ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată prin Registratura

Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8174 la 8 martie 2010

și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

2052/1/2010 la 9 martie 2010, petiționarul A.I. a formulat plângere penală în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției

adoptată în dosarul nr. 693/623/VIII/1/2010 al Secției de urmărire penală și

criminalistică de la Ministerul Public pentru că este netemeinică, ilegală și

abuzivă.

În motivarea

plângerii, petiționarul a arătat că la data de 22 ianuarie 2010 a înaintat în temeiul prevederilor art. 278 C. proc. pen. o plângere împotriva rezoluției

adoptată pentru cauza din dosarul nr. 693/623/VIII/1/2010 al Secției de

urmărire penală și criminalistică de la Ministerul Public, prin care a prezentat toate infracțiunile realizate la adoptarea

rezoluției.

Domnul procuror M.I.,

cu încălcarea prevederilor art. 277 C. proc. pen. a adoptat rezoluția excluzând

actele probatorii de la dosarul cauzei.

La înaintarea

plângerii penale în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a amintit acte

probatorii și o parte le-a atașat la plângerea penală.

În drept,

petiționarul a menționat că a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii.

De asemenea a

precizat că își menține toate solicitările comunicate prin plângerea penală și

atașează la prezenta, xerocopia rezoluției parchetului, din data de 23

februarie 2010.

Prezentei plângeri

i-a fost atașată fotocopia unei comunicări a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în lucrarea cu nr. 693/623/VIII-1/2010 către

petiționar, prin care i se aduce la cunoștință că i-a fost respinsă plângerea,

înscris aflat la fila 2 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte, prin

adresa, aflată la fila 4 dosarul Înaltei Curți, a solicitat Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a se trimite rezoluția și dosarul nr.

693/623/VIII-1/2010, iar la fila 6 din același dosar s-a depus adresa

parchetului, care a comunicat trimiterea lucrării solicitate, acesta fiind

atașată prezentei cauze.

La termenul de

astăzi, a lipsit petiționarul A.I., procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Înalta Curte

constatând că nu mai sunt ale cereri, a apreciat cauza în stare de judecată și

a acordat părților cuvântul, în dezbateri.

Reprezentantul

Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii

formulate de petiționar.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul A.I. în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin rezoluția dată

la 12 februarie 2010 în lucrarea cu nr. 693/623/VIII-1/2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca

neîntemeiată, plângere numitului A.I. formulată împotriva rezoluției nr.

26640/5983/VIII-1/2009 din 21 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, precum

și comunicarea soluției.

În considerentele

rezoluției, procurorul șef secție a constatat că la data de 26 ianuarie 2010 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

plângerea formulată de petentul A.I., potrivit art. 275-278 C. proc. pen.,

împotriva rezoluției nr. 26640/5983/VIII.1/2009 din 21 decembrie 2009 prin care

s-a dispus respingerea plângerii formulate de A.I. și clasarea lucrării,

întrucât aceasta nu întrunea condițiile de fond și formă prevăzută de art. 222 C.

proc. pen.

Pe această cale,

petentul a criticat rezoluția anterior menționată, deoarece consideră că este „netemeinică”,

„ilegală” și „abuzivă”.

În fapt, prin

plângerea ce a făcut obiectul lucrării nr. 26640/5983/VIII-1/2009 din 21

decembrie 2009, petiționarul A.I. a solicitat cercetarea magistratului B.V.,

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întrucât

este nemulțumit de modul în care acesta a soluționat plângerile sale, în

procedura controlului ierarhic prevăzut de art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

Plângerea penală a

fost adresată inițial Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

care, constatând că este greșit îndreptată, prin sentința penală nr. 1585 din 07

octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 7161/1/2009, a trimis plângerea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă

soluționare, constituindu-se pe rolul acestei unități de parchet lucrarea nr.

26640/5983/VIII-1/2009.

Urmare examinării

plângerii formulate de A.I., prin rezoluția nr. 26640/5983/VIII-1/2009 din 21

decembrie 2009, aceasta a fost respinsă și s-a dispus clasarea lucrării,

motivat de faptul că nu întrunea condițiile prevăzută de art. 222 C. proc. pen.,

neevidențiindu-se vătămările cauzate petentului, mijloacele de probă pe care

plângerea penală se întemeiază și nici elementele constitutive ale vreunei

infracțiuni.

Din analiza

înscrisurilor existente la dosarul cauzei s-a constatat că rezoluția

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.

26640/5983/VIII-1/2009 din 21 decembrie 2009 este legală, prezenta plângere a

petiționarului A.I., întemeiată pe dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., urmând a fi respinsă.

S-a reținut că,

petentul a invocat în susținerea plângerii sale, motive subiective de

nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată, fără a argumenta și proba

în fapt și în drept plângerea penală formulată.

Astfel, potrivit ar.

68

1

C. proc. pen. pentru a se efectua acte premergătoare față de o

persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele

existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, rațional, se poate

ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind

cele care declanșează procesul penal.

Potrivit

dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea, ca mod de sesizare a

organelor de urmărire penală, trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond

și formă, de natură a forma convingerea acestora că s-a produs cu adevărat o

vătămare și trebuie inițiate cercetări, din situația de fapt descrisă urmând să

se determine încadrarea juridică a faptelor săvârșite.

S-a constatat însă că

din situația de fapt expusă în actul de sesizare nu se conturează elementele

concrete ale vreunei infracțiuni anume.

În susținerea celor

anterior expuse este și practica judiciară, potrivit sentințe penale nr. 653 de

la 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestirea organelor

judiciare nefiind posibilă în absența unei sesizări legale din care să rezulte

„in concreto” indiciile săvârșirii unei infracțiuni.

Nefiind reținută nicio încălcare

a dispozițiilor legale și, în urma analizării înscrisurilor existente la

dosarul cauzei, procurorul șef secție a constatat că nu au fost respectate

dispozițiile art. 222 C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului

penal și învestirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni,

apreciind rezoluția criticată ca fiind temeinică și legală.

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după

respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din

norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează

expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau

rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în

judecată menționate.

Or, plângerea

formulată de petiționarul A.I., în condițiile mai sus arătate, nu este

îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror,

prin actele procedurale prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen.

Astfel, plângerea

petiționarului întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile

de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în

normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și

limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul A.I. ar fi

o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit

îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în

conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un

asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, se stipulează

în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea

făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o

vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei

care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și

a mijloacelor de probă.”

Or, în plângerea

formulată, petiționarul A.I. nu a enunțat infracțiunile pretins a fi comise,

nici persoana împotriva căreia a formulat plângere, nu există nicio descriere a

faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe

care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat

mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile

legale.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului A.I., așa cum a

fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie

și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul A.I.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 aprilie 2010.