ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 106/p din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petentul

G.G. împotriva rezoluției nr. 456/P

din 11 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

confirmată prin rezoluția Procurorului general Adjunct nr. 321/II/2/2010,

conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Prin

aceeași sentință a fost menținută rezoluția atacată, dispunându-se obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, judecătorul fondului a constatat următoarele:

La data de 27

septembrie 2010 a for înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr.

1304/36/2010, plângerea formulată de petentul G.G. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 456/P/2010 din 11 august 2010 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția Procurorului General

Adjunct nr. 321/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța

solicitând desființarea acesteia și tragerea la răspundere penală a intimaților

sub aspectul infracțiunilor reclamate.

În motivarea

plângerii s-au susținut aspecte avute în vedere de instanțele civile care au

judecat cauza pe fond, în căile ordinare și extraordinare de atac vizând:

- certificatul de

moștenitor al intimatei V.F.;

- obținerea nelegală

a dreptului de proprietate asupra construcției;

- nelegalitatea

emiterii hotărârii nr. 826/2004 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor Tulcea;

- încălcarea

atribuțiilor de serviciu de către notarul B.A. care nu a verificat modul de

dobândire a terenului în litigiu întocmind acte care i-au încălcat dreptul la

proprietate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, instanța constată următoarele :

La data de 10

ianuarie 2009, petentul G.G. s-a dresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând efectuarea de

cercetări sub aspectul infracțiunii de fals în declarații și înșelăciune de

către sora sa, V.F. care a obținut titlul de proprietate asupra unui imobil

situat în orașul Măcin, județul Tulcea cu sprijinul notarului public B.A.

Plângerea a fost

trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin pentru efectuarea

cercetărilor penale iar prin ordonanța nr. 107/P/2010 din 17 mai 2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin s-a dispus declinarea cauzei la

Parchetul Curtea de Apel Constanța, pentru competentă soluționare, după

calitatea persoanei, având în vedere că B.A. este notar public. Prin rezoluția

nr. 456/P/2010 din 11 august 2010 Parchetul de pe lângă Constanța a dispus :

- neînceperea

urmăririi penale sub aspectul comite infracțiunilor de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. față de notarul public, întrucât

faptele imputate acesteia nu există.

- neînceperea

urmăririi penale față de V.F., V.I., V.D. și V.A. sub aspectul comiterii infracțiunii

de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., cu prilejul dezbat

succesiuni în fața notarului public, întrucât fapta nu există.

- neînceperea urmăririi

penale sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) C. pen. față de I.V., V.D. și V.A.. În referire la

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 790 mp și

eliberarea titlului de proprietate nr. 93730 din 30 iunie 2004 întrucât fapta

nu a fost comisă de aceștia:

- neînceperea urmăririi

penale sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1), (2) C. pen. față de V.F., în referire la reconstituirea dreptului de

proprietate pentru suprafața de 790 mp și eliberarea titlului de proprietate

nr. 93730 din 30 iunie 2004 întrucât fapta nu a fost comisă de aceștia,

întrucât în cauză faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii;

- neînceperea

urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. față

de V.F. întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat.

În temeiul art. 278 C.

proc. pen., împotriva cestei rezoluții petentul a formulat plângere soluționată

de către Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, prin rezoluția nr. 321/II/2/2010 din 01 septembrie 2010, respinsă ca

nefondată.

Nemulțumit de

soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pe care

le-a apreciat ca nelegale și netemeinice, petentul s-a adresat instanței prin

plângerea care face obiectul cauzei de față.

Din analiza actelor

existente la dosar, a rezultat următoarea situație de fapt.

În luna martie 2005, V.F.

împreună cu fii săi,V.I., V.D. și V.A. au solicitat biroului notar public, B.A.,

cu sediul în Măcin din județul Tulcea dezbaterea succesiunii de pe urma

defunctului V.G., soț și tată, prilej cu care moștenitorii au prezentat actele

necesare în vederea actului notarial succesoral.

Notarul public B.A. a

eliberat certificatul de moștenitori nr. 43 din 25 martie 2005 prin care s-a

constatat că V.F. este moștenitoarea masei succesorale de ½ din dreptul

de proprietate aspra imobilului construit împreună cu defunctul său soț,

luându-se act de renunțarea la succesiune a celor trei descendenți.

În cursul dezbaterii

succesorale, notarul public nu a fost sesizat cu o altă cerere din care să

rezulte că ar exista și alți succesibili la moștenire.

G.G. și G.D. au

formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin împotriva

surorii lor V.F. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals și uz de fals,

întrucât a declarat în fals în fața comisie pentru stabilirea dreptului de

proprietate că imobilul și terenul aferent din orașul Măcin, a fost primit ca

donație de la părinții săi, neexistând nici un act în acest sens.

Prin rezoluția nr.

234/P/2007 din 23 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de V.F. sub aspectul comiterii

infracțiunilor reclamate, soluție confirmată prin ordonanța prim procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin din 24 august 2007, respinsă ca

neîntemeiată.

Prin sentința penală

nr. 59 din 10.00.2007 pronunțată în dosarul 878 din 253 14 septembrie 2007

Judecătoria Măcin a respins plângerea formulată de petentul G.G. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, hotărârea rămânând definitivă prin

decizia penală nr. 12 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea ca

urmare a respingerii recursului declarat de petent.

G.G. a formulat

cerere de revizuire, invocând cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen. iar prin sentința penală nr. 75 din 13 noiembrie 2008, pronunțată în

dosarul nr. 1/253/2008 a fost respinsă cererea de revizuire apreciindu-se că în

mod legal, conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 s-a eliberat numitei

V.F. titlul de proprietate pentru suprafața de 715 mp, teren situat în oraș

Măciun, iar motivele invocate de revizuent nu constituie fapte sau împrejurări

noi.

Această hotărâre a

rămas definitivă prin decizia penală nr. 18 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului

Tulcea pronunțată în dosar 841/253/2008, ca urmare a respingerii recursului

declarat de G.G., ca nefondat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs petentul G.G. solicitând Înaltei Curți casarea ei și

în rejudecare trimiterea cauzei la Parchetul Curții de Apel în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților

B.A.,

V.F., V.I., V.D. și V.A. pentru faptele sesizate.

În

susținerea motivelor de recurs, petentul a arătat că a dovedit cu probe

indubitabile nedreptățile pe care i le-a adus intimata V.F., dar și Comisiile

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin aceea că

intimata V.F. (sora sa) a indus în eroare autoritățile, cu consecința

deposedării petentului de suprafața de teren, anume 450 Ministerul Public din

dreptul său succesoral. Arată petentul că pe căi ilegale, la dezbaterea

moștenilor după soțul intimatei V.F., aceasta și-a atribuit cu ajutorul notarului

întregul teren. Rezoluția adoptată de procuror este, în opinia petentului,

nelegală și netemeinică, ea reflectând superficialitatea și dezinteresul cu

care a acționat notarul în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, emiterea

ilegală a unor acte de către autorități.

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse,

dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică în

virtutea considerentelor ce urmează:

Judecând

plângerea, în exercitarea controlului jurisdicțional conferit prin dispozițiile

art. 278 indice 1 C. proc. pen. asupra soluțiilor de netrimitere în judecată

adoptate de procuror, judecătorul a verificat rezoluția de neînceperea

urmăririi penale dispuse față de intimații: B.A., notar public sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune

- art. 288 alin. (1) C. proc. pen. și respectiv art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen.; V.F., V.I., V.D. și V.A., vizând infracțiunea de fals în declarații -

art. 292 C. pen.; V.I., V.D. și V.A. pentru comiterea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; față de V.F. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune - art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., precum și cu privire la intimata V.F., sub aspectul comiterii

infracțiunii de fals intelectual - art. 289 C. pen. și uz de fals - art. 291 C.

pen. (în cauză existând autoritate de lucru judecat) - pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, analizând în mod corespunzător toate aspectele

și împrejurările sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în

dovezile efectuate și concluziile stabilite de organul de urmărire penală.

În

mod corect a stabilit judecătorul fondului că procurorul ce a instrumentat

cauza a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza materialelor

premergătoare, respectând procedurile legale ce reglementează urmărirea penală,

nerezultând indicii că intimații ar fi săvârșit faptele sesizate de către

petent.

Începerea

urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care

să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei

infracțiuni impunându-se a se constata totodată inexistența vreunuia din

cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

Soluția

adoptată de procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen. s-a

făcut cu respectarea acestor proceduri, materialul probator neindicând vreun

element care să antreneze răspunderea penală a intimaților sub aspectul

infracțiunilor reclamate.

Astfel,

concluzia judecătorului fondului cu privire la inexistența faptelor pretins a

fi fost comise de intimații B.A., V.F., V.I., V.D. și V.A., privind infracțiunea

de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune - în ceea ce privește pe

B.A., fals în declarații referitor la V.F., V.I., V.D. și V.A. este

justificată, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză.

De

asemenea, soluția de neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune - art. 215 alin. (1), (2) C. pen. față de V.F. cu

referire la neconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 790

Ministerul Public și eliberarea titlului de proprietate nr. 93730 din 30 iunie

2004, în cauză faptei lipsindu-i elementele constitutive ale infracțiunii -

este temeinică și legală.

În

fine, constatarea autorității de lucru judecat în cazul infracțiunii reclamate

în sarcina intimatei V.F., anume cea de fals intelectual - art. 289 C. pen. și

uz de fals – art. 291 C. pen. cu consecința neînceperii urmăririi penale se

fundamentează pe pronunțarea unei sentințe penale definitive (sentința penală

nr. 75 din 13 noiembrie 2008 a Judecătoriei Măcin definitivă prin decizia

penală nr. 18 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Tulcea).

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte constată legală și temeinică hotărârea

instanței de fond, așa încât conform art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul petiționarului.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor

judiciare în favoarea statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 106/P din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2011.