ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1419/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 03 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins plângerea formulată de petenta P.M., împotriva ordonanței din 04 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1754/P/2007 și a rezoluției din 20 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă în Dosarul nr. 1081/11/2/2009, ca nefondată.

A obligat petentă la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8198/2 din 25 august 2009 petenta P.M. a solicitat desființarea rezoluției din 20 iulie 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în principal, reținerea cauzei spre judecare conform art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. pr. pen și, în subsidiar, trimiterea cauzei la procuror cu îndrumarea de a se începe urmărirea penală.

În motivarea plângerii, după ce se fac precizări prealabile privind istoricul cauzei și premisele sub auspiciile cărora s-a derulat procesul penal în opinia sa (tergiversarea cercetărilor penale, lipsa de imparțialitate a organelor de urmărire penală, nerespectarea îndrumărilor date prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin Ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 26 martie 2009), se aduc în esență următoarele critici:

- soluția de respingere a plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu este motivată;

- prin rezoluția atacată se ajunge în mod greșit la concluzia că intimata nu a acționat cu intenție. Dimpotrivă,a arătat petenta, din probele administrate a rezultat că aceasta a recurs la slobozirea câinilor aflați în bucătăria imobilului, tocmai pentru a o alunga din curtea sa - în semn de răzbunare;

- s-a apreciat în mod greșit că fapta intimatei nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În drept, petenta și-a întemeiat plânerea pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea a făcut precizarea că potrivit art. 278

1

alin. (1) C. pr. pen. obiectul plângerii adresate instanței îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror.

Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 278

1

C. pr. pen. obligativitatea pentru petiționar de se adresa procurorului ierarhic superior înainte de a formula plângere la instanță nu schimbă obiectul plângerii în fața instanței care rămâne, așa cum prevede art. 278

1

alin. (1) C. pr. pen. rezoluția /ordonanța procurorului de netrimitere în judecată.

Prin urmare, în speță, deși petenta P.M. a precizat că plângerea adresată instanței vizează numai rezoluția din 20 iulie 2009 prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea împotriva ordonanței nr. 1754/P/2007 din 04 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea s-a considerat sesizată cu verificarea legalității si temeiniciei acestei ordonanțe a procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 10 lei precum și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) și art. 184 alin. (1) C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut următoarele:

La data de 15 noiembrie 2005 s-a înregistrat la parchet plângerea penală formulată de P.M., în calitate de reprezentant al SC D.S. SRL, împotriva avocatului C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 C. pen., constând în faptul că făptuitoarea a refuzat să restituie angajaților persoanei vătămate mijloacele fixe și obiectele de inventar pe care societatea Ie-a folosit pentru executarea unor lucrări la imobilul situat în Voluntari, județul Ilfov.

În cuprinsul aceleiași plângeri penale, s-a adus la cunoștința organelor de urmărire penală că la data de 27 septembrie 2005 făptuitoarea C.G. a eliberat în curtea imobilului său doi câini care au mușcat-o pe P.M., administratorul SC D.D. SRL cu privire la acest incident s-a făcut precizarea că persoana vătămată „va face plângere separată".

La data de 25 noiembrie 2005, aceeași societate, reprezentată de administratorul P.M., a completat plângerea, solicitând recuperarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar și a materialelor reținute abuziv de făptuitoarea C.G. De asemenea, s-a cerut efectuarea de cercetări cu privire la cele arătate în certificatul medico-legal anexat.

Plângerile prealabile au fost depuse la Poliția Orașului Voluntari.

Prin ordonanța nr. 639/P/2006 din data de 15 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București avându-se în vedere calitatea de avocat a făptuitoarei.

Prin rezoluția nr. 1754/P/2007 din data de 01 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. c) și art. 10 lit. f) C. proc. pen., art. 131 alin. (1), art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b) și f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuita C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, neînceperea urmăririi penale față de C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (2), art. 184 alin. (1) și (3) și art. 213 C. pen.

Prin rezoluția nr. 1754/11/2/2007 s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva acestei soluții în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 86 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 268/2/2008 plângerile formulate de petentele SC D.S. SRL și P.M. au fost respinse ca nefondate.

Prin Decizia nr. 3240 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, recursul declarat de petenta P.M. a fost admis, a fost casată în parte sentința penală nr. 86 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a l-a penală, a fost admisă plângerea formulată de P.M., a fost desființată rezoluția nr. 1754/P/2007 din data de 01 noiembrie 2007, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, art. 180 alin. (2) și art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. de către intimata făptuitoare C.G.

Prin rezoluția nr. 1754/P/2007 din data de 06 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 și neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 184 alin. (1) și (3) din C. pen.

Prin ordonanța nr. 329/ll/2/2007 din data de 26 martie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost admisă plângerea formulată de petenta P.M., a fost infirmată rezoluția din data de 06 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 1754/P/2007 și s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale, constatându-se că procurorul nu s-a conformat Deciziei nr. 3240 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul începerii urmăririi penale față de învinuita C.G. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) rap. la art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și că, față de contradicțiile esențiale existente în declarațiile părților și martori, se impunea a se reține și a se descrie explicit o anumită situație de fapt.

După completarea urmăririi penale, prin ordonanța nr. 1754/P/2007, din 04 iunie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 10 lei.

De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) și art. 184 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, fiind absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că în perioada august - septembrie 2005 SC D.S. SRL a efectuat lucrări de reparație la imobilul aparținând învinuitei C.G. situat în Voluntari, județul Ilfov iar la data de 27 septembrie 2005 administratorul acestei societăți comerciale, partea vătămată P.M., s-a deplasat la locul unde se efectua lucrarea pentru a discuta cu beneficiarul probleme referitoare la costuri.

În timp ce partea vătămată se afla în curte, unul din câinii deținuți de învinuita C.G. a atacat-o, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Procurorul a reținut, pe baza declarațiilor martorilor Ș.P., N.N.A. și C.I. că susținerile părții vătămate în sensul că învinuita a acționat intenționat în momentul în care câinii au fost eliberați nu se confirmă.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 procurorul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile ari. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. potrivit cărora fapta se săvârșește din culpă dacă făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă.

Astfel, s-a reținut că învinuita cunoștea comportamentul agresiv al câinilor, motiv pentru care a și construit un țarc în care animalele erau închise dacă persoane străine veneau în vizită. Prin urmare învinuita trebuia și putea să prevadă atacul canin asupra persoanelor care au pătruns în curte la data de 27 septembrie 2005.

A apreciat procurorul că nu pot fi incidente dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 55/2002 privind cauza de nepedepsire deoarece din declarația martorului Ș.P. a rezultat că partea vătămată a sunat la interfon și i s-a permis accesul în curte.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective, procurorul a reținut, pe baza declarațiilor martorilor Ș.P. și C.I., că învinuita C.G. a omis să ia toate măsurile necesare pentru a evita atacul canin mai exact, înainte de a permite accesul părții vătămate în curte, trebuia să se asigure că animalele sunt închise în țarcul special construit în acest scop.

Cu privire la această faptă, procurorul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b)

1

din C. pr. pen. deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. La această apreciere s-au avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei și persoana învinuitei.

Astfel, așa cum a rezultat din declarațiile persoanelor audiate, învinuita a manifestat o grijă permanentă cu privire la prevenirea unui eventual atac al câinilor asupra persoanelor străine - a construit un țarc a cărui poartă era asigurată, a montat un interfon, și-a anunțat cunoscuții cu privire la pericolul reprezentat de câini - iar incidentul din data de 27 septembrie 2005 nu poate fi apreciat decât ca o întâmplare nefericită.

S-a mai reținut de către procuror că după incident învinuita i-a acordat primul ajutor părții vătămate și s-a deplasat împreună cu aceasta la spital.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. s-a constat că atacul canin nu a fost provocat de învinuita C.G. și că, față de prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 s-a apreciat că infracțiunea susmenționată este absorbită de infracțiunea prevăzută de legea specială întrucât atacul canin constituie „orice act de violență cauzator de suferințe fizice" în sensul art. 180 alin. (1) C. pen. De asemenea, dacă fapta produce consecințe mai grave, și anume cele prevăzute de art. 181, art. 182 sau moartea victimei se realizează una din variantele agravate ale infracțiunii.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., procurorul a constatat că nu este îndeplinită cerința unei vătămări care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

Mai mult, în modalitatea săvârșirii faptei prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 din culpă, s-a apreciat de către procuror că și infracțiunea prevăzută de art. 184 alini este absorbită de infracțiunea din Ieșea specială.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere P.M. care a solicitat infirmarea ordonanței și trimiterea în judecată a învinuitei C.G., arătând pe de o parte că situația de fapt menționată în motivare „este nereală", iar pe de altă parte în mod greșit s-a stabilit că fapta învinuitei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii.

Prin rezoluția din 20 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 1081/11/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea părții vătămate ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Petenta a susținut că de fapt atacul câinilor s-a produs datorită intenției învinuitei de a proceda în acest mod.

Procurorul a reținut în mod corect că nu se poate reține existența intenției întrucât învinuita crease în curte un țarc pentru cei doi câini dar în același timp a omis să ia toate măsurile necesare pentru a evita atacul câinilor în momentul în care a permis accesul în curte unor persoane străine.

În legătură cu cel de-al doilea motiv al plângerii în sensul că „aplicarea amenzii de 10 lei este ridicolă" urmează a observa că acesta este un motiv de netemeinicie a soluției și nu de nelegalitate, sancțiunea fiind orientată la minimul special prevăzut de textul de lege.

Analizând ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, Curtea a apreciat că motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate de către petenta P.M. în plângerea adresată instanței în temeiul art. 278

1

C. pr. pen.sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește prima critică adusă de către petenta, referitoare la nemotivarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a soluției de respingere a plângerii sale împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a intimatei C.G., Curtea a constatat că, într-adevăr, rezoluția din 20 iulie 2009 nu conține o motivare amplă, autorul acesteia limitându-se la aprecierea că nu se poate reține intenția învinuitei întrucât aceasta amenajase un țarc special pentru câini dar ca, în data de 27 septembrie 2005 aceasta nu a luat toate măsurile pentru a preîntâmpina atacul canin.

Pe de o parte, așa cum s-a arătat, la începutul acestei expuneri, obiectul plângerii adresate instanței în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. nu poate fi decât ordonanța sau rezoluția de netrimitere în judecată și nu rezoluția procurorului ierarhic superior. Pe de altă parte, motivarea necorespunzătoare a soluției de respingere a plângerii de către procurorul ierarhic superior nu produce nicio consecință juridică, soluțiile de admitere a plângerii prevăzute de art. 278

1

alin. (8) lit. b), c) C. proc. pen. vizând cu totul alte aspecte (cercetare/urmărire penală incompletă, administrarea unor probe suficiente pentru judecarea pe fond a cauzei).

Examinând ordonanța nr. 1754/P din 4 iunie 2009 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, Curtea a constatat că pe baza probelor legal administrate pe parcursul urmăririi penale și judicios analizate, declarațiile părților și ale martorilor Ș.P., N.N.A., C.I. - procurorul a reținut în mod corect că în data de 27 septembrie 2005, pe fondul unor relații contractuale ce se derulau între SC D.S. SRL al cărei administrator este petenta R.M. și intimata C.G., petenta s-a deplasat la domiciliul petentei pentru a purta discuții cu privire la costul lucrărilor executate în favoarea acesteia. În timp ce se afla în curtea imobilului împreună cu martorul Ș.P., inginerul în construcții care o însoțea, unul dintre câinii deținuți de intimată a mușcat-o pe petenta de brațul drept, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Concluzia procurorului în sensul că intimata C.G. nu a acționat cu intenție pentru a declanșa un atac al câinilor împotriva părții vătămate ci din culpă nu a luat toate măsurile necesare pentru a evita atacul animalelor, al căror comportament agresiv îl cunoștea, este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Petenta a susținut în mod constant că intimata C.G., în semn de răzbunare pentru faptul că nu a acceptat propunerile legate de volumul lucrărilor executate, a lăsat-o în curte împreună cu martorul Ș.P. iar ea a intrat în bucătărie și a dat drumul celor doi câini lupi, dintre care unul s-a repezit la ea și a mușcat-o de brațul drept.

Curtea a constatat că susținerile petentei nu sunt confirmate nici măcar de martorul Ș.P. ale cărui declarații solicită să fie avute în vedere de către instanță. Astfel, acest martor a dat 3 declarații pe parcursul urmăririi penale (filele 63-64, 70-71 DUP nr. 1754/P/2007 vol. l și filele 9-10, DUP 1754/P/2007 vol. II) și în toate acestea a relatat că în data de 27 septembrie 2005 s-a deplasat împreună cu petenta P.M. la imobilul situat în Voluntari, au sunat la interfon și poarta Ie-a fost deschisă de către intimata C.G. A arătat martorul că în acel moment câinii nu se aflau liberi în curte, ci erau în casă. Cu privire la momentul în care a avut loc atacul canin asupra petentei, martorul a relatat următoarele:

„La data de 27 septembrie 2005 când lucrările erau spre sfârșit împreuna cu admisnitratora societății, d-na P.M. și cu beneficiarul (intimata C.G., n.n.) ne-am întâlnit la imobilul în cauză pentru a stabili situația de lucrări și plățile ce urmau a fi executate.în timp ce ne aflam în curtea imobilului și notam lucrările efectuate și cele care mai erau de executat, din clădire a ieșit soțul sau concubinul numitei C.G. care a eliberat cei doi câini lupi foarte periculoși ce se aflau închiși în casa. Menționez faptul că acești câini pe toată durata lucrărilor, proprietarii îi țineau închiși în casă sau într-un țarc special amenajat în curte. Când au ieșit din casă cei doi câini s-au repezit la mine cât și la M.P., eu reușind să mă feresc, dar am văzut că unul din câini a mușcat-o de braț pe M.P. În acel moment tatăl G.C. și aceasta au avut un moment de blocaj și panică și au început să strige la câini pentru a-i alunga." A mai arătat martorul că după ce petentei i-a fost acordat primul ajutor intimata C.G. a transportat-o pe aceasta la spital. (filele 63-64 DUP 1754/P/2007 vol. l).

În următoarea declarație, dată în 02 martie 2007 (filele 70-71 DUP 1754/P/2007, vol. l) martorul Ș.P. a relatat în același mod incidentul din 27 septembrie 2005:

„Seara ne-am dus la aceasta, am sunat la poartă la interfon și numita C.G. a ieșit afară și ne-a invitat în curte. In timp ce purtam discuții cu C.G., din casă a ieșit prietenul acesteia, N.A. și odată cu el au ieșit și cei doi câini lupi despre care știam că sunt foarte periculoși din timpul lucrărilor. Câinii se aflau în casă și nu știu cine Ie-a dat drumul sau dacă a fost cu intenție. Unul dintre câini a sărit la P.M. și a mușcat-o de braț. A fost transportată la spital de C.G. cu mașina ei, eu însoțindu-le"

Și, în fine, în ultima declarație dată 05 februarie 2005, martorul Ș.P. a reluat pe scurt relatările anterioare:

"În timp ce discutam în curte cu C.G. ușa casei a fost deschisă ieșind numitul N.A. și odată cu el cei doi câini lupi. Unul dintre câini s-a repezit la P.M. și a mușcat-o de braț. Precizez că d-na P.M. a fost transportată la spital de C.G. cu mașina domniei sale" (filele 9-10 Dosar 1754/P/2007, vol. Il).

Parcurgând declarațiile martorului Ș.P. din care au fost prezentate mai sus aspectele relevante în cauză (și pe care însăși petenta a solicitat instanței să le aibă în vedere ca fiind făcute de o persoană obiectivă, neutră) Curtea a reținut că în momentul în care cei doi câini lupi au ieșit din casă intimata C.G. se afla în curtea imobilului împreună cu petenta și cu martorul susmenționat, fiind astfel infirmată susținerea petentei în sensul că intimata a intrat în casă și a eliberat câinii cu intenția de a o alunga pe aceasta din curte.

De asemenea, martorul Ș.P. nu a confirmat nici afirmațiile petentei în sensul că intimata a întârziat în mod deliberat să îndepărteze câinii, să-i acorde îngrijiri imediate și să o transporte la spital.

Martorii N.N.A. și C.I. (concubinul, respectiv tatăl intimatei) deși au prezentat în mod diferit momentul și modul în care câinii au fost lăsați liberi în curte - primul susținând că a ieșit din casă la țipetele părții vătămate, după ce atacul canin s-a produs iar cel de-al doilea arătând că cei doi câini se aflau în țarc în momentul în care petenta a intrat în curte fără să anunțe în prealabil și că el îi hrănea, poarta țarcului fiind deschisă - au susținut și ei că cei doi câini nu au fost eliberați de către intimată.

Curtea a mai reținut, din declarațiile martorilor Ș.P., N.N.A. și C.I. că în momentul în care se aflau persoane străine în curte, animalele erau închise într-un țarc amenajat special.

Curtea a constatat, de asemenea, că soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. este legală, întrucât pentru vindecarea leziunilor suferite de petentă nu au fost necesare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum cere norma de incriminare.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara P.M.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta petiționară a reiterat motivele din plângerea adresată instanței.

La termenul de astăzi 14 aprilie 2010, prin apărătorul ales a solicitat în principal desființarea rezoluției, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

A arătat că sancțiunea aplicată intimatei nu reflectă gravitatea faptei comise, că instanța de fond a stabilit o situație eronată, că există contradicții vădite între declarațiile aflate la dosar, că intimata nu a acordat ajutor imediat victimei ci numai după insitențele mamei acesteia după circa o oră, deși starea de sănătate a petiționare era gravă.

Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală a intimatei C.G. este legală și temeinică.

Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate pe parcursul urmăririi penale și judicios analizate, respectiv declarațiile părților și ale martorilor Ș.P., N.N.A., C.I. - procurorul a reținut în mod corect că în data de 27 septembrie 2005, pe fondul unor relații contractuale ce se derulau între SC D.S. SRL al cărei administrator este petenta P.M. și intimata C.G., petenta s-a deplasat la domiciliul petentei pentru a purta discuții cu privire la costul lucrărilor executate în favoarea acesteia. În timp ce se afla în curtea imobilului împreună cu martorul Ș.P., inginerul în construcții care o însoțea, unul dintre câinii deținuți de intimată a mușcat-o pe petenta de brațul drept, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Concluzia procurorului în sensul că intimata C.G. nu a acționat cu intenție pentru a declanșa un atac al câinilor împotriva părții vătămate ci din culpă, nu a luat toate măsurile necesare pentru a evita atacul animalelor, al căror comportament agresiv îl cunoștea, este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte, a reținut că susținerile petentei nu au fost confimate de declarațiile martorilor Ș.P., N.N.A. și C.I. audiați în cauză.

Din declarațiile martorului Ș.P. care nu a confirmat afirmațiile petentei în sensul că intimata a întârziat în mod deliberat să îndepărteze câinii, să-i acorde îngrijiri imediate și să o transporte la spital.

Martorii N.N.A. și C.I. (concubinul, respectiv tatăl intimatei) deși au prezentat în mod diferit momentul și modul în care câinii au fost lăsați liberi în curte,au susținut și ei că cei doi câini nu au fost eliberați de către intimată.

Înalta Curte, a constatat, de asemenea că instanța de fond în mod corect a reținut că soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. este legală, întrucât pentru vindecarea leziunilor suferite de petenta nu au fost necesare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum cere norma de incriminare.

Cu privire la critica vizând sancțiunea aplicată, respectiv aplicarea amenzii de 10 lei considerată ca fiind ridicolă, Înalta Curte constată că, acesta, este un motiv de netemeinicie a soluției dispusă de procuror ce nu poate fii analizat în cauza de față, respectiv a recursului în raport cu soluțiile ce se pot pronunța în recurs.

Astfel, așa cum a rezultat din declarațiile persoanelor audiate, învinuita a manifestat o grijă permanentă cu privire la prevenirea unui eventual atac al câinilor asupra persoanelor străine - a construit un țarc a cărui poartă era asigurată, a montat un interfon, și-a anunțat cunoscuții cu privire la pericolul reprezentat de câini - iar incidentul din data de 27 septembrie 2005 nu poate fi apreciat decât ca o întâmplare nefericită.

S-a mai reținut de către procuror că după incident învinuita i-a acordat primul ajutor părții vătămate și s-a deplasat împreună cu aceasta la spital, astfel că nici această critică nu poate fi primită.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.M. împotriva sentinței penale nr. 301 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.