ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2010

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ce a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7962/1/2009 la 12 octombrie 2009, a fost trimisă spre competentă soluționare plângerea formulată de petiționarul D.S. împotriva rezoluției nr. 8677/4153/II/2/2009 emisă de către secția de urmărire penală și criminalistică, prin care conducerea secției a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 1564/P/2008.

În plângerea formulată petiționarul D.S. a arătat că în această rezoluție organul de urmărire penală nu a lămurit cauza sub toate aspectele pe baza de probe, respectiv nu a fost analizată tranzacția nr. 1437 din 4 aprilie 2005, solicitând să i se răspundă prin hotărâre în mod explicit la mai multe aspecte de natură civilă pe care le-a arătat în detaliu.

Înalta Curte prin adresă a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, trimiterea rezoluției nr. 8677/4143/II/2/2009 și Dosarul nr. 1564/P/2008 în scopul soluționării plângerii formulate de petiționar, adresă aflată la fila 7 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depus, de către petiționar, un memoriu în dublu exemplar, aflat la filele 8-10 și respectiv 12-14 dosarul Înaltei curți în care acesta a arătat motivele de revizuire ale unor hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă.

De asemenea, a fost depusă la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5403 la 10 noiembrie 2009 și aflată la fila 15, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în care se comunică înaintea Dosarului nr. 1564/P/2008 la care se află atașat un exemplar al rezoluției nr. 8677/4153/Ii/2/2009 privind pe petentul D.S., dosar și rezoluție ce au fost atașate prezentei cauze.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu petiționarul D.S. a amânat cauza la 21 ianuarie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință, aflată la fila 18 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse două memorii din partea petiționarului D.S., aflate la filele 22 și respectiv 25 dosarul Înaltei Curți, precum și fotocopiile unor înscrisuri, aflate la filele 23 și respectiv 26-27 dosarul Înaltei Curți.

În memoriile depuse, petiționarul D.S. face a arătat aspecte de natură civilă, cu privire la tranzacția încheiată, motive de revizuire.

La termenul de astăzi, s-a prezentat petiționarul D.S., lipsind intimata B.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Petiționarul, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea cercetărilor față de intimată, care i-a respins toate cererile de revizuire și nu a făcut acte de cercetare asupra judecătorilor reclamați.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra plângerii formulate de petiționar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei sentințe.

Examinând plângerea formulată de petiționarul D.S., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției din 6 august 2008 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului parchetului constată plângerea petiționarului ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rezoluția de la 6 august 2008 în dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. față de D.B., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Prezenta rezoluție s-a comunicat, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. numai petentului.

În considerentele rezoluției, procurorul a constatat că D.S.,  s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o „plângere penală” prin care a solicitat trimiterea în judecată „pentru faptele de neglijență în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 249 C. pen. a persoanelor implicate în abuzurile săvârșite în Dosarele nr. 25/285/2005, nr. 231/P/2006 și nr. 3492/P/2007”, petentul nominalizându-i în referire la aceste cauze pe magistrații S.A., J.A.M., P.C., D.B. și C.L.J.

În fapt, petentul a precizat că a încheiat cu soții D.Ș. și D.E.M., frate și, respectiv, cumnată, o „tranzacție cu titlu de hotărâre judecătorească, care nu a fost respectată de pârâți…”. Prin această tranzacție autentificată prin încheierea nr. 1437 din 04 aprilie 2005 s-a prevăzut „expres” că cei doi soți „aveau obligația să-i pună la dispoziție un spațiu și de a evacua toate îmbunătățirile efectuate în perfectă stare…”. Soții D. nu au respectat clauzele înțelegerii, întrucât nu au evacuat toate îmbunătățirile definite prin tranzacție și nu există o evaluare a spațiului, pârâții neavând această posibilitate, întrucât spațiul a fost doar închiriat.”

D.Ș. și D.E.M. neonorându-și obligația privind evaluarea spațiului în termenul stipulat prin înțelegere – aprilie-mai 2005, „schimbul de bunuri definit prin tranzacție ce consta în renunțarea la pretențiile asupra unui apartament în favoarea unui spațiu în localitatea Dornești, care să aparțină societății administrate de pârâți, respectiv să aparțină pârâților D.Ș. și D.E.M. definit de o evaluare de o persoană competentă… nu a fost respectat.”

A mai susținut petentul că magistrații nominalizați nu au apreciat corect neîndeplinirea obligației asumate de pârâți referitoare la evaluarea spațiului de către o persoană competentă și nu i-au sancționat pentru nerespectarea termenilor tranzacției.

Petentul a mai precizat că „plângerea este formulat implicit asupra dosarelor” nr. 4736/86/2007, nr. 7210/86/2007, nr. 887/86/2008, nr. 5105/86/2008 și nr. 7436/86/2008, deoarece membrii completelor care s-au pronunțate în aceste cauze nu au sesizat că în cauză exista un motiv de revizuire în sensul „existenței a două hotărâri judecătorești contradictorii” și anume, sentința civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 și Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007, situație în care competența revenea instanței ierarhic superioare, judecătoriei și tribunalului.

Petentul a mai susținut că obiectul tranzacției l-a constituit „restituirea unor bunuri ce constau în 30.000 DOLARI SUA și echivalentul unui apartament, așa cum reiese din rezoluția dat de Parchetul Rădăuți în Dosarul nr. 339/P/2005 din 01 aprilie 2005 (respectiv 60.000 DOLARI SUA).”

Cu adresa din 03 decembrie 2008 instanța sesizată a trimis procurorului plângerea petentului spre competentă soluționare.

Ulterior, petentul a adresat o „plângere penală” cu conținut similar C.S.M., instituție la care a fost înregistrată sub nr. 1/35993/3 decembrie 2008. C.S.M. a trimis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care, cu adresa din 5 februarie 2009 a trimis sesizarea petentului pentru a se pronunța în privința procurorului D.B. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Printr-o „plângere penală” cu conținut identic cu cel al celei dintâi, petentul s-a adresat secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizarea fiind înregistrată sub nr. 10327/1/2008.

Prin sentința nr. 240 de la 6 februarie 2009 secția penală a instanței supreme a dispus, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., trimiterea plângerii petentului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a se decide astfel, secția penală a reținut că plângerea formulată împotriva procurorului D.B., deși nu îndeplinește formele prevăzute de lege, se constituie ca un act de sesizare, dar greșit îndreptat în mod direct instanței de judecată.

Toate cele trei sesizări au fost reunite la secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 1564/P/2008.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, prin certificatul de moștenitor nr. 19 din 19 februarie 1997, D.E., mama petentului a dobândit imobilul din comuna Dornești, județul Suceava, constituit „din suprafața de 690 m.p. teren viran cu casă identic cu p.v. 142 și suprafața de 470 m.p., teren grădină identic cu p.f. 472/1 înscrisă în cartea funciară nr. 1942 a comunei Dornești”.

În luna mai 2001 D.E. a închiriat, pentru o perioadă de 10 ani, SC S.C. SRL, reprezentată de asociata D.M.E., două camere de locuit din imobilul cu aceleași date de identificare, urmând ca în acest spațiu locatorul să desfășoare activități de comerț.

Prin contractul autentificat de notarul public B.C. prin încheierea nr. 3511 din 17 august 2004, D.E. a vândut petentului întregul imobil moștenit, rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra a ½ din acesta.

La data de 7 decembrie 2004, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr. 6037/2004, petentul a solicitat evacuarea SC S.C. SRL din imobilul cumpărat de la mama sa și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, petentul a precizat că mama sa i-a permis pârâtei să-și stabilească sediul în acest imobil în care ocupa două camere în partea din față a acestuia. De asemenea, a precizat că, în calitate de proprietar, nu înțelege să-i permită pârâtei să mai ocupe cele două camere în care intenționează să stabilească sediul unei alte societăți comerciale.

Prin sentința civilă nr. 257 de la 28 ianuarie 2005 Judecătoria Rădăuți și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, la această instanță cauza fiind înregistrată la secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 658/COM/CF/2005. În timp ce cauza se afla pe rolul Tribunalului Suceava, și anume, la data de 4 aprilie 2005, între petent și pârâții din litigiul civil a intervenit înțelegerea intitulată „tranzacție”. Invocând clauzele acestei înțelegeri, rezoluția din 1 aprilie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 339/P/2005 și adresa din 7 martie 2005 a Agenției imobiliare D.S. SRL Rădăuți, petentul a solicitat instanței să-i oblige pe soții D. să-i restituie suma de 47.700 DOLARI SUA.

În întâmpinarea depusă pârâta inițială a precizat că în spațiul închiriat a efectuat îmbunătățiri în valoare de 500 mil. lei. Prin tranzacția din 4 aprilie 2005 s-a obligat să eliberez spațiul închiriat la data de 4 mai 2005 și pentru că petentul nu s-a prezentat pentru a-l prelua, în ziua de 6 mai i-a trimis o notificare printr-un birou de executori judecătorești.

Petentul, în replică, a precizat că soții D. nu au respectat clauzele înțelegerii încheiate în baza rezoluției din 1 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și a solicitat ca aceștia să fie obligați să-i plătească suma de 47.300 DOLARI SUA sau să-i predea apartamentul precizat în tranzacție. Ulterior petentul și-a precizat această cerere arătând că în baza înțelegerii soții D. s-au obligat să execute la spațiul proprietatea sa îmbunătățiri în valoare de 764.400.000 lei.

În fapt, petentul a precizat că toate economiile pe care le-a realizat în perioada 2000-2004 în care a lucrat în Israel le-a remis fratelui său, pârâtul D.Ș., acesta promițându-i că îi va cumpăra un apartament și îi va deschide un cont în valoare de 30.000 DOLARI SUA. Că, atunci când a venit în țară, a constatat că soția fratelui său, pârâta D.E.M. a investit banii săi în ridicarea unei case și achiziționarea unui autoturism.

Prin sentința civilă nr. 512 bis din 17 septembrie 2005 Tribunalul Suceava a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretențiile în sumă de 764.400.000 lei de cel privind evacuarea și declinarea competenței în privința celui dintâi în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Prin sentința civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul Judecătoriei Rădăuți nr. 25/285/2005 (număr vechi 6303/2005) acțiunea petentului a fost admisă în parte, soții D. fiind obligați să-i plătească suma de 58.141,94 lei cu titlul de daune și 3415,03 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din probele administrate a rezultat că petentul era îndreptățit să pretindă diferența dintre prețul unui apartament cu două camere pe piața imobiliară din zonă (76.440 lei) și valoarea îmbunătățirilor făcute de pârâți la imobilul proprietatea reclamantului (18.298,06 lei). S-a mai reținut că raportul de expertiză tehnică efectuată în luna ianuarie 2007 a concluzionat că pârâții au efectuat lucrări de îmbunătățiri „în valoare de 18.298,06 lei, la care s-a adăugat suma de 9.239,32 lei reprezentând lucrări care au existat în spațiul respectiv dar au fost distruse de către reclamant”.

Prin Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 pronunțată de judecătoarele A.S., A.M.J. și C.P. recursul declarat de petent, motivat de faptul că instanța de fond nu a actualizat valoarea apartamentului și a îmbunătățirilor în funcție de cursul monedelor și modificările prețurilor apartamentelor pe piața imobiliară a fost respins, ca nefondat.

Prin aceeași decizie recursul declarat de pârâți a fost admis iar pe fond acțiunea petentului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că tranzacția încheiată între părți dovedește că petentul a primit de la soții D. suma de 32.700 DOLARI SUA din care 25.000 DOLARI S.U.A. la data autentificării înțelegerii pentru a intra în proprietatea apartamentului nr. 12 situat în municipiul Rădăuți, petentul predându-le cheile pârâților. Prin aceeași tranzacție soții D. s-au obligat ca, în termen de o lună până la data de 4 mai 2005, să evacueze spațiul pe care îl ocupau în comuna Dornești cu un magazin ce aparținea societății lor cu îmbunătățirile efectuate și evaluate, în cursul judecării litigiului, la 18.298,06 lei la care se adaugă suma de 9.239,32 lei reprezentând îmbunătățiri care au existat. Dat fiind că pârâții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin tranzacție, în sensul că i-a plătit petentului suma de 32.700 DOLARI SUA reprezentând contravaloarea unui apartament și i-au pus la dispoziție spațiul din comuna Dornești, pretențiile formulate sunt nejustificate.

Cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 138 din 22 iunie 2007 formulată de petent în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia civilă nr. 29 din 21 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 4736/86/2007.

Prin Decizia civilă nr. 11 din 06 februarie 2008 pronunțată în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 7210/86/2007 cerere petentului de revizuire a deciziei civile nr. 29 din 21 noiembrie 2007 a fost respinsă, ca inadmisibilă.

O nouă cerere de revizuire a Deciziei nr. 138 din 22 iunie 2007 formulată de petent în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca tardiv formulată prin Decizia civilă nr. 34 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 887/86/2008.

Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți sub nr. 339/P/2005 din 8 februarie 2005 petentul a solicitat cercetarea soților D. pentru infracțiunea de înșelăciune.

Prin rezoluția din 1 aprilie 2005, în baza prevederilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi soți pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., în esență, reținându-se că faptele sesizate de petent realizează conținutul unui delict civil și nu al infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, s-a reținut că în perioada 2000-2004 petentul și fratele său au lucrat în Israel și au locuit la aceeași adresă. În această perioadă de timp, petentul i-a remis fratelui său diverse suma de bani în valută pe care primitorul le-a expediat soției sale. Primitorii sumelor i-au promis petentului că îi vor cumpăra un apartament și-i vor deschide un cont.

În această rezoluție s-a mai reținut că petentul a susținut că a remis fratelui său în total 60.000 DOLARI SUA și că acesta și soția sa au folosit valuta în interes personal achiziționând un apartament, în contractul încheiat el nefigurând în calitate de cumpărător ci o altă persoană.

Prin sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 231/P/2007 din 25 iulie 2007 petentul a formulat „plângere penală” împotriva judecătoarelor S.A., J.A.M. și P.C. și a grefierei C.R. „pentru fapte de abuz și neglijență în serviciu (art. 246 și art. 249 C. pen.)”.

În fapt, petentul a susținut că funcționarele nominalizate nu au făcut o corectă interpretare a clauzelor tranzacției și în mod greșit au reținut că prin aceasta soții D. nu și-au asumat „obligația de a efectua îmbunătățiri până la stadiul de perfectă stare într-un spațiu ce aparține SC S.M. SRL”. Pe de altă parte, a mai susținut petentul, „în Dosarul nr. 25/285/2005 (nr. 6303/2005) nu exista niciun act din care să rezultă că acest spațiu aparține sau a aparținut pârâților”.

Prin rezoluția din 30 noiembrie 2007 emisă de procurorul D.B. s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătoarele nominalizate de petent pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. Prin aceeași rezoluție, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. c) din același cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de grefiera C.R.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că instanța care a pronunțat Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 a interpretat corect clauzele tranzacției, în sensul că prin aceasta nu s-a stipulat că soții D. să facă alte îmbunătățiri spațiului în care societatea lor avea deschis un magazin, altele decât cele existente la data încheierii înțelegerii.

De asemenea, a reținut că prin clauzele tranzacției nu s-a stabilit că spațiul în discuție ar fi fost proprietatea soților D. sau a firmei acestora. Că, în realitate, proprietara imobilului în care se afla spațiul respectiv a fost mama petentului și a fratelui său, D.E., care l-a închiriat firmei S.M. SRL iar ulterior l-a vândut celui dintâi.

Prin rezoluția nr. 339/II/2 din 09 octombrie 2008 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, plângerea petentului împotriva rezoluției emisă în Dosarul nr. 231/P/2007 a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Plângerea petentului formulată împotriva celor două rezoluții a fost respinsă, ca nefondată prin sentința penală nr. 12 din 28 martie 2008 pronunțată în dosarul Curții de Apel Suceava nr. 377/314/2008, soluțiile emise de procuror fiind menținute.

Recursul declarat de petent împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 1883 din 27 mai 2008 pronunțată în Dosarul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 377/314/2008.

Pentru a decide astfel, instanțele au reținut, în esență, că judecătorii care au pronunțat Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 au interpretat corect clauzele tranzacției încheiate de petent cu soții D. și că, în consecință, dispunerea față de aceștia a neînceperii urmăririi penale este întemeiată.

În sesizările sale petentul a precizat că s-au comis abuzuri și în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 3492/P/2007 și a anexat acestora rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 17 iulie 2008 emisă în această cauză de procurorul C.L.J.

În declarația din 30 ianuarie 2009 dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava petentul a precizat că procurorul C.L.J. „a apreciat în mod ușuratic conținutul tranzacției și a considerat că aceasta are ca obiect doar evacuarea, motiv pentru care nu s-ar putea reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în sarcina numitei D.M.”.

Petentul a mai susținut că rezoluția emisă în Dosarul nr. 3492/P/2007 este contrară precizărilor făcute în fața procurorului de caz în sensul că, potrivit clauzelor tranzacției, trebuia să primească de la soții D. un spațiu aparținând lor sau societății lor.

Prin rezoluția din 19 ianuarie 2009 emisă în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 307/P/2008 de procurorul D.B. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.L.J. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

Această rezoluție, a susținut petentul, „este rezultatul unei aprecieri eronate” în ceea ce privește rolul mamei sale, D.E., la încheierea tranzacției. Petentul a mai susținut că mama sa nu a avut niciun rol la încheierea tranzacției și că a cumpărat de la aceasta în luna august 2004 o casă situată în comuna Dornești.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a mai rezultat că prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți la datele de 16 și 21 noiembrie 2007 înregistrate sub nr. 3492/P/2007 petentul a solicitat cercetarea cumnatei sale D.E.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În fapt, petentul a susținut că D.E.M. l-a indus în eroare cu ocazia încheierii tranzacției din 4 aprilie 2005 deoarece aceasta și soțul ei și-au asumat obligație de a-i oferi un spațiu care le aparținea pentru ca el să renunțe la pretențiile pe care le avea asupra unui apartament.

Prin rezoluția din 17 iulie 2008 emisă de procurorul C.L.J. s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de D.E.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Pentru a se decide astfel, s-a reținut, în esență, că soții D. prin tranzacție nu s-au obligat să-i transmită petentului dreptul de proprietate asupra vreunui spațiu, ci să-l evacueze pe cel în care societatea lor avea deschis un magazin.

Prin rezoluția nr. 1121/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008 plângerea petentului formulată potrivit art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă.

Plângerea formulată de petent conform art. 278

1

din același cod a fost respinsă prin sentința penală nr. 127 de la 11 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 6642/285/2008, soluția rămânând definitivă prin respingerea recursului declarat de petent.

Prin rezoluția din 19 ianuarie 2009 emisă de procurorul D.B. în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 307/P/2008 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.L.J. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., printre altele, și raportat la soluția emisă de aceasta în Dosarul nr. 3492/P/2007.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că sesizările petentului care formează obiectul prezentei cauze penale sunt neîntemeiate, clauzele tranzacției autentificate prin încheierea nr. 1437 din 4 aprilie 2005 fiind corect interpretate, atât de judecătoare, cât ți de procurorii nominalizați.

Potrivit clauzelor tranzacției, în care nu se amintește de existența litigiului civil existent între părți și care constituia obiectul Dosarului Tribunalului Suceava nr. 658/COM/CF/2005 înființat urmare declinării competenței de către Judecătoria Rădăuți prin sentința civilă nr. 257 din 28 ianuarie 2005 în Dosarul nr. 6037/7 decembrie 2004, soții D.Ș. și D.M.E:

a) să-i achite petentului „diferența” de 7.700 DOLARI SUA până la data de 3 aprilie 2006;

b) în termen de o lună, respectiv până la data de 4 mai 2005, să evacueze „spațiul din Dornești ocupat în prezent de magazinul ce aparține” societății lor „în stare perfectă cu îmbunătățirile executate și evaluate de o persoană competentă”.

Potrivit aceleiași tranzacții, petentul a declarat că este „de acord ca numiții D.Ș. și M. să intre în proprietatea apartamentului situat în Rădăuți, și azi, 4 aprilie 2005 le predau cheile de la acesta”.

În finalul tranzacției părțile au declarat: „în felul acesta noi, D.Ș. și M., pe de-o parte, și D.S., pe de altă parte, nu mai avem niciun fel de pretenție una față de alta”.

Având în vedere termenii precizați, precum și cei din alin. (1) al tranzacției, potrivit căreia aceasta a intervenit „cu privire la suma de 32.700 DOLARI SUA și imobilul din Rădăuți, județul Suceava” a rezultat că petentul a înțeles ca soții D. „să intre în proprietatea” acestui imobil în schimbul sumei precizate.

Analiza clauzelor contractului de închiriere, încheiat în luna mai 2001 de proprietara D.E. cu SC S.M.C. SRL, reprezentată de asociata acesteia, D.M.E. și ale celui de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3511 din 17 august 2004, intervenit între aceeași proprietară, în calitate de vânzătoare și petent, în calitate de cumpărător, a evidențiat că primul se referă la două camere din imobilul care a constituit obiectul celui de-al doilea. Deosebit de faptul că datele de carte funciară care individualizează imobilul sunt identice în cele două contracte este de evidențiat că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr. 6037 din 7 decembrie 2004 petentul a solicitat evacuarea SC S.M. SRL din imobilul pe care l-a dobândit în luna august 2004. Petentul a mai precizat în acțiune că anterior cumpărării imobilului acesta a fost proprietatea mamei sale care le-a permis soților D. să ocupe două camere în care el intenționează să stabilească sediul unei alte firme.

Din cele expuse a rezultat că prin tranzacție soții D. s-au obligat să evacueze spațiul (două camere) închiriat de la D.E., din imobilul, devenit, prin cumpărare, proprietatea petentului. În consecință, susținerile petentului, în sensul că prin tranzacție soții D. s-au obligat să-i pună la dispoziție un alt spațiu proprietatea lor sau a societății lor, nu au niciun temei.

De altfel, în alin. (5) al tranzacției termenul de „aparține” se referă la magazinul deschis în spațiul ocupat de societatea comercială și nu la spațiul propriu-zis.

Termenii utilizați în tranzacție în sensul că soții D. se obligau să evacueze spațiul ocupat de magazinul aparținând societății lor „în stare perfectă cu toate îmbunătățirile executate și evaluate de o terță persoană” a evidențiat că rudele petentului nu s-au obligat să execute noi îmbunătățiri, altele decât cele existente l data încheierii înțelegerii. De asemenea, a rezultat că nici susținerea petentului, în sensul că soții D. s-au angajat să-i pună „la dispoziție un spațiu și de a evacua îmbunătățirile efectuate în perfectă stare” nu corespunde clauzelor tranzacției, sensul real al înțelegerii fiind că soții D. se obligau să evacueze spațiul „în stare perfectă, cu îmbunătățirile executate” și nu să evacueze îmbunătățirile existente.

Nici susținerea referitoare la faptul că prin rezoluția din 01 aprilie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 339/P/2005 s-a stabilit că petentul a remis fratelui său D.Ș. suma totală de 60.000 DOLARI SUA, nu este întemeiată.

Din termenii utilizați în rezoluția menționată procurorul a reținut că petentul a susținut în cursul actelor premergătoare efectuate în cauză că i-a remis rudei sale această sumă, ceea ce este cu totul altceva decât stabilirea unei situații de fapt în această privință.

În ceea ce privește toate susținerile petentului, este de subliniat că o caracteristică principală a procesului civil îl constituie principiul disponibilității constând, în principal, în dreptul părții interesate de a introduce sau nu acțiunea civilă și de a determina limitele acesteia și ale apărării și dreptul părților de a ataca pe căile legale hotărârile judecătorești și de a limita motivele acestora.

Potrivit acestui principiu, judecătorii nu puteau să se pronunțe decât în limitele acțiunii formulate de petent, a cererilor și precizărilor ulterioare cererii introductive iar în calea de atac promovată de petent în mod repetat, a revizuirii Deciziei civile nr. 138 de la 22 iunie 2007, nu puteau să se pronunțe decât în limita textului de lege invocat în mod expres de revizuient (art. 322 pct. 2 C. proc. pen. „dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”).

În referire la cererile de revizuire pe care le-a formulat, petentul a susținut că instanțele care s-au pronunțat asupra acestora nu au observat că există motivul de admitere a acestora „constând în existența unor hotărâri judecătorești contradictorii”, acestea fiind sentința civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007 și Decizia civilă nr. 138 de la 22 iunie 2007 și că, în acest caz, competența ar fi revenit Curții de Apel Suceava.

Susținerea în această privință este neîntemeiată, prevederile art. 322 pct. 7 referindu-se la „hotărâri judecătorești definitive potrivnice”, condiție care nu este îndeplinită de sentința civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007.

De asemenea, judecătorii nu se puteau pronunța, așa cum s-a susținut prin sesizările care constituie obiectul prezentei cauze penale, în privința consecințelor neîndeplinirii obligației de evaluare, deoarece petentul, nici prin acțiunea introductivă și nici prin cererile ulterioare nu a solicitat acest lucru.

Reținând că soluțiile adoptate prin decizia civilă nr. 138 de la 22 iunie 2007 și prin rezoluția din 17 iulie 2008 emisă în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 3492/P/2007 sunt corecte a rezultat că rezoluțiile emise în Dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 231/P/2007 și nr. 307/P/2007 sunt întemeiate și în consecință, în cauză lipsesc elementele materiale ale laturilor obiective ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu.

Situația de fapt arătată a fost stabilită pe baza actelor premergătoare efectuate de procuror și anume: referatul întocmit la 15 decembrie 2008 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalt Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în lucrarea cu nr. 6659/VIII/1/2008 (filele 7-8 vol. I Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică); fotocopiile tranzacției încheiate între D.Ș., D.M.E. și D.Ș. autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1437 de la 4 aprilie 2005 la Biroul Notarilor Publici Asociați B.C. – B.D.A. (filele 16-17 dosarul parchetului, vol. I); a rezoluției din 1 aprilie 2005 dată în Dosarul nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți (fila 18 dosarul parchetului, vol. I); ale mai multor înscrisuri din Dosarul nr. 6303/2005 al Judecătoriei Rădăuți (adrese, raport de expertiză tehnică, declarație martor, sentința civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în Dosarul nr. 25/285/2005, Decizia nr. 138 de la 22 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 25/285/2005, Decizia nr. 29 de la 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 4736/86/2007, Decizia nr. 11 de la 6 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 7210/86/2007, Decizia nr. 34 de la 20 iunie 2008 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 887/86/2008, rezoluția din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, dată în Dosarul nr. 3492/P/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.E.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsit de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., întrucât fapta nu există, rezoluția din 30 noiembrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 231/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecători S.A.L.D., J.A.M. și P.C. pentru faptele prevăzute de art. 246 și 249 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și neînceperea urmăririi penale față de grefier C.R. pentru faptele prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. – filele 19-46 dosarul parchetului, vol. I); fotocopiile sentinței nr. 12 de la 28 martie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 și nr. 339/II/2 din 9 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată și menținute rezoluțiile atacate, rezoluția din 9 ianuarie 2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în lucrarea cu nr. 339/II/2 (filele 54-58 dosarul parchetului, vol.); fotocopiile mai multor înscrisuri (filele 59-80 dosarul parchetului, vol. I); lucrarea cu nr. 8134/1691/VIII/1/2009 ce conține mai multe înscrisuri (filele 1-84 dosarul parchetului, vol. II); rezoluția dată de procuror la 18 februarie 2009 în lucrarea cu nr. 1403/841/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care a dispus conexarea petiției nr. 1403/841/VIII/1/2009 la Dosarul nr. 1564/P/2008, rezoluția dată de procuror la 23 aprilie 2009 în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică prin care s-a dispus conexarea lucrării nr. 8134/1691/VIII/1/2009 la dosarul nr. 1564/P/2008 (filele 85-88 dosarul parchetului, vol. II); lucrarea nr. 667/VIII/1/2008 ce conține mai multe înscrisuri (filele 1-78 dosarul parchetului, vol. III).

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul D.S. a formulat plângere la procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de numitul D.S. împotriva soluției adoptat în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și comunicarea soluției.

Împotriva rezoluțiilor dispuse, petiționarul D.S. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile menționate și care face obiectul prezentei cauze.

Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. a examinat plângerea formulată de petiționarul D.S. împotriva rezoluției din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata B.D. pentru infracțiunile arătate, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză.

Astfel, în contextul cauzei, procurorul a analizat criticile formulate de către petiționar față de intimată, în raport cu faptele pretins a fi comise, efectuând acte premergătoare complete, la care s-a făcut referire în concret mai sus, iar în baza procesului de evaluare a constatat situația de fapt prezentată și a dispus temeinic motivat, în mod legal și temeinic soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimată, constatând inexistența faptelor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. proc. pen. față de B.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Înalta Curte, examinând actele premergătoare efectuate a constatat că intimata B.D. prin activitatea concretă stabilită și-a exercitat atribuțiile conferite prin lege, dispunând soluțiile de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii menționați, date în Dosarele nr. 231/P/2006 și nr. 307/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza examinării actelor premergătoare, constatând situația de fapt și motivând în drept, cu referiri la temeiul legal incident.

Soluția dată în Dosarul nr. 231/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de către procuror B.D., prin rezoluția de la 30 noiembrie 2007 de neîncepere a urmăririi penale față de jucătoarele S.A.L.D., J.A.M. și P.C. pentru faptele prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. și grefiera C.R. pentru faptele prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., a fost menținută, de către instanța de judecată, așa cum rezultă din sentința penală nr. 12 de la 28 martie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 și nr. 339/II/2 din 9 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată și menținute rezoluțiile atacate, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1883 de la 27 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de petiționarul D.S.

Soluția dată în Dosarul nr. 307/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de către intimata B.D., prin rezoluția din 19 ianuarie 2009, respectiv de neîncepere a urmăririi penale privind pe procurorul J.C.L. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. a vizat și soluția emisă de aceasta în Dosarul nr. 3492/P/2007, respectiv prin rezoluția din 17 iulie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.E.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., menținută prin rezoluția nr. 1121/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008, pentru ca plângerea formulată de petiționar conform art. 278

1

C. proc. pen. să fie respinsă prin sentința penală nr. 127 de la 11 septembrie 2008 a Judecătoriei Rădăuți în Dosarul nr. 6642/285/2008, soluție rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de petiționar.

Înalta Curte consideră că în contextul cauzei de față, procurorul a efectuat acte premergătoare în mod complet, fiind de competența sa exclusivă în a aprecia, în această etapă, asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente.

Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat.

Înalta Curte constată din examinarea actelor premergătoare efectuate că nu există indicii cu privire la existența faptelor pretins a fi comise, respectiv art. 246 și art. 249 C. pen., de către intimata B.D., procuror la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, așa încât criticile formulate de petiționarul D.S., în plângerea formulată sunt nefondate.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că rezoluția dată de procuror la 6 august 2009 în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunilor arătate, este legală și temeinică, așa încât plângerea formulată de petiționarul D.S., împotriva rezoluției arătate, plângere ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., față de soluția dispusă de procuror, este nefondată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 278

1

alin. 8 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.S. împotriva rezoluției din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o va menține.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.S. împotriva rezoluției din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.