ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248, art. 248 1 și art. 268 C. pen., față de magistratul S.M., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a adopta rezoluția susmenționată, procurorul de caz a reținut că prin plângerea adresată parchetului, persoana vătămată C.M.

a solicitat efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a magistratului S.M. pentru săvârșirea, în contextul instrumentării și soluționării dosarului nr. 109/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248, art. 248 1 și art. 268 C. pen. În esență, în cuprinsul plângerii, persoana vătămată, de profesie avocat, a reclamat faptul că împotriva sa a fost pusă abuziv în mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr. 109/D/P/2004 emisă de magistratul S.M. în condițiile în care, în respectiva cauză, avea calitatea de apărător al unora dintre persoanele cercetate, fără legătură cu activitatea infracțională a acestora, în final, C.M.

fiind trimis în judecată și condamnat fără ca împotriva sa să existe probe de vinovăție, ci doar ca efect al abuzurilor comise de magistratul procuror. De asemenea, persoana vătămată a reclamat modul ilegal în care au fost administrate, cel puțin în parte, mijloacele de probă, sens în care a invocat efectuarea, la dispoziția magistratului S.M., a unei expertize grafice, folosindu-se drept scripte de comparație cererile olografe formulate de C.M., în calitate de avocat, în numele clienților săi.

În vederea verificării aspectelor sesizate, procurorul de caz a procedat inițial, la verificarea urmei dosarului nr. 109/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (structura centrală), prilej cu care a constatat că prin rechizitoriul întocmit în respectiva cauză nu există nicio dispoziție referitoare la C.M., de trimitere în judecată a acestuia sau disjungere în vederea cercetării sale într-o cauză distinctă.

În condițiile menționate, au fost examinate hotărârile judecătorești pronunțate în cauza privind activitatea infracțională a susnumitului petiționar, respectiv, sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 9 iulie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatându-se din cuprinsul acestora faptul că actul de sesizare a instanței a fost constituit de rechizitoriul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întocmit de procuror P.C., deci altă unitate de parchet, altă cauză și alt magistrat decât cele menționate în plângere. Verificând modul în care a fost constituit dosarul penal nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și implicarea magistratului S.M.

în instrumentarea și soluționarea acestuia, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. 354/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întocmit la data de 13 iunie 2002 s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, referitor la activitatea de dobândire frauduloasă a unor imobile, prin intermediul unor acțiuni în justiție. Prin rechizitoriul susmenționat s-a dispus disjungerea, în vederea cercetării într-o cauză separată, a aspectelor privind pe învinuitul C.M. și alți făptuitori, referitor la circumstanțele dobândirii imobilului situat în sector 2 București. Cauza disjunsă a fost înregistrată sub nr. 318/P/2002 și, prin ordonanța din 28 iunie 2002, competența de soluționare a acesteia a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În urma unor declinări și conexări succesive, aceeași cauză a fost înregistrată sub nr. 2393/P/2004 în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 2 decembrie 2004, ca efect al apariției Legii nr. 508/2004, fiind declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București. Odată cu modificările aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G. nr. 7/2005 s-a procedat la o nouă declinare, cauza fiind reînregistrată sub nr. 374/P/2005 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În nici una din etapele anterioare, respectiv, pe parcursul instrumentării dosarului nr. 354/P/2000 al parchetului instanței supreme, în cadrul căruia a fost începută urmărirea penală împotriva petiționarului și nici pe parcursul cercetărilor efectuate în cauza disjunsă magistratul procuror S.M.

nu a efectuat acte de cercetare, nu a fost desemnat în soluționarea acestora și nici nu a dispus vreo măsură procesuală, în perioadele respective, desfășurându-se activitatea la unități de parchet diferite de cele pe al căror rol era înregistrat dosarul.

În cursul anului 2004, pe parcursul efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 109/D/P/2004 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, cauză deosebit de complexă atât prin numărul mare de participanți, cât și prin vastitatea activității infracționale investigate, magistratului reclamat i-a fost necesar, în vederea verificării anumitor legături de conexitate cu dosarul avut în lucru, consultarea dosarelor de arhivă din alte cauze în care fuseseră deja întocmite acte de inculpare, respectiv dosarele nr. 318/P/2000 și nr. 354/P/2000 ale Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost solicitate prin adresa nr. 109/P/2004 din 28 septembrie 2004. În aceeași perioadă de timp s-a ivit necesitatea consultării actelor existente în aceste două cauze și în cadrul cercetării efectuate în dosarul nr. 2394/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe învinuitul C.M., context în care acestea au fost ridicate la data de 30 septembrie 2004 pe bază de proces-verbal încheiat între magistrații procurori titulari ai anchetelor desfășurate în dosarul nr. 2394/P/2004, respectiv dosarul nr. 109/D/P/2004.

Ulterior, dosarele solicitate Secției de Urmărire Penală și Criminalistică au fost restituite de către magistratul S.M. cu menționarea, în cuprinsul adresei de restituire, că o parte a actelor existente în acestea au fost puse la dispoziția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În plus, în cadrul cercetării efectuate în dosarul nr. 2394/P/2004, devenit ulterior, 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafice având drept obiectiv stabilirea apartenenței scrisului depus pe anumite înscrisuri, respectiv, dacă acesta a fost executat de învinuitul C.M., context în care au fost utilizate ca scripte de comparație, cereri olografe formulate de respectivul învinuit în calitate de avocat, în dosarul nr. 109/D/P/2004, puse la dispoziție urmare solicitării în acest sens.

Din cuprinsul celor mai sus arătate, procurorul de caz a reținut următoarele aspecte - în cadrul dosarului nr.109/D/P/2004, instrumentat de magistratul S.M., nu a fost începută urmărirea penală, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu a fost sesizată instanța de judecată în legătură cu fapte penale comise de petiționar; - magistratul S.M. nu a fost desemnat să instrumenteze nici una din cauzele în care s-au efectuat cercetări față de petiționar, fie la nivelul parchetului instanței supreme, fie la nivelul parchetelor inferioare; - nici unul din mijloacele de probă ce au stat la baza învinuirii, inculpării și ulterior trimiterii în judecată a petiționarului nu au fost administrate de procurorul S.M.; de asemenea, nici una din aceste măsuri nu a fost dispusă de către acesta; - singura legătură a magistratului S.M.

cu dosarul în care petiționarul a fost cercetat, a constat în punerea la dispoziția anchetatorilor din respectivul dosar a unor înscrisuri pe care le deținea în mod legal, în virtutea atribuțiilor de serviciu și a căror predare s-a înscris, de asemenea, în sfera obligațiilor sale profesionale; - nu există nici un indiciu în sensul că magistratul reclamat ar fi exercitat influențe asupra instanțelor de judecată în vederea condamnării petiționarului; mai mult, nimic nu justifică existența unui astfel de interes, astfel încât susținerile din plângere în acest sens nu pot fi apreciate decât, ca o expresie a subiectivității titularului acesteia. În consecință, procurorul de caz a concluzionat că nu există indicii privind existența infracțiunilor sesizate și, cu atât mai mult, nu poate fi reținută în sarcina magistratului reclamat săvârșirea acestor infracțiuni.

Prin rezoluția nr. 3923/II/2/2010 din 22 octombrie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 267/P/2010 al aceleiași unități de parchet, această din urmă soluție fiind apreciată ca legală și temeinică. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 267/P/2010 din 14 septembrie 2010 menținută prin rezoluția nr. 3923/II/2/2010 din 22 octombrie 2010, petiționarul C.M. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

În susținerea orală a plângerii petiționarul a solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor penale față de magistratul procuror S.M. sub aspectul infracțiunilor reclamate. Examinând plângerea formulată de petiționarul C.M., Înalta Curte constată că este nefondată, soluția adoptată de procuror fiind legală și temeinică. Din actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că în dosarul penal nr. 109/D/P/2004, instrumentat de procurorul S.M.

nu a fost începută urmărirea penală, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nici nu a fost sesizată instanța de judecată cu fapte penale comise de petiționar, mijloacele de probă care au stat la baza învinuirii, inculpării și trimiterii în judecată a petiționarului în dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu au fost administrate de către intimat care, de altfel nu a fost desemnat să instrumenteze niciuna din cauzele în care s-au efectuat cercetări penale față de petiționar. Singura legătură a intimatului cu dosarul nr. 374/P/2005, în care petiționarul a fost cercetat și trimis în judecată de către procuror P.C. a constat în punerea la dispoziția anchetatorilor a unor acte pe care S.M.

le deținea în mod legal, în virtutea atribuțiilor de serviciu, acte a căror predare s-a înscris în sfera obligațiilor sale profesionale. În consecință, în mod corect, procurorul de caz a reținut că nu există nici un indiciu în sensul că intimatul procuror S.M., cu intenție, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și prin aceasta, ar fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petiționarului sau că ar fi exercitat influență asupra instanțelor de judecată în vederea condamnării acestuia, împrejurare față de care, infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248 1 C. pen. și art. 268 C. pen., reclamate de petiționar nu există. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva rezoluției nr. 267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, se va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică a soluției adoptată de procuror. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M. împotriva rezoluției nr. 267/P/2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2011.