ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iulie 2010, petiționarul A.I. a formulat plângere penală, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 9022/2303/VIII/ 1/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, apreciind-o ca fiind netemeinică, ilegală și abuzivă. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la data de 18 iunie 2010 a înaintat Ministerului Public, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

o plângere împotriva rezoluției adoptate în Dosarul nr. 9022/2303/VIII/1/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, prezentând o parte dintre infracțiunile realizate la adoptarea respectivei rezoluții și că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea plângerii penale, a încălcat dispozițiile art. 277 C. proc. pen. În drept, petiționarul a menționat că a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii. Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin rezoluția nr. 9022/2303/VIII/1/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 222 C. proc.

pen., s-a dispus respingerea plângerii formulate de petiționarul A.I., ca neîntemeiată, reținându-se că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi calificată drept plângere. Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 5763/2771/VIII-1/2010 din 8 iulie 2010, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată. Rezoluția criticată a fost apreciată ca fiind temeinică și legală, în condițiile în care nu a fost reținută nici o încălcare a dispozițiilor legale și, în urma analizării înscrisurilor existente la dosarul cauzei, s-a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 222 C. proc.

pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului penal și investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. S-a reținut că petiționarul a invocat în susținerea plângerii sale motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată, fără a argumenta și proba în fapt și în drept plângerea penală formulată. Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând plângerea prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte reține că, potrivit alin. (1) al acestui articol, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau, de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Conform acestor dispoziții legale, plângerea fundamentată pe un astfel de temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată.

În prezenta cauză se constată că plângerea formulată de petiționarul A.I. nu vizează vreuna dintre soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., astfel că aceasta apare ca fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că plângerea formulată nu îmbracă nici forma unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, în condițiile în care legiuitorul a reglementat în conținutul acestei norme legale condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de mod de sesizare a organelor de urmărire penală. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 9022/2303/ VIII/1/2010 din 7 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2010.