ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1672/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 19 iulie 2010,

conform art. 278/1 C. proc. pen., petiționara R.G.C. a solicitat desființarea

ordonanței nr. 336/P/2009 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, întrucât, în

opinia sa, aceștia sunt vinovați de încălcarea dreptului de proprietate și de

moștenire și de furt între rude. în continuare, a mai solicitat petenta:

- să fie instituită măsura asiguratorie asupra unui

apartament în Pitești, cu adresa indicată în plângere, precum și asupra unui

teren din aceeași locație;

- repunerea pe rol a tuturor dosarelor legate de

succesiunea numitei I.F.;

- extinderea cercetării și asupra a doi registratori

de la O.C.P.I. Pitești;

- efectuarea unei anchete de către C.S.M., dat fiind

faptul că, în cauză, sunt implicate persoane care au calitatea de notar,

judecător, procuror, experți, avocați, executor judecătoresc și registrator de

la O.C.P.I., care, prin abuz de funcție au favorizat părțile adverse.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin sentința

penală nr. 119 F din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a

dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta R.G.C., domiciliată

în Pitești, județul Argeș, împotriva ordonanței nr. 336/P/2009 emisă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 04 martie 2010 și, pe

cale de consecință a menținut rezoluția atacată. în baza art. 192 C. proc.

pen., a obligat petenta la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a

reținut următoarele:

În analizarea temeiniciei plângerii, trebuie reținut

ca situație premisă, faptul că prin ordonanța nr. 336/P/2009 din 4 martie 2010,

sa dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de D.M., cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

246 C. pen., art. 248/1 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 264

C. pen., art. 260 C. pen. și art. 261/1 C. pen., întrucât faptele nu există. De

asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc N.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Aceeași ordonanță conține și dispoziții referitoare la disjungerea cauzei

privind numiții T.A., B.E., I.L., și conexarea acesteia la dosarul nr.

423/P/2008. Disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 alin.

(1) și (4) C. pen., s-a dispus și față de expertul judiciar I.A.L.

Plângerea formulată de petiționară împotriva soluției

de mai sus a fost respinsă prin rezoluția nr. 245/II/2/2010 din 16 iunie 2010, de

către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată. în susținerea acestei opinii,

procurorul general a relevat faptul că aspectele reclamate de petiționară, în

calitate de persoană vătămată, cu privire la intimata M.D., vizează legalitatea

și temeinicia hotărârilor judecătorești, și nu justifica tragerea la răspundere

penală a magistratului în cauză. Cât despre intimatul N.A.G., soluția adoptată

prin rezoluție se întemeiază pe ideea că în executarea unor titluri investite

cu această formulă de către instanțele competente, executorul judecătoresc nu a

urmărit vătămarea în vreun mod a drepturilor și intereselor legitime ale

petiționarei. Celelalte argumente referitoare la expertul judiciar A.I.L., reținute

în rezoluție nu vor mai fi expuse, pentru că în plângerea de față, se

analizează numai legalitatea și temeinicia soluțiilor referitoare la

neînceperea ori scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului, nu și

legalitatea și temeinicia dispozițiilor referitoare la disjungerea cauzei.

Nemulțumită de modul de soluționare a plângerii de

către procurorul general, petiționara a formulat plângere împotriva rezoluției,

așa cum am menționat în preambulul prezentelor considerente, la instanța

competentă.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, în acord cu

opinia procurorului ce a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale, a

apreciat că faptele imputate intimatei M.D., judecător la Judecătoria Pitești,

nu există în materialitatea lor. Magistratul în cauză, judecător la Judecătoria

Pitești, a pronunțat sentința civilă nr.6534 din 3 noiembrie 2008, în dosarul

nr. 6399/280/2006. Printre dispozițiile sentinței civile se numără și cea

referitoare la admiterea în parte a cererii principale formulată de reclamantele

I.F. și H.F.C., în contradictoriu cu pârâta reclamantă R.G.C. căreia i-a fost

admisă, în parte, și cererea reconvențională, dispunându-se ieșirea din

indiviziune a părților, prin omologarea variantei unice a expertizei întocmite.

Apelurile părților, declarate în cauză, au fost

soluționate prin decizia civilă nr. 96 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului

Argeș, secția civilă, desființându-se încheierea de admitere în principiu din

data de 21 ianuarie 2008 și sentința atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare

la instanța de fond.

Recursul declarat de petentă împotriva acestei

decizii a fost înregistrat la Curtea de Apel Pitești care, prin încheierea nr.

8 din 4 februarie 2010, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2

C. proc. civ.

Prezentând acest istoric al cauzei civile, instanța

de fond a constatat că petenta este nemulțumită de soluția adoptată de către

instanța de judecată, însă reamintește faptul că obiectul plângerii penale nu-1

poate constitui o hotărâre judecătorească, pentru că aceasta este rezultatul

propriilor convingeri ale judecătorului, întemeiată pe probatoriul administrat

în cauză. Judecătorului nu-i poate fi imputată interpretarea cu bună-credință,

chiar și eronată, a legii pentru că, în caz contrar, plângerea penală s-ar

transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege. Legalitatea și temeinicia

unei hotărâri judecătorești poate fi criticată numai în cadrul căilor de atac

prevăzute de lege, iar în ipoteza casării ori desființării soluției într-o cale

de atac, aceasta nu-i este imputabilă judecătorului care a pronunțat-o. Așadar,

chiar și interpretarea eronată dată probatoriului administrat în cauză de către

judecătorul de bună-credință, nu atrage asupra sa răspunderea penală.

Atâta timp cât, în cauză, nu s-a dovedit contrariul,

în opinia curții de apel faptele imputate, prevăzute de art. 246, art. 248/1,

art. 288, art. 289, art. 264, art. 260, art. 261/1 C. pen., nu au corespondent

în actele și lucrările dosarului și, prin urmare, acestea nu există în

materialitatea lor. Faptul că soluția pronunțată de Tribunalul Argeș, prin

decizia amintită mai sus, nu coincide cu cea afișată pe portalul instanței,

nu-i este imputabil judecătorului, pentru că informațiile conținute pe site au

un caracter pur informativ. Sub acest aspect, relevantă este numai comunicarea

soluției adoptate părților și, prin urmare, și pentru infracțiunea prevăzută de

art. 288 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., este

corectă.

În ceea ce privește infracțiunea pretins a fi fost

săvârșită de executorul judecătoresc N.A.G., care a efectuat acte de executare

silită împotriva petiționarei, în calitate de debitoare în dosarele nr. 249/2007,

108/2008 și 93/2009, curtea de apel a apreciat ca fiind legală și temeinică

soluția adoptată de procuror, în sensul aplicării pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen. a dispozițiilor prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen. În

acest sens, curtea de apel a observat că hotărârile judecătorești au fost

învestite cu formulă executorie de către instanțele competente, ele devenind

titluri executorii, astfel că actele de executare silită din cele 3 dosare,

care au avut ca obiect recuperarea de către creditori a unor sume de bani

reprezentând cheltuieli de judecată și de executare datorate de către petentă,

nu depășesc cadrul legal al punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.

În final, s-a menționat că celelalte motive ale

plângerii, respectiv cele de la pct. 2-6, nu vor fi analizate în procedura

prevăzută de art. 278/ 1 C. proc. pen. pentru că exced cadrului procesual fixat

de aceste dispoziții legale.

Împotriva sentinței, petenta a declarat prezentul

recurs.

Motivele de recurs au fost menționate în cererea de

recurs (fil.2), precum și în memoriul depus la dosar (fil. 11-14).

În motivele de recurs, pe de o parte, sunt reiterate

acuzațiile aduse intimaților, iar pe de altă parte, în mod inadecvat în raport

cu obiectul acestei cauze, se face trimitere și la unele cazuri de casare

prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 17, 18, 19 C. proc. pen., criticile recurentei

fiind admisibile numai în cazul pronunțării unei hotărâri pe fondul cauzei,

după sesizarea instanței prin rechizitoriu, ipoteză neregăsită în prezenta

cauză penală în care, dimpotrivă, a fost adoptată o soluție de netrimitere în

judecată.

Înalta Curte mai constată, din simpla examinare a

actelor și lucrărilor dosarului, că sunt vădit neîntemeiate motivele de recurs

încadrate juridic în cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 1 și 3 C.

proc. pen., fiind respectate cerințele legii în materia competenței și

compunerii instanței de judecată.

Neîntemeiat este și motivul de recurs încadrat în

cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen. Sentința atacată

este amplu motivată în fapt și în drept, astfel cum s-a arătat anterior,

motivarea sentinței nu contrazice dispozitivul acesteia; de asemenea,

dispozitivul sentinței este clar exprimat „respinge ca nefondată plângerea

formulată ...și menține rezoluția atacată".

Celelalte critici și soluții solicitate de recurenta

petentă sunt, de asemenea, vădit neîntemeiate ori neprevăzute de lege

(„hotărârea ...îndeplinește condițiile de nulitate absolută...", „...nu

respectă nici normele Convenției Europene referitoare la drepturile de

proprietate ...", „trimiterea cauzei la o instanță imparțială...pentru

rejudecarea cauzei").

Nemulțumirea recurentei petente cu privire la

aspectele de drept civil (drept succesoral, drept execuțional, drept notarial)

ori cu privire la litigiile civile în care este implicată, nu pot forma obiect

de examinare al instanței penale prin procedura prevăzută de art. 278/ 1 C.

proc. pen.

Examinând cauza din oficiu, potrivit art. 385/6 alin.

(3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte nu a

constatat alte motive care să impună reformarea sentinței atacate ori

desființarea ordonanței/rezoluției atacate.

În consecință, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta

R.G.C. împotriva sentinței penale nr. 119/F din 16 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petentă la

plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 aprilie 2011.