ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 9192/1/2010

la 9 noiembrie 2010 petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 8839/3911/II/2/2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o consideră netemeinică, ilegală și

abuzivă, intimata S.E.A. făcându-se vinovată de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 271 C. pen.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului A.I. împotriva

rezoluției nr. 962/P/2010 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.E.A.

(procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție),

soluție care a fost menținută prin rezoluția nr. 8839/3911/II/2/2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o consideră

nefondată pentru următoarele considerente:

La

data de 19 august 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, plângerea formulată de A.I., prin care a solicitat efectuarea

de cercetări față de magistratul procuror S.E.A. pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului,

fals intelectual, împiedicarea participării în proces, omisiunea înștiințării

organelor judiciare, nerespectarea hotărârilor judecătorești și complicitate la

tentativă de omor, fapte săvârșite odată cu soluționarea dosarului nr. 740/P/2010.

În

urma actelor premergătoare efectuate s-a constatat că prin rezoluția nr. 740/P/2010

din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dată de procuror S.E.A. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.A., D.A., G.T., C.P.V.V., A.N.,

P.M.M., T.C.T., C.A., B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 C. pen.

Prin

rezoluția din 21 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 962/P/2010 al

Parchetului de pe lângă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în baza art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de procurorul S.E.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 289, art. 271, art. 264, art. 261

1

, art.

263, art. 174 C. pen. și comunicarea soluției.

S-a

considerat că afirmațiile petiționarului se întemeiază numai pe nemulțumirea

acestuia față de soluția adoptată, iar simpla nemulțumire a acestuia nu echivalează

cu săvârșirea unei fapte de natură penală.

Împotriva

acestei soluții, petentul A.I. a formulat plângere la procurorul șef al Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția din 18 octombrie 2010

pronunțată în dosarul nr. 8839/3911/II/2/2010 în temeiul art. 278 alin. (1) C.

proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia și comunicarea

soluției.

Nemulțumit

de modul de soluționare a plângerii sale, petentul A.I. s-a adresat, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând conținutul actelor premergătoare

efectuate în cauză, constată că susținerile petentului sunt nefondate.

În

cauză, constatându-se inexistența infracțiunii sesizate, în mod întemeiat

organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.

Soluția

adoptată de procuror s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, petentul

înțelegând să valideze criticile și nemulțumirile față de aceasta nu prin

exercitare unui control judiciar efectuat exclusiv de instanța competentă, ci

formulând direct plângere penală împotriva magistratului.

Altfel

spus, îndeplinirea de către intimată, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a

actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa

unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna credință, nu poate constitui

temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor

sesizate.

În

privința magistraților care au pronunțat o soluție nefavorabilă, nu se poate

susține că prin acest act procesual au săvârșit vreun abuz și cu atât mai puțin

infracțiunile cu privire la care s-a făcut sesizarea.

În

acest sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor și

procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a

statuat: „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să

fie imparțiali.”

De

asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri

judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare

răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o.

În

mod similar, soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare

controlului ierarhic și jurisdicțional al soluției, prevăzut de art. 278 și

art. 278

1

C. proc. pen., iar nu prin angajarea răspunderii penale a

procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză.

În

absența dovezilor, actul emis de magistrați în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, nu poate constitui în sine un abuz în sens penal sau conduce la

concluzia că întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni doar pentru

faptul că nemulțumește una din părți (cazul petentului), câtă vreme aceștia au

acționat cu bună-credință, prezumată ca fiind obiectivă.

Față

de cele arătate, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, menținându-se

rezoluția atacată ca legală și temeinică.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 21 septembrie

2010 dispusă în dosarul nr. 962/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie

2011.