ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 977 din data de 23 august 2010, pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 7790/236/2010, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul G.I., împotriva rezoluției nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010 dispusă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, judecătoria a reținut că la data de 22 iulie 2010, sub nr. 7790/236/2010 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluției nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010, prin care procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de petent împotriva soluției adoptate în Dosarul penal nr. 1363/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Din conținutul rezoluției atacate, rezultă că plângerea penală formulată de petent a vizat pe numita B.F., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de care s-au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. Ca atare, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, printre altele, și infracțiunile săvârșite de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, în baza art. 39 C. proc. pen., judecătorul fondului a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Giurgiu și în temeiul art. 42, art. 278

1

alin. (1) și art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petent în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că prin Ordonanța nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), g) C. proc. pen., combinat cu art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 38, art. 45 alin. (1), alin. (1)

2

, art. 42 și art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.F., fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există fiind, totodată și prescrisă și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pretins a fi comisă de către „instanța de judecată” în cauza nr. 4758/236/2009 a Judecătoriei Giurgiu.

În motivarea ordonanței, procurorul de caz a reținut că la data de 18 iunie 2009, persoana vătămată G.I. a formulat la Direcția Națională Anticorupție - Structura centrală, - o plângere penală împotriva magistraților Trăistaru Nicolae, B.F., B.D.F. și împotriva numiților M.P., M.L. și C.R., pentru comiterea mai multor infracțiuni de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000, pretins a fi comise cu ocazia soluționării Dosarelor nr. 4225/1985, nr. 533/122/2007 și nr. 4758/236/2009 ale Judecătoriei Giurgiu.

Prin Ordonanța nr. 165/P/2009 din 01 octombrie 2009, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus, între altele, disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. de către B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de către „instanța de judecată”, referitor la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.

Din verificările efectuate a rezultat că persoana vătămată l-a reclamat pe fostul judecător T.N., care ar fi „respins” Dosarul nr. 4225/1985 al Judecătoriei Giurgiu și pe procurorul B.F., care ar fi „cerut respingerea împotriva rezoluției parchetului”, aspect ce ar fi făcut ca pârâții din dosarul menționat să-l agreseze ulterior.

Totodată, persoana vătămată G.I. a „solicitat trimiterea în judecată a instanței și a pârâților pentru abuz în serviciu”, cât și a procurorului B.F. „pentru abuz plus trafic de influență”, referindu-se la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, ce a avut ca obiect cererea de revizuire formulată de persoana vătămată. Această cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 20 mai 2009, iar la data de 23 iunie 2009 s-a admis cererea de abținere formulată de judecătorul Datcu Florina Alexandra, iar dosarul a fost din nou repartizat aleatoriu.

În susținerea plângerii, persoana vătămată a anexat în copie sentința penală nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985 din care rezultă că președinte al completului de judecată a fost judecătorul T.N., iar procuror, B.F. Numitul G.I. în calitate de parte vătămată, a chemat în judecată pe numiții M.P., M.L. și C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Instanța reținând că persoana vătămată nu a fost lovită de către inculpați, a dispus achitarea acestora, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a constatat că în sarcina magistratului procuror B.F. nu se pot reține încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu, cu prilejul participării în Dosarul penal nr. 4225/1985, susținerile persoanei vătămate fiind simple afirmații fără corespondent factual și, implicit, probator. Cu alte cuvinte, magistratul procuror nu a făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile cu care legea l-a învestit, punând concluzii potrivit convingerii obiective și nepărtinitoare prin aprecierea completă și justă a probelor administrate în cauză. Ca atare, nu se poate susține că exercitarea în acest mod a atribuțiilor de serviciu ar intersecta sfera ilicitului penal. Chiar dacă prin ipoteză, s-ar admite contrariul, procurorul a constatat, prin prisma dispozițiilor art. 121 alin. (1) și art. 122 lit. d) C. pen. că a intervenit prescripția răspunderii penale, fapta fiind comisă în anul 1985.

De asemenea, s-a mai constatat că prin Hotărârea nr. 1282 din 27 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât eliberarea din funcție prin pensionare a magistratului B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 ianuarie 2009, Decretul de eliberare din funcție nr. 1358 din 22 decembrie 2008 fiind publicat în M. Of. nr. 881 din 24 decembrie 2008.

Cu privire la pretinsa faptă de abuz în serviciu comisă de către „instanța de judecată” în Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 5827/2783/II/2/2010 din 01 iulie 2010, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de G.I. împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 1363/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În considerentele rezoluției sus menționate s-a reținut că în mod corect procurorul de caz a constatat că, în ceea ce îl privește pe magistratul procuror reclamat de către petent, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea ei.

Pentru a se verifica dacă într-o cauză s-a săvârșit sau nu vreo faptă penală, trebuie avută în vedere împrejurarea că magistrații nu pot avea calitatea de subiecți activi ai unei infracțiuni, exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluție sau alta, ori că au pus anumite concluzii cu prilejul soluționării unei cauze penale de către instanța de judecată. S-a concluzionat în sensul că soluțiile dispuse de procuror pot fi nelegale sau netemeinice, însă pentru reformarea lor sunt prevăzute căile de atac specifice.

Tot astfel, s-a reținut a fi corectă și soluția prin care procurorul de caz a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării de cercetări față de judecătorii din cadrul Judecătoriei Giurgiu care au participat la soluționarea Dosarului nr. 4758/236/2009.

Împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată sus-menționate a formulat plângere petentul G.I., în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

În susținerea plângerii, petentul a invocat aceleași motive pentru care a formulat plângere penală la parchet, și anume că este nemulțumit de faptul că fostul judecător T.N. a „respins” Dosarul penal nr. 4225/1985 al Judecătoriei Giurgiu, iar procurorul B.F. „a cerut respingerea împotriva rezoluției parchetului” și a solicitat „trimiterea în judecată a instanței și a pârâților pentru abuz în serviciu, cât și a procurorului B.F. pentru abuz în serviciu și trafic de influență”, referindu-se la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, având ca obiect cererea de revizuire pe care a formulat-o. În dovedirea celor susținute prin plângere, a atașat în xerocopii, sentința penală nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985; sentința penală nr. 685 din 16 iunie 1986 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul penal nr. 1765/1986, sentința penală nr. 234 din 5 martie 1987 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 659/1987 și a solicitat audierea de martori și chemarea la interogatoriu a magistratului procuror B.F.

Examinând plângerea formulată de petent în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza actelor și lucrărilor din dosar și a înscrisurilor depuse (xerocopiile sentințelor penale sus-menționate) care au fost avute în vedere și de procuror la adoptarea soluției de netrimitere în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Din practicaua sentinței penale nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985 rezultă că președinte al completului de judecată a fost judecătorul T.N., iar procuror, intimata B.F. Petentul, în calitate de parte vătămată, a chemat în judecată pe inculpații M.P., M.L. și C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. Instanța a reținut că partea vătămată G.I. - petentul din prezenta cauză - nu a fost lovit de inculpații menționați și că aceștia nu au comis infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., achitându-i în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. În sensul achitării inculpaților au fost și concluziile procurorului B.F. cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția acestora în săvârșirea infracțiunilor reclamate de partea vătămată (fila 7 dosar instanță recurs).

Sentința penală nr. 685 din 16 iunie 1986, prin care în baza art. 11 pct. 2 lit. b) Combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 1 din Decretul nr. 185/1986 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților M.P. și B.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 181 C. pen., reclamată de partea vătămată G.I., a fost pronunțată de judecătorii B.C. și M.I., procuror de ședință fiind D.M. (fila 10 dosar instanță recurs).

În fine, sentința penală nr. 234 din 5 martie 1987 prin care, în baza art. 285 C. proc. pen. s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuientul G.I. împotriva sentinței penale nr. 54 din 10 ianuarie 1986 a Judecătoriei Giurgiu la Procuratura locală Giurgiu pentru cercetări, în conformitate cu dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost pronunțată de judecătorul Trăistaru Nicolae cu participarea procurorului H.M. (fila 12 dosar instanță de recurs).

Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă încălcări ale legii sau atribuțiilor de serviciu de către procurorul B.F. cu prilejul participării la soluționarea cauzei penale nr. 4225/1985, aceasta nefăcând altceva decât să pună concluzii potrivit convingerii obiective și nepărtinitoare formată în urma aprecierii probatoriului administrat în faza cercetării judecătorești.

Nemulțumirea petentului cu privire la soluția adoptată în cauză nu atrage vinovăția judecătorului care a soluționat cauza sau a procurorului care a pus concluzii pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., magistrații neputând fi subiecți activi ai acestei infracțiuni, exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluție sau alta, ori că au pus anumite concluzii în instanță.

Mijlocul legal pe care părțile îl au la îndemână atunci când apreciază că o hotărâre este nelegală și netemeinică, îl constituie exercitarea căilor de atac reglementate de lege și în condițiile prevăzute de lege, așa cum se stipulează atât în Codul de procedură penală, cât și în art. 124 din Constituție.

Referitor la celelalte două hotărâri judecătorești atașate la dosar, respectiv sentințele penale nr. 685 din 16 iunie 1986 și nr. 234 din 5 martie 1987, se constată că procurori de ședință au fost alte persoane și nu intimata B.F. și care nu sunt vizate de petent în plângerea formulată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată adoptată de procuror prin Ordonanța nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009 prin care s-a constatat inexistența infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., astfel cum a fost menținută prin rezoluția nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică și va fi menținută ca atare.

Nu poate fi primită solicitarea petentului în sensul de a se dispune audierea martorilor C.C. și C.F., deoarece, așa cum prevăd dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. mai sus invocate, la soluționarea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată, instanța de judecată are în vedere exclusiv actele și lucrările din dosarul de urmărire penală și înscrisurile noi prezentate de părți, nefiind permisă de lege administrarea de noi probe de către instanța de judecată sesizată în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2010, procurorul de ședință a invocat excepția de necompetență a instanței față de împrejurarea că făptuitoarea, procuror B.F., a fost pensionată și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Înalta Curte constată că excepția invocată este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în primă instanță.

Din dispozițiile legale mai sus citate rezultă că făptuitorul care, la momentul judecății, nu mai are calitatea cerută de legiuitor, pierde beneficiul competenței speciale determinate de acea calitate, numai dacă faptele nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ce-i reveneau în calitatea avută sau cauza se află încă la judecata în primă instanță.

În speță, împotriva intimatei B.F., petentul a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., deoarece prin concluziile de achitare pe care aceasta le-a pus în calitate de procuror de ședință în Dosarul penal nr. 4225/1985 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 54 din 16 ianuarie 1996, a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.

Este adevărat că prin Hotărârea nr. 1282 din 27 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât eliberarea din funcție prin pensionare a magistratului B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 ianuarie 2009, Decretul de eliberare din funcție nr. 1358 din 22 decembrie 2008 fiind publicat în M. Of. nr. 881 din 24 decembrie 2008. Această împrejurare nu este însă de natură a atrage necompetența în soluționarea cauzei a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În condițiile în care fapta reclamată de petent are legătură cu atribuțiile de serviciu ale intimatei, așa cum aceasta a fost descrisă, atât în plângerea penală depusă la organul de urmărire penală, cât și la instanța de judecată, în cauză sunt îndeplinite atât cerințele art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cât și cerințele art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție și cele ale art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În consecință, Înalta Curte, reținând că a fost legal sesizată și că ordonanța procurorului nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009, prin care s-a dispus netrimiterea în judecată a făptuitoarei B.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., menținută prin rezoluția nr. 5827/2783/II/2/2010 din 01 iulie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, plângerea petentului G.I. se va respinge ca nefondată potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva Ordonanței nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2010.