ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din

07 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 222 comb. cu art. 216 C.

proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă.

Această soluție a

fost confirmată de către procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică prin rezoluția nr. 5761/2763/VIII-1/2010.

Pentru a dispune

astfel, procurorul de caz a reținut următoarele:

La data de 18 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizarea

petentului A.I., intitulată plângere penală, prin care a solicitat tragerea la

răspundere a magistratului procuror O.O., procuror șef adjunct al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

264, 289, 261

1

, 271 și art. 26 rap. la art. 174 C. pen., fiind

nemulțumit de soluțiile dispuse în cazul plângerilor îndreptate contra modului

de soluționare a lucrărilor

nr. 4554/1345/VII1/1/2010

și nr. 4556/1347/VIII/1/2010 ale

Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că s-au încălcat

prevederile art. 277 C. proc. pen.

Plângerea a fost

înregistrată sub nr. 9016/2291/VIII/1/2010.

Examinând

conținutul plângerii petentului s-a constatat că aceasta vizează nemulțumirea

sa privind modul de soluționare a plângerilor îndreptate contra

soluțiilor date în lucrările nr.

4554/1345/VII1/1/2010

și nr. 4556/1347/VIII/1/2010 .

S-a mai observat că

trimiterea la unele texte C. pen., respectiv art. 26 rap. la art. 174, art. 261

1

art. 264, art. 271 și art. 289 C. pen. - existentă în plângerea petentului - s-a

apreciat ca vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente „in concreto" care

să conducă la concluzia rezonabilă ori măcar să se constituie în indicii

serioase privind ajutorul dat cu știință vreunui infractor ori falsificarea unui

înscris, nerespectarea unei hotărâri judecătorești și împiedicarea participării

în proces sau activități de complice la tentativă de omor.

De

asemenea, văzând și dispozițiile art. 222 C. proc. pen., precum și sentința

penală nr. 653 din 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, s-a constatat că plângerea nu poale fi înregistrată în registrul

cauzelor penale, spre a fi format dosar penal pentru următoarele considerente:

Investirea

organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu

se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul

de plecare al desfășurării procesului penal.

Sesizarea

reprezintă, așadar, actul procesual prin care subiectul îndreptățit se

adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării

activităților pe care legea i le conferă ca atribuții funcționale.

Potrivit

art. 222 alin (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o

persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin

infracțiune.

În

alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă

numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care

formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a

mijloacelor de probă.

Indicarea

în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind

admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind,

totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea

acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri

în exercitarea dreptului de petiționare.

De

asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) C. proc. pen. și denunțul trebuie să

conțină aceleași date ca și plângerea.

Or,

plângerea de față nu cuprinde elementele cerute de textul de lege mai sus

amintit (art. 222 alin. (2) C. proc. pen.), ci doar susțineri de maximă

generalitate de genul: „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii, a încălcat cu brutalitate prevederile art. 277 C. proc. pen…

”

.

Ca

atare, plângerea astfel cum a fost formulată, nu a putut conduce la un rezultat

concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar

pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petentului.

În

realitate, prin așa-zisul act de sesizare analizat, petentul a urmărit să-și

creeze o cale suplimentară de atac, alături/în paralel cu cele prevăzute de

lege, respectiv de textul art. 275-278

1

Cod procedură penala ceea ce

s-a apreciat a fi inadmisibil.

Împotriva

acestei rezoluții la data de 29 iulie 2010, petiționarul A.I., a formulat

plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, înregistrată

sub nr. 6460/1/2010, fixându-se aleatoriu prim termen de judecată pentru data

de 20 octombrie 2010.

La

termenul de judecată din data de 20 octombrie 2010, petiționarul A.I., deși

legal citat, nu s-a prezentat la instanță pentru a-și susține plângerea, și

nici nu a depus la dosar înscrisuri în susținerea acesteia.

Înalta Curte, examinând plângerea în raport

de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., care prevăd strict și

limitativ faptul că instanța de judecată este competentă să soluționeze numai

plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror urmează a o respinge

ca inadmisibilă pentru considerentele ce vor preceda.

Din economia dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile

acestui text, exclusiv, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau

ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, scoatere de sub urmărire penală

sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Or, în speță,

petiționarul a sesizat Înalta Curte cu plângerea formulată împotriva unui act

neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.,respectiv împotriva rezoluției

nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin

care nu s-a dispus niciuna dintre soluțiile strict și limitativ prevăzute de art.

278

1

C. proc. pen., enunțate anterior.

În consecință, pentru

considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea formulată de petiționar

împotriva rezoluției nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, ca inadmisibilă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționarul urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată

de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07

iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2010.