ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 iunie 2010, petiționarul A.I. înaintat Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea sa formulată împotriva rezoluției nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, susținând că soluția dată de procuror este netemeiniciă, ilegală și abuzivă.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus atașarea lucrării nr. 8408/2095/VIII/1/2010, precum și a dosarului care a stat la baza acestei soluții, constatând următoarele:

La data de 19 martie 2010, petiționarul A.I. a formulat o plângere împotriva procurorului Ana Dana din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, susținând că, prin modul de rezolvare a Dosarelor penale nr. 1096/P/2009, 1157/P/2009 și 1537/P/2009, magistratul a încălcat toate prevederile Codului de procedură penală, a realizat un conflict de interese întrucât și-a cercetat șeful ierarhic, în cauză emițându-se acte false și abuzive cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii.

Prin rezoluția nr. 5244/1407/VIII/1/2010 din 19 aprilie  2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a constatat că plângerea petentului nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de disp. art. 222 C. proc. pen. și nici nu formează convingerea că s-ar fi produs cu adevărat o vătămare și trebuie inițiate cercetări. În consecință, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Întrucât petiționarul a formulat plângere împotriva modului de rezolvare a cauzei de către procuror, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010, arătând că rezoluția nr. 5244/1407/VIII/1/2010 este legală și temeinică, iar plângerea petiționarului nu a avut caracterul unei plângeri penale în înțelesul art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petentului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, ceea ce nu a fost cazul în plângerea formulată de petent.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acest mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind totodată o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate, iar nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petiționarul a formulat plângere la instanța de judecată, plângere ce este examinată, potrivit disp. art. 278

1

C. proc. pen., în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că plângerea petiționarului este inadmisibilă.

Procedura instituită de legiuitor prin adoptarea instituției plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror este restrictivă; textul de lege al articolului 278

1

C. proc. pen. prevede expres și limitativ felul soluțiilor date de procuror care sunt supuse controlului instanței.

Judecătorul poate verifica și dispune, în conformitate cu disp. art. 278

1

și urm. C. proc. pen., numai asupra rezoluțiilor ori, după caz, ordonanțelor procurorului de neîncepere a urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale și clasare. Rezultă, deci, că obiectul acestei examinări îl pot constitui doar soluțiile care se referă la disp. art. 228, 242, 249, 262 C. proc. pen. și care se dispun în urma efectuării unor cercetări penale, fiind înregistrate și rezolvate ca atare de către procuror.

Or, în cauză, rezoluția atacată nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu face parte dintre soluțiile supuse controlului judecătoresc, neavând caracterul vreuneia dintre acele soluții la care se referă legea.

În aceste condiții, investirea Înaltei Curți cu soluționarea unei plângeri având un astfel de obiect nu este prevăzută și permisă de lege, fiind inadmisibilă recurgerea la o atare cale de atac în justiție.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiționarului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) rap. la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2010.