ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 4358/1/2010 petiționarul A.I. a formulat o

„plângere penală” împotriva rezoluției adoptată în Dosarul nr. 3431/1745/VIII/1/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, pe care o critică pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că se impune desființarea acesteia.

În cuprinsul cererii

sale petiționarul reiterează susținerile inițiale din plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și invocând

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. solicită „soluționarea legală a

cauzei, cu valorificarea actelor probatorii și respectarea hotărârilor

judecătorești definitive și executorii”.

La dosarul cauzei au

fost atașate lucrările nr. 3540/1005/VIII/1/2010 și 3431/1745/VIII/1/2010 ale

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul A.I., respectiv actele și lucrările din dosar Înalta

Curte constată, că plângerea este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

În fapt, la data de

26 februarie 2010 petiționarul a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva magistratului procuror D.C., susținând

că aceasta ar fi comis mai multe infracțiuni cu ocazia soluționării dosarului nr.

104/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul nr. 104/P/2010

a avut ca obiect plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva

magistratului I.M., prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a

acestuia pentru comiterea de infracțiuni cu ocazia soluționării mai multor

lucrări penale.

Printr-o rezoluție

din 11 februarie 2010 procurorul D.C., investită cu soluționarea dosarului

înregistrat sub nr. 104/P/2010, a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul I.M. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.,

264 C. pen., 289 C. pen., 271 C. pen. și art. 26 raportat la art. 175 C. pen.,

reținându-se incidența prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză a fost atacată de către

petiționarul A.I. cu plângere conform prevederilor art. 278 C. proc. pen.,

fiind respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 1743/913/II/2/ 2010 din 8 martie 2010.

Nemulțumit de soluția

de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul D.C. în Dosarul nr. 104/P/2010,

petiționarul a formulat și o plângere penală împotriva magistratului, prin care

a solicitat angajarea răspunderii penale a acesteia pentru modul în care a

soluționat Dosarul nr. 104/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Prin rezoluția din 25

martie 2010 sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 3540/1005/VIII/1/

2010 a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a argumentat în

sensul că din conținutul sesizării nu au rezultat faptele concrete, care în

accepțiunea petiționarului constituiau infracțiuni, fiind vorba în realitate de

nemulțumiri ale acestuia față de soluția adoptată de magistratul D.C. în Dosarul

nr. 104/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și care puteau

fi invocate numai în procedura reglementată în mod expres de art. 275-278

1

C. proc. pen., pe care dealtfel petentul a urmat-o, rezoluția nr. 104/P/2010

fiind menținută în urma controlului ierarhic realizat.

S-a constatat că, în

lipsa unor date certe privind săvârșirea unor fapte penale de către magistratul

D.C. cu ocazia soluționării dosarului nr. 104/P/2010, nu se impunea

înregistrarea sesizării formulate de petiționar în evidența cauzelor penale.

Împotriva rezoluției nr.

3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție petiționarul a formulat plângere înregistrată sub nr. 3431/1745/VIII/1/2010

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, susținând că rezoluția dispusă este „netemeinică”,

„ilegală” și „abuzivă”.

Plângerea

petiționarului a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția din 20 aprilie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dispusă cu

ocazia soluționării lucrării nr. 3431/1745/VIII/1/2010.

În esență s-a

apreciat că rezoluția nr. 3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală,

constatându-se în mod corect că plângerea inițială formulată de petent nu

îndeplinea condițiile de fond și formă impuse de dispozițiile art. 222 alin. (2)

C. proc. pen., pentru a fi considerată o sesizare legală care să investească

organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel

că s-a dispus respingerea sesizării formulate de petiționarul A.I. împotriva

magistratului D.C.

Nemulțumit de soluția

dispusă prin rezoluția din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, petiționarul s-a adresat Înaltei Curți de Casație

și Justiție cu o „plângere penală” împotriva acestei rezoluții, pe care o

critică pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile invocate în

sesizările și plângerile formulate anterior în cauză.

Înalta Curte

examinând rezoluția atacată, respectiv actele și lucrările dosarului constată,

că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, dar numai împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau

a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Rezultă așadar că

introducerea unei plângeri la instanță în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., după parcurgerea procedurii prealabile a plângerii la primul procuror,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel ori la procurorul

ierarhic superior nu poate viza decât o soluție de neurmărire penală.

Cum însă, în cauză

(așa cum a confirmat și petiționarul în plângerea sa), procurorul nu a adoptat

o soluție de neurmărire penală, plângerea formulată de petiționar apare ca

inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată

de petiționarul A.I. împotriva lucrării nr. 3431/ 1475/VIII/1/2010 din 20

aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iunie 2010.