ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iulie 2010, petiționarul

A.I. a formulat plângere penală, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva rezoluției nr. 9022/2303/VIII/ 1/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, apreciind-o ca fiind netemeinică, ilegală și abuzivă.

În motivarea

plângerii, petiționarul a arătat că la data de 18 iunie 2010 a înaintat

Ministerului Public, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. o plângere

împotriva rezoluției adoptate în Dosarul nr. 9022/2303/VIII/1/2010 al Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică, prezentând o parte dintre infracțiunile realizate

la adoptarea respectivei rezoluții și că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în soluționarea plângerii penale, a încălcat dispozițiile art.

277 C. proc. pen.

În drept,

petiționarul a menționat că a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul A.I. în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Prin rezoluția nr. 9022/2303/VIII/1/2010

din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 222 C. proc. pen.,

s-a dispus respingerea plângerii formulate de petiționarul A.I., ca

neîntemeiată, reținându-se că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de

lege pentru a putea fi calificată drept plângere.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 5763/2771/VIII-1/2010 din

8 iulie 2010, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca

neîntemeiată.

Rezoluția criticată a

fost apreciată ca fiind temeinică și legală, în condițiile în care nu a fost

reținută nici o încălcare a dispozițiilor legale și, în urma analizării înscrisurilor

existente la dosarul cauzei, s-a constatat că nu au fost respectate

dispozițiile art. 222 C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului

penal și investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei

infracțiuni.

S-a reținut că

petiționarul a invocat în susținerea plângerii sale motive subiective de

nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată, fără a argumenta și proba

în fapt și în drept plângerea penală formulată.

Nemulțumit de soluția

procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Examinând plângerea

prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte

reține că, potrivit alin. (1) al acestui articol, după respingerea plângerii

făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau, de încetare a urmăririi penale date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278

la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Conform acestor

dispoziții legale, plângerea fundamentată pe un astfel de temei vizează expres

și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată.

În prezenta cauză se

constată că plângerea formulată de petiționarul A.I. nu vizează vreuna dintre

soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., astfel că aceasta apare ca fiind

inadmisibilă.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că plângerea formulată nu îmbracă nici forma unei

plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost

greșit îndreptată la instanța de judecată, în condițiile în care legiuitorul a

reglementat în conținutul acestei norme legale condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească un astfel de mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul A.I.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 9022/2303/ VIII/1/2010

din 7 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 octombrie 2010.