ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1442/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1442/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 309 de la 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 164/2/2009 (32/2009) a

respins, ca nefondată, plângerea petentului C.I. împotriva rezoluției nr. 2065/II/2/2008

din data de 18 decembrie 2008, prin care procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată plângerea

formulată de către petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 2044/P/2007 din

data de 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

prin care procurorul a dispus neîncepere urmăririi penale față de intimații P.F.G.,

D.Ș., C.C. și F.(C.) R.G.

A fost obligat petentul la

50 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la instanță,

la data de 8 ianuarie 2009 sub nr. 164/2/2009, petiționarul C.I. a solicitat

desființarea rezoluției nr. 2044 din data de 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea în judecată a intimaților P.F.G.,

D.Ș., C.C. și F.(C.) R.G., pentru combaterea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 215, art. 208, art. 290, art. 291 C. pen.

În fapt, la data de 10

ianuarie 2007, 16 ianuarie 2007 și 17 ianuarie 2007, petiționarul a formulat

plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București,

pentru faptul că a fost înșelat, cu ocazia semnării contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu F.(C.) R.G., prin care a vândut cota parte din

dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, sector 4.

Petiționarul a precizat în

plângerea sa că, atunci când s-a înțeles cu cumpărătoarea, i-a precizat

acesteia că are obligația de a-l întreține și de a-i permite să locuiască în

apartament, în continuare, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Acesta a mai precizat că deși această înțelegere a avut loc, ea nu s-a

concretizat în actul de vânzare-cumpărare.

A mai arătat petiționarul

că, în anul 2004, cumpărătoarea F.(C.) R.G. - nepoata sa, precum și fostul soț

al acesteia N.L. au luat din același apartament mai multe bunuri fără acordul

său, iar în luna octombrie 2006, președintele Asociației de Proprietari G.F. i-a

dat numitei F.(C.) R.G. o adeverință prin care se atesta că, în apartament, se

efectuează lucrări de renovare.

Prin rezoluția nr. 348/P din

8 august 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a

dispus neînceperea urmăririi penale, față de numita F.(C.) R.G., sub aspectul

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 210 și art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen.; neînceperea urmăririi penale față de numitul C.C. pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen.; neînceperea

urmăririi penale față de G.F., referitor la infracțiunile prevăzute și

pedepsite de art. 289 și art. 290 C. pen.

Plângerea formulată de C.I. împotriva

acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 2939/II-1/2007.

La data de 12 septembrie

2007 sub nr. 1441/P/2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângerea penală a petentului C.I., împotriva

notarului public D.Ș. sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.

26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., arat. 246, art. 249 și art. 289

C. pen. și a numitei P.F.G. sub aspectul infracțiunii prevăzute și pedepsite de

art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Numita P.F.G. nu a semnat

actul de vânzare-cumpărare în calitatea sa de avocat, ci ca martor, contribuind

la inducerea sa în eroare, iar notarul nu i-a citit actul, contribuind la inducerea

sa în eroare.

La data de 30 noiembrie

2007, petiționarul a formulat plângere penală la Serviciul Teritorial București al D.N.A., împotriva numiților P.F.G. și D.Ș., pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen., art.

255 C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția nr. 13/P/2008

din 19 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.Ș. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Prin ordonanța nr. 348/P/2007

din 22 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind plângerea

formulată de C.I., la data de 23 aprilie 2007, împotriva numitei P.F. și F.C.R.G.,

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În plângerea formulată,

petentul C.I. a susținut că la 10 decembrie 2002 nu a semnat cererea privind

intabularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6436/4/1991 adresată Biroului

de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 4 și nici împuternicirea

avocațială eliberată la aceeași dată de avocatul P.F., precum și cererea

adresată la 22 ianuarie 2003 Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a

Sectorului 4.

La dosarul cauzei, s-a

atașat Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, Dosarul nr. 2065/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, acte, dispunându-se citarea intimaților.

La data de 9 aprilie 2009

s-a dispus reunirea prin conexare a plângerii penale înregistrată la curtea de

apel sub nr. 440/2/2009 la Dosarul nr. 164/2/2009, având în vedere legătura de

cauzalitate dintre cele două dosare, având același obiect, aceleași părți și

același act emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și același

temei juridic, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 - art. 34 C.

proc. pen.

Din probele administrate în

cauză, curtea de apel a constatat și a reținut că rezoluția din 25 noiembrie

2008 pronunțată în Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, confirmată prin rezoluția din 18 decembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sunt legale și temeinice.

Prin rezoluția mai sus

menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.F.G., avocat în

cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215

C. pen., art. 208 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.; față de 215 C.

pen., art. 208 C. pen. și art. 290 C. pen.; C.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. și F.(C.) R.G.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C.

pen.

Considerentele de fapt și de

drept avute în vedere de curtea de apel la pronunțarea acestei hotărâri sunt

următoarele:

În luna decembrie 2002,

numita P.F.G., în calitate de avocat, a fost contactată de C.C. și F.(C.) R.G.,

în vederea acordării de asistență juridică pentru încheierea unui contract de

vânzare-cumpărare, privind un apartament.

La data de 10 decembrie

2002, C.I. a încheiat contractul de asistență juridică nr. 8023, prin care o

împuternicea pe P.F.G. să intabuleze contractul de vânzare-cumpărare, să obțină

extrasul de carte funciară și certificatul fiscal, pentru apartamentul situat

în București, sector 4, eliberând două împuterniciri avocațiale.

La data de 22 ianuarie 2003,

s-a încheiat contractul de vânzare nr. 250 având ca obiect apartamentul mai sus

menționat, la Biroul Notarului Public D.Ș.

Contractul a fost semnat de

C.I., C.C. și F.(C.) R.G., nici una din părțile semnatare nefăcând obiecțiuni.

Fiind audiată, P.F.G. nu a

recunoscut comiterea vreunei fapte penale și a arătat că nu l-a determinat și nu

l-a influențat în niciun fel pe vreunul dintre vânzători la încheierea actului

respectiv.

În urma analizei

probatoriului aflat la dosarul cauzei a rezultat că, în sarcina acesteia nu se

poate reține comiterea infracțiunilor de furt și înșelăciune, acestea

neexistând, iar în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 290 și art.

291 C. pen., acestea sunt prescrise, astfel cum în mod corect a reținut, prin

rezoluția dată și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Referitor la notarul public

D.Ș. și la rezoluția nr. 1441/P din 24 septembrie 2007, prin care Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale cu

privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1) și alin. (3), art. 246, art. 249 și art. 289 C. pen., curtea de apel a

reținut că același act dat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

menținut ulterior prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, este legal și temeinic, fapt pentru care au

fost menținute.

Prin rezoluția de la 8

septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a

dispus neînceperea urmăririi penale, în ceea ce privește pe F.(C.) R.G. și C.C.,

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 210 și art. 215 C. pen.,

respectiv art. 26 raportat la art. 215 C. pen.

Soluția de neîncepere a

urmăririi penale a fost menținută și prin rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, care a fost atacată cu plângere de către petiționarul

C.I. și a format obiectul prezentului proces.

Din probele existente la

dosarul cauzei a rezultat că numitul C.C. nu a comis faptele pentru care se

plânge petiționarul, soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

fiind legală și temeinică.

Astfel fiind, curtea de apel

a respins, ca nefondată, plângerea petentului C.I., împotriva celor două

rezoluții emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, făcând

astfel, aplicarea art. 278

1

pct. 8 lit. a) teza a-III-a C. proc.

pen.

Față de soluția pronunțată,

curtea a făcut aplicare art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termenul legal, recurs petiționarul C.I., arătând în scris că din

luna august 2008 și până la 29 noiembrie 2009 nu s-au făcut cercetări, nu au

fost audiați infractori, nu s-a aprobat efectuarea unei expertize grafice a

înscrisurilor false prezentate.

La dosarul cauzei au fost

depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6669 la 24 februarie 2010,

motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiționar C.I., la

care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, toate aflate la filele 11-38

dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, recurentul petiționar C.I. a criticat sentința pe care a considerat-o

netemeinică și nelegală, arătând că în plângere a precizat că a fost înșelat cu

ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. 250 din 22 ianuarie 2003,

încheiat cu numita F.(C.) R.G. (nepoata mea) prin care acesta a vândut cota

parte din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București,

sector 4, că a avut o discuție cu nepoata sa înainte de a fi dus la notariat să

semneze acel act, în sensul de a întocmi pe viitor un act, prin care nepoata sa

să poată locui toată viața în apartamentul proprietatea sa și a soției sale,

unde în urma decesului soției sale, fiul său (tatăl nepoatei sale) deținea

împreună cu recurentul o cotă din dreptul de proprietate asupra imobilului, în

calitate de moștenitor.

Ulterior la data de 22

ianuarie 2003, a fost rugat insistent de nepoata sa să meargă la notariat să

semneze actul, prin care era de acord ca nepoata să locuiască în imobilul său

la notariat fiind (spre surprinderea sa) așteptat de doamna avocat și tatăl

nepoatei.

S-a mai plâns ca în anul

2004, fiind plecat în provincie cu soția, nepoata sa împreună cu soțul ei N.L. i-au

sustras și a vândut soacrei sale, bunurile mobile din apartament fără voia sa,

exista un dosar penal în acest sens la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, el solicitând cercetări în acest sens.

Prin rezoluțiile nr. 348/P/2007

și 2939/II-1/2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.(C.) R.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 210 și art. 215 alin. (1) și (3) și față de C.C. pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. și de

neîncepere a urmăririi penale față de numitul G.F. (în calitate de președinte

de asociație de proprietari) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

289 și 290 C. pen. care i-a eliberat nepoatei sale un înscris prin care în mod

neadevărat a confirmat ca nepoata sa ar fi executat investiții în imobilul său

pe banii săi.

Recurentul petiționar a mai

menționată că a mai existat un dosar în care o vecină de-a sa a recunoscut că a

fost influențată de nepoata sa de-a da o declarație la poliție, că el ar fi

avut cunoștință despre obiectul contractului pe care l-a semnat cu nepoata sa,

a precizat că nu a semnat cererea privind intabularea contractului de

vânzare-cumpărare 6436/4/1991 adresată Biroului de Carte Funciară Sector 4 (contract

care i-a fost sustras de către nepoata sa) și nu a semnat nici împuternicirea

avocațială eliberată la aceeași dată de doamna avocat P.F., iar doamna avocat

nu avea dreptul să semneze în locul său în acea împuternicire avocațială și în

actele premergătoare de la notariat în calitate de martor.

De asemenea, cererea adresată

notarului a fost scrisă de doamna avocat, care fără acordul său a întocmit două

împuterniciri avocațiale (una pentru intabulare imobil și obținerea extrasului

de carte funciară în data de 10 decembrie 2002 și o altă delegație pentru obținerea

unui certificat fiscal) semnând, atât la rubrica „avocat”, cât și în locul

clientului, existând la dosar două declarații în care doamna avocat în mare

parte recunoaște aceste acuzații.

Totodată, nu a semnat nici

cererea adresată la data de 22 ianuarie 2003 Direcției Generale de Impozite și

Taxe Locale a Sectorului 4 și care în baza acestei cereri i-a fost înstrăinat

imobilul.

Intimații au întocmit acte

fictive, semnând în locul său, reușind să obțină vânzarea-cumpărarea imobilului

său prin actul de vânzare-cumpărare nr. 250/2002 la acel moment recurentul

fiind grav bolnav (operat la ochi și de prostată), existând și documente în

acest sens, suferind și trauma decesului soției, că notarul nu l-a legitimat pe

el și pe fiul său (care avea cartea de identitate expirată), nu l-a întrebat

care este numele său, nu i-a citit conținutul contractului de vânzare-cumpărare

care era deja redactat în 7 exemplare.

Recurentul petiționar a mai

precizat că notarul în notele scrise depuse a menționat că ar fi știut că

buletinul lui C.C. a fost expirat, motiv pentru care a apelat la un martor,

avocata P.F.G. aflată acolo în mod întâmplător, cea care a falsificat semnătura

petentului în cele două împuterniciri avocațiale, notarul avea obligația de a

acorda un nou termen pentru ca părțile să vină cu martor pentru a identifica

persoana ce avea buletinul expirat și nu să-i permită doamnei avocat să aibă

calitatea și de avocat și de martor, încălcându-se dispozițiile legale în

vigoare.

De asemenea, recurentul

petiționar a mai făcut și alte precizări, inclusiv la soluțiile dispuse de

procurori, la sentința pronunțată de prima instanță, considerând că aceasta din

urmă nu a fost suficient motivată și nu s-a avut în vedere toate înscrisurile

administrate, deși avea obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor

plângerii, nu s-a analizat nici măcar sumar plângerea formulată de petiționar,

s-a dat o soluție avându-se în vedere și ținându-se seama doar de declarațiile

făptuitorilor, care au negat săvârșirea faptelor, nu s-a avut în vedere că urmărirea

penală s-a efectuate defectuos, fără a se administra probele solicitate de

petiționar, necesare soluționării plângerii, respectiv proba cu martori și

expertiza grafoscopică, de natură a garanta dreptul său și de a influența

soluția parchetului.

Instanța de fond a preluat

în mod fidel motivarea parchetului și a pronunțat o hotărâre fără a fi

motivată, a reprodus, în mod fidel și nici măcar până la capăt argumentele

parchetului, fără niciun fel de contribuție proprie, care ar fi făcut dovada

unei reale și serioase analize a plângerii cu care a fost sesizată.

Procedând în această

manieră, atât parchetul, cât și instanța de fond nu numai că au încălcat

dispozițiile procedural penale, care o obliga să-și motiveze soluția, dar, în

același timp l-a privat de posibilitatea de a putea dovedi plângerea formulată

și de a-și putea recupera bunul imobil pierdut prin înșelăciune și fals în

înscrisuri, infracțiuni săvârșite în voie de intimați, că parchetul avea

îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei rezoluții temeinice

și legale, având dreptul să ordone administrarea probelor pe care le considera

necesare și pe cele solicitate de petiționar, chiar dacă făptuitorii s-ar fi

împotrivit, ceea ce nu s-a întâmplat.

Față de cele arătate,

recurentul petiționar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate, desființarea rezoluțiilor parchetului și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru soluționarea plângerii de către

petiționar, în vederea efectuării de cercetări și începerea urmăririi penale

față de intimații mai sus menționați.

În drept, recurentul petiționat

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 și 10 C.

proc. pen., arătând că depune nota explicativă a celor 14 înscrisuri.

Totodată, la dosarul cauzei,

după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 7298 la 1 martie 2010, aflate la filele

39-60, au mai fost depuse, de către recurentul petiționar, fotocopiile mai

multor înscrisuri.

La termenul de judecată de

la 4 martie 2010, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare

formulată de recurentul petiționar, în vederea angajării unui apărător, a

amânat cauza la 15 aprilie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de

la acea dată, aflată la fila 61 dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, la dosarul

cauzei, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 10095 la 23 martie 2010, aflate la

filele 68-71 dosarul Înaltei Curți, au mai fost depuse de către recurentul

petiționar C.I., precizări, la care a anexat fotocopia unei împuterniciri

avocațiale.

În dezvoltarea precizărilor

mai sus menționate, recurentul petiționar a menționat că pe toată perioada

2007-2009, așa-zisele cercetări făcute la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, probele identificate de petiționar și prezentate spre analiză, nu au

fost verificate, fiind îndepărtate cu o mare subtilitate.

La dosar există două

împuterniciri avocațiale scrise în numele său de avocat P.F., fără ca aceasta

să fi fost angajată de el pentru a-l reprezenta în vreo cauză penală sau civilă

pe care el le-a contestat și a solicitat efectuarea unei expertize grafice

nefiind luat în seamă.

Analizând aceste două

împuterniciri se poate constata că semnăturile făcute la poziția „client” nu

sunt făcute de petiționar, rezultând clar că acestea au fost făcute de C.R.,

fără ca aceasta să fi fost mandatată de el, să facă acest lucru, fiind însă

determinată de P.F. să efectueze semnăturile respective pentru ca aceasta să

poată să le folosească la Biroul de Intabulare-Cadastrare, la Secția Financiară și poate și la notar.

Prima împuternicire

avocațială a fost folosită la Biroul de Intabulare-Cadastrare pe 10 decembrie

2002 când P.F. a depus această împuternicire însoțită de o cerere scrisă tot de

ea, contractul 6436/1991 și chitanța de taxă timbru obținută de C.C. de la Trezoreria Sectorului 4 București, iar pe 22 ianuarie 2003 a obținut actul de intabularea contractului, actul de Cadastrare Apartamentului N.

În acest mod P.F. a reușit

și a indus în eroare funcționarii Biroului de Intabulare, făcându-i să creadă

că ar fi fost împuternicită de petiționar să facă acest lucru, a doua

împuternicire avocațială a fost folosită la Secția Financiară a Sectorului 4 pe 22 ianuarie 2003, unde a scris o cerere tip în numele său

semnată tot de aceasta, solicitând să i se elibereze un certificat fiscal

necesar la notar. În baza împuternicirii avocațiale și a cererii scrisă de

aceasta în aceeași zi, i s-a eliberat certificat fiscal al cărui număr l-a

indicat, în acest mod fiind duși în eroare și acești salariați ai Secției

Financiare.

Cu aceste documente astfel

obținute (pe căi frauduloase) pe 22 ianuarie 2003 P.F. a mers la notarul D.Ș. (împreună

cu C.R. și C.C.) unde P.F. a depus la notar documentele solicitate de către

acesta. La îndemnul acesteia notarul D.Ș. a redactat și a scris la mașină

contractul nr. 250 din 22 ianuarie 2003, fără ca acesta să fi fost de față la

acea dată (oră). La data de 26 martie 2009 Notarul D.Ș. a depus o cerere (concluzii

scrise) în care a consemnat că petentul și C.C., C.R. și P.F., ar fi prezentat

o cerere pentru autentificarea unui contract.

Acea cerere (concluzii

scrise) o consideră un document nou, dar și fals, deoarece a atestat fapte

neadevărate în conținutul său.

Prin luna iunie 2009 a obținut de la acest notar o cerere scrisă de P.F. în numele său, C.C. și C.R. - semnătura

făcută de această cerere nu este făcută de aceasta, însă are elemente de

asemănare luată de pe alte înscrisuri și transferată pe această cerere,

considerând că și celelalte semnături nu sunt făcute de C.C. sau C.R., fiind

făcute de alte persoane sau transferate și acestea, nici această probă (cerere)

nu a fost luată în seamă și valorificată cu toate că a solicitată.

De asemenea, recurentul

petiționar a mai considerat că nr. 8023 consemnat în cele două împuterniciri

avocațiale de P.F., nu este real, deoarece acesta nu a încheiat vreun contract

de angajare cu P.F., pentru a-l reprezenta în vreo cauză penală sau civilă.

Ca atare a rezultat că la

dosar există foarte multe elemente (probe) din care a rezultat că s-au comis

fapte penale, însă nu există niciun indiciu (sau probe), care să atestat că nu

s-a comis aceste fapte, solicitând reluarea cercetărilor prin desființarea

ordonanței 1441-2044, 521 etc. și începerea urmăririi penale, față de cei

menționați, care i-au lezat grav interesele personale, cât și sănătate, i-au

vândut apartamentul, cât și toate bunurile agonisite în cei 60 de ani de muncă

în decizia de pensionare.

De asemenea, recurentul

petiționar a solicitat a se constata că la dosarul cauzei sunt elemente clare

și suficiente care atestă că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

cercetările nu s-au făcut corect, că s-a căutat înlăturarea probelor cu

subtilitate, reușind să ducă în eroare și cele două instanțe, Curtea de Apel

București și Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de astăzi,

apărătorul ales al recurentului petiționar, în concluziile orale, în dezbateri

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea

rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea cercetărilor,

pentru a se efectua o expertiză grafologică, deoarece cererile formulate la

notariat nu au fost semnate de petent.

Concluziile reprezentantului

M.P. asupra recursului declarat de recurentul petiționar au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de recurentul petiționar C.I. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță,

conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în

scris, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) teza a-III-a C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul C.I.

Înalta Curte consideră că au

fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de P.F.G., avocat în cadrul

Baroului București pentru săvârșire infracțiunilor prevăzute de art. 215 C.

pen., art. 208 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.; D.Ș., notar

public, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290

C. pen. și art. 208 C. pen.; C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.; F.(C.) R.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și a art. 291 C. pen.

Așa cum a rezultat din

actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționar au fost examinate,

în raport cu persoanele și faptele pretinse ca fiind comise de către acestea,

procurorul constatând prin ordonanța nr. 348/P/2007 din data de 22 octombrie

2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind pe avocatul P.F.G. și numita F.(C.)

R.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În fapt, la datele de 10

ianuarie 2007, 16 ianuarie 2007 și 17 ianuarie 2007 numitul C.I. a formulat

plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București pentru

faptul că a fost indus în eroare cu ocazia semnării contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003, contract prin

care a vândut numitei F.(C.) R.G. cota parte din dreptul de proprietate a

apartamentului din București, sector 4.

În această plângere numitul

C.I. a susținut că a convenit să vândă cota sa din dreptul de proprietate

asupra apartamentului, dar cu asumarea de către cumpărător a obligației de a-l

întreține și a-i permite să locuiască în apartament, clauză care nu a fost

inserată cu ocazia încheierii contractului.

De asemenea, numitul C.I. a

mai sesizat că în anul 2004 nepoata sa, F.(C.) R.G. și fostul soț al acesteia,

N.L., au luat din același apartament mai multe bunuri fără acordul său, iar în

luna octombrie 2006 președintele asociației de proprietari, numitul G.F., i-a

eliberat numitei F.(C.) R.G. o adeverință care atesta efectuarea unor lucrări

de renovare a apartamentului, fără să cunoască îmbunătățirile aduse.

Prin rezoluția nr. 348/P/2007

din 8 august 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numita F.(C.) R.G. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 210 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul C.C. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen. și

neînceperea urmăririi penale față de G.F. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen. (fila 63, vol.

I).

Împotriva acestei soluții

numitul C.I. a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2939/II-1/2007.

Pe de altă parte, la 12

septembrie 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 1441/P/2007 plângerea penală formulată de numitul C.I., în care

reclama modul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003 de către notarul public D.Ș.,

reiterând aspectele care au format obiectul plângerii formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, cu precizarea că prețul nu a fost

plătit, iar numita P.F.G. nu a semnat actul în calitatea sa de avocat, ci ca

martor, contribuind astfel la inducerea sa în eroare.

Numitul C.I. a precizat că a

semnat contractul de vânzare-cumpărare care i-a fost pus la dispoziție pentru

a-l citi, dar nu a făcut acest lucru decât superficial, având încredere în

faptul că celălalt vânzător, fiul său C.C., a verificat toate clauzele.

Prin ordonanța nr. 1441/P/2007

din 24 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.Ș. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin.

(1) – (3) C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen. și

față de avocatul P.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.

Totodată, prin aceeași ordonanță

s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 215 alin. (1) – (3) C. pen. de către numiții C.C. și F.(C.) R.G. și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sector 4 București (fila 32, vol. I).

La data de 30 noiembrie

2007, numitul C.I. a formulat la D.N.A. – Serviciul Teritorial București o

plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen.

și art. 255 C. pen., în care a susținut că la data de 22 ianuarie 2003, cu

prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare la sediul Biroului

Notarului Public D.Ș., acesta a inserat date nereale în cuprinsul acestui act,

în sensul că a primit o sumă de bani de la avocatul P.F.G., reprezentând

cumpărătorului F.(C.) R.G.

Prin ordonanța nr. 203/P/2007

din 20 decembrie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și

Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial București a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.F.G. și D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 255 C. pen. cu referire la art.

1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există, precum

și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe notarul public D.Ș.,

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (fila 17, vol. II).

Prin rezoluția nr. 13/P/2008

din data de 19 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.Ș. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (fila 106, vol. II).

Prin ordonanța nr. 348/P/2007

din data de 22 octombrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4

București a dispus declinarea competenței de soluționare cauzei privind

plângerea formulată de numitul C.I. la data de 23 aprilie 2007 împotriva

avocatului P.F. și numitei F.(C.) R.G., în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

În plângerea formulată (fila

28, vol. I) numitul C.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei C.R.G.

și a avocatului P.F.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C.

pen., art. 291 C. pen. și art. 215 C. pen.

Astfel, în plângerea

formulată, dar și cu ocazia audierii, numitul C.I. a susținut că la data de 10

decembrie 2002 nu a semnat cererea privind intabularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 6436/4/1991 adresată Biroului de Carte Funciară al

Judecătoriei Sectorului 4 București și nici împuternicirea avocațială eliberată

la aceeași dată de avocatul P.F.G. (fila 43, 44, vol. I) și nici cererea

formulată la data de 22 ianuarie 2003 adresată Direcției Generale de Impozite

și Taxe Locale a Sectorului 4, în care a solicitat eliberarea unui certificat

fiscal și împuternicirea avocațială aferentă (filele 12, 13, vol. II).

Totodată, numitul C.I. cu

ocazia audierii a solicitat tragerea la răspunderea penală a avocatului P.F.G.,

a notarului public D.Ș., a numiților F.(C.) R.G. și C.C. și pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de

fals și furt, reiterând aspectele care au constituit obiectul dosarului

menționat mai sus.

Audiată, numita P.F.G. a

declarat că în cursul lunii decembrie 2002 a fost contactată de C.I., C.C. și F.(C.) R.G., aceștia manifestându-și dorința de a se încheia un contract de

vânzare-cumpărare privind apartamentul situat în sector 4.

Astfel, la data de 10

decembrie 2002 a încheiat cu numitul C.I. contractul de asistență juridică nr. 8023

în care o împuternicea să intabuleze contractul de vânzare-cumpărare și să

elibereze extrasul de carte funciară și certificatul fiscal, eliberând două

împuterniciri avocațiale în acest sens.

La data de 22 ianuarie 2003

cu aceste înscrisuri, în lipsa cărora nu se putea încheia actul notarial,

numiții P.F.G., C.I., C.C. și F.(C.) R.G. s-au deplasat la Biroul Notarului Public D.Ș., unde a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 250,

care a fost citit și semnat de numitul C.I. fără niciun fel de obiecțiuni.

Situația de fapt mai sus

menționată este susținută de actele premergătoare efectuate în cauză, dispuse prin

ordonanța din 20 august 2008 dată de procuror în Dosarul nr. 2044/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a considerat necesară

realizarea audierea numitului C.I., atașarea, în original, a împuternicirii

avocațiale din 10 decembrie 2002 și a cererii prin care s-a solicitat

intabularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6436/1991, acte reclamate de

numitul C.I. ca fiind false, a contractului de asistență juridică nr. 8023, a împuternicirii avocațiale depuse la Secția Financiară a Sectorului 4 București, în urma

căreia i s-a eliberat certificatul fiscal nr. 13945/2003, audierea numitei P.F.,

verificarea calității de avocat a numitei P.F., atașarea soluțiilor dispuse în Dosarele

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București nr. 348/P/2007, nr. 584/P/2007,

nr. 1043/P/2008 și nr. 22/P/2007, dacă acestea sunt soluționate, dacă nu sunt

soluționate urmând a se verifica care sunt părțile și obiectul dosarelor menționate

mai sus, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen., fiind delegată efectuarea

activităților arătate, organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din

cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Investigare a

Fraudelor (filele 1-2 vol. II Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București).

Astfel, a fost audiat

petiționarul C.I. (declarație aflată la filele 3-6 vol. II al Dosarului nr. 2044/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București); a fost depusă

împuternicirea avocațială în original a avocatului P.F. emisă în baza

contractului de asistență juridică nr. 8023 din 10 decembrie 2002 pentru

Primăria Sector 4, certificat fiscal (fila 12 vol. II al dosarului parchetului

menționat); certificatul fiscal emis de Direcția Generală de impozite și Taxe

Locale (fila 13 vol. II al dosarul parchetului menționat); cererea pentru

eliberarea unui certificat privind impozitele și taxele locale pentru persoane fizice

(fila 14 vol. II al dosarul menționat); a fost audiată intimata P.F. (declarații

aflate la filele 15-16; 28 vol. II al dosarului parchetului menționat);

fotocopiile ordonanței date la 20 decembrie 2007 de către procuror în Dosarul nr.

203/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

Serviciul Teritorial București (filele 17-19 vol. II al dosarului parchetului

menționat); a rezoluției din 11 aprilie 2008 date de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 521/II/2/2008 (filele

20-23 vol. II al dosarului parchetului menționat); a rezoluției din 19 martie

2008 dată de procuror în Dosarul nr. 13/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București (filele 24-26 vol. II al dosarului parchetului

menționat); a ordonanței de la 22 octombrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr.

348/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (fila

34 vol. II al dosarului parchetului menționat); a ordonanței din 26 februarie

2007 dată de procuror în Dosarul nr. 10043/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 4 (fila 36 vol. II al dosarului parchetului menționat); a

ordonanței de la 26 februarie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 10043/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 (fila 37 vol. II al dosarului

parchetului menționat); a rezoluției de la 26 aprilie 2007 dată de procuror în Dosarul

nr. 348/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București (fila

39 vol. II al dosarului parchetului menționat); a ordonanței de scoatere se sub

urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de la 24

august 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 584/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sector 6 București (filele 40-41 al dosarului parchetului

menționat); a ordonanței de la 24 septembrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr.

1441/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (filele 84-87

în vol. II al dosarului parchetului menționat); a rezoluției de la 14 noiembrie

2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București în Dosarul cu nr. 1763/II-2/2007 (filele 88-89 în vol. II al

dosarului parchetului menționat); adresa Baroului București cu nr. 6212 de la

29 septembrie 2008 prin care se comunică că doamna P.F.G. a fost înscrisă ca

avocat stagiar în Baroul București la data de 15 octombrie 1999 prin Decizia nr.

4264 de la 14 octombrie 1999 fiind definitivată la data de 14 iunie 2002 prin Decizia

nr. 1307 din 20 iunie 2002, că în prezent își desfășoară activitatea în cadrul

Societății civile de avocați P.& A. ca avocat asociat, că pe parcursul

desfășurării activității profesionale nu a fost suspendată din profesia de

avocat (fila 30 vol. II al dosarului parchetului menționat).

În dosarul parchetului mai

sus menționat se află depuse și plângerile petiționarului C.I. la care sunt

atașate fotocopiile unor înscrisuri, atât în vol. I, cât și în vol. II.

Procurorul, examinând actele

și lucrările dosarului a constatat că nu pot fi reținute în sarcina avocatului

P.F.G. infracțiunile prevăzute de art. 215 C. pen. și art. 208 C. pen.,

întrucât aceste fapte nu există, așa cum nu pot fi reținute nici infracțiunile

prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. d) C.

pen., având în vedere data săvârșirii faptelor (10 decembrie 2002).

Cu privire la notarul public

D.Ș., față de care prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București nr. 1441/P/2007 din 24 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (3)

C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen., în prezenta

cauză dispunând neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 208 C. pen., întrucât

aceste fapte nu există.

Referitor la numiții F.(C.)

R.G. și C.C., față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București

prin rezoluția din data de 8 august 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 210 C. pen. și art. 215 C.

pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen., în prezenta cauză

dispunând neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât aceste fapte nu

există.

În ce privește pe numitul C.C.

s-a constatat că nu poate fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C.

pen. și art. 208 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.

Cu adresa din 29 septembrie 2008

Baroul București a comunicat faptul că numita P.F.G. a fost înscrisă ca avocat

stagiar în Baroul București la data de 15 octombrie 1999 prin Decizia nr. 4264

din 14 octombrie 1999.

Soluția dată de procuror mai

sus arătată a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, care prin rezoluția din 18 decembrie 2008 în lucrarea

cu nr. 2065/II/2/2008, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de către

petiționarul C.I. împotriva soluției emise la data de 25 noiembrie 2008 în Dosarul

nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte consideră că,

prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare

efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiționar, în raport cu

soluția dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele și

lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum și la dispozițiile

legale, în condițiile arătate, așa încât își însușește argumentele primei

instanțe.

Totodată, Înalta Curte, la

rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și

lucrărilor existente la dosarul parchetului, precum și față de fotocopiile

înscrisurilor depuse în susținerea motivelor de recurs și a precizărilor

efectuate, în condițiile arătate, constată că în cauză au fost efectuate, în

mod complet actele premergătoare și corect menținute, în urma cărora s-a

stabilit, legal și temeinic, că aspectele invocate de petiționarul C.I. nu sunt

fondate.

Înalta Curte consideră că nu

pot fi avute în vedere nici criticile referitoare la nemotivarea sentinței

pronunțate de prima instanță, și nici cu privire la rezoluțiile date de către

procurori, întrucât așa cum s-a mai arătat, în considerentele expuse ale

hotărârii pronunțate au fost examinate în concret criticile formulate de

petiționar, cu referiri exprese la audierea intimatei, după care au fost

evaluate toate actele și lucrările dosarului, rezultând că prima instanță a

făcut un control judiciar asupra soluțiilor pronunțate de către procurori, așa

încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct.

9 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că susținerile recurentului petiționar referitoare la efectuarea

defectuoasă a urmăririi penale, precum și neadministrarea probelor solicitate

de petiționar, nu pot fi reținute, întrucât, administrarea de probe vizează

procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune

garanțiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.

Or, în contextul cauzei au

fost efectuate acte premergătoare, procurorul fiind singurul care a apreciat

asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le-a considerat necesare

și suficiente, dispunând prin ordonanța din 20 august 2008 dată în Dosarul nr. 2044/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în mod concret și complet

asupra activităților ce se impun a fi realizate și anume, atât audierea

petiționarului C.I., cât și a intimatei P.F., atașarea în original a

înscrisurilor indicate și asupra cărora petiționarul a pretins că au făcut

obiectul unor infracțiuni de fals și uz de fals, verificarea calității de

avocat a numitei P.F., atașarea soluțiilor dispuse în mai multe dosare și a se

verifica stadiul acestora, precum și părțile și obiectul lor, ceea ce

evidențiază un proces complex de verificare, delegând efectuarea lor, după care

le-a evaluat în mod efectiv, stabilind situația de fapt existentă în cauză, iar

în drept a motivat inexistența și respectiv împlinirea termenului de

prescripție a răspunderii penale pentru faptele pretins a fi comise de către

intimata P.F.G., inexistența faptelor pentru ceilalți intimați D.Ș., F.(C.) R.G.

și C.C., așa încât soluția de neîncepere a urmăririi penale față de fiecare

intimat, pentru faptele pretins a fi comise, a fost fundamentată.

Altfel spus, în etapa

actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot

fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la

presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat, așa încât nici

dispozițiile cazului de casare prevăzut la ar. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., nu este aplicabil în cauză.

Astfel, Înalta Curte

constată că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către

procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și g) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile

pretins a fi comise pentru fiecare, iar, pe de altă parte, în mod legal și

motivat, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către

petiționarul C.I. împotriva rezoluției din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2044/P/2007 și rezoluția

din 18 decembrie 2008 a procurorului general al aceleiași instituții, în Dosarul

nr. 2065/II/2/2008, menținând rezoluțiile.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de

către recurentul petiționar, atât cu privire la rezoluțiile dispuse de

procurori, cât și la hotărârea pronunțată nu sunt fondate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva

sentinței penale nr. 309 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva sentinței penale nr. 309

din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 15 aprilie 2010.