ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3900/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3900/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

A. 1. La data de 16 octombrie 2008, partea vătămată I.M. a

formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

București împotriva numiților G.F., G.A.N., N.V., P.E. și V.M.

În motivarea plângerii penale,

petenta a arătat că, în perioada iunie-iulie 2007, a convenit să cumpere o

garsonieră de la numiții G.F. și G.A.N. pentru care a plătit un avans de 40.000

euro, urmând să perfecteze actul de vânzare-cumpărare la data la care le va

achita acestora și restul prețului, de 10.000 euro.

Ulterior, a aflat că numiții G.F., G.A.N.

nu sunt proprietarii reali ai garsonierei, întrucât au sustras actul de

identitate și actele de proprietate ale proprietarului real al imobilului - D.M.

- și în baza unei procuri false întocmite pe numele lui N.V. au achiziționat

fraudulos locuința de la acesta.

De asemenea, petenta a mai arătat că

notarul P.E. care a întocmit procura prin care N.V. ar fi fost împuternicit să

vândă imobilul în cauză, a cunoscut situația reală acționând în complicitate cu

ceilalți făptasi.

Prin ordonanța nr. 10162/P/2008 din

31 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, în raport de calitatea de notar a

numitului P.E.

din data de 6 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

dispus, în baza art. 228 alin. (4) coroborat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

raportat la art. 51 alin. (1) C. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 raportat

la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 30 alin. (1) lit. a) din

același cod, neînceperea urmăririi penale față de numitul P.E., notar public

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.; disjungerea

cauzei privind pe numiții G.F., G.A.N., N.V. și V.M. și declinarea acesteia în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București spre competentă

soluționare.

menționate a formulat plângere petiționara I.M. la data de 31 august 2009,

soluționată prin rezoluția nr. 1415/II/2/2009 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petenților, apreciind că soluția dispusă de procuror

este legală și temeinică.

octombrie 2009, petenta a formulat plângere, conform art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin

sentința penală nr. 117 din 28 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței

după calitatea persoanei și a dispus declinarea competenței de soluționare a

plângerii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la data de 11 martie 2010, sub nr. 2241/2/2010, prin

declinare de competență.

În motivarea inițială a plângerii, petenta

a criticat ca fiind nelegală și netemeinică soluția de neîncepere a urmăririi

penale, susținând că această soluție s-a datorat unei cercetări superficiale și

netemeinice efectuată de către procuror asupra plângerii cu care a fost

investit.

În cadrul probei cu acte, petenta a

solicitat, iar instanța a încuviințat și administrat următoarele probe:

declarație de martor pe numele V.M., o cerere a aceleiași persoane din Dosarul de

urmărire penală nr. 6255/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

4 București, rezoluție motivată din 9 aprilie 2008 și raport de constatare

tehnico-științifică din 30 aprilie 2008 - toate în xerocopie, precum și

„precizări”.

Prin sentința penală nr. 118 din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta I.M. împotriva rezoluției nr. 1415/II/2/2009

din 16 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, fiind obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

fond a constatat că, î

n

declarația olografă, notarul public P.E. a menționat că, în data de 12 aprilie

2007, la biroul său s-a prezentat numita D.M., care a solicitat întocmirea unei

procuri de vânzare a apartamentului, cu care ocazie i-a prezentat, în original,

actul de proprietate al imobilului și cartea de identitate și, întrucât a

constatat că sunt originale, a redactat procura solicitată.

Intimatul a

mai arătat că, observând că mandanta semnează cu greutate, din cauza bolii, așa

cum motiva aceasta, i-a solicitat să-și scrie și numele întreg.

Numitul P.E.

și-a amintit că procura din 12 aprilie 2007 a fost anulată de către Judecătoria Sector 4 București prin Hotărârea penală nr. 1234 din 19 iunie 2009 emisă în Dosarul

nr. 7164/4/2008, depunând la dosar extrasul hotărârii penale mai sus precizate,

cât și faptul că a fost cercetat în Dosarul penal nr. 791/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, anexând soluția, mai exact, ordonanța nr.

791/P/2008 din 8 iulie 2008, a parchetului mai sus precizat.

A mai

reținut că din actele premergătoare efectuare rezultă că în Dosarul penal nr. 791/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost avute în vedere

împrejurările în care a fost autentificată procura de vânzare din 12 aprilie

2007, respectiv, mandantul a fost identificat, de către notarul public P.E., pe

baza actului de identitate al adevăratului proprietar al imobilului, prezentat

acestuia în original, iar la o simplă examinare comparativă, s-a constatat că

între fizionomia părții vătămate D.M. și a „învinuitei V.M." nu există

deosebiri însemnate,

În mod

corect, s-a considerat că numitul P.E., notar public, s-a aflat în eroare cu

privire la identitatea persoanei, care s-a prezentat în fața sa și a semnat, în

calitate de mandant, procura mai sus precizată, iar față de împrejurarea că,

eroarea de fapt este una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

și, pe cale de consecință, împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prin

ordonanța respectivă, (nr. 791/P/2008 din 8 iulie 2008), în baza dispozițiilor art.

10 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 51 alin. (1) C. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numitul P.E., notar public, pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzute de art. 289 C. pen. și respectiv 246 C. pen.

Totodată,

față de același notar public s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la

înșelăciune și complicitate la fals privind identitatea, prevăzute de art. art.

288 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3)

C. pen. și respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen., în cauză,

neputându-se stabili niciun indiciu temeinic cu privire la existența

infracțiunilor, aplicându-se prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte, instanța de fond a

mai reținut că fapta notarului public P.E. de a elibera procura din 12 aprilie 2007

folosită la vânzarea locuinței situată în București, sector 4, a mai fost cercetată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București urmare a plângerii penale

formulate de D.M. proprietarul real al imobilului iar prin ordonanța nr. 791/P/2008

din 8 iulie 2008 (filele 22 și urmat, dosar), Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a)

și e) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul P.E. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 246, art. 288 alin. (2), art.

26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) și art. 26 raportat la art. 293 C.

pen.

Prin această primă ordonanță, s-a

reținut în mod corect că notarul P.E. a întocmit procura din 12 aprilie 2007 ca

urmare a cererii depuse de o persoană care s-a recomandat a fi D.M. (f. 11 -

dosar urmărire penală).

În cuprinsul procurii, s-a menționat

că mandanta D.M. a fost identificată prin cartea de identitate, eliberată de

Secția 17 Poliție la data de 24 noiembrie 2000, act de identitate aflat în

copie la dosarul notarial și atașat dosarului cauzei la fila 13 - dosar

Parchet.

Din actele premergătoare efectuate,

în mod corect, s-a reținut că în vederea întocmirii procurii persoana care s-a

prezentat la notar ca fiind D.M. a depus în copie și contractul de

vânzare-cumpărare prin care a dobândit locuința pentru a cărei vânzare urma să

se întocmească procura.

În condițiile în care notarul a

verificat actele depuse la momentul redactării procurii, iar între persoana

prezentă în fața sa în calitate de mandant și persoana a cărei act de

identitate a fost folosit (D.M.) a existat o asemănare, s-a reținut în mod

corect că notarul s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care

s-a prezentat în fața sa și a semnat în calitate de mandant procura.

Contrar criticilor petentei I.M. referitoare

la superficialitatea și netemeinicia cercetărilor întreprinse de organele

judiciare abilitate, prima instanță a constatat că probele strânse în faza

actelor premergătoare permit lămurirea corectă și completă a tuturor

împrejurărilor cauzei și, de altfel, nici măcar petenta nu a sugerat ce alte

probe ar mai fi putut fi administrate pentru a se adeveri justețea acuzațiilor

sale.

Este adevărat că rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale ce face obiectul prezentei plângeri este oarecum

insuficient motivată, în sensul că nu răspunde în detaliu tuturor aspectelor

sesizate de către petentă, însă această împrejurare nu este de natură să

afecteze legalitatea și temeinicia soluției dispusă de către procuror, de vreme

ce în cauză nu există motive verosimile de a bănui că notarul public P.E., cu

prilejul autentificării actelor din cauză, cu știință, și-ar fi îndeplinit în

mod defectuos îndatoririle sale de serviciu, cu scopul de a cauza o vătămare a

intereselor legale ale vreunei persoane și ar fi întocmit un înscris oficial ce

atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Nu în ultimul rând, cu privire la

faptul că notarul nu ar fi întreprins niciun fel de verificări pentru

stabilirea valabilității dreptului de proprietate al mandantului, în sensul de

a verifica apartenența acestui drept, prima instanță a constatat că atâta timp

cât notarului public i-a fost prezentat un înscris autentic ce consfințea

dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului ce făcea obiectul vânzării și a

cărui valabilitate nu era contestată de nimeni, acesta nu avea niciun motiv de

a cenzura caracterul dreptului de proprietate, astfel încât nici din această

perspectivă nu i se poate reproșa încălcarea vreunei obligații legale.

Drept urmare, atâta vreme cât

acuzațiile petentei I.M. față de notarul public P.E. s-au dovedit a fi niște

simple supoziții, nefundamentate pe probe certe de vinovăție care să

demonstreze că activitatea intimatului în legătură cu autentificarea procurii din

12 aprilie 2007, ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute

de art. 289, art. 246, art. 288 alin. (2), art. 26 raportat la art. 215 alin. (1),

(2) și (3) și art. 26 raportat la art. 293 C. pen., prima instanță a constatat

ca fiind legală și temeinică soluția procurorului de neîncepere a urmăririi

penale, reținându-se că în cauză este incidentă o cauză ce înlătură caracterul

penal al faptei, potrivit art. 10 lit. e) C. proc. pen.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile

din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și solicitând, în esență, casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru rejudecare, inclusiv

rezolvarea laturii civile și atașarea dosarelor privind pe ceilalți făptuitori.

Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond a constatat că

situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză, precum și în cele anterioare privind aceeași

faptă și că acesta a apreciat în mod corect că intimatul notar public P.E. s-a

aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care s-a prezentat în fața

sa ca fiind numita D.M., în condițiile în care aceasta avea actul de identitate

în original, precum și contractul de vânzare-cumpărare prin care dobândise

locuința pentru a cărei vânzare urma să se întocmească procura și, totodată, prezenta

o asemănare cu

fizionomia

persoanei din actul de identitate.

Totodată,

Înalta Curte constată că mențiunile pentru care notarul public răspunde penal

sub aspectul infracțiunii de fals intelectual sunt cele privind propriile

constatări, respectiv, prezentarea părții în fața sa, stabilirea identității

acesteia și modul cum a realizat identificarea, precum și existența

consimțământului părții la autentificarea și semnarea actului. Or, atâta vreme

cât notarul public a realizat toate cerințele legii în vederea autentificării

actului solicitat, fiind însă în eroare cu privire la identitatea persoanei din

motivele arătate care fac să fie întrunite cerințele art. 51 C. pen., nu se

poate reține în sarcina sa infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C.

pen., așa cum, de altfel, au reținut atât procurorul cât și prima instanță.

În acest

sens, este important de precizat că procura a fost anulată prin sentința Hotărârea

penală nr. 1234 din 19 iunie 2009 emisă în Dosarul nr. 7164/4/2008 al

Judecătoriei Sector 4 București, tocmai pentru că s-a constatat că părții

vătămate i s-a furat buletinul iar în locul său s-a prezentat o altă persoană

în fața notarului public care, deși a depus toate diligențele cerute de lege,

nu a sesizat acest aspect.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât

rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin.

(2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.M.

împotriva sentinței penale nr. 118 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 noiembrie 2010.