ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2491/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată, plângerea formulată de

petentul C.N. împotriva rezoluției din data de 03 februarie 2010, dată în

Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

pe care a mentinut-o.

A obligat petentul să plătească statului suma de 100

lei cheltuieli judiciare avansate de acesa.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

La data de 29 martie 2010, pe rolul acestei instanțe a

fost înregistrată plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției

procurorului din data de 03 februarie 2010, din Dosarul nr. 1706/P/2009 și

împotriva rezoluției procurorului general din data de 04 martie 2010, din

Dosarul nr. 141/11/2/2010, aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, solicitând infirmarea celor două rezoluții, trimiterea dosarului la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea începerii urmăririi

penale față de C.V. și J.S. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la

fals.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că

procurorul nu a făcut nicio referire la înscrisurile pe care Ie-a depus și care

fac dovada că aceleași afirmații instigatoare la fals au fost făcute de

făptuitorii C.V. și J.S., atât la prima instanță, cât și la a doua, iar în urma

acestor afirmații, judecătorii fondului și apelului au săvârșit infracțiunea de

fals intelectual: plângerea pe care a formulat-o împotriva judecătorului S.Ș.M.

se află în instrumentarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În probațiune, concomitent introducerii prezentei

plângeri, petentul a atașat în copie, Decizia civilă nr. 468/ A din 21 aprilie 2003

a Tribunalului Brașov, Decizia civilă nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 a

Curții de Apel Brașov, Decizia penală nr. 352/R din 14 iulie 2009 a

Tribunalului Brașov, extrase C.F. din datele de 23 aprilie 1973 și 23 februarie

registratura instanței, la dosar au fost depuse de petent mai multe înscrisuri,

enumerate în încheierea de ședință întocmită la acel termen de judecată.

În vederea soluționării cauzei, au fost atașate

plângerea petentului împotriva rezoluției din data de 03 februarie 2010 dată în

Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

rezoluția procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apei

Brașov nr. 141/11/2/2010, din data de 04 martie 2010, prin care a fost

rezolvată această plângere, dovada de comunicare a soluției către petent și de

primire, precum și Dosarul penal nr. 1706/P/2009 aparținând Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov.

Făptuitoarea C.V.C. a depus la dosar concluzii scrise

însoțite de acte medicale privitoare la aceasta și la petent.

Examinând plângerea formulată în raport de actele și

lucrările aflate la dosarul cauza Curtea a constatat următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu plângere penală împotriva fostei

soții, C.V.C.L. și avocatului acesteia, J.S., solicitând tragerea lor la

răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals

intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii

unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență,

faptul că în întâmpinarea menționată afirmă că prin sentința civilă nr. 15128

din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov s-a soluționat ieșirea din

indiviziune dintre el și ceilalți coproprietari, că dreptul său asupra

imobilului a fost convertit într-un drept la plata unei sulte și că hotărârea a

fost pusă în executare prin înscrierea în Cartea Funciară a drepturilor de

proprietate statornicite de aceasta și care au concretizat efectul împărțelii;

în realitate a fost atribuită cota de 1/2 parte din imobil, cu obligarea

pârâtei C.V.C. la plata sumei de 491.780.387 lei, fără a se preciza dacă

reprezintă sultă sau despăgubire, conform art. 481 C. civ.

emisă de procurorul din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Brașov, s-a

dispus, față de dispozițiile art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții J.S. și C.V.C., sub

aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 289 alin. (1) C.

pen. întrucât fapta nu există.

S-a reținut în motivare că, din actele premergătoare

efectuate în cauză nu a putut fi reținută în sarcina sus-numiților infracțiunea

de fals intelectual, întrucât fapta nu exista. întâmpinarea depusă în Dosarul nr.

8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov nu a avut nici un efect asupra deciziei

pronunțate, recursul formulat fiind respins din considerente de ordin

pncedural, respectiv, persoanei vătămate, care nu l-a motivat în termen legal.

S-a apreciat că depunerea unei întâmpinări nu realizează conținutul

infracțiunii reclamate.

Împotriva acestei rezoluții, C.N. a formulat plângere

la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția din 04 martie 2010, procurorul

general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus

respingerea acesteia, ca nefondată.

În motivarea acestei rezoluții s-a arătat că

depunerea unei întâmpinări este un act procedural ce este apreciat de instanță

în contextul ansamblului probatoriu administrat în cauză, soluția de respingere

a recursului fiind bazată de o excepție de procedură dilimantă. Avocatul J.S. și-a

îndeplinit mandatul de reprezentare convențională încredințat de parte, iar

afirmația petentului conform căreia procurorul trebuia să aibă în vedere dispozițiile

art. 29 C. pen. s-a considerat a fi neavenită contextul cadrului la care se

referea - desfășurarea unei ședințe de judecată în condiții de

contradictorialitate și publicitate.

din 2 decembrie 2002, a Judecătoriei Brașov s-a admis în parte, în principiu și

în fond, acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N., a constaat că N.C. și C.V.C.L.

au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din

imobilul situat în Brașov, că asupra celeilalte cote de 1/2 parte din imobil

sunt coproprietari C.M.l. și C.F.T.:, imobilul a fost evaluat la 1.973.958.430

lei; a atribuit bunurile menționate ale reclamantului C.N.; a atribuit pârâtei

C.V.C.L. cota de 1/2 parte din același imobiul înscris în C.F. Brașov, nr. top

5862/1/2/b/l și bunurile mobile de la punctele 55-59, obligând-o să plătească

reclamantului suma de 491.780.387 lei a dispus înscierea în C.F. a

dispozițiilor instanței.

Ulterior căilor de atac promovate în cauză, hotărârea

judecătorească sus-menționată a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4/R/MF

din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a respins recursul

declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei civile nr. 56/AP din 27

ianuarie 2004 a aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2435 din 10 martie 2008,

pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar nr. 8561/197/2006, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții C.V.C., C.M.l. și

C.F.T., fiind respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva

acestora.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat

apel, care a fost respins prin Decizia penală nr. 18/ A din 30 ianuarie 2009.

C.N. a exercitat și calea de atac a recursului, la

Curtea de Apel Brașov, iar pentru termenul de judecată din data de 26 mai 2009,

C.V.C., prin avocatul ales, J.S., a depus la dosarul cauzei întâmpinarea despre

al cărei conținut petentul C.N. a afirmat că ar constitui conținutul constitutiv

al infracțiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art.

289 C. pen.

Curtea a reținut că întâmpinarea este actul de

procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată,

urmărind să se apere față de pretențiile reclamatului. împrejurarea că, prin întâmpinarea

depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov, C.V.C.,

prin intermediul avocatului său, J.S., a făcut referire la sentința civilă nr. 15128

din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov - afirmând că prin această hotărâre

„s-a soluționat ieșirea din indiviziune dintre reclamant (C.N., n.n.) și

ceilalți coproprietari ai aceluiași imobil (.), hotărâre pusă în executare prin

înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate statornicite de

aceasta și care au concretizat efectul împărțelii" - nu reprezintă o

activitate specifică instigatorului, de determinare, cu intenție, a unei alte

persoane, în speță, judecătorii cauzei, să săvârșească o faptă prevăzută de

legea penală. Aprecierea părții asupra cauzei este de natură subiectivă și nu

este determinantă în hotărârea pe care completul învestit ar trebui să o

pronunțe. Judecătorii cauzei au obligația de a verifica susținerile părților

prin raportare la probele administrate în cauză, iar cu ocazia deliberării vor

reține faptele care au fost dovedite, vor analiza dacă ele se încadrează în

regula de drept probabilă, stabilită în timpul dezbaterilor și, în caz

afirmativ, vor trage concluzia ce se impune, pronunțându-se asupra pretențiilor

invocate în fața lor, tranșând astfel litigiul dintre părți.

Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în

cuprinsul hotărârii judecătorești sunt urmare a aprecierii făcute de judecător

asupra pertinenței și concludentei mijloacelor și raționamentelor propuse de

părți, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost

interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentința judecătorului nu e

adevăr, ci ține loc de adevăr".

Dacă în opinia părților, hotărârea judecătorească nu

reflectă adevărul, acestea au posibilitatea de a exercita căile de atac

prevăzute de lege, fiind astfel posibilă îndreptarea erorilor care ar fi putut

fi săvârșite de judecătorii primelor instanțe.

Așa fiind, în mod corect s-a constatat că susținerile

părților din cuprinsul întâmpinării, independent de faptul dacă reflectă sau nu

adevărul, nu constituie acte de instigare la infracțiunea de fals pe care,

eventual, ar putea-o săvârși judecătorii cauzei.

În speță, litigiul în vederea căruia s-a depus întâmpinarea

despre care s-a făcut vorbire a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 808/R

din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov constatând nul recursul promovat de C.N.

împotriva Deciziei civile nr. 18 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov,

întrucât nu a fost motivat conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

S-a menționat și faptul ca, potrivit art. 37 alin.

(6) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avocatul nu

răspunde penal pentru susținerile tăcute oral sau în scris in forma adecvată și

cu respectarea prevederilor alin. (5) al aceluiași articol, în fața instanțelor

de judecata, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative

de jurisdicție și numai daca aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în

acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.

Cât privește modul în care procurorul care a dispus

rezoluția de neîcepere a urmăririi penale, a instrumentat cauza, Curtea a

constatat că pentru verificarea celor susținute de petent au fost examinate

hotărârile judecătorești la care acesta a făcut referire, procedându-se

totodată și la audierea persoanei vătămate, precum și a pesoanelor la care se

refera plângerea penala: actele efectuate au permis procurorului să-și formeze

o concluzie.materializată și motivată în rezoluția adoptată în data de 03

februarie 2010.

Înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei, în

probațiune, s-a apreciat că sunt în legătură cu litigiile în care au fost implicați

foștii soți C., hotărârile judecătorești pronunțate în aceste cauze

regăsindu-se și în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Analiza acestora nu a condus însă instanța de judecată la concluzia săvârșirii

vreunei fapte de natură penală de către cei împotriva cărora C.N. a formulat

plângere penală.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat

recurs petiționarul C.N.

La termenul de astăzi 23 iunie 2010, recurentul

petiționar s-a prezentat la instanță susținându-și recursul și depunând

înscrisuri în susținerea acestuia.

Criticile recurentului au reluat în esență motivele

invocate în plângerea inițială.

Examinând recursul declarat de petiționar sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte,

apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, instanța de fond în mod corect, în baza

materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluția

procurorului dată prin rezoluția nr. 1706/P/2009 din 03 februarie 2010 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, este legală și temeinică, și a menținut

rezoluția atacată.

Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal

administrate în faza actelor premergătoare, parchetul a arătat că intimații C.V.C.L.

și avocatului acesteia, J.S., nu au săvârșit infracțiunea de instigare la fals

intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii

unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov.

În mod corect s-a reținut că întâmpinarea este actul

de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată,

urmărind să se apere față de pretențiile reclamatului. împrejurarea că, prin

întâmpinarea depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel

Brașov, C.V.C., prin intermediul avocatului său, J.S., s-a făcut referire la

sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov -

afirmând că prin această hotărâre „s-a soluționat ieșirea din indiviziune

dintre reclamant (C.N., n.n.) și ceilalți coproprietari ai aceluiași imobil (.),

hotărâre pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a drepturilor de

proprietate statornicite de aceasta și care au concretizat efectul

împărțelii." - nu reprezintă o activitate specifică instigatorului, de

determinare, cu intenție, a unei alte persoane, în speță, judecătorii cauzei,

să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Aprecierea părții asupra

cauzei este de natură subiectivă și nu este determinantă în hotărârea pe care

completul învestit ar trebui să o pronunțe. Judecătorii cauzei au obligația de

a verifica susținerile părților prin raportare la probele administrate în

cauză, iar cu ocazia deliberării s-au reținut faptele care au fost dovedite, ca

urmare a analizării încadrării acestora în regula de drept probabilă.

Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în

cuprinsul hotărârii judecătorești sunt urmare a aprecierii făcute de judecător

asupra pertinenței și concludentei mijloacelor și raționamentelor propuse de

părți, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost

interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentința judecătorului nu e

adevăr, ci ține loc de adevăr".

În consecință, s-a apreciat că, din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a putut fi reținută în sarcina sus-numiților

infracțiunea de instigare la fals intelectual, întrucât fapta nu exista.

Materialul probator administrat de procuror fiind

concludent, verificându-se toate aspectele, astfel că nu s-a putut stabili că

intimații C.V.C. și J.S. au săvârșit infracțiunea de instigare la fals

intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu ocazia depunerii

unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curții de Apel Brașov.

De altfel, criticile recurentului petiționar, reiau

în esență aspectele invocate în plângerea penală inițială și au făcut obiectul

analizei primei instanțe, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această

etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a

fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind

că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în

fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2010.