ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 noiembrie 2009, petiționara C. (fostă C.) R.I. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând efectuarea de cercetări față de S.A.M., S.A., A.C., R.B., C.G., I.N.B. și R.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în forma calificată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246, 247, 248, 248 1 și art. 323 C. pen., respectiv art. 246, 247, 248, 248 1 și art. 323 C. pen., susținând faptul că "prin modalitatea de a soluționa plângerea penală i-au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, respectiv dreptul la vot, dreptul la proprietate și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Prin rezoluția nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale fată de S.A.M., procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu (fost procuror la Serviciul Teritorial București al Direcției Naționale Anticorupție) pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 25 C. pen.

rap. la art. 246, 247, 248, 248 1 și art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există; Prin aceeași rezoluție s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de A.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, I.N.B., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, C.G. fost judecător la Judecătoria Sectorului 1, B.R., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și R.S.

procuror la Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Biroul Teritorial București, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 246, 247, 248, 248 1 și art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există; Împotriva soluției procurorului, petiționara s-a adresat cu plângere procurorului sef - Secție urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 2355/1199/II/2/2010 din 26 martie 2010, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de numita C.R.I. (fosta C.) împotriva soluției adoptată în Dosar nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, apreciind legală și temeinică soluția dispusă în cauză, în mod corect procurorul anchetator reținând că infracțiunile reclamate în sarcina magistraților menționați nu există în materialitatea lor. În conformitate cu disp. art. 278 1 C. proc. pen., petiționara C.R.I. (fostă C.) a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 12 mai 2010, a fost înregistrată pe rolul Secției penale, sub nr. 4135/1/2010, plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluției nr. 1547/P/09 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii, petiționara enunță o serie de elemente din rezoluție, arătând că nu s-au administrat probe, că nu i-au fost comunicate unele din rezoluțiile despre care face vorbire și că nu rezultă din conținutul rezoluției concluziile la care s-a ajuns. Totodată, mai susține faptul că prin soluțiile adoptate s-a urmărit protejarea domnului C.A. Plângerea este nefondată. Analizând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresata instanței, Curtea constată că acestea nu vizează nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiilor dispuse în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au instrumentat plângerile petentei. De asemenea, numitul C.A. la care face referire petenta în plângerea adresată instanței nu a făcut obiectul cercetării plângerilor adresate parchetului.

Totodată, verificând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile inițiale adresate parchetului, Curtea constată că acestea au fost analizate în cele două soluții prin care s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor. Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit disp. art. 278 1 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petiționarei, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Simpla nemulțumire a petiționarei față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicată, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimaților, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petiționara le-a indicat în plângere. Totodată, potrivit disp. art. 62 C. proc. pen. „În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.” În aceeași ordine de idei, disp.

art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului ” . Față de cele ce preced, Curtea constată că, potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind suspuse controlului judecătoresc.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraților, care se află în afara raportului juridic dedus judecații și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condițiile legii și în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluțiile pronunțate cu ocazia rezolvării unor cauze. De altfel, petiționara a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Ca atare, față de cele arătate, se constată că cele două soluții dispuse în cauză, respectiv rezoluția nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 și rezoluția nr. 2355/1199/II/2/2010 din 26 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor. Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C. (fostă C.) R.I. împotriva rezoluției nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C. (fostă C.) R.I. împotriva rezoluției nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 septembrie 2010.