița și chitanța deși părțile nu se cunoșteau anterior.

A mai arătat că pericolul social al falsului în înscrisuri este acela că această infracțiune precede săvârșirii altei infracțiuni, falsul fiind săvârșit cu certitudine de către intimat, a mai susținut că cele două acte sub semnătură privată denumite convenții au fost scrise în întregime și concepută de intimată prin care aceasta a recunoscut sumele însușite și prin care datoria de 50.000.000 euro rămasă neachitată a fost eșalonată. S-a mai arătat că reaua credință a intimatei rezultă și din faptul că aceasta nu s-a prezentat în fața niciunei instanțe, considerând că dacă ar fi fost de bună credință nu ar fi încheiat procură ci ar fi încheiat contract. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică formulate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de petiționara C.S., se privește ca fondat pentru una criticile formulate. a) Cu referire la soluția de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ș.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

și, respectiv, de art. 213 C. pen., Înalta Curte are în vedere, din examinarea actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, că în mod legal și temeinic s-a dispus prin ordonanța atacată a procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a constatat că atât la momentul încheierii procurii din 18 aprilie 2008, cât și pe parcursul executării obligațiilor asumate prin procură - de administrare și conservare a imobilului, precum și la data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat „contractul-declarație-împrumut", intimata nu a desfășurat acțiuni de inducere în eroare a petentei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Relevant pentru infracțiunea de înșelăciune este rezultatul acțiunii, și anume inducerea în eroare, cu intenție, a persoanei vătămate și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare pentru acea persoană sau alta. Din perspectiva infracțiunii de abuz de încredere, fapta intimatei Ș.M. de a nu restitui la data scadentă suma de 43.000 euro, atrage răspunderea civila a acesteia. Astfel, după revocarea procurii la 09 iulie 2008, între petentă și intimată s-a încheiat un contract-declarație-împrumut având ca obiect suma de 43.000 euro, cu termen de restituire la 23 iunie 2009. Ținând cont de această convenție dintre părți, nu se poate admite că intimata, după ce a intrat în posesia acestei sume de bani cu acordul petentei (deci în baza unui titlu), și-a însușit, a luat în stăpânire în mod fraudulos suma de bani.

O dovadă în plus este convenția ulterioară, din 27 august 2009, prin care părțile au convenit o reeșalonare a plății, cu termen scadent în decembrie 2009, precum și împrejurarea că la 31 iulie 2009 intimata a achitat o parte din bani. Apoi, se reține că presupusa infracțiune de abuz de încredere privește o sumă de bani care, prin natura sa este un bun consumptibil, ce nu poate forma obiectul material al unei astfel de infracțiuni. În acest sens, în cazul abuzului de încredere săvârșit în varianta refuzului de restituire, latura civilă a cauzei se soluționează prin obligarea făptuitorului la restituirea lucrului in natură - dacă acesta nu a fost degradat sau uzat prin folosire - și numai atunci când restituirea nu este posibilă, prin obligarea la plata unui echivalent bănesc.

Cât privește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, se reține că, potrivit procurii din 18 aprilie 2008, obiectul administrării și conservării l-a constituit imobilul situat în București, sectorul 1, și nu suma de bani, iar pe de altă parte, ceea ce se reclamă este prejudiciul cauzat prin nerestituirea la scadență a unei sume de bani și nu modalitatea în care și-a îndeplinit intimata atribuțiile sale privind administrarea, conservarea și amenajarea imobilului. În aceste condiții, prin împrumutul dintre părți au luat naștere raporturi juridice civile, care produc - în cazul nerespectării obligațiilor ce decurg din aceste raporturi - consecințele prevăzute de legea civilă.

b) Este însă nelegală soluția procurorului din ordonanța atacată deja nominalizată de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ș.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și corelativ, dispunerea soluției de disjungere și declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., conform celor precizate la pct. 2 din ordonanță. Cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte sesizate prin plângerea din data de 06 octombrie 2009, numita C.S.

a precizat cu ocazia audierii sale, că numita Ș.M. i-a prezentat ca fiind real, contractul de asigurare și chitanța, în fotocopie, emise de SC G.A. SA, înscrisuri falsificate prin adăugarea la rubrica titular a numitei C.S. și modificarea perioadei de valabilitate, în baza acestor acte false, partea vătămată susținând că a fost indusă în eroare cu privire la asigurarea imobilului situat în București, sectorul 1. Or, din examinarea actelor de la dosarul de urmărire penală este vizibilă diferența nu doar de semnătură, cât cu privire la calitatea de co-contractant în contractul de asigurare încheiat cu SC G.A. SA a făptuitoarei Ș.M. cum apare în exemplarul de la fila 37 dosar urmărire penală sau „S.M.

pentru C.S.” în exemplarul de la fila 35 dosar urmărire penală. De altfel, sintagma „pentru C.S.” este scrisă cu un alt caracter decât cel aplicat în toate rubricile contractului indicat. Tot astfel, este contradicția de domeniul evidenței, identic strecurată în exemplarul de la fila 37 la rubrica „cesionată în favoarea” - „A.B. - Sucursala Magheru” (unde debitor în nume personal era făptuitoarea Ș.) și mențiunea cu un alt scris decât cel al persoanei care a scris în integralitate contractul de asigurare sus-menționat în exemplarul de la fila 35 la aceeași rubrică „în favoarea” fiind notația „C.B., sector 1”. De altfel, în același plan configurat în speța de față și în chitanța datată 18 septembrie 2008 (sau după caz 2006) emisă de asigurătorul SC G.A.

SA pentru plata sumei de 876 RON reprezentând rata I la contractul de asigurare înainte arătat, fila 36 dosar urm.pen., trebuie a fi văzută mențiunea de la rubrica „am primit de la” - notația S.M. o nouă notație” - S.C.” cu înscris altul decât cel al persoanei care a scris în integralitate la rubricile din chitanța nominalizată. Față de cele mai sus expuse urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 1 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul de față să fie admis, să se dispună casarea sentinței recurate și cu ocazia plângerii să fie admisă plângerea petiționarei C.S. împotriva ordonanței procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Urmează a fi desființată ordonanța procurorului și trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale a intimatei făptuitoare Ș.M.

cu privire la contractul de asigurare încheiat în 2006, sau după caz 2008 de SC G.A. SA, în sensul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.

Urmează ca procurorul de la unitatea de parchet să dispună: - ridicarea exemplarului original al contractului de asigurare al societății asigurătoare, precum și a exemplarelor originale deținute de aceeași unitate asigurătoare a chestionarului de interviere a persoanei asigurate, precum și a tuturor chitanțelor de plată a ratelor subsumate executării acestui contract; - confruntarea și punerea la dispoziție a acestui exemplar și a tuturor actelor simetric descrise mai sus (chestionar prealabil, chitanțe de plată) cu exemplare originale deținute de petiționară și/sau făptuitoare; - expertizarea scrisului (dacă se poate determina persoana care a executat scrierea mențiunilor în toate acele documente în exemplarele contrare menționate în considerentele deciziei de față) efectuat de altă persoană decât agentul asigurătorului sau un broker de asigurare, fiind luate în prealabil corespunzător specimene de scris de la agentul de asigurare sau brokerul independent de asigurare, precum și de la petiționara, făptuitoarea intimată și orice altă persoană cu referire la care se va aprecia această necesitate.

Expertiza sus-indicată se va efectua la Laboratorul de Expertize Criminalistice București din cadrul M.J. și după caz, în eventualitatea dispunerii unui nou raport de expertiză a scrisului, minimal cu obiectivele indicată la Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara C.S. împotriva sentinței penale nr. 313/ F din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința recurată și rejudecând: Admite plângerea formulată de petiționara C.S. împotriva ordonanței nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Desființează ordonanța mai sus menționată și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale față de intimata făptuitoare Ș.M. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.