ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2010

Asupra recursului de

față :

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petentul B.S. a

formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimații V.C.M. și C.D.

Petentul susține că

în mod greșit s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât

intimații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor ce au făcut obiectul

plângerii, respectiv art. 246 C. pen. pentru intimata V.C.M. și art. 261, 268,

289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D.

Petentul B.S. arată

că în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța,

în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzut de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în

judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a

falsificat declarațiile date de martorul R.F., în sensul că a scris declarația

acestuia și a consemnat aspecte nereale referitor la fișa de posesia nr. 567,

nu a depus la dosarul de urmărire penală înscrisuri relevante cauzei, ce nu au

fost cunoscute de procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată.

Petentul a solicitat

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate.

În vederea

soluționării plângerii petentului B.S. au fost atașate Dosarul nr. 489/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Dosarul nr. 112/212/2005

al Judecătoriei Constanța.

Prin Rezoluția nr.

489/P/2009 din 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata V.C.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. precum și față de

intimatul C.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291

C. pen.

În motivarea

rezoluției s-a reținut în esență că activitatea procurorului V.C.M. de la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a lucrătorului de poliție C.D. de

la Inspectoratul Județean de Poliție Constanța referitoare la soluționarea

cauzei penale, ce a format obiectul Dosarului nr. 1282/P/2002 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Constanța, nu se circumscrie în nici un mod conținuturilor

constitutive menționate anterior, fiind efectuată în realizarea în mod legal a

atribuțiilor lor de serviciu.

Prin Rezoluția nr.

477/II/2/2009 din data de 12 ianuarie 2010 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată

plângerea petentului B.S. împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din 23 noiembrie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În continuare

petentul a sesizat instanța cu plângere în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Curtea de apel

Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința

penală nr. 41/P din 22 aprilie 2010, în baza art. 278

1

alin. (9)

lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

B.S. împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a menținut rezoluția

atacată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul B.S. la cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petiționarul B.S. a

formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimații V.C.M. și C.D.

Petiționarul a

susținut că în mod greșit s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale

întrucât intimații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor ce au făcut

obiectul plângerii, respectiv art. 246 C. pen. pentru intimata V.C.M. și art.

261, 268, 289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D.

Petentul B.S. a

arătat că în Dosarul nr. 1282 /P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în

judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a

falsificat declarațiile date de martorul R.F., nu a depus la dosarul de

urmărire penală înscrisuri relevante cauzei ce nu au fost cunoscute de

procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată.

Petentul a solicitat

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror, în vederea

începerii urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate.

Instanța fondului a

motivat că din actele premergătoare efectuate de indicii care să dovedească

reaua-credință a procurorului în aprecierea probelor administrate nepunând fi

reținută nici întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 246 C. pen. sub aspectul laturii subiective. De altfel, în concluziile

orale petentul a menționat că procurorul care a întocmit rechizitoriul a fost

indus în eroare de organele de cercetare penală care prin modul de efectuare a

urmăririi penale a conturat o stare de fapt defavorabilă petentului, ceea ce

demonstrează că și în opinia petentului procurorul nu a acționat cu intenție.

Referitor la

intimatul C.D. instanța de fond a reținut că acesta a efectuat parte din actele

de urmărire penală în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța. Acuzațiile petentului privesc declarația dată de numitul

R.F. în fața intimatului C.D. și nedepunerea de către acesta la dosarul de

urmărire penală a tuturor înscrisurilor relevante cauzei.

Petentul B.S. a

acuzat intimatul C.D. de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 261, 268,

289, 291 C. pen. indicate în mod explicit în plângerea penală.

S-a reținut că nici

cu privire la acest intimat nu se poate reține că ar fi comis fapte penale în

legătură cu cele sesizate de persoana vătămată. Se poate constata că nu numai

acest intimat a efectuat acte de urmărire penală în respectiva cauză, chiar

referatul de terminare a urmăririi penale fiind întocmit de un alt lucrător de

poliție, așa încât petentul ar fi avut posibilitatea să prezinte și acestora

eventualele înscrisuri care ar fi susținut nevinovăția sa, context în care

afirmațiile petentului privind intenția intimatului de a nu păstra în dosarul cauzei

toate înscrisurile și de a-l acuza pe nedrept sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței a

formulat recurs petiționarul B.S.

Recursul este

nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

În mod legal și

temeinic instanța fondului a respins plângerea petentului împotriva rezoluției

pe care a menținut-o întrucât din actele premergătoare afectate în cauză nu

rezultă că intimații V.C.M., procuror și C.D. subcomisar au comis fapte penale.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că din Rechizitoriul nr.

1282/P/2002 procurorul V.C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

În cauză, urmărirea

penală a fost efectuată de organele de poliție procurorul exercitând

supravegherea efectuării cercetărilor penale.

În faza efectuării

actelor premergătoare începerii urmăririi penale a fost audiat și martorul R.F.

de către subcomisarul C.D. cu privire la unele aspecte referitoare la punerea

în posesie a unei suprafețe de teren.

Martorul, în

depoziția sa a relatat lucrurile pe care le cunoștea, inclusiv împrejurarea că

nu au cunoștință de "fișa de posesie” în care este trecut ca titular și nu

cunoaște când a fost întocmită. Declarația martorului a fost consemnată de

lucrătorul de poliție, după care martorul și-a însușit cele consemnate și a

semnat-o. Ulterior, declarația a fost luată în considerare la soluționarea

cauzei.

Din investigațiile

efectuate nu au rezultat indicii în sensul că martorul ar fi fost determinat să

declare într-un anumit sens; de asemenea nu a rezultat faptul că lucrătorul de

poliție ar fi cunoscut faptul că petentul este nevinovat și astfel, cu bună

știință, ar fi contribuit la trimiterea acestuia în judecată.

Pe de altă parte, se

constată că procurorul V.C.M., interpretând probele administrate în cauză, în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nu a intenționat nici un moment

să lezeze drepturile petentului, dispunând trimiterea acestuia în judecată în

baza convingerii pe care și-a format-o, că există elemente certe de vinovăție a

lui.

Împrejurarea că

instanța de judecată a dat o altă interpretare probațiunii administrării în

cauză nu poate constitui element al vreunei fapte penale pretins a fi săvârșite

de către procuror sau de către lucrătorul de poliție.

Actul unui procuror

emis în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a competențelor prevăzute de

lege, poate fi atacat de partea nemulțumită prin exercitarea căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac, nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor

decizii, deoarece ar echivala cu o repunere în discuție a aspectelor ce au

făcut obiectul urmăririi penale.

Urmare acestui

raționament, actele procurorului, chiar dacă sunt greșite nu pot fi criticate

decât în căile de atac prevăzute de lege, acestea neputând fi considerate prin

ele însele o infracțiune. Procurorului îi poate fi angajată răspunderea penală

în situația în care este dovedită reaua sa credință în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu având ca urmare prejudicierea părților, ceea ce în

speță nu este cazul.

Așa fiind, rezoluția

procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

procurorul V.C.M., este legală și temeinică ca și sentința pronunțată de

instanța de fond.

De altfel, nici

activitatea desfășurată de lucrătorul de poliție C.D. nu se poate circumscrie

niciunuia din elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de

petiționar, acesta îndeplinindu-și legal atribuțiile de serviciu.

Așa fiind, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca

nefondat recursul declarat de petiționar împotriva hotărârii atacate și va

obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva Sentinței penale nr.

41/P din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN