ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2479/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2479/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând
asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul
cauzei a constatat următoarele:
Curtea
de Apel Brașov, secția I penală, prin sentința penală nr. 23/F din 4 martie
2011, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca
nefondată plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției
procurorului din 7 septembrie 2010 dată în dosar nr. 1826/P/2009 al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care a fost dispusă soluția de
neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 lit. b) raportat la art. 10
lit. a) C. proc. pen. pentru neexistența faptei sesizate, față de
intimat-procuror D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și
agent șef adjunct de poliție judiciară din cadrul Secției 2 Poliție Brașov
T.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de
art. 289 C. pen.
În fapt,
la data de 19 octombrie 2009 petentul C.N. a sesizat Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov cu plângere penală împotriva agentului T.A. din cadrul
Secției 2 Poliție Brașov și procurorului D.C. din cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289
C. pen. cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de a nu se începe
urmărirea penală și a rezoluției din 10 martie 2009, ambele dispuse în dosarul
nr. 2376/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
În
motivare, petentul a arătat că, atât în referat, cât și în rezoluție se fac
afirmații necorespunzătoare adevărului, respectiv: sentința civilă nr.
4334/2003 nu a fost pusă în executare până în luna februarie 2007 când s-a împlinit
termenul de prescripție, dată la care titlul executoriu și-a pierdut puterea
executorie; cererile de punere în executare a sentinței civile nu au fost luate
în considerare întrucât începând cu 2001 C.N. nu mai este proprietar asupra
imobilului situat în Brașov; în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că
sentința civilă nr. 4334/2003 nu a fost nici sustrasă și nici distrusă.
Referitor
la caracterul neadevărat al primei afirmații petentul a arătat în plângere că
potrivit art. 405 C. proc. civ., în cazul titlurilor emise în materia
acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani, ca atare,
având în vedere sentința civilă nr. 4334 din 14 aprilie 2003 a Judecătoriei
Brașov, termenul de prescripție se va împlini abia în 2013 și nu în 2007, cum
în mod eronat se afirmă în referat și în rezoluție.
Cu
privire la a doua afirmație, acesta a susținut că din extrasul de carte
funciară nr. 9582 din 18 martie 2004 emis de Judecătoria Brașov, se poate
constata că în anul 2004, petentul figura
ca și proprietar pe cota de ½ din
imobil, iar prin încheierea nr. 19004-5/2004, Biroul de Carte func
iară de la
Judecătoria Brașov a dispus întabularea în aceeași zi, deși hotărârea rămâne
irevocabilă la 14 octombrie 2005, deci la acea dată petentul era încă
proprietar.
Referitor
la afirmația făcută de T.A. cum că proprietarii de drept ai imobilului situat
în Brașov, au dat o declarație notarială în data de 26 aprilie 2000, s-a
susținut că deși petentul era proprietar de drept, în locul său apare A.C., iar
declarația a fost dată cu 2 zile mai devreme în 24 aprilie 2000 însă nu în fața
notarului public.
Prin
rezoluția atacată – rezolvare juridică confirmată de judecătorul cauzei – s-a
considerat că pretinsele acuzații aduse celor doi intimați de către petent sunt
lipsite de relevanță penală în sensul infracțiunilor reglementate prin codul
penal și celelalte legi speciale cu caracter penal ori nepenal.
2.
Recursul împotriva hotărârii amintite declarat de petentul C.N. este
inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art. 385
15
pct. 1
lit. a) teza I rap. la art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen. pentru
considerentele arătate în continuare.
Prin
Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de
natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea
regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului
împotriva hotărârilor pronunțate în procedură prevăzută în art. 278
1
C. proc. pen.
În acest
sens, potrivit art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care
judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste
modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,
care se regăsesc în art. XXIV.
În
privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al
art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru
aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se
dorește a fi atacată.
Acest
criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală
este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit
a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte
imediate.
În
consecință, constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior
intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de casație și Justiție
reține că această hotărâre este definitivă.
În
această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai
este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va
respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost investită, conform art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat
a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinței penale
nr. 23/F din 04 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru
cauze cu minori.
Obligă
recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 21 iunie 2011.