ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 13 noiembrie 2009, petiționara C. (fostă

C.) R.I. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție solicitând efectuarea de cercetări față de S.A.M., S.A.,

A.C., R.B., C.G., I.N.B. și R.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice,

abuz în serviciu în forma calificată și asocierea pentru săvârșirea de

infracțiuni, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246, 247, 248, 248

1

și art. 323 C. pen., respectiv art. 246, 247, 248, 248

1

și art. 323

C. pen., susținând faptul că "prin modalitatea de a soluționa plângerea

penală i-au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, respectiv dreptul

la vot, dreptul la proprietate și dreptul persoanei vătămate de o autoritate

publică.

Prin rezoluția nr. 1547/P/2009

din 1 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin.

(4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale

fată de S.A.M., procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial București, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Giurgiu (fost procuror la Serviciul Teritorial București al Direcției Naționale

Anticorupție) pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,

abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă

calificată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 25 C.

pen. rap. la art. 246, 247, 248, 248

1

și art. 323 C. pen., întrucât

faptele sesizate nu există;

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de A.C., procuror la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, I.N.B., fost procuror la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, C.G. fost judecător la Judecătoria Sectorului 1, B.R.,

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și R.S. procuror la Direcția

de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism -

Biroul Teritorial București, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor

drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în

formă calificată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art.

246, 247, 248, 248

1

și art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate

nu există;

Împotriva soluției

procurorului, petiționara s-a adresat cu plângere procurorului sef - Secție

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 2355/1199/II/2/2010 din

26 martie 2010, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea,

ca neîntemeiată, a plângerii formulată de numita C.R.I. (fosta C.) împotriva

soluției adoptată în Dosar nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

apreciind legală și temeinică soluția dispusă în cauză, în mod corect

procurorul anchetator reținând că infracțiunile reclamate în sarcina

magistraților menționați nu există în materialitatea lor.

În conformitate cu

disp. art. 278

1

C. proc. pen., petiționara C.R.I. (fostă C.) a

formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 12 mai

2010, a fost înregistrată pe rolul Secției penale, sub nr. 4135/1/2010,

plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluției nr. 1547/P/09 din 1

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea

plângerii, petiționara enunță o serie de elemente din rezoluție, arătând că nu

s-au administrat probe, că nu i-au fost comunicate unele din rezoluțiile despre

care face vorbire și că nu rezultă din conținutul rezoluției concluziile la

care s-a ajuns.

Totodată, mai susține

faptul că prin soluțiile adoptate s-a urmărit protejarea domnului C.A.

Plângerea este

nefondată.

Analizând rezoluțiile

atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresata instanței, Curtea

constată că acestea nu vizează nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiilor

dispuse în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au

instrumentat plângerile petentei.

De asemenea, numitul

C.A. la care face referire petenta în plângerea adresată instanței nu a făcut

obiectul cercetării plângerilor adresate parchetului.

Totodată, verificând

rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile inițiale

adresate parchetului, Curtea constată că acestea au fost analizate în cele două

soluții prin care s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit disp. art. 278

1

C. proc. pen.,

reprezintă un drept procedural al petiționarei, însă acesta nu echivalează cu

exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor

pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Simpla nemulțumire a

petiționarei față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost

implicată, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează

împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a intimaților, activitatea acestora fără a

se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petiționara le-a indicat în

plângere.

Totodată, potrivit

disp. art. 62 C. proc. pen. „În vederea aflării adevărului, organul de urmărire

penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate

aspectele, pe bază de probe.”

În aceeași ordine de

idei, disp. art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte

stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau

de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului

”

.

Față de cele ce

preced, Curtea constată că, potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența

principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta

penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței

și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind suspuse

controlului judecătoresc.

Interpretarea și

evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraților, care se află în

afara raportului juridic dedus judecații și înfăptuiesc justiția în numele

legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot

fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

De asemenea, un

magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât

în condițiile legii și în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori

pentru soluțiile pronunțate cu ocazia rezolvării unor cauze.

De altfel,

petiționara a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care

le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac

prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a și uzat, fiindu-i astfel respectate

toate drepturile procesuale.

Ca atare, față de

cele arătate, se constată că cele două soluții dispuse în cauză, respectiv

rezoluția nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 și rezoluția nr. 2355/1199/II/2/2010

din 26 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice,

fără a se impune desființarea lor.

Așa fiind, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C. (fostă C.) R.I. împotriva

rezoluției nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe

care o menține.

Potrivit disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara C. (fostă C.) R.I. împotriva

rezoluției nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe

care o menține.

Obligă petiționara să

plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 septembrie 2010.