ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1504/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 11/F din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.T.I.E. împotriva rezoluției din 29 martie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 132/P/2009 și a rezoluției din 27 mai 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 857/II-2/2010. A fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin plângerea înregistrată la 25 iunie 2010 petentul A.T.I.E.

a solicitat desființarea rezoluției din 29 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispusă în dosarul nr. 132/P/2009 și a rezoluției din 27 mai 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispusă în dosarul nr. 857/II/2/2010 și a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimați sub aspectul comiterii infracțiunilor reclamate, iar în subsidiar a solicitat reținerea cauzei pentru judecarea în fond. În motivarea plângerii (în scris și susținută oral la termenul din 17 ianuarie 2011) petentul a susținut că în cercetarea cauzei i-a fost încălcat dreptul la apărare, intimații nu au fost audiați (mai puțin P.M., care a fost singurul audiat), nu au fost verificate susținerile sale și nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimați, deși aceștia au comis faptele penale reclamate.

Cu privire la intimata B.S.I. a susținut că a soluționat nelegal și netemeinic dosarul nr. 1576/299/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțând sentința penală nr. 831 din 05 noiembrie 2008 ce a fost casată prin decizia penală nr. 691/R din 20 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală. S-a susținut că măsura de siguranță a internării medicale provizorii dispusă de intimată, ca judecător la Judecătoria Sectorului 1 București a fost abuzivă, petentul nu a fost ascultat în prezența apărătorului său și lipsea avizul comisiei medicale competente. Cu privire la intimații S.C.I., N.I. și P.M. a arătat că aceștia, în calitate de polițiști în cadrul Secție 4, au pus în aplicare o măsură nelegală dispusă de intimata B.S., dar l-au și supus pe petent unui tratament degradant, chiar torturii, neținând seama de împrejurarea că petentul era bolnav, acesta îmbolnăvindu-se mai grav pe perioada internării.

Prin actele premergătoare efectuate procurorul nu a lămurit nici una dintre aspectele sesizate, nu a avut în vedere nici măcar că ulterior, prin decizia penală nr. 691/R/2009 a constatat nelegalitatea măsurii dispuse de intimata B.S. În cauză petentul a formulat cerere de strămutate a cauzei la o altă instanță egală în grad, formându-se la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, dosarul nr. 8558/1/2010, cerere ce a fost respinsă. La dosarul instanței au fost atașate dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 132/P/2009 și nr. 857/II/2/2010. Curtea, efectuând controlul de legalitate și temeinicie asupra actelor procesuale ale procurorului, în temeiul art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., a reținut următoarele: Prin rezoluția din 29 martie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus măsura neînceperii urmăririi penale față de intimata B.S. – judecător la Judecătoria Sectorului 1 București sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există, iar față de intimații S.C.I., N.I. și P.M. – polițiști în cadrul Secției 4 s-a dispus tot neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 189 și art. 266 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există. În motivarea rezoluției s-a arătat că petentul a reclamat faptul că prin încheierea din 04 iunie 208 pronunțată în dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, intimata B.S.

ca judecător a dispus internarea medicală provizorie a petentului la Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia” fără a i comunica soluția, iar ceilalți intimați, în calitate de polițiști care au pus în executare măsura dispusă de instanță, în loc să-l conducă pe petent, la 07 august 2008, cu mașina Salvării la Spitalul de Ortopedie „Foișor”, l-au condus la Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia”. În rezoluție se mai arată că la dosarul instanței s-a depus raportul de expertiză medico-legală din care rezultă că petentul prezintă tulburare delirantă persistentă și are discernământul abolit în raport cu fapta pentru care este cercetat, comisia recomandând luarea unei măsuri de siguranță cu caracter medical.

La 07 august 2008, organele de poliție, având în vedere încheierea instanței din 04 iunie 2008 s-au deplasat la domiciliul petentului, de unde l-au însoțit la Spitalul de Clinic „Al. Obregia” și l-au predat la camera de gardă. Cu aceste constatări, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații care și-au îndeplinit corespunzător obligațiile profesionale. Plângerea petentului formulată împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 27 mai 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reținându-se că din actele dosarului a rezultat că cercetările efectuate cu privire la faptele reclamate de petent nu sunt de natură să infirme constatările rezoluției din 29 martie 2010 cu nr. 132/P/2009.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că în urma plângerii petentului parchetul a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen. în vederea strângerii datelor necesare care să justifice începerea urmăririi penale față de intimata B.S., constându-se că obiectul plângerii îl constituie pronunțarea de către intimată – judecător la Judecătoria Sectorului 1 București a încheierii din 04 iunie 2008 (în dosarul nr. 1576/299/2008) prin care a dispus măsura de siguranță a internării medicale provizorii a petentului la Spitalul Clinic „Al. Obregia”.

Deși prin rezoluțiile criticate s-a reținut că fapta nu există și s-a dispus neînceperea urmăririi penale s-a constatat că în privința acestei intimate faptele reclamate au mai făcut obiectul unei cercetări a procurorului, dar și a judecății, fiind pronunțată o hotărâre definitivă prin care s-a confirmat neînceperea urmăririi penale, situație în care se constată existența autorității de lucru judecat, împrejurare ce împiedică pornirea unui nou proces cu care există identitate de părți, obiect și cauză, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. j) C. proc.

pen., hotărârea anterioară a instanței de fond (sentința penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală) fiind anterioară rezoluției nr. 132/P/2009 din 29 martie 2010, rămânând definitivă la 27 mai 2010 (prin decizia penală nr. 2100/R/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), în aceeași zi cu pronunțarea rezoluției Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 857/II/2/2010. Astfel, prin rezoluția nr. 766/P/2008 din 22 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B.S.

și E.M. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 250, art. 264, art. 271 C. pen., obiectul plângerii petentului constituindu-l modul nelegal în care s-a dispus, internarea provizorie prin încheierea din 04 iunie 2008. Prin rezoluția Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1307/II-2/2009 din 20 august 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 766/P/2008, din 22 iunie 2009 ambele rezoluții fiind menținute prin sentința penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în urma respingerii plângerii petentului ca neîntemeiată, iar recursul petentului împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2100/R din 27 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Se poate observa că deși sunt acte procesuale ale procurorului distincte prin care au fost soluționate plângerile petentului formulate împotriva intimatei B.S., se constată existența identității de părți (având aceleași calități procesuale) și obiect (infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., urmare dispunerii măsurii internării medicale provizorii) în ambele cauze dispunându-se aceeași măsură față de intimata B.S., respectiv cea a neînceperii urmăririi penale. S-a constatat astfel că față de această instanță un nou proces penal cu exercitarea acțiunii penale pentru aceeași faptă asupra căreia instanța s-a pronunțat definitiv, nu mai poate fi pornit, existând autoritate de lucru judecat. În privința celorlalți trei intimați (S.C.I., N.I., P.M.) s-a constatat că, în mod temeinic, s-a reținut că faptele reclamate și prevăzute de art. 189 C. pen.

(lipsire ilegală de libertate) și de art. 266 C. pen. (arestare nelegală și cercetare abuzivă), nu există, aceștia, în calitate de polițiști la Secția 4 nu au făcut decât să aducă la îndeplinire măsura dispusă de instanță prin încheierea din 04 iunie 2008, de internare medicală provizorie. Aceștia s-au deplasat la domiciliul petentului, de unde l-au însoțit la Spitalul Clinic „Al. Obregia” și l-au predat la camera de gardă a spitalului. Faptul că ulterior, măsura provizorie a instanței a fost desființată, dar ea deja fusese adusă la îndeplinire, nu poate să conducă la reținerea existenței unei fapte penale în sarcina celor care au adus-o la îndeplinire, această măsură, chiar provizorie, fiind executorie, astfel cum rezultă din art. 114 C. pen.

coroborat cu art. 162 C. proc. pen. și art. 435 C. proc. pen., caracterul provizoriu, durând, potrivit art. 162 alin. (3) C. proc. pen. până la confirmarea măsurii de către instanță. Alte aspecte invocate de către petent cu privire la decizia penală nr. 691/R din 20 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și la sentința penală nr. 909 din 13 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București nu pot susține existența infracțiunilor reclamate în sarcina celor trei intimați. Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., să fie respinsă ca nefondată plângerea petentului, cu menținerea rezoluțiilor atacate. II.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul A.T.I.E., criticând-o ca netemeinică, reluând în esență cele iterate la judecata de fond și solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a făptuitorilor intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 189, art. 246, art. 247 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, Înalta Curte are în vedere că prin dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of., Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrată in vigoare la data de 26 noiembrie 2010, se statuează expres ca „hotărârea judecătorului pronunțata potrivit alin. (8) este definitivă”.

Cum, în speță, recursul de față a fost declarat prin încălcarea dispozițiilor procedurale imperative sus-citate, chestiune de natură să înfrângă ordinea de drept constituțională, rezultă fără echivoc, că recursul se privește ca inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.T.I.E. împotriva sentinței penale nr. 11/F din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.