ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1896/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 323 F din 18 octombrie 2010, în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.S., împotriva rezoluțiilor din

28 iunie 2010 și din 27 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut că prin rezoluția nr. 588 P din 28 iunie 2010,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de procurorii M.F., din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Roșiori de Vede și A.M., prim procuror la aceeași unitate de

parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și de favorizare a

infractorului, prev. de art. 264 C. pen. (faptele neexistând în materialitate).

În fapt, petentul, în

numele mamei sale, I.S., sesizase Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de

Vede sub aspectul săvârșirii de către B.P., a infracțiunii de tulburare de

posesie, prev. de art. 220 C. pen. privind suprafața de 3,01 ha teren cu care

fusese pusă în posesie la 1 aprilie 2007, B.P. refuzând să nu lucreze terenul,

plângerea sa formând obiectul dosarului nr. 1448/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Roșiori de Vede, în acesta procurorul M.F., prin rezoluția

din 19 noiembrie 2008 confirmând, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., propunerea de neîncepere a

urmăririi penale față de B.P. sub aspectul infracțiunii de tulburare de

posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., în condițiile în care s-a reținut

că B.P. a lucrat terenul, dar nu l-a acuzat fără drept - condiție cerută pentru

existența infracțiunii imputată, cultivarea suprafeței s-a făcut pe baza unui

contract de arendă, nu a existat o cerere de eliberare, solicitarea de a preda

produsele neputând fi asimilată unei cereri de eliberare a terenului.

Prin rezoluția din 25

ianuarie 2009, prim procurorul A.M., din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoriei Roșiori de Vede, în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. a

respins plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului din dosarul nr. 1448/P/2008

a aceluiași parchet.

Ulterior, prin

sentința penală nr. 119 din 21 aprilie 2009 a Judecătoriei Roșiori de Vede s-a

respins plângerea petentei I.S. prin procurator I.S., împotriva rezoluției din

dosarul nr. 1448/P/2008, iar prin decizia penală nr. 116 R din 19 mai 2009,

Tribunalul Teleorman a respins recursul formulat împotriva sentinței.

După parcurgerea

etapelor menționate, petentul a formulat plângere penală împotriva intimaților,

procurori care au instrumentat cauza dosarului nr. 1448/P/2008, soluționate

astfel cum s-a dezvoltat, el, în esență, susținând că nu a existat un contract

de arendă, iar prin ordonanța nr. 2072/P/2008 din 15 ianuarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, s-a constatat caracterul

fals al acelui contract, or, acest contract fiind depus de B.P., procurorii nu

au cunoscut caracterul fals, iar petentul nu a formulat, la acel moment,

plângere prin care să ceară cercetarea înscrisului fals.

Curtea de Apel

București, verificând plângerea petentului împotriva rezoluțiilor din anul

2010, corect a constatat imposibilitatea reanalizării situației de fapt și a

probelor obiectul judecății pe rolul Judecătoriei Roșiori de Vede și în recurs,

Tribunalul Teleorman, dar analizând indiciile cu privire la comiterea, de către

procurorii intimați, a infracțiunilor prev. de art. 246 și de art. 264 C. pen.

a constatat, just, că nu sunt dovezi că s-au comis aceste fapte, petentul

neaducând nici o probă care să-i susțină afirmațiile.

Împotriva sentinței,

petentul în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în

scris.

În dosarul cauzei,

petentul recurent a anexat o comunicare ce i s-a adresat la 14 iulie 2010, de

către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

Judiciară - Serviciul judiciar penal, în aceasta înscriindu-se că memoriul său

din 21 iunie 2010 s-a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

Ordonanța din 15 ianuarie 2010 prin care B.P., a fost scoasă de sub urmărire

penală pentru infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. și pentru

infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2) C. pen. precum și decizia penală nr. 270R

din 31 august 2010 a Tribunalului Teleorman, prin aceasta cauza privind-o pe B.P.

fiind trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Roșiori de Vede pentru

infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) și de art. 215 alin. (2) C. pen.

Oral, apărătorul ales

al petentului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea

plângerii, sens în care a cerut audierea intimaților de către instanța de

recurs.

Recursul nu este

fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Cu referire la

cererea apărătorului ales, de audiere a intimaților, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

(7) C. proc. pen., soluționând plângerea, se verifică

rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

În aceeași ordine de

idei, potrivit dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., instanța

verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Deci, în recurs,

legea procesual penală nu admite ascultarea intimaților.

Din examinarea lucrărilor și a

materialului cauzei, se reține că hotărârea recurată este temeinică și legală,

actele premergătoare efectuate conform art. 224 C. proc. pen. au confirmat

concordanța cu realitățile faptice ale cauzei, neurmărirea penală fiind corectă

și temeinică.

Astfel, infracțiunea

de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen. constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor

sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin acestea cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane, iar infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264

C. pen. constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită

înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

În cauză, procurorul

nu s-a probat că și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu și nu s-a făcut

nici dovada că un infractor a fost ajutat de către intimați să-și asigure

folosul sau produsul infracțiunii ori pentru a îngreuna, zădărnici urmărirea

penală, judecata sau executarea pedepsei. Procurorul a examinat justețea

aspectelor sesizate, prin prisma elementelor strânse, emiterea rezoluției

neechivalând cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu sau cu

favorizarea infractorului și nici nu se circumscrie conținutul constitutiv al

vreunei fapte prevăzută de legea penală.

Actele noi depuse de

petent în recurs, sunt ulterioare datelor când procurorii sesizați au rezolvat

plângerea, și ele au fost generate de un element nou, constatat în anul 2010

pentru alte fapte decât tulburarea de posesie pusă în sarcina lui B.P., și,

astfel, cum s-a arătat, plângerea și recursul petentului împotriva rezoluțiilor

din dosarul nr. 1448/P/2008 al Parchetului de pe lângă Roșiori de Vede au fost

supuse controlului instanțelor.

Pentru considerentele

expuse, sentința recurată, fiind legală și temeinică, în conformitate cu disp. art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca

nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1), același cod,

recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul I.S. împotriva sentinței penale nr. 323/F din 18 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de

600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 mai

2011.