ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4523/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 303/F din 6

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de

petiționarul Z.I. împotriva Rezoluției nr. 359/II-2/2010 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1873/P/2009.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 100 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr.

1873/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public A.M.

sub aspectul infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., întrucât fapta nu există,

precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în vederea

continuării cercetărilor față de C.C.E. și D.V. sub aspectul infracțiunilor

prev. de art. 289 C. pen. și, respectiv, art. 291 C. pen.

Soluția i-a fost

comunicată petiționarului la data de 3 martie 2010, iar la data de 5 martie

2010, acesta a formulat plângere care i-a fost respinsă în data de 12 martie

2010 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București prin Rezoluția nr. 359/II-2/2010.

Această ultimă

soluție i-a fost comunicată petiționarului în data de 19 martie 2010, însă

acesta s-a adresat judecătorului de la instanța competentă potrivit legii să

judece cauza în primă instanță la 4 august 2010, așadar cu depășirea termenului

prevăzut de lege, care este unul de decădere.

Împotriva sentinței

penale sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs petiționarul Z.I.,

solicitând admiterea acestuia și anularea înscrisului întocmit de notar ca

fiind fals.

Prin motivele de

recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul petiționar a solicitat

admiterea recursului și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea ordonanței

pronunțată la data de 12 februarie 2010 și a Rezoluției nr. 359/II-2/2010 și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea

începerii urmăririi penale față de notarul public A.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., odată cu autentificarea Contractului de

vânzare-cumpărare nr. 199 din 13 ianuarie 2008.

Examinând recursul

declarat de petiționar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

considerentele care urmează.

Din analiza actelor

aflate la dosar se observă că petiționarul Z.I. s-a adresat cu plângere

instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel

București,, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

conformitate cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., la data de 4 august

2010.

Pe de altă parte, se

reține că soluția procurorului i-a fost comunicată petiționarului la data de 19

martie 2010, rezultând astfel că acesta a depășit termenul prevăzut de lege

pentru depunerea plângerii la instanță.

Prin urmare, în mod

corect, instanța de fond a reținut că nu se mai impune analiza pe fond a

susținerilor petiționarului, față de împrejurarea că plângerea acestuia a fost

tardiv formulată.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că recursul declarat de petiționar este nefondat, prima

instanță respingând în mod legal plângerea acestuia ca tardivă, în raport de

data la care i-a fost comunicată petiționarului soluția procurorului general și

de data formulării plângerii la curtea de apel.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de petiționarul Z.I. va fi respins, ca nefondat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.I. împotriva Sentinței penale nr.

303/F din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2010.