ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4358/1/2010 petiționarul A.I. a formulat o „plângere penală” împotriva rezoluției adoptată în Dosarul nr. 3431/1745/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că se impune desființarea acesteia. În cuprinsul cererii sale petiționarul reiterează susținerile inițiale din plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

solicită „soluționarea legală a cauzei, cu valorificarea actelor probatorii și respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”. La dosarul cauzei au fost atașate lucrările nr. 3540/1005/VIII/1/2010 și 3431/1745/VIII/1/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I., respectiv actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată, că plângerea este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. În fapt, la data de 26 februarie 2010 petiționarul a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistratului procuror D.C., susținând că aceasta ar fi comis mai multe infracțiuni cu ocazia soluționării dosarului nr. 104/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul nr. 104/P/2010 a avut ca obiect plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva magistratului I.M., prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia pentru comiterea de infracțiuni cu ocazia soluționării mai multor lucrări penale. Printr-o rezoluție din 11 februarie 2010 procurorul D.C., investită cu soluționarea dosarului înregistrat sub nr. 104/P/2010, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.M. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 264 C. pen., 289 C. pen., 271 C. pen. și art. 26 raportat la art. 175 C. pen., reținându-se incidența prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză a fost atacată de către petiționarul A.I.

cu plângere conform prevederilor art. 278 C. proc. pen., fiind respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 1743/913/II/2/ 2010 din 8 martie 2010. Nemulțumit de soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul D.C. în Dosarul nr. 104/P/2010, petiționarul a formulat și o plângere penală împotriva magistratului, prin care a solicitat angajarea răspunderii penale a acesteia pentru modul în care a soluționat Dosarul nr. 104/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția din 25 martie 2010 sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 3540/1005/VIII/1/ 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a argumentat în sensul că din conținutul sesizării nu au rezultat faptele concrete, care în accepțiunea petiționarului constituiau infracțiuni, fiind vorba în realitate de nemulțumiri ale acestuia față de soluția adoptată de magistratul D.C. în Dosarul nr. 104/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și care puteau fi invocate numai în procedura reglementată în mod expres de art. 275-278 1 C. proc. pen., pe care dealtfel petentul a urmat-o, rezoluția nr. 104/P/2010 fiind menținută în urma controlului ierarhic realizat. S-a constatat că, în lipsa unor date certe privind săvârșirea unor fapte penale de către magistratul D.C. cu ocazia soluționării dosarului nr. 104/P/2010, nu se impunea înregistrarea sesizării formulate de petiționar în evidența cauzelor penale.

Împotriva rezoluției nr. 3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție petiționarul a formulat plângere înregistrată sub nr. 3431/1745/VIII/1/2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, susținând că rezoluția dispusă este „netemeinică”, „ilegală” și „abuzivă”. Plângerea petiționarului a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dispusă cu ocazia soluționării lucrării nr. 3431/1745/VIII/1/2010. În esență s-a apreciat că rezoluția nr. 3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală, constatându-se în mod corect că plângerea inițială formulată de petent nu îndeplinea condițiile de fond și formă impuse de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., pentru a fi considerată o sesizare legală care să investească organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel că s-a dispus respingerea sesizării formulate de petiționarul A.I. împotriva magistratului D.C. Nemulțumit de soluția dispusă prin rezoluția din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o „plângere penală” împotriva acestei rezoluții, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile invocate în sesizările și plângerile formulate anterior în cauză. Înalta Curte examinând rezoluția atacată, respectiv actele și lucrările dosarului constată, că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă.

Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, dar numai împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Rezultă așadar că introducerea unei plângeri la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., după parcurgerea procedurii prealabile a plângerii la primul procuror, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel ori la procurorul ierarhic superior nu poate viza decât o soluție de neurmărire penală. Cum însă, în cauză (așa cum a confirmat și petiționarul în plângerea sa), procurorul nu a adoptat o soluție de neurmărire penală, plângerea formulată de petiționar apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva lucrării nr. 3431/ 1475/VIII/1/2010 din 20 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2010.