ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2010

Asupra recursului de față : În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petentul B.S. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații V.C.M. și C.D. Petentul susține că în mod greșit s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât intimații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor ce au făcut obiectul plângerii, respectiv art. 246 C. pen. pentru intimata V.C.M. și art. 261, 268, 289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D.

Petentul B.S. arată că în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzut de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a falsificat declarațiile date de martorul R.F., în sensul că a scris declarația acestuia și a consemnat aspecte nereale referitor la fișa de posesia nr. 567, nu a depus la dosarul de urmărire penală înscrisuri relevante cauzei, ce nu au fost cunoscute de procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată. Petentul a solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate.

În vederea soluționării plângerii petentului B.S. au fost atașate Dosarul nr. 489/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Dosarul nr. 112/212/2005 al Judecătoriei Constanța. Prin Rezoluția nr. 489/P/2009 din 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata V.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. precum și față de intimatul C.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291 C. pen. În motivarea rezoluției s-a reținut în esență că activitatea procurorului V.C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a lucrătorului de poliție C.D.

de la Inspectoratul Județean de Poliție Constanța referitoare la soluționarea cauzei penale, ce a format obiectul Dosarului nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, nu se circumscrie în nici un mod conținuturilor constitutive menționate anterior, fiind efectuată în realizarea în mod legal a atribuțiilor lor de serviciu. Prin Rezoluția nr. 477/II/2/2009 din data de 12 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului B.S. împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În continuare petentul a sesizat instanța cu plângere în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Curtea de apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 41/P din 22 aprilie 2010, în baza art. 278 1 alin. (9) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.S. împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a menținut rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul B.S. la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petiționarul B.S. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații V.C.M.

și C.D. Petiționarul a susținut că în mod greșit s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale întrucât intimații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor ce au făcut obiectul plângerii, respectiv art. 246 C. pen. pentru intimata V.C.M. și art. 261, 268, 289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D. Petentul B.S. a arătat că în Dosarul nr. 1282 /P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a falsificat declarațiile date de martorul R.F., nu a depus la dosarul de urmărire penală înscrisuri relevante cauzei ce nu au fost cunoscute de procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată.

Petentul a solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate. Instanța fondului a motivat că din actele premergătoare efectuate de indicii care să dovedească reaua-credință a procurorului în aprecierea probelor administrate nepunând fi reținută nici întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. sub aspectul laturii subiective. De altfel, în concluziile orale petentul a menționat că procurorul care a întocmit rechizitoriul a fost indus în eroare de organele de cercetare penală care prin modul de efectuare a urmăririi penale a conturat o stare de fapt defavorabilă petentului, ceea ce demonstrează că și în opinia petentului procurorul nu a acționat cu intenție.

Referitor la intimatul C.D. instanța de fond a reținut că acesta a efectuat parte din actele de urmărire penală în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Acuzațiile petentului privesc declarația dată de numitul R.F. în fața intimatului C.D. și nedepunerea de către acesta la dosarul de urmărire penală a tuturor înscrisurilor relevante cauzei. Petentul B.S. a acuzat intimatul C.D. de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 261, 268, 289, 291 C. pen. indicate în mod explicit în plângerea penală. S-a reținut că nici cu privire la acest intimat nu se poate reține că ar fi comis fapte penale în legătură cu cele sesizate de persoana vătămată.

Se poate constata că nu numai acest intimat a efectuat acte de urmărire penală în respectiva cauză, chiar referatul de terminare a urmăririi penale fiind întocmit de un alt lucrător de poliție, așa încât petentul ar fi avut posibilitatea să prezinte și acestora eventualele înscrisuri care ar fi susținut nevinovăția sa, context în care afirmațiile petentului privind intenția intimatului de a nu păstra în dosarul cauzei toate înscrisurile și de a-l acuza pe nedrept sunt neîntemeiate. Împotriva sentinței a formulat recurs petiționarul B.S. Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: În mod legal și temeinic instanța fondului a respins plângerea petentului împotriva rezoluției pe care a menținut-o întrucât din actele premergătoare afectate în cauză nu rezultă că intimații V.C.M., procuror și C.D.

subcomisar au comis fapte penale. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că din Rechizitoriul nr. 1282/P/2002 procurorul V.C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. În cauză, urmărirea penală a fost efectuată de organele de poliție procurorul exercitând supravegherea efectuării cercetărilor penale. În faza efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale a fost audiat și martorul R.F. de către subcomisarul C.D. cu privire la unele aspecte referitoare la punerea în posesie a unei suprafețe de teren.

Martorul, în depoziția sa a relatat lucrurile pe care le cunoștea, inclusiv împrejurarea că nu au cunoștință de "fișa de posesie” în care este trecut ca titular și nu cunoaște când a fost întocmită. Declarația martorului a fost consemnată de lucrătorul de poliție, după care martorul și-a însușit cele consemnate și a semnat-o. Ulterior, declarația a fost luată în considerare la soluționarea cauzei. Din investigațiile efectuate nu au rezultat indicii în sensul că martorul ar fi fost determinat să declare într-un anumit sens; de asemenea nu a rezultat faptul că lucrătorul de poliție ar fi cunoscut faptul că petentul este nevinovat și astfel, cu bună știință, ar fi contribuit la trimiterea acestuia în judecată.

Pe de altă parte, se constată că procurorul V.C.M., interpretând probele administrate în cauză, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nu a intenționat nici un moment să lezeze drepturile petentului, dispunând trimiterea acestuia în judecată în baza convingerii pe care și-a format-o, că există elemente certe de vinovăție a lui. Împrejurarea că instanța de judecată a dat o altă interpretare probațiunii administrării în cauză nu poate constitui element al vreunei fapte penale pretins a fi săvârșite de către procuror sau de către lucrătorul de poliție. Actul unui procuror emis în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a competențelor prevăzute de lege, poate fi atacat de partea nemulțumită prin exercitarea căilor de atac.

După epuizarea căilor de atac, nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii, deoarece ar echivala cu o repunere în discuție a aspectelor ce au făcut obiectul urmăririi penale. Urmare acestui raționament, actele procurorului, chiar dacă sunt greșite nu pot fi criticate decât în căile de atac prevăzute de lege, acestea neputând fi considerate prin ele însele o infracțiune. Procurorului îi poate fi angajată răspunderea penală în situația în care este dovedită reaua sa credință în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu având ca urmare prejudicierea părților, ceea ce în speță nu este cazul. Așa fiind, rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul V.C.M., este legală și temeinică ca și sentința pronunțată de instanța de fond.

De altfel, nici activitatea desfășurată de lucrătorul de poliție C.D. nu se poate circumscrie niciunuia din elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționar, acesta îndeplinindu-și legal atribuțiile de serviciu. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar împotriva hotărârii atacate și va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 41/P din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN