ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3054/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Ordonanța nr. 296/P/2010 din 30

decembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea

urmăririi penale față de comisarul de poliție T.M., agentul șef de poliție M.C.

(amândoi organe de cercetare penală ale poliției judiciare) și agentul șef

adjunct de poliție I.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 289 alin. (1) și art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există,

precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a

dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman,

pentru efectuarea de cercetări față de agentul șef de poliție M.C., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (în

ceea ce privește procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a

dreptului la apărare, datat 17 septembrie 2007).

Pentru a dispune astfel, procurorul a

constatat că, prin plângerea înregistrată la data de 24 februarie 2010,

petentul persoană vătămată N.F. a sesizat că, în data de 17 septembrie 2007, în

timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe DJ 612A, în județul Teleorman, a

fost implicat într-un accident rutier, la fața locului prezentându-se un

echipaj format din lucrătorii de poliție anterior menționați. Acest echipaj a

sosit la fața locului cu o întârziere de două ore, respectiv la ora 21

35

,

față de ora menționată în cuprinsul procesului verbal întocmit, ca fiind ora

20, iar cercetarea propriu-zisă a durat doar 15 minute.

S-a mai arătat în plângere că, la fața

locului, nu a fost întocmit nici un proces verbal și că petentul persoană

vătămată nu a asistat la măsurătorile efectuate de către organele de poliție.

De asemenea, s-a arătat că, în seara zilei de 17 septembrie 2007, au fost

întocmite la sediul Poliției Roșiorii de Vede un proces verbal, pe coli albe,

semnat de petentul persoană vătămată și de martorul N.I., iar, ulterior, un alt

proces verbal, pe formular tipizat, care conține semnături false la rubricile

martor asistent și conducător auto. în aceeași seară, a fost întocmit un proces

verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare, act pe

care petentul persoană vătămată a susținut că nu l-a semnat la rubrica

învinuit. S-a mai arătat că avariile consemnate de către lucrătorii de poliție

în procesul verbal de

cercetare la fața

locului sunt diferite de cele menționate în procesul

verbal de verificare tehnică a autoturismului

aparținând petentului

persoană vătămată, implicat în accidentul rutier

din data de 17 septembrie 2007.

Analizând

materialul probator administrat în cauză, procurorul a

constatat, în ceea ce privește

aspectele invocate de petentul

persoană

vătămată cu privire la procesul verbal de cercetare la fața

locului, că

acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, ca urmare

a accidentului rutier produs în data de 17

septembrie 2007 pe DJ 612A, în care

a fost implicat, în calitate de

conducător

auto, petentul persoană vătămată, la fața locului s-a prezentat mai întâi, în

jurul orei 20

00

, o patrulă de poliție, care a

asigurat locul faptei, până la sosirea echipei

operative formate din cei

trei

intimați făptuitori, toți lucrători de poliție în cadrul IPJ Teleorman.

Orele menționate

în procesul verbal de cercetare la fața locului,

datat 17 septembrie 2007, respectiv

ora de început, 20

00

și ora de

terminare

a acestei activități, 23

00

, au inclus perioada scursă pe

timpul luării primelor măsuri de asigurare a

locului accidentului rutier,

cercetarea

propriu-zisă, măsurătorile efectuate și redactarea actului

în sine,

însoțit de schița locului faptei, la sediul Politiei Roșiorii de Vede.

În consecință,

procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale

față de cei trei intimați

făptuitori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât nu au

fost identificate indicii privitoare la falsificarea procesului verbal de

cercetare la fața locului, prin atestarea unor

fapte sau împrejurări

necorespunzătoare

adevărului sau prin omisiunea de a insera unele

date sau împrejurări.

Împotriva

acestei ordonanțe, petentul persoană vătămată a

formulat plângere, conform art. 278

C. proc. pen., la

procurorul ierarhic superior, apreciind, pe baza unor

considerații

personale, că modul în care s-a făcut cercetarea la fața locului, modul

în care au fost

reținute faptele în procesul verbal, precum și unele

neconcordanțe în

legătură cu cercetarea penală propriu-zisă și cu

numerotarea referatului întocmit de către organele de

poliție nu corespund realității.

Prin Rezoluția

nr. 205/l 1-2/2011 din data de 02 februarie 2011,

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel

București a

respins, ca neîntemeiată, această plângere.

La data de 24 februarie 2011, în

termen legal, petentul

persoană vătămată

N.F. a formulat plângere, conform

art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., în fața acestei Curți,

susținând că ordonanța procurorului este nelegală

și netemeinică.

Prin sentința

penală nr. 131/F din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de

petentul persoană vătămată N.F. împotriva

Ordonanței nr. 296/P/2010 din 30 decembrie 2010 a

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București (menținută prin Rezoluția

nr. 205/ll-

2/2011 din

data de 02 februarie 2011 a Procurorului General al

aceluiași parchet), a fost menținută ordonanța atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul persoană vătămată a fost obligat pe la plata sumei de 200 lei,

reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut următoarele:

In faza actelor

premergătoare, procurorul a întreprins, inclusiv prin delegarea unor lucrători

de poliție din cadrul I.G.P.R. (Direcția

Control

Intern), toate cercetările necesare lămuririi aspectelor invocate de petentul

persoană vătămată în plângerea penală

formulată,

astfel că s-a realizat audierea acestuia, dar și a celor trei

intimați

făptuitori, precum și a martorilor care au putut furniza informații relevante

(C.C., T.F., N.I. și

N.I.), realizarea unei

confruntări între aceștia nefiind utilă,

întrucât nu există contraziceri esențiale în declarațiile lor, s-a

dispus

și s-a efectuat un raport de

constatare tehnico-științifică grafică și, de

asemenea, s-au atașat înscrisuri pertinente și utile pentru stabilirea

situației

de fapt.

Pe baza acestui

probatoriu, s-a concluzionat, în mod corect, că

faptele de fals intelectual și

respectiv de fals material în înscrisuri

oficiale,

imputate intimaților făptuitori în legătură cu întocmirea procesului verbal de

cercetare la fața locului din data de 17 septembrie 2007 (filele 35-36,

d.u.p.), nu există.

Împotriva acestei din urmă sentințe,

petentul N.F. a formulat recursul de față.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen.,, împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței,

persoana vătămată, precum și

orice alte persoane pot face plângere

la judecătorul de la instanță

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând

plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință,

ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

astfel

cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii

pronunțate de judecător

potrivit

alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că

sentința

pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petiționarul N.F.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F.

împotriva

sentinței penale nr. 131/F din 4 aprilie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei

cheltuieli

judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 septembrie 2011.