ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2479/2011

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: 1. Curtea de Apel Brașov, secția I penală, prin sentința penală nr. 23/F din 4 martie 2011, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției procurorului din 7 septembrie 2010 dată în dosar nr. 1826/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru neexistența faptei sesizate, față de intimat-procuror D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și agent șef adjunct de poliție judiciară din cadrul Secției 2 Poliție Brașov T.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

În fapt, la data de 19 octombrie 2009 petentul C.N. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu plângere penală împotriva agentului T.A. din cadrul Secției 2 Poliție Brașov și procurorului D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală și a rezoluției din 10 martie 2009, ambele dispuse în dosarul nr. 2376/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. În motivare, petentul a arătat că, atât în referat, cât și în rezoluție se fac afirmații necorespunzătoare adevărului, respectiv: sentința civilă nr. 4334/2003 nu a fost pusă în executare până în luna februarie 2007 când s-a împlinit termenul de prescripție, dată la care titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie; cererile de punere în executare a sentinței civile nu au fost luate în considerare întrucât începând cu 2001 C.N.

nu mai este proprietar asupra imobilului situat în Brașov; în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sentința civilă nr. 4334/2003 nu a fost nici sustrasă și nici distrusă. Referitor la caracterul neadevărat al primei afirmații petentul a arătat în plângere că potrivit art. 405 C. proc. civ., în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani, ca atare, având în vedere sentința civilă nr. 4334 din 14 aprilie 2003 a Judecătoriei Brașov, termenul de prescripție se va împlini abia în 2013 și nu în 2007, cum în mod eronat se afirmă în referat și în rezoluție.

Cu privire la a doua afirmație, acesta a susținut că din extrasul de carte funciară nr. 9582 din 18 martie 2004 emis de Judecătoria Brașov, se poate constata că în anul 2004, petentul figura ca și proprietar pe cota de ½ din imobil, iar prin încheierea nr. 19004-5/2004, Biroul de Carte func iară de la Judecătoria Brașov a dispus întabularea în aceeași zi, deși hotărârea rămâne irevocabilă la 14 octombrie 2005, deci la acea dată petentul era încă proprietar. Referitor la afirmația făcută de T.A. cum că proprietarii de drept ai imobilului situat în Brașov, au dat o declarație notarială în data de 26 aprilie 2000, s-a susținut că deși petentul era proprietar de drept, în locul său apare A.C., iar declarația a fost dată cu 2 zile mai devreme în 24 aprilie 2000 însă nu în fața notarului public.

Prin rezoluția atacată – rezolvare juridică confirmată de judecătorul cauzei – s-a considerat că pretinsele acuzații aduse celor doi intimați de către petent sunt lipsite de relevanță penală în sensul infracțiunilor reglementate prin codul penal și celelalte legi speciale cu caracter penal ori nepenal. 2. Recursul împotriva hotărârii amintite declarat de petentul C.N. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza I rap. la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedură prevăzută în art. 278 1 C. proc.

pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă. În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost investită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinței penale nr. 23/F din 04 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 iunie 2011.