ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2010

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției din data de 03 februarie 2010, dată în Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a mentinut-o. A obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de acesa. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 29 martie 2010, pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată plângerea formulată de petentul C.N.

împotriva rezoluției procurorului din data de 03 februarie 2010, din Dosarul nr. 1706/P/2009 și împotriva rezoluției procurorului general din data de 04 martie 2010, din Dosarul nr. 141/11/2/2010, aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând infirmarea celor două rezoluții, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea începerii urmăririi penale față de C.V. și J.S. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals. În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul nu a făcut nicio referire la înscrisurile pe care Ie-a depus și care fac dovada că aceleași afirmații instigatoare la fals au fost făcute de făptuitorii C.V. și J.S., atât la prima instanță, cât și la a doua, iar în urma acestor afirmații, judecătorii fondului și apelului au săvârșit infracțiunea de fals intelectual: plângerea pe care a formulat-o împotriva judecătorului S.Ș.M.

se află în instrumentarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. În probațiune, concomitent introducerii prezentei plângeri, petentul a atașat în copie, Decizia civilă nr. 468/ A din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, Decizia civilă nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, Decizia penală nr. 352/R din 14 iulie 2009 a Tribunalului Brașov, extrase C.F. din datele de 23 aprilie 1973 și 23 februarie 2010. Pentru termenul de judecată din data de 12 aprilie 2010, prin registratura instanței, la dosar au fost depuse de petent mai multe înscrisuri, enumerate în încheierea de ședință întocmită la acel termen de judecată.

În vederea soluționării cauzei, au fost atașate plângerea petentului împotriva rezoluției din data de 03 februarie 2010 dată în Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rezoluția procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Brașov nr. 141/11/2/2010, din data de 04 martie 2010, prin care a fost rezolvată această plângere, dovada de comunicare a soluției către petent și de primire, precum și Dosarul penal nr. 1706/P/2009 aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Făptuitoarea C.V.C. a depus la dosar concluzii scrise însoțite de acte medicale privitoare la aceasta și la petent. Examinând plângerea formulată în raport de actele și lucrările aflate la dosarul cauza Curtea a constatat următoarele: 1. La data de 01 iulie 2009, petentul C.N.

a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu plângere penală împotriva fostei soții, C.V.C.L. și avocatului acesteia, J.S., solicitând tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, faptul că în întâmpinarea menționată afirmă că prin sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov s-a soluționat ieșirea din indiviziune dintre el și ceilalți coproprietari, că dreptul său asupra imobilului a fost convertit într-un drept la plata unei sulte și că hotărârea a fost pusă în executare prin înscrierea în Cartea Funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta și care au concretizat efectul împărțelii; în realitate a fost atribuită cota de 1/2 parte din imobil, cu obligarea pârâtei C.V.C. la plata sumei de 491.780.387 lei, fără a se preciza dacă reprezintă sultă sau despăgubire, conform art. 481 C. civ.

2. Prin rezoluția din data de 03 februarie 2010, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus, față de dispozițiile art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții J.S. și C.V.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. întrucât fapta nu există. S-a reținut în motivare că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a putut fi reținută în sarcina sus-numiților infracțiunea de fals intelectual, întrucât fapta nu exista. întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov nu a avut nici un efect asupra deciziei pronunțate, recursul formulat fiind respins din considerente de ordin pncedural, respectiv, persoanei vătămate, care nu l-a motivat în termen legal.

S-a apreciat că depunerea unei întâmpinări nu realizează conținutul infracțiunii reclamate. Împotriva acestei rezoluții, C.N. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția din 04 martie 2010, procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus respingerea acesteia, ca nefondată. În motivarea acestei rezoluții s-a arătat că depunerea unei întâmpinări este un act procedural ce este apreciat de instanță în contextul ansamblului probatoriu administrat în cauză, soluția de respingere a recursului fiind bazată de o excepție de procedură dilimantă. Avocatul J.S. și-a îndeplinit mandatul de reprezentare convențională încredințat de parte, iar afirmația petentului conform căreia procurorul trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 29 C. pen.

s-a considerat a fi neavenită contextul cadrului la care se referea - desfășurarea unei ședințe de judecată în condiții de contradictorialitate și publicitate. 3. Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 15128 din 2 decembrie 2002, a Judecătoriei Brașov s-a admis în parte, în principiu și în fond, acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N., a constaat că N.C. și C.V.C.L. au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Brașov, că asupra celeilalte cote de 1/2 parte din imobil sunt coproprietari C.M.l. și C.F.T.:, imobilul a fost evaluat la 1.973.958.430 lei; a atribuit bunurile menționate ale reclamantului C.N.; a atribuit pârâtei C.V.C.L.

cota de 1/2 parte din același imobiul înscris în C.F. Brașov, nr. top 5862/1/2/b/l și bunurile mobile de la punctele 55-59, obligând-o să plătească reclamantului suma de 491.780.387 lei a dispus înscierea în C.F. a dispozițiilor instanței. Ulterior căilor de atac promovate în cauză, hotărârea judecătorească sus-menționată a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4/R/MF din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 2435 din 10 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar nr. 8561/197/2006, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții C.V.C., C.M.l.

și C.F.T., fiind respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva acestora. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, care a fost respins prin Decizia penală nr. 18/ A din 30 ianuarie 2009. C.N. a exercitat și calea de atac a recursului, la Curtea de Apel Brașov, iar pentru termenul de judecată din data de 26 mai 2009, C.V.C., prin avocatul ales, J.S., a depus la dosarul cauzei întâmpinarea despre al cărei conținut petentul C.N. a afirmat că ar constitui conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. Curtea a reținut că întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere față de pretențiile reclamatului.

împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov, C.V.C., prin intermediul avocatului său, J.S., a făcut referire la sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov - afirmând că prin această hotărâre „s-a soluționat ieșirea din indiviziune dintre reclamant (C.N., n.n.) și ceilalți coproprietari ai aceluiași imobil (.), hotărâre pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta și care au concretizat efectul împărțelii" - nu reprezintă o activitate specifică instigatorului, de determinare, cu intenție, a unei alte persoane, în speță, judecătorii cauzei, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Aprecierea părții asupra cauzei este de natură subiectivă și nu este determinantă în hotărârea pe care completul învestit ar trebui să o pronunțe. Judecătorii cauzei au obligația de a verifica susținerile părților prin raportare la probele administrate în cauză, iar cu ocazia deliberării vor reține faptele care au fost dovedite, vor analiza dacă ele se încadrează în regula de drept probabilă, stabilită în timpul dezbaterilor și, în caz afirmativ, vor trage concluzia ce se impune, pronunțându-se asupra pretențiilor invocate în fața lor, tranșând astfel litigiul dintre părți.

Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în cuprinsul hotărârii judecătorești sunt urmare a aprecierii făcute de judecător asupra pertinenței și concludentei mijloacelor și raționamentelor propuse de părți, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentința judecătorului nu e adevăr, ci ține loc de adevăr". Dacă în opinia părților, hotărârea judecătorească nu reflectă adevărul, acestea au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind astfel posibilă îndreptarea erorilor care ar fi putut fi săvârșite de judecătorii primelor instanțe. Așa fiind, în mod corect s-a constatat că susținerile părților din cuprinsul întâmpinării, independent de faptul dacă reflectă sau nu adevărul, nu constituie acte de instigare la infracțiunea de fals pe care, eventual, ar putea-o săvârși judecătorii cauzei.

În speță, litigiul în vederea căruia s-a depus întâmpinarea despre care s-a făcut vorbire a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 808/R din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov constatând nul recursul promovat de C.N. împotriva Deciziei civile nr. 18 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov, întrucât nu a fost motivat conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ. S-a menționat și faptul ca, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avocatul nu răspunde penal pentru susținerile tăcute oral sau în scris in forma adecvată și cu respectarea prevederilor alin. (5) al aceluiași articol, în fața instanțelor de judecata, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai daca aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.

Cât privește modul în care procurorul care a dispus rezoluția de neîcepere a urmăririi penale, a instrumentat cauza, Curtea a constatat că pentru verificarea celor susținute de petent au fost examinate hotărârile judecătorești la care acesta a făcut referire, procedându-se totodată și la audierea persoanei vătămate, precum și a pesoanelor la care se refera plângerea penala: actele efectuate au permis procurorului să-și formeze o concluzie.materializată și motivată în rezoluția adoptată în data de 03 februarie 2010. Înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei, în probațiune, s-a apreciat că sunt în legătură cu litigiile în care au fost implicați foștii soți C., hotărârile judecătorești pronunțate în aceste cauze regăsindu-se și în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Analiza acestora nu a condus însă instanța de judecată la concluzia săvârșirii vreunei fapte de natură penală de către cei împotriva cărora C.N. a formulat plângere penală. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționarul C.N. La termenul de astăzi 23 iunie 2010, recurentul petiționar s-a prezentat la instanță susținându-și recursul și depunând înscrisuri în susținerea acestuia. Criticile recurentului au reluat în esență motivele invocate în plângerea inițială. Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, instanța de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluția procurorului dată prin rezoluția nr. 1706/P/2009 din 03 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, este legală și temeinică, și a menținut rezoluția atacată.

Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate în faza actelor premergătoare, parchetul a arătat că intimații C.V.C.L. și avocatului acesteia, J.S., nu au săvârșit infracțiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov. În mod corect s-a reținut că întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere față de pretențiile reclamatului.

împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov, C.V.C., prin intermediul avocatului său, J.S., s-a făcut referire la sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov - afirmând că prin această hotărâre „s-a soluționat ieșirea din indiviziune dintre reclamant (C.N., n.n.) și ceilalți coproprietari ai aceluiași imobil (.), hotărâre pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta și care au concretizat efectul împărțelii." - nu reprezintă o activitate specifică instigatorului, de determinare, cu intenție, a unei alte persoane, în speță, judecătorii cauzei, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Aprecierea părții asupra cauzei este de natură subiectivă și nu este determinantă în hotărârea pe care completul învestit ar trebui să o pronunțe. Judecătorii cauzei au obligația de a verifica susținerile părților prin raportare la probele administrate în cauză, iar cu ocazia deliberării s-au reținut faptele care au fost dovedite, ca urmare a analizării încadrării acestora în regula de drept probabilă.

Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în cuprinsul hotărârii judecătorești sunt urmare a aprecierii făcute de judecător asupra pertinenței și concludentei mijloacelor și raționamentelor propuse de părți, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentința judecătorului nu e adevăr, ci ține loc de adevăr". În consecință, s-a apreciat că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a putut fi reținută în sarcina sus-numiților infracțiunea de instigare la fals intelectual, întrucât fapta nu exista. Materialul probator administrat de procuror fiind concludent, verificându-se toate aspectele, astfel că nu s-a putut stabili că intimații C.V.C.

și J.S. au săvârșit infracțiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov. De altfel, criticile recurentului petiționar, reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală inițială și au făcut obiectul analizei primei instanțe, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2010.