ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în

conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. în referire la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248, art.

248

1

și art. 268 C. pen., față de magistratul S.M., procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a

adopta rezoluția susmenționată, procurorul de caz a reținut că prin plângerea

adresată parchetului, persoana vătămată C.M. a solicitat efectuarea de

cercetări și antrenarea răspunderii penale a magistratului S.M. pentru

săvârșirea, în contextul instrumentării și soluționării dosarului nr.

109/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism – a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248, art.

248

1

și art. 268 C. pen.

În

esență, în cuprinsul plângerii, persoana vătămată, de profesie avocat, a

reclamat faptul că împotriva sa a fost pusă abuziv în mișcare acțiunea penală

prin ordonanța nr. 109/D/P/2004 emisă de magistratul S.M. în condițiile în

care, în respectiva cauză, avea calitatea de apărător al unora dintre

persoanele cercetate, fără legătură cu activitatea infracțională a acestora, în

final, C.M. fiind trimis în judecată și condamnat fără ca împotriva sa să

existe probe de vinovăție, ci doar ca efect al abuzurilor comise de magistratul

procuror.

De

asemenea, persoana vătămată a reclamat modul ilegal în care au fost

administrate, cel puțin în parte, mijloacele de probă, sens în care a invocat

efectuarea, la dispoziția magistratului S.M., a unei expertize grafice,

folosindu-se drept scripte de comparație cererile olografe formulate de C.M.,

în calitate de avocat, în numele clienților săi.

În

vederea verificării aspectelor sesizate, procurorul de caz a procedat inițial,

la verificarea urmei dosarului nr. 109/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism (structura centrală), prilej cu care a

constatat că prin rechizitoriul întocmit în respectiva cauză nu există nicio

dispoziție referitoare la C.M., de trimitere în judecată a acestuia sau

disjungere în vederea cercetării sale într-o cauză distinctă.

În

condițiile menționate, au fost examinate hotărârile judecătorești pronunțate în

cauza privind activitatea infracțională a susnumitului petiționar, respectiv,

sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2005 a Tribunalului București, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 9 iulie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, constatându-se din cuprinsul acestora faptul că actul de

sesizare a instanței a fost constituit de rechizitoriul nr. 374/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întocmit de procuror P.C.,

deci altă unitate de parchet, altă cauză și alt magistrat decât cele menționate

în plângere.

Verificând

modul în care a fost constituit dosarul penal nr. 374/P/2005 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și implicarea magistratului S.M. în

instrumentarea și soluționarea acestuia, s-a constatat că prin rechizitoriul

nr. 354/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

întocmit la data de 13 iunie 2002 s-a dispus trimiterea în judecată a mai

multor persoane, referitor la activitatea de dobândire frauduloasă a unor

imobile, prin intermediul unor acțiuni în justiție.

Prin

rechizitoriul susmenționat s-a dispus disjungerea, în vederea cercetării într-o

cauză separată, a aspectelor privind pe învinuitul C.M. și alți făptuitori,

referitor la circumstanțele dobândirii imobilului situat în sector 2 București.

Cauza

disjunsă a fost înregistrată sub nr. 318/P/2002 și, prin ordonanța din 28 iunie

2002, competența de soluționare a acesteia a fost declinată în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În urma

unor declinări și conexări succesive, aceeași cauză a fost înregistrată sub nr.

2393/P/2004 în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la

data de 2 decembrie 2004, ca efect al apariției Legii nr. 508/2004, fiind

declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial București.

Odată cu

modificările aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G. nr. 7/2005 s-a procedat la o

nouă declinare, cauza fiind reînregistrată sub nr. 374/P/2005 pe rolul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În nici

una din etapele anterioare, respectiv, pe parcursul instrumentării dosarului

nr. 354/P/2000 al parchetului instanței supreme, în cadrul căruia a fost începută

urmărirea penală împotriva petiționarului și nici pe parcursul cercetărilor

efectuate în cauza disjunsă magistratul procuror S.M. nu a efectuat acte de

cercetare, nu a fost desemnat în soluționarea acestora și nici nu a dispus vreo

măsură procesuală, în perioadele respective, desfășurându-se activitatea la

unități de parchet diferite de cele pe al căror rol era înregistrat dosarul.

În cursul

anului 2004, pe parcursul efectuării urmăririi penale în dosarul nr.

109/D/P/2004 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism – Structura centrală, cauză deosebit de complexă atât

prin numărul mare de participanți, cât și prin vastitatea activității

infracționale investigate, magistratului reclamat i-a fost necesar, în vederea

verificării anumitor legături de conexitate cu dosarul avut în lucru,

consultarea dosarelor de arhivă din alte cauze în care fuseseră deja întocmite

acte de inculpare, respectiv dosarele nr. 318/P/2000 și nr. 354/P/2000 ale

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost solicitate prin adresa nr.

109/P/2004 din 28 septembrie 2004.

În

aceeași perioadă de timp s-a ivit necesitatea consultării actelor existente în

aceste două cauze și în cadrul cercetării efectuate în dosarul nr. 2394/P/2004

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe învinuitul C.M.,

context în care acestea au fost ridicate la data de 30 septembrie 2004 pe bază de

proces-verbal încheiat între magistrații procurori titulari ai anchetelor

desfășurate în dosarul nr. 2394/P/2004, respectiv dosarul nr. 109/D/P/2004.

Ulterior,

dosarele solicitate Secției de Urmărire Penală și Criminalistică au fost

restituite de către magistratul S.M. cu menționarea, în cuprinsul adresei de

restituire, că o parte a actelor existente în acestea au fost puse la

dispoziția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În plus,

în cadrul cercetării efectuate în dosarul nr. 2394/P/2004, devenit ulterior,

374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost dispusă

efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafice având drept obiectiv

stabilirea apartenenței scrisului depus pe anumite înscrisuri, respectiv, dacă acesta

a fost executat de învinuitul C.M., context în care au fost utilizate ca

scripte de comparație, cereri olografe formulate de respectivul învinuit în

calitate de avocat, în dosarul nr. 109/D/P/2004, puse la dispoziție urmare

solicitării în acest sens.

Din

cuprinsul celor mai sus arătate, procurorul de caz a reținut următoarele

aspecte

- în

cadrul dosarului nr.109/D/P/2004, instrumentat de magistratul S.M., nu a fost

începută urmărirea penală, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu

a fost sesizată instanța de judecată în legătură cu fapte penale comise de

petiționar;

-

magistratul S.M. nu a fost desemnat să instrumenteze nici una din cauzele în

care s-au efectuat cercetări față de petiționar, fie la nivelul parchetului

instanței supreme, fie la nivelul parchetelor inferioare;

- nici

unul din mijloacele de probă ce au stat la baza învinuirii, inculpării și

ulterior trimiterii în judecată a petiționarului nu au fost administrate de

procurorul S.M.; de asemenea, nici una din aceste măsuri nu a fost dispusă de

către acesta;

- singura

legătură a magistratului S.M. cu dosarul în care petiționarul a fost cercetat,

a constat în punerea la dispoziția anchetatorilor din respectivul dosar a unor

înscrisuri pe care le deținea în mod legal, în virtutea atribuțiilor de

serviciu și a căror predare s-a înscris, de asemenea, în sfera obligațiilor

sale profesionale;

- nu

există nici un indiciu în sensul că magistratul reclamat ar fi exercitat

influențe asupra instanțelor de judecată în vederea condamnării petiționarului;

mai mult, nimic nu justifică existența unui astfel de interes, astfel încât

susținerile din plângere în acest sens nu pot fi apreciate decât, ca o expresie

a subiectivității titularului acesteia.

În

consecință, procurorul de caz a concluzionat că nu există indicii privind

existența infracțiunilor sesizate și, cu atât mai mult, nu poate fi reținută în

sarcina magistratului reclamat săvârșirea acestor infracțiuni.

Prin

rezoluția nr. 3923/II/2/2010 din 22 octombrie 2010 a procurorului șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a

respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva

soluției adoptată în dosarul nr. 267/P/2010 al aceleiași unități de parchet,

această din urmă soluție fiind apreciată ca legală și temeinică.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 267/P/2010 din 14 septembrie

2010 menținută prin rezoluția nr. 3923/II/2/2010 din 22 octombrie 2010,

petiționarul C.M. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

În

susținerea orală a plângerii petiționarul a solicitat desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor penale

față de magistratul procuror S.M. sub aspectul infracțiunilor reclamate.

Examinând

plângerea formulată de petiționarul C.M., Înalta Curte constată că este

nefondată, soluția adoptată de procuror fiind legală și temeinică.

Din actele

premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că în dosarul penal nr.

109/D/P/2004, instrumentat de procurorul S.M. nu a fost începută urmărirea

penală, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu a fost sesizată

instanța de judecată cu fapte penale comise de petiționar, mijloacele de probă

care au stat la baza învinuirii, inculpării și trimiterii în judecată a

petiționarului în dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București nu au fost administrate de către intimat care, de altfel nu a

fost desemnat să instrumenteze niciuna din cauzele în care s-au efectuat

cercetări penale față de petiționar. Singura legătură a intimatului cu dosarul

nr. 374/P/2005, în care petiționarul a fost cercetat și trimis în judecată de

către procuror P.C. a constat în punerea la dispoziția anchetatorilor a unor

acte pe care S.M. le deținea în mod legal, în virtutea atribuțiilor de

serviciu, acte a căror predare s-a înscris în sfera obligațiilor sale

profesionale.

În

consecință, în mod corect, procurorul de caz a reținut că nu există nici un

indiciu în sensul că intimatul procuror S.M., cu intenție, și-ar fi îndeplinit

în mod defectuos atribuțiile de serviciu și prin aceasta, ar fi cauzat o

vătămare intereselor legale ale petiționarului sau că ar fi exercitat influență

asupra instanțelor de judecată în vederea condamnării acestuia, împrejurare

față de care, infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art.

248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 268 C. pen., reclamate de

petiționar nu există.

Prin

urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva rezoluției

nr. 267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, se va

respinge ca nefondată, cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică a

soluției adoptată de procuror.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva rezoluției nr.

267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă

petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 februarie 2011.