ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 576/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.380 din 21 decembrie 2009 Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.E. cu privire la rezoluția nr. 965/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut următoarele: Petiționarul S.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede cu privire la faptul că O.L.G. a folosit în cadrul unui proces civil acte notariale falsificate de notatorii publici M.T. și B.F., cauza fiind înregistrată la nr. 128/P/2009, fiind declinată ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, unde a format obiectul dosarului nr. 965/P/2009.

Din actele premergătoare a rezultat că petiționarul se referă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 406/1986 întocmit de notarul public M.T. și certificatele de moștenitor nr. 204 din 11 august 2003 și nr.199/29 noiembrie 2003 întocmite de notarul public B.F., pentru PO.L.G. Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 965/P/2009 din 30 iulie 2009 întrucât faptele sunt prescrise - conf. art. 122 lit. d) C. proc. pen., iar pentru PO.L.G. - s-a trimis spre cercetare Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, competent în cauză. Plângerea petiționarului formulată împotriva rezoluției, conform art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă de procurorul general prin rezoluția nr. 1367/ll/2/din 11 septembrie 2009. Curtea de Apel București, sesizată conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen. a respins - ca nefondată - plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 1367/ll/2/2009 din 11 septembrie 2009 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei plângeri, petentul a formulat recurs, ce a fost admis de Înalta Curte prin decizia penală nr. 986 din 15 martie 2010, întrucât în considerentele acesteia figura ca făptuitor în loc de P.O.L.G. – O. și O.L.G. - persoane care nu există, cauza fiind trimisă spre rejudecare. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală nr. 195/F din 25 iunie 2010 a respins plângerea petentului ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe petentul a formulat recurs, apreciind că cercetarea penală a fost incorectă și incompletă, nu s-a dar curs cererilor și solicitărilor de probatorii, s-au folosit acte false, încât se impunea obligarea părților la depunerea actelor originale, disjungerile nelegale făcute de procurori… la care au fost atașate înscrisuri în susținerea recursului. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 68/1 C. proc. pen.,- care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.

Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Pretinsa nesoluționare a „obiectului acțiunii" și, respectiv, pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală, sunt critici neîntemeiate întrucât, pe de o parte, organele judiciare penale nu au competența soluționării unor litigii de natură civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conținutul actelor premergătoare, nu ar fost constatată incidența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Or, așa cum au relevat actele premergătoare efectuate, în raport de infracțiunile pretins a fi comise, s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. Ca atare, Înalta Curte constată că prin sentința pronunțată corect s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, ceea ce împiedică examinarea fondului cauzei. Așa fiind, se găsește nefondat recursul petiționarului conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmând a-l respinge în consecință. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.E. împotriva sentinței penale nr. 195/F din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 februarie 2011.