ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2013

HOTĂRÂRE
04.02.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din 29 mai 2012

înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub nr.

2351/P/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.T., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 , art. 289, art. 291, art. 246

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de

Vede, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292 C.

pen., de către numitele V.C.A.N. și P.G.L.

În motivare s-a

reținut că prin ordonanța din 13 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Roșiori de Vede s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării de cercetări

față de notarul public M.T.

În fapt, la data

de 21 octombrie 2011 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori

de Vede plângerea numitului S.E. împotriva numitelor V.C.A.N. și P.G.L., arătând

că acestea „prin folosirea unor înscrisuri nelegale și false, prin mijloace oculte

și beneficiind și de foarte mult sprijin ilegal din partea administrației locale

Roșiori de Vede” „au acaparat” bunurile imobile proprietatea bunicilor lor S.D.

și S.C.

Fiind audiat la

data de 14 noiembrie 2011, petentul S.E. a arătat că a fost folosit de către susnumite

un act de donație din 21 iunie 1947, care nu se regăsește în Arhivele Statului dar

care a fost „certificat ca autentic” de notarul M.T., care a autentificat în 1

aprilie 1986 contractul de vânzare-cumpărare încheiat între I.A. și V.M.

O plângere cu

un obiect similar au avut și Dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București cu nr. 327/P/1995 și nr. 965/P/2009.

Prin rezoluția

din 22 iunie 1995, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.T., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 C.

pen., precum și față de numita I.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute de art. 288 C.

pen. și art. 291 C. pen., reținându-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 10

lit. g) C. proc. pen.

Prin ordonanța

a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din 30 iunie 2009 s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarii publici M.T. și B.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și

art. 246 C. pen., făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

apreciindu-se că numitul S.E. se referă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat

de notarul public M.T. și la certificatele de moștenitor din 11 august 2003 și

din 29 noiembrie 2001 eliberate de notarul public B.F.

Procurorul a argumentat

că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat elemente noi, de

natură de a duce la concluzia că a dispărut sau că nu a existat împrejurarea pe

care s-au întemeiat rezoluția din 22 iunie 1995 și ordonanța din 30 iunie 2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București [astfel cum cere în mod expres

textul art. 228 alin. (7) C. proc. pen.], s-a constatat că în cauză există unul

din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de numita

M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen.,

art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen.

Față de aspectele

evidențiate mai sus și în conformitate cu principiul „non bis in idem” s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.T., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. art. 289 C. pen.

și art. 246 C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În plus, de la data săvârșirii acestor fapte, anul 1986, în cauză a intervenit prescripția

răspunderii penale, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarul public M.T. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 249 C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. g) C.

proc. pen. și s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, sub aspectul săvârșiri infracțiunii prevăzută

de art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. de către numitele V.C.A.N. și P.G.L.

Împotriva acesteia

a formulat plângere petentul, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 2012

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La data de 24

iulie 2012 numitul S.E. a formulat plângere împotriva rezoluției din 29 mai 2012

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 2012 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Aceasta a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 4981/2/2012.

Prin sentința

penală nr. 414/F din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București a respins ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul S.E.

În motivare, Curtea

a constatat că aspectele invocate de către petent au mai făcut obiectul verificărilor

în Dosarele penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

sub nr. 327/P/1995 și respectiv 965/P/2009, fiind emise soluții de neîncepere a

urmăririi penale motivate de faptul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale pentru faptele sesizate.

Totodată, a mai

constatat că soluția de netrimitere în judecată, dispusă în Dosarul penal nr. 965/P/2009

a fost menținută prin sentința penală nr. 195/F din 25 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 576 din 15 februarie 2011, prin care instanța a respins plângerea

formulată de petent împotriva soluției procurorului.

În acest context

și față de exigențele principiului non bis in idem, în mod cprect s-a reținut că

nu poate fi pornită o nouă cercetare penală față de faptuitoarea M.T., odată ce

pentru faptele reclamate de petent s-au pronunțat anterior soluții de către Ministerul

Public care își produc efectele și în prezent, nefiind infirmate în procedura prevăzută

de art. 278 și urm. C. proc. pen. de către procurorul general al parchetului sau

de instanța de judecată.

De asemenea, pentru

faptele sesizate de petent ca fiind comise de notarul public M.T. a intervenit prescripția

răspunderii penale, în condițiile în care se reclamă săvârșirea în cursul anului

1986 a unor infracțiuni de abuz în serviciu respectiv fals, termenul de prescripție

a răspunderii penale pentru aceste infracțiuni fiind de 5 ani de la data comiterii

acestora potrivit art. 122 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

S-a considerat

că, în mod justificat procurorul nu a trecut la efectuarea de cercetări pe fondul

cauzei câtă vreme era incident unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare

a acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale prevăzută de art. 10

lit. g) C. proc. pen., iar continuarea procesului penal, potrivit art. 13 C.

pen., poate să fie cerută doar de către făptuitoare, pentru a-și dovedi eventuala

nevinovăție.

Împotriva sentinței

penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, a declarat recurs petiționarul S.E., criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

În motivele de

recurs formulate în scris, a arătat în esență că, în mod greșit Curtea de Apel București

a respins plângerea formulată ca nefondată, menționând faptul că plângerea sa este

întemeiată iar intimata se face culpabilă de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Examinând hotărârea

recurată, în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. lit. a) teza a-II-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de către petiționarul S.E., este inadmisibil,

întrucât sentința atacată cu prezentul recurs este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea

imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și

termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând

o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Plângerea formulată

împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează prin

sentință sau încheiere, după caz, care, în temeiul art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., este definitivă.

În speță,

Înalta Curte constată că petiționarul a formulat recurs împotriva unei sentințe

prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 278

1

pen., sentință care este definitivă și nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

recursul formulat de petiționarul S.E. împotriva sentinței penale nr. 414/F din

19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligată la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul S.E. împotriva sentinței penale nr. 414/F din

19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 576/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.380 din 21 decembrie 2009 Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.E. cu privire la rezoluți
ÎCCJ 2010-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 986/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 380 din 21 decembrie 2009 Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.E. cu privire la rezoluț
ÎCCJ 2011-05-10
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1896/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 323 F din 18 octombrie 2010, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.
ÎCCJ 2009-11-09
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3682/2009
i față de care s-a formulat plângerea penală, a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Rezoluția a reținut în esență că: - prin Sentința civilă nr. 351 din 18 februarie 20
ÎCCJ 2009-05-18
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.C. împotriva rezoluție
Sursă